Caldefix, 1000 mg/880 UI, comprimate efervescente

Substanță activa
vitamina D şi calciu
Clasa ATC
A12AX
Format
comprimate efervescente
Afecțiuni
osteoporoză
Producător
Losan Pharma GMBH
Acțiune terapeutică
tratamentul specific osteoporozei

Ce este Caldefix şi pentru ce se utilizează

Caldefix este o combinaţie de vitamina D şi calciu. Este utilizat în:

-tratamentul deficitului de vitamina D şi de calciu la vârstnici;

-ca adjuvant la tratamentul specific osteoporozei, la pacienţii care au deficit combinat de vitamina D şi de calciu sau cu risc mare de apariţie a acestuia.

Înainte să utilizaţi Caldefix

Nu utilizaţi Caldefix

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la carbonat de calciu, colecalciferol, la uleiul de soia sau de arahide sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
  • dacă aveţi calciu în cantitate mai mare decât în mod normal în sânge şi urină;
  • dacă aveţi vitamina D în cantitate mai mare decât în mod normal în organism;
  • dacă aveţi pietre (calculi) la rinichi.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Caldefix

  • dacă aveţi o reducere a funcţiei rinichilor
  • dacă aveţi predispoziţie pentru formarea de pietre la rinichi
  • dacă aveţi vârsta peste 65 de ani
  • dacă urmaţi tratament cu digitalice (pentru boli de inimă) sau cu diuretice tiazidice (medicamente pentru eliminarea apei din organism) vezi şi punctul „Utilizarea altor medicamente”
  • dacă suferiţi de sarcoidoză (o afecţiune autoimună, care afectează în principal plămânii şi ganglionii limfatici),
  • dacă sunteţi tratat pentru osteoporoză şi sunteţi imobilizat la pat.

Dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile mai sus menţionate medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenţie pe toată durata tratamentului şi vă va verifica regulat cantitatea de calciu din sânge şi urină precum şi funcţia rinichilor. Dacă este cazul medicul poate decide să vă reducă doza sau să vă întrerupă tratamentul.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Efectele digitalicelor şi a altor glicozide cardiace (medicamente pentru boli de inimă) pot fi accentuate de administrarea concomitentă pe cale orală de calciu combinat cu vitamina D3 (creşte toxicitatea digitalică şi de aceea creşte riscul de apariţie a tulburărilor de ritm). Este necesară supraveghere medicală strictă şi eventual, monitorizarea electrocardiogramei şi a calcemiei.

In cazul unui tratament concomitent cu un bifosfonat sau cu fluorură de sodiu (medicamente pentru tratamentul osteoporozei), se recomandă un interval de minim două ore între acesta şi administrarea de calciu (risc de reducere a absorbţiei gastro-intestinale a bifosfonatului sau a fluorurii de sodiu).

Diureticele tiazidice (medicamente pentru eliminarea apei din organism) determină creşterea absorbţiei renale de calciu, astfel încât trebuie luat în considerare riscul de apariţie a hipercalcemiei. Se recomandă supravegherea medicală strictă a calcemiei.

Datorită riscului de scădere a absorbţiei tetaciclinelor (medicamente pentru tratamentul unor infecţii), administrarea orală a acestora se va face cu cel puţin 3 ore înainte sau după Caldefix.

Tratamentul concomitent cu fenitoină sau cu barbiturice (medicamente pentru tratamentul epilepsiei) poate scădea efectul vitaminei D3 din cauza inhibării metabolizării acesteia.

Utilizarea concomitentă a unui glucocorticoid poate scădea efectul vitaminei D3.

Trebuie avute în vedere dozele de vitamina D şi calciu din alte medicamente administrate concomitent. Administrarea suplimentară de vitamina D3 sau de calciu trebuie făcută sub strictă supraveghere medicală, cu măsurarea frecventă a calciului în sânge şi urină.

Utilizarea Caldefix cu alimente şi băuturi

Există posibilitatea unei interacţiuni cu alimentele, de exemplu cele ce conţin acid oxalic, fosfaţi sau acid fitic.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Datorită concentraţiei mari de vitamina D3, acest medicament nu este recomandat în timpul sarcinii şi alăptării.

