AMIODARONĂ, comprimate, 200 mg

Compoziţie

Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal, polividonă K 30, talc, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică

Indicaţii terapeutice

Profilaxia recidivelor:

• tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie în mediu spitalicesc sub monitorizare;
• tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice şi invalidante;
• tahicardiilor supraventriculare documentate care necesită tratament, în caz de rezistenţă sau contraindicaţie a altor terapii.

Tratamentul tahicardiilor supraventriculare: rărirea ritmului sau conversia fibrilaţiei sau flutterului atrial.

Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White.

Poate fi utilizat în prezenţa bolii coronariene şi/sau în prezenţa unei alterări a funcţiei ventriculului stâng.

Atenţionări speciale

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la iod, la amiodaronă sau la oricare dintre excipienţii produsului. Bradicardie sinusală cu bloc sinoatrial.

Disfuncţie de nod sinusal (ce determină bradicardie sinusală marcată). Tulburări de conducere de grad înalt (în lipsa unui pacemaker). Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială marcată. Disfuncţii tiroidiene (prezente sau în antecedente).

Tratament concomitent cu sotalol, sparfloxacină, dofetilidă, anumite medicamente care determină torsade de vârfuri.

Sarcină (trimestrul II şi III) şi alăptare.

Precauţii

Înaintea începerii tratamentului trebuie efectuate electrocardiograma, dozarea TSH-ului (tireotrofinei) şi kaliemiei.

Scăderea frecvenţei cardiace poate fi chiar mai accentuată la bolnavii vârstnici. Sub tratament cu amiodaronă, apar modificări ECG: prelungirea intervalului QT reprezentat de prelungirea repolarizării şi eventual de apariţia undei U. Acestea sunt semne de impregnare medicamentoasă terapeutică şi nu de toxicitate.

Apariţia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, a unui bloc sinoatrial sau a unui bloc bifascicular necesită oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de gradul I necesită supraveghere atentă.

Datorită conţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite teste ale funcţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilanţ al funcţiei tiroidiene este întotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodaronă poate determina disfuncţii

tiroidiene (vezi pct. Reacţii adverse) în special la pacienţi cu antecedente personale sau familiale de boli tiroidiene. De aceea, se recomandă monitorizare atentă clinică şi biologică înaintea începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi câteva luni după întreruperea tratamentului. Dacă se suspectează disfuncţie tiroidiană se recomandă dozarea TSH.

Deoarece medicamentele antiaritmice pot fi ineficace sau chiar aritmogene la pacienţii cu disfuncţii electrolitice, în particular cu hipokaliemie, orice deficit de potasiu sau magneziu trebuie corectat înainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.

Se recomandă pacienţilor să evite expunerea la soare sau să folosească măsuri de protecţie în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.

După deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonară pot să apară puseuri de hipotensiune arterială la pacienţii care au primit clorhidrat de amiodaronă.

Se recomandă supravegherea regulată a funcţiei hepatice (transaminaze) în timpul tratamentului; creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice se observă frecvent la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă şi în cele mai multe cazuri este asimptomatică. Dacă creşterea depăşeşte de trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar trebuie întreruptă administrarea clorhidratului de amiodaronă. Insuficienţa hepatică a fost rar letală la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă.

Anestezie: înaintea unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie informat dacă pacientul se află sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă. Asocierea anestezicelor generale sau locale în timpul tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse hemodinamice (bradicardie, hipotensiune arterială, scăderea debitului cardiac şi tulburări de conducere).

Câteva cazuri de detresă respiratorie acută au fost observate imediat după o intervenţie chirurgicală la pacienţi trataţi cu clorhidrat de amiodaronă. În consecinţă este necesară supraveghere atentă în caz de ventilaţie artificială la aceşti pacienţi.

Creşterea concentraţiei plasmatice a flecainidei a fost observată în timpul administrării concomitente cu clorhidrat de amiodaronă. Doza de flecainidă trebuie redusă corespunzător.

Interacţiuni

Asocieri contraindicate:

• anumite medicamente care determină torsade de vârfuri (bepridil, difemanil, disopiramidă, chinidinice, forme i.v. de eritromicină, sultopridă, vincamină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri;
• sotalol, dofetilidă: risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri;
• sparfloxacină: risc de apariţie a torsadei de vârfuri prin prelungirea intervalului QT (efect aditiv electrofiziologic).

Asocieri nerecomandate:

• anumite medicamente care pot determina torsade de vârfuri (astemizol, halofantrină, pentamidină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri; rste necesară supraveghere clinică şi ECG;
• laxative iritante: risc de apariţie a torsadei de vârfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent); se va utiliza un laxativ din altă clasă ;
• diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular; dacă această asociere este indispensabilă, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă;
• beta-blocante (altele decât esmololul): posibilitate de apariţie a unor modificări ale automatismului şi conducerii prin suprimarea mecanismului simpatic compensator; este necesară supraveghere clinică şi ECG.

