Carvedilol Aurobindo, 3,125 mg / 6,25 mg /12,5 mg / 25 mg, comprimate filmate

Producător: Aurobindo Pharma (Malta) Limited
Substanță activa
Carvedilol
Clasa ATC
C07AG
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
hipertensiune arterială, angină pectorală, insuficienţa cardiacă
Producător
APL Swift Services (Malta) Limited
Acțiune terapeutică
beta-blocante, acţionează prin relaxarea şi lărgirea vaselor de sânge

Ce este Carvedilol Aurobindo şi pentru ce se utilizează

Carvedilol aparţine grupului de medicamente numite beta-blocante, care acţionează prin relaxarea şi lărgirea vaselor de sânge. În acest fel este mai uşor pentru inima dumneavoastră să pompeze sânge în corp şi, de asemenea, se reduce tensiunea arterială şi efortul inimii.

Carvedilol Aurobindo este utilizat în:

  • tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiunii arteriale),
  • tratamentul durerii în piept care apare atunci când arterele ce alimentează inima cu sânge oxigenat sunt îngustate, astfel încât la muşchiul inimii ajunge mai puţin oxigen (angină pectorală),
  • tratamentul împotriva slăbirii muşchiului inimii (insuficienţa cardiacă), în acelaşi timp cu alte medicamente.

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Carvedilol Aurobindo

Nu luaţi Carvedilol Aurobindo

– dacă sunteţi alergic la carvedilol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
– dacă aveţi antecedente de respiraţie şuierătoare, din cauza astmului bronşic sau unei alte boli de plamâni,
– dacă vi s-a spus că aveţi insuficienţă cardiacă foarte severă şi aveţi retenţie de lichide (umflare) care este tratată prin injectarea medicamentelor la nivelul venelor (intravenos),
– dacă aveţi boli ale ficatului,
– dacă vi s-a spus că aveţi puls foarte scăzut,
– dacă aveţi tensiune arterială foarte mică,
– dacă vi s-a spus că aveţi o afecţiune numită angina Prinzmetal,
– dacă aveţi feocromocitom (o tumoră a glandelor suprarenale ce determină tensiune arterială mare) care nu este tratat,
– dacă aveţi de tulburări grave ale echilibrului acido-bazic al organismului (acidoză metabolică),
– dacă aveţi circulaţia sângelui foarte slabă la nivelul mâinilor şi picioarelor,ce determină răcirea acestora şi dureri,
– dacă aveţi o anumită tulburare a sistemului de conducere al inimii (numită bloc atrioventricular tip II sau III (dacă nu este instalat un stimulator cardiac permanent) sau bloc sinoatrial),
– dacă sunteţi tratat în acest moment cu verapamil sau diltiazem administrate injectabil (utilizate pentru tensiune arterială mare sau probleme cardiace).

Nu luaţi Carvedilol Aurobindo dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile de mai sus.

Atenţionări şi precauţii

înainte să utilizaţi Carvedilol Aurobindo adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului

Este important să spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Carvedilol Aurobindo dacă:

  • vi s-a spus că aveţi orice alte afecţiuni cardiace,
  • aveţi sau aţi avut probleme cu ficatul, rinichii sau glanda tiroidă,
  • aveţi diabet. Carvedilol Aurobindo poate masca semnele obişnuite ale scăderii concentraţiei zahărului în sânge,
  • aveţi o afecţiune a pielii numită psoriazis,
  • aveţi circulaţia sângelui foarte slabă la nivelul mâinilor şi picioarelor sau Sindromul Raynaud,
  • aveţi sau aţi avut o reacţie alergică gravă sau dacă sunteţi în cursul unei terapii de desensibilizare la alergeni pentru orice fel de alergie gravă,
  • utilizaţi lentile de contact, deoarece Carvedilol Aurobindo poate determina ca ochii să fie mai uscaţi decât în mod normal.