Supradozajul de vitamina D3 trebuie evitat la gravide deoarece la acestea, hipercalcemia prelungită poate avea urmatoarele efecte nocive asupra fătului (retard fizic şi mintal, stenoză aortică supravalvulară sau retinopatie).

Deoarece vitamina D3 şi metaboliţii săi se excretă în laptele matern, acest aspect trebuie luat în considerare când se administrează vitamina D3 suplimentar sugarului. Tratamentul în timpul sarcinii sau alăptării necesită supraveghere medicală strictă.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu sunt cunoscute efecte ale Caldefix asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Informaţii importante privind unele componente ale Caldefix

Acest medicament conţine zahăr şi lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Caldefix conţine ulei de soia. Dacă aveţi alergie la arahide sau soia nu utilizaţi acest medicament.

Cum să utilizaţi Caldefix

Utilizaţi întotdeauna Caldefix exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat efervescent Caldefix pe zi.

Comprimatele trebuie dizolvate într-un pahar cu apă, iar soluţia trebuie băută imediat.

Administrarea se face în timpul meselor sau după mese. Tratamentul lipsei de calciu şi al osteoporozei este un tratament de lungă durată. Durata tratamentului se stabileşte de către medic după obiectivul terapeutic urmărit.

Caldefix nu este recomandat la copii cu vârsta sub 12 ani.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Caldefix

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, sau departamentului de primire urgenţe luând cu dumneavoastră ambalajul Caldefix şi comprimatele rămase.

In cazul supradozajului pot apare următoarele manifestări: greaţă, vărsături, sete, ingerarea unor cantităţi crescute de apă, creşterea cantităţii de urină şi constipaţie.

Dacă uitaţi să utilizaţi Caldefix

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit dacă v-aţi amintit în aceeaşi zi. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Caldefix

Adresaţi-vă mai întâi medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Caldefix poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:

  • foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 persoane);
  • frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 persoane);
  • mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 persoane);
  • rare (apar la mai puţin de 1 din 1000 persoane);
  • foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 persoane);
  • cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Rare:

  • constipaţie,
  • balonare, emisie de gaze,
  • greaţă,
  • dureri abdominale,
  • diaree,
  • mâncărime, erupţii tranzitorii pe piele şi urticarie,
  • cantitate crescută de calciu în sânge,
  • cantitate crescută de calciu în urină.

Foarte rare:

– uleiul de soia din compoziţia Caldefix, poate provoca reacţii alergice.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Caldefix

Nu utilizaţi Caldefix după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Caldefix

  • Substanţele active sunt calciul şi colecalciferolul. Fiecare comprimat efervescent conţine calciu 1000 mg sub formă de carbonat de calciu 2500 mg şi colecalciferol 880 UI.
  • Celelalte componente sunt: alfa-tocoferol, ulei de soia parţial hidrogenat, hidrolizat de gelatină bovină, zahăr, amidon de porumb, acid citric anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu, lactoză monohidrat, povidonă K 25, zaharină sodică, ciclamat de sodiu, macrogol 6000, aromă de suc de portocală Permaseal nr. 74016-71 (conţine: acetaldehidă, dodecan-1-ol, butirat de etil, extract de fructe de ienupăr, linalol, maltodextrină, ulei de portocală, ulei de lămâie), emulsie de simeticonă uscată (conţine: simeticonă, metilceluloză 25 mPa.s, metilceluloză 400 mPa.s).

Cum arată Caldefix şi conţinutul ambalajului

Caldefix se prezintă sub formă de comprimate efervescente biplane, cilindrice, de culoare albă sau aproape albă, cu miros specific de portocale.

Este disponibil în cutii cu un tub din polipropilenă a 20 comprimate efervescente

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

RECORDATI ROMÂNIA SRL. Str. Steluţei nr. 28A, Et. P

Sector 1, Bucureşti, România

Producătorul

Losan Pharma GMBH

Otto-Hahn-Strasse 13, D – 79395 Neuenburg

Germania

Acest prospect a fost aprobat în Septembrie, 2011

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”