Asocieri care necesită precauţii de utilizare :

• anticoagulante orale (acenocumarol, warfarina): creşterea efectului anticoagulant şi risc hemoragic; necesită control frecvent al INR şi adaptarea dozei de anticoagulant în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui;
• ciclosporină: creşterea concentraţiilor plasmatice de ciclosporină prin scăderea metabolizării hepatice a acestora cu risc de nefrotoxicitate; sunt necesare scăderea dozei de ciclosporină, controlul funcţiei renale şi determinarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei cu adaptarea dozelor în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui;
• diltiazem (oral): risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular în special la vârstnici; se recomandă supraveghere clinică şi ECG;
• digitalice: scăderea automatismului (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere atrio- ventriculare; pentru digoxină: poate creşte digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului digoxinei; sunt necesare supraveghere clinică şi ECG şi controlarea concentraţiei plasmatice a digoxinei;
• esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (prin suprimarea mecanismului simpatic compensator); se recomandă supraveghere clinică şi ECG;
• medicamente hipokaliemiante: diuretice, corticoizi (gluco-, mineralocorticoizi), tetracosactid, amfotericină B administrată i.v.: risc de apariţie a torsadei de vârfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent); este necesară prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei şi supravegherea intervalului QT; în caz de apariţie a torsadei de vârfuri, nu se vor administra antiaritmice;
• fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai ales semne neurologice (prin scăderea metabolismului hepatic al fenitoinei); sunt necesare supraveghere clinică şi scăderea dozei de fenitoină la apariţia semnelor de supradozaj.

Doze şi mod de administrare

Doza recomandată pentru tratamentul de atac este de 3 comprimate Amiodaronă 200 mg (600 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, timp de 8-15 zile.

În anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi început şi cu doze mai mari, 4-5 comprimate Amiodaronă 200 mg (800-1000 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, sub supraveghere electrocardiografică.

Doza recomandată pentru tratamentul de întreţinere este de 1/2-2 comprimate Amiodaronă 200 mg (100-400 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului; se tatonează doza minimă eficace.

Rareori este necesară o doză de întreţinere mai mare.

Doza de întreţinere trebuie revizuită periodic, mai ales când aceasta depăşeşte 200 mg clorhidrat de amiodaronă pe zi.

Supradozaj

Studiile la animale au arătat că DL₅₀ a clorhidratului de amiodaronă este mai mare de 3000 mg/kg.

Au fost semnalate câteva cazuri de supradozaj al clorhidratului de amiodaronă când au fost administrate doze de 3-8 g. Nu au fost semnalate decese şi nici sechele permanente. Pot să apară bradicardie, tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri, afectare hepatică. Tratament

Alături de măsurile generale de susţinere cardio-circulatorie, trebuie monitorizată tensiunea arterială a pacienţilor, iar dacă apare bradicardie se utilizează un P-simpatomimetic sau un stimulator cardiac. Hipotensiunea arterială, cu perfuzia inadecvată a ţesuturilor, trebuie tratată cu un agent cu efect inotrop pozitiv şi/sau un agent vasopresor.

Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabili.

Reacţii adverse

• Hipertiroidia – poate fi paucisimptomatică (uşoară scădere ponderală, atenuarea eficacităţii medicamentelor antianginoase şi antiaritmice) sau francă (scădere ponderală, aritmii recurente, angor pectoris, insuficienţă cardiacă congestivă); diagnosticul este dat de creşterea T3 (triiodotironina) plasmatică, scăderea TSH, scăderea răspunsului TSH la TRH (tireostimulină). Tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă trebuie întrerupt. Datorită eliminării lente a clorhidratului de amiodaronă şi a metaboliţilor săi, pot persista nivele plasmatice mari de iod şi alterări ale funcţiilor tiroidiene câteva săptămâni sau chiar luni după oprirea administrării clorhidratului de amiodaronă. S-au raportat câteva cazuri severe, letale. Manifestări cardiovasculare

Agravarea aritmiei, insuficienţă cardiacă congestivă, bradicardie. Bradicardia răspunde de regulă la reducerea dozelor, dar poate necesita utilizarea unui pacemaker. S-au raportat rare cazuri de tulburări de conducere.

Clorhidratul de amiodaronă are un efect scăzut proaritmic, care apare, de obicei, la anumite asocieri medicamentoase (cu alţi agenţi antiaritmici, digoxină) sau în caz de tulburări hidroelectrolitice. Diverse

• tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, disgeuzie, constipaţie, anorexie;
• impotenţă, orhi-epididimită, insomnie, astenie, alopecie;
• cazuri izolate sugerând reacţii de hipersensibilitate: vasculită, afectare renală, trombocitopenie, anemie aplastică sau hemolitică.

Informatii suplimentare

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi între 15-25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un flacon a 30 comprimate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

S.C. Arena Group S.A.

Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31, sector 2,

73101 Bucureşti, România

Producător

S.C. Arena Group S.A., România

Data ultimei verificări a prospectului Noiembrie, 2005