Carvedilol Aurobindo împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Administrarea de carvedilol:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală sau medicamente pe bază de plante. Este important în special ca medicul sau farmacistul dumneavoastră să afle dacă deja urmaţi tratament cu:

  • medicamente pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii (de exemplu diltiazem, verapamil sau amiodaronă),
  • nitraţi pentru tratamentul anginei pectorale (de exemplu izosorbid mononitrat sau gliceril trinitrat),
  • medicamente pentru tratamentul insuficienţei cardiace (de exemplu Digoxin),
  • orice alte medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari(de exemplu doxazosin, rezerpină, amlodipină sau indoramin),
  • medicamente utilizate pentru tratamentul depresiei sau a altor afecţiuni psihice (de exemplu fluoxetină, antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine, haloperidol sau inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO)),
  • medicamente utilizate pentru prevenirea reacţiilor de respingere după transplantul de organ (de exemplu ciclosporină),
  • medicamente care scad cantitatea de zahăr din sânge, cum sunt antidiabetice orale sau insulina,
  • medicamente utilizate pentru reducerea tensiunii arteriale sau tratarea migrenei (de exemplu clonidină sau ergotamină),
  • anumite medicamente care tratează durerea cum sunt antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) (de exemplu ibuprofen sau diclofenac),
  • medicamente utilizate pentru terapia hormonală de substituţie (de exemplu estrogeni),
  • corticosteroizi utilizaţi pentru suprimarea reacţiilor alergice sau inflamatoare (de exemplu prednisolon),
  • medicamente utilizate pentru tratarea infecţiilor bacteriene (de exemplu rifampicină sau eritromicină),
  • medicamente utilizate pentru tratamentul ulcerului de stomac, a senzaţiilor de arsură în capul pieptului şi refluxului acid (de exemplu cimetidină),
  • medicamente utilizate pentru tratarea infecţiilor fungice (de exemplu ketoconazol),
  • medicamente decongestionante utilizate uneori pentru tratarea tusei şi a răcelii (de exemplu efedrină sau pseudoefedrină).

Daca trebuie să luaţi un medicament anestezic în vederea unei operaţii, spuneţi medicului specialist că luaţi Carvedilol Aurobindo.

Carvedilol Aurobindo împreună cu alimente, băuturi şi alcool

Carvedilol Aurobindo trebuie luat cu apă.

Dacă luaţi Carvedilol Aurobindo pentru tratamentul insuficienţei cardiace, trebuie să luaţi acest medicament în timpul mesei, cu apă (vezi pct. 3 Cum să luaţi Carvedilol Aurobindo).

Nu consumaţi alcool în timp ce luaţi Carvedilol Aurobindo, deoarece acesta poate înrăutăţi efectele alcoolului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, nu luaţi acest medicament înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră. Dacă rămâneţi însărcinată în timp ce luaţi acest medicament, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Este posibil să prezentaţi ameţeli sau stare de oboseală în timpul tratamentului cu Carvedilol Aurobindo. Este mai probabil ca acestea să apară la începutul tratamentului sau la creşterea dozei. Dacă apare unul dintre aceste simptome, nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje. Trebuie să evitaţi consumul de alcool, deoarece aceste simptome se pot înrăutăţi. Dacă sunteţi îngrijorat sau doriţi mai multe informaţii, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Carvedilol Aurobindo conţine lactoză şi zahăr

Carvedilol Aurobindo conţine lactoză şi zahăr (tipuri de zahăr). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la anumite categorii de zaharuri, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.

Cum să luaţi Carvedilol Aurobindo

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoatră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Carvedilol Aurobindo comprimate trebuie înghiţite cu un pahar cu apă.

Tensiune arterială mare

Adulţi: Doza iniţială uzuală este de 12,5 mg o dată pe zi, în primele două zile.După aceasta, doza este crescută la 25 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate creşte doza în continuare, treptat, la intervale de cel puţin două săptămâni. Doza maximă recomandată pe zi este de 50 mg (doza maximă recomandată pentru o singură administrare este de 25 mg).

