Acifol este un medicament ce conţine o substanţă numită acid folic, cunoscută şi sub denumirea de vitamina B 9.
Acifol este utilizat pentru:
La femeia care are deja un copil purtător al unei anomalii de închidere de tub neural (de exemplu: spina bifida etc.), s-a constatat că o suplimentare a acidului folic cu 5 mg pe zi, în lunile care preced concepţia şi în primele 3 luni după concepţie, a scăzut frecvenţa riscului de malformaţii pentru sarcinile ulterioare.
Nu luaţi Acifol
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Acifol
Utilizarea inadecvată poate întârzia stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului corect în anemiile megaloblastice.
Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
In cazul administrării in acelaşi timp cu fenobarbital, fenitoină, primidonă: scade concentraţia plasmatică a acestor medicamente prin accentuarea metabolizării lor la nivelul ficatului, în care folaţii sunt cofactori. Se recomandă supraveghere clinică, eventual a concentraţiilor plasmatice şi ajustarea dozelor de antiepileptic în timpul tratamentului cu acid folic şi după oprirea acestuia.
Utilizarea Acifol cu alimente şi băuturi
Nu există restricţii legate de administrarea împreună cu alimente şi băuturi.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Acifol se administrează în timpul sarcinii sau alăptării conform indicaţiilor medicului dumneavoastră.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acifol nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Acifol
Medicamentul conţine lactoză monohidrat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Vă rugăm să întrebaţi medicul dumneavoastră dacă vă îngrijorează vreunul din componentele acestui medicament.
Luaţi întotdeauna Acifol exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Acifol se administrează oral, în timpul sau după mese.
Doza recomandată este de 5 – 15 mg acid folic (1 – 3 comprimate filmate) pe zi.
Dacă aţi luat mai mult Acifol decât trebuie
Dacă aţi luat mai mult decât trebuie din Acifol adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau mergeţi la cel mai apropiat spital.
Un aport prea mare de acid folic este urmat de creşterea eliminării urinare.
Dacă aţi uitat să luaţi Acifol
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Acifol
Nu întrerupeţi tratamentul Acifol. Luaţi Acifol întreaga perioadă a tratamentului stabilită de medicul dumneavoastră, chiar şi atunci când începeţi să vă simţiţi mai bine.
Ca toate medicamentele, Acifol poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt prezentate conform frecvenţei de apariţie folosind următoarea convenţie:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii alergice cutanate.
Tulburări gastro-intestinale
Cu frecvenţă necunoscută: greaţă, vărsături, diaree.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi Acifol după data de expirare înscrisă pe cutie/flacon. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Acifol
Cum arată Acifol şi conţinutul ambalajului
Acifol se prezintă sub formă de comprimate filmate, rotunde, de formă lenticulară, de culoare galben- portocaliu.
Acifol este disponibil în cutie cu un flacon din polietilenă de înaltă densitate cu 30 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
S.C. Zentiva S.A. B-dul Theodor Palady nr. 50 Sector 3, 032266 Bucureşti, România
Acest prospect a fost aprobat în iulie 2011
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel