ACICLOVIR, comprimate, 200 mg, 400 mg

Substanță activa
aciclovir
Clasa ATC
J05AB
Format
comprimate
Afecțiuni
infecţii herpetice cutaneo-mucoase produse de virusul herpes simplex (VHS), infecţii cu VHS la pacienţii imunocompromişi, infecţii cu virus varicelo-zosterian (VVZ)
Producător
Egis Pharmaceuticals PLC
Acțiune terapeutică
antiviral

Ce este Aciclovir şi pentru ce se utilizează

Aciclovir face parte din grupa: antivirale de uz sistemic; antivirale cu acţiune directă, nucleozide şi nucleotide, exclusiv inhibitori de reverstranscriptază

Aciclovir comprimate este recomandat în tratamentul infecţiilor cu virusurile herpes simplex (VHS) de tip 1 şi 2 (herpes cutanat, herpes genital, varicelă/zona zoster).

Înainte să utilizaţi Aciclovir

Nu utilizaţi Aciclovir în caz de:
– Hipersensibilitate cunoscută la aciclovir sau la oricare component al acestuia; este de asemenea contraindicat la pacienţii hipersensibili la alte medicamente antivirale cum ar fi famciclovirul, ganciclovirul şi valaciclovirul.
– Copii sub 6 ani.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Aciclovir
Înainte de începerea tratamentului cu Aciclovir este important să avertizaţi medicul despre orice boală anterioară sau curentă de care suferiţi (tulburări renale, imunodepresie, tulburări gastro-intestinale) deoarece doza prescrisă poate fi scazută în unele cazuri.
Deoarece medicamentul conţine lactoză, administrarea nu este recomandată la pacienţii cu intoleranţă ereditară la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză-galactoză.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Trebuie luate măsuri de precauţie în cazul co-administrării cu:
– probenecid, medicament antigutos (se întârzie eliminarea aciclovirului din organism),
– medicamente care pot afecta funcţia renală (se modifică excreţia aciclovirului din organism)

Utilizarea Aciclovir cu alimente şi băuturi
Vezi pct. ,,Cum să utilizaţi Aciclovir’’.

Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Sarcina
Experienţa administrării Aciclovir în timpul perioadei de sarcină este insuficientă de aceea nu se recomandă utilizarea sa în această perioadă decât sub stricta supraveghere medicală, numai după evaluarea raportului risc fetal/beneficiu matern.

Alăptarea
Aciclovir este excretat în laptele matern, de aceea comprimatele nu trebuie administrate pe perioada de alăptare.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Aciclovirul poate influenţa capacitatea de concentrare, de aceea administrarea sa trebuie recomandată de către medic funcţie de reactivitatea individuală în cazul conducătorilor de vehicule sau celor care folosesc utilaje.

Cum să utilizaţi Aciclovir

Adulţi

Tratamentul infecţiilor cu VHS: doza zilnică este de 1 g aciclovir (5 comprimate Aciclovir 200 mg la 4 ore interval) timp de 5 zile. În cazul unor infecţii severe durata tratamentului poate fi de 10 zile. În cazul pacienţilor cu imuno-depresie (după transplant de maduvă) sau a celor cu malabsorbţie, doza zilnică poate fi crescută până la 2 g aciclovir (5 comprimate Aciclovir 400 mg).

Tratamentul infecţiilor recurente cu VHS şi a pacienţilor cu funcţie imunitară normală: doza zilnică este de 800 mg aciclovir (4 comprimate Aciclovir 200 mg, câte un comprimat la 6 ore, sau 2 comprimate Aciclovir 400 mg de 2 ori pe zi câte unul la 12 ore). Tratamentul cu doze de 200 mg aciclovir de 3 ori pe zi sau ocazional de 2 ori pe zi poate fi în unele cazuri suficient. Tratamenul de lungă durată trebuie întrerupt după 6-12 luni, funcţie de rezultatele terapeutice obţinute.

Tratamentul profilactic al pacienţilor cu Herpes simplex cu imunitate scăzută: doza zilnică recomandată este de 800 mg aciclovir (4 comprimate Aciclovir 200 mg pe zi), în unele cazuri mai severe sau la pacienţii cu malabsorbţie doza poate fi de 1600 mg aciclovir (câte
1 comprimat Aciclovir 400 mg la fiecare 6 ore).
Durata tratamentului profilactic sau oportunitatea acestuia trebuie să fie stabilită funcţie de evaluarea riscului eventualelor recurenţe.