Vârstnici: Medicul dumneavoastră vă va iniţia tratamenul cu 12,5 mg o dată pe zi şi va continua cu această doză pe întreaga durată a tratamentului. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate creşte doza treptat, la intervale de cel puţin două săptămani.

Angină pectorală

Adulţi: Doza iniţială uzuală este de 12,5 mg de două ori pe zi, în primele două zile. După aceasta, doza este crescută la 25 mg de două ori pe zi. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate creşte doza în continuare, treptat, la intervale de cel puţin două săptămâni, pâna la maximum 100 mg pe zi în două doze.

Vârstnici: Doza iniţială recomandată este de 12,5 mg de două ori pe zi, în primele două zile.După aceasta, doza poate fi crescută la 25 mg de două ori pe zi, care este doza maximă recomandată pe zi.

Insuficienţă cardiacă

Adulţi şi vârstnici: Pentru tratamentul insuficienţei cardiace stabile, comprimatele trebuie luate de două ori pe zi, dimineaţa şi seara şi în prezenţa alimentelor pentru a reduce riscul apariţiei reacţiilor adverse.

Doza de iniţiere este de 3,125 mg de două ori pe zi, timp de două săptămâni. Apoi, medicul dumneavoastră va creşte concentraţia comprimatelor pe care le luaţi treptat, la intervale de cel puţin două săptămâni, până ce veţi primi doza cea mai potrivită pentru dumneavoastră.

Dacă aveţi o greutate mai mică de 85 kg, doza maximă recomandată de Carvedilol Aurobindo este de 25 mg de două ori pe zi, iar dacă aveţi o greutate mai mare de 85 kg, medicul dumneavoastră poate creşte doza până la 50 mg de două ori pe zi.

Pentru tratamentul insuficienţei cardiace, se recomandă ca tratamentul dumneavoastră cu Carvedilol Aurobindo să fie iniţiat şi atent monitorizat de către un medic specialist.

Dacă aţi încetat să luaţi Carvedilol Aurobindo de mai mult de două săptămâni, va trebui să începeţi din nou cu doza de iniţiere şi să creşteţi din nou, treptat, doza.

în unele cazuri, insuficienţa cardiacă pe care o aveţi se poate înrăutăţi în timp ce luaţi Carvedilol Aurobindo, în special la începutul tratamentului. Aceasta se poate manifesta prin agravarea simptomelor (de exemplu stare de oboseală, scurtare a respiraţiei) şi prin semne de retenţie a lichidelor (de exemplu creştere în greutate şi umflare a picioarelor).

Trebuie să spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă simptomele sau starea dumneavoastră generală se înrăutăţesc în timp ce luaţi Carvedilol Aurobindo, deoarece acesta poate considera necesar modificarea dozei unui alt medicament sau a Carvedilol Aurobindo.

în timp ce luaţi Carvedilol Aurobindo, asiguraţi-vă că urmaţi în continuare celelalte tratamente recomandate de către medicul dumneavoatră pentru insuficienţă cardiacă.

Pacienţi cu probleme ale ficatului

în funcţie de starea dumneavoastră, medicul dumneavoastră vă poate reduce doza în comparaţie cu dozele recomandate mai sus.

Copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani)

Carvedilol Aurobindo nu este recomandat la această grupă de vârstă.

Dacă luaţi mai mult Carvedilol Aurobindo decât trebuie

Dacă aţi luat în mod accidental prea multe comprimate, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Este posibil să simţiţi ameţeţi, stare de rău, stare de leşin, dificultăţi în respiraţie/respiraţie şuierătoare, moleşeală sau convulsii.

Dacă uitaţi să luaţi Carvedilol Aurobindo

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu vă îngrijoraţi. Luaţi o altă doză imediat ce vă aduceţi aminte, cu condiţia să nu fie aproape de momentul următoarei doze. Luaţi următorul comprimat la ora normală.

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată

Dacă încetaţi să luaţi Carvedilol Aurobindo

Nu încetaţi brusc tratamentul cu Carvedilol Aurobindo înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră în acest sens. Puteţi avea reacţii adverse dacă încetaţi brusc să luaţi comprimatele. Medicul dumneavoastră vă va spune cum să reduceţi treptat dozele şi apoi să întrerupeţi acest medicament. Dacă mai luaţi şi un medicament numit clonidină, nu întrerupeţi niciodată nici unul din aceste tratamente decât dacă v-a fost recomandat de către medicul dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Frecvenţa reacţiilor adverse posibile este prezentată în tabelul de mai jos:

Foarte frecvente:

Apar la mai mult de 1 din 10 utilizatori

Frecvente:

Apar la mai puţin de 1 din 10, dar la mai mult de 1 din 100 utilizatori

Mai puţin frecvente:

Apar la mai puţin de 1 din 100, dar la mai mult de 1 din 1 000 utilizatori

Rare:

Apar la mai puţin de 1 din 1 000, dar la mai mult de 1 din 10 000 utilizatori

Foarte rare:

Apar la mai puţin de 1 din 10 000 utilizatori, inclusiv cazurile izolate

 
 

Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză şi dispar când se reduce doza sau se întrerupe tratamentul. Unele reacţii adverse pot să apară la începutul tratamentului şi dispar spontan în cursul continuării tratamentului.

Foarte frecvente:

  • Ameţeli
  • Dureri de cap
  • Senzaţie de oboseală
  • Tensiune arterială mică
  • Insuficienţă cardiacă

Frecvente

  • Infecţii ale căilor respiratorii (bronşită), plămânilor (pneumonie), nasului şi a gâtului (tractului respirator superior).
  • Infecţii ale tractului urinar
  • Anemie (număr scăzut al celulelor roşii în sânge)
  • Creştere în greutate
  • Creşterea valorilor colesterolului
  • Tulburări ale controlului glicemiei la pacienţii cu diabet
  • Depresie, stare depresivă
  • Tulburări de vedere
  • Secreţie lacrimală redusă, ochi iritaţi
  • Puls scăzut
  • Edem (inclusiv umflarea corpului sau unor părţi ale corpului, de exemplu edemul mâinilor şi picioarelor, edem genital), supraîncărcare cu lichide, volumul de sânge din corp crescut
  • Ameţeli când vă ridicaţi rapid în picioare
  • Probleme cu circulaţia sângelui (semne includ mâini şi picioare reci), de rigidizarea arterelor (ateroscleroza), agravarea simptomelor la pacienţii cu boala Raynaud (degetele de la mâini sau picioare se colorează iniţial albastrui, apoi devin albicioase, iar apoi roşiatice, însoţite de durere) sau claudicaţie (durere la nivelul picioarelor, care se agravează în timpul mersului)
  • Probleme de respiraţie, astm bronşic
  • Acumulare de lichid în plămâni
  • Diaree
  • Stare generală de rău, vărsături, dureri de stomac, indigestie
  • Durere posibil la nivelul mâinilor sau picioarelor
  • Insuficienţa renală acută şi tulburările funcţionale renale la pacienţii cu îngroşarea pereţilor arterelor şi/sau afectarea funcţiei renale
  • Dificultate în eliminarea urinei

Mai puţin frecvente

  • Tulburări de somn
  • Confuzie
  • Leşin
  • Senzaţie anormală
  • Tulburări de conducere la nivelul inimii (bloc AV), angină pectorală (inclusiv dureri în piept)
  • Reacţii cutanate (reacţii alergice cutanate, dermatită, transpiraţie crescută, urticarie, prurit, leziuni asemănătoare psoriazisului şi lichenului plan )
  • Căderea părului
  • Impotenţă (disfuncţie erectilă)

Rare

  • Reducerea numărului trombocitelor (trombocitopenie)
  • Uscăciune a gurii
  • Nas infundat

Foarte rare

  • Reducerea numărului de celule albe ale sângelui
  • Hipersensibilitate (reacţii alergice)
  • Schimbarea valorilor testekir funcţiei ficatului Pierderi involuntare de urina la femei (incontinenţă urinară)

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect

Cum se păstrează Carvedilol Aurobindo

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30°C.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Carvedilol Aurobindo

  • Substanţa activă este carvedilol.