Tratamentul pacienţilor cu Zona zoster: doza zilnică recomandată este de 4 g aciclovir (10 comprimate Aciclovir 400 mg, administrate la interval de 4 ore). Durata tratamentului este de minim 7 zile. Pentru a avea efecte terapeutice optime este recomandată începerea tratamentului cât mai devreme, de preferat în mai puţin de 24 ore de la apariţia primelor semne cutanate.

Copii

Datorită formei farmaceutice, ALS Aciclovir 200 mg comprimate poate fi utilizat la copii cu vârsta peste 6 ani.

Tratamentul infecţiilor cu VHS şi profilaxia la copii cu sistem imunitar deficitar: Copiii cu vârsta peste 6 ani pot primi o doză zilnică ca şi pentru adulţi respectiv 1g aciclovir (5 comprimate Aciclovir 200 mg administrate la 4 ore).

Tratamentul varicelei la copii cu sistemul imunitar deficitar: doza recomandată este de 20 mg/kg corp de 4 ori pe zi. În general aceasta este în jur de 800 mg aciclovir de 4 ori pe zi pentru copii cu vârsta peste 6 ani.
Doza maximă pentru o dată nu trebuie să depăşească 800 mg. Durata tratamentului trebuie să fie minimum 5 zile.
Nu există date suficiente privind tratamentul cu aciclovir pentru profilaxia sau recurenţa infecţiilor virale cu Herpes simplex, Zona zoster sau varicelei în cazul copiilor cu funcţie imunitară normală.

Pacienţi cu tulburări ale funcţiei renale. Dozele trebuie să fie ajustate după cum urmează:

Clearance la creatinină

O doză

Interval între doze
VHSinf. VVZinf. VHSinf. VVZinf.
10-25ml/min Normal 800 mg Normal 8 ore
< 10 ml/min 200 mg 800 mg 12 ore 12 ore

Vârstnici: în concordanţă cu scăderea clearance-ului creatininei la aceşti pacienţi excreţia aciclovirului poate fi întârziată. Nu este necesară ajustarea dozelor pentru această categorie de pacienţi, decât în cazul prezenţei unei insuficienţe renale, iar stabilirea dozelor este în funcţie de clearance-ul creatininei.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Aciclovir
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aţi luat mai multe comprimate de Aciclovir decât doza recomandată.

Dacă uitaţi să utilizaţi Aciclovir
Dacă aţi uitat o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi şi continuaţi tratamentul fără a lua o doză dublă pentru a evita supradozajul.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Aciclovir poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Pot să apară: înroşirea pielii, manifestări gastrointestinale (greaţă, vomă, diaree, dureri abdominale), totuşi acestea disparând spontan la întreruperea tratamentului.
Ocazional somnolenţă, ameţeli, halucinaţii, convulsii, mai ales în cazul insuficienţei renale.
Rar: pierderea părului, deşi relaţia dintre această reacţie şi tratamentul cu aciclovir nu a putut fi demonstrată.
În cazul câtorva pacienţi au fost raportate dureri de cap, oboseală.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Aciclovir

Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Aciclovir după data de expirare înscrisă pe ambalaj dupa exp.. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Aciclovir

Aciclovir 200 mg
-Substanţa activă este aciclovir 200 mg.
-Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, povidonă, stearat de magneziu, amidon glicolat de sodiu tip A

Aciclovir 400 mg
-Substanţa activă este aciclovir 400 mg.
-Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, povidonă, stearat de magneziu, amidon glicolat de sodiu tip A, dioxid de siliciu coloidal anhidru

Cum arată Aciclovir şi conţinutul ambalajului
Aciclovir 200 mg se prezinta sub forma de comprimate rotunde, plate, de culoare albă sau aproape albă, cu margini rotunjite.
Aciclovir 400 mg se prezinta sub forma de comprimate oblongi, biconvexe, de culoare albă sau aproape albă, fără miros sau aproape fără miros, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe

ACICLOVIR 200 mg
Cutie cu 4 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 5 comprimate

ACICLOVIR 400 mg
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 5 comprimate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Egis Pharmaceuticals PLC,
Kereszturi Ut 30-38, 1106, Budapesta, Ungaria

Producătorul
EGIS PHARMACEUTICALS PLC
Mátyás király u.65, 9900 Körmend, Ungaria

Acest prospect a fost aprobat în
Noiembrie, 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”