Un comprimat filmat conţine carvedilol 3,125 mg, 6,25 mg, 12,5 mg şi 25 mg.

  • Celelalte componente sunt: Lactoză monohidrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, crospovidonă (tip A), crospovidonă (tip B), povidone 30, zahăr şi stearat de magneziu Filmul comprimatului: Macrogol 400, polisorbat 80, dioxid de titan (E 171), hipromeloză

Cum arată Carvedilol Aurobindo şi conţinutul ambalajului

Comprimat filmat

Carvedilol Aurobindo 3,125 mg comprimate filmate

Comprimatele filmate de culoare albă până la aproape albă, ovale, marcate cu „E”, pe o faţă, şi cu „01” pe cealaltă faţă.

Carvedilol Aurobindo 6,25 mg comprimate filmate

Comprimatele filmate de culoare albă până la aproape albă, ovale, marcate cu „F57”, pe o faţă, şi cu linie mediană pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Carvedilol Aurobindo 12,5 mg comprimate filmate

Comprimatele filmate de culoare albă până la aproape albă, ovale, marcate cu „F58”, pe o faţă, şi cu linie mediană pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Carvedilol Aurobindo 25 mg comprimate filmate

Comprimatele filmate de culoare albă până la aproape albă, ovale, marcate cu „F59”, pe o faţă, şi cu linie mediană pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

PVC-PE-PVdC/Aluminiu:

Mărimi de ambalaj; 5, 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 40, 50, 56, 60, 90, 98, 100, 120, 150, 200, 250, 300, 400, 500 şi 1000 comprimate filmate

Flacon din PEÎD cu capac alb opac din polipropilenă:

Mărimi de ambalaj; 30, 50, 60, 100, 250, 500 şi 1000 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Aurobindo Pharma (Malta) Limited Vault 14, Level 2, Valletta Waterfront Floriana FRN 1913 Malta

Fabricantul

APL Swift Services (Malta) Limited HF26, Hal Far Industrial Estate, Hal Far Birzebbugia, BBG 3000 Malta

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Republica Cehă: Carvedilol Aurobindo 6,25 mg/12,5 mg//25 mg, potahované tablety
Germania: Carvedilol Aurobindo 3,125 mg/6,25 mg/12,5 mg/25 mg, Filmtabletten
Danemarca: Carvedilol „Aurobindo”
Spania: Carvedilol Aurobindo 3,125 mg/6,25 mg/12,5 mg/25 mg, comprimidos recubiertos con pelicula
Finlanda: Carvedilol Aurobindo 6,25 mg/12,5 mg/25 mg, tabletti, kalvopäällysteinen
Malta: Carvedilol 3.125 mg/6.25 mg/12.5 mg/25 mg film-coated tablets
Norvegia: Carvedilol Aurobindo
Polonia: Carvedilol Orion
Portugalia: Carvedilol Aurobindo
România: Carvedilol Aurobindo 3,125 mg comprimate filmate
Carvedilol Aurobindo 6,25 mg comprimate filmate
Carvedilol Aurobindo 12,5 mg comprimate filmate
Carvedilol Aurobindo 25 mg comprimate filmate
Suedia: Carvedilol Aurobindo
Republica Slovacă:Carvedilol Aurobindo 6,25 mg/12,5 mg/25 mg, filmom obalené tablety
Marea Britanie: Carvedilol 3.125 mg/6.25 mg/12.5 mg/25 mg film-coated tablets

Acest prospect a fost revizuit în Iulie 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”