Cervugid, ovule

Substanță activa
Cloramfenicol/Metronidazol/Nistatină//Acetat de hidrocortizon
Clasa ATC
G01BA
Format
ovule
Afecțiuni
pentru tratamentul sau prevenirea infecţiilor vaginale şi de la nivelul colului uterin determinate de anumite microorganisme
Producător
IRCON SRL
Acțiune terapeutică
antiinfectioase/antiseptice - combinatii cu corticosteroizi, antibiotice si corticosteroizi

Ce este Cervugid şi pentru ce se utilizează

Acest medicament este utilizat pentru tratamentul sau prevenirea infecţiilor vaginale şi de la nivelul colului uterin determinate de anumite microorganisme. Indicaţiile sunt:

  • Tratamentul vaginitelor şi cervicitelor produse de bacterii aerobe şi anaerobe (inclusiv Clostridium spp.), Gram-pozitiv sau Gram-negativ
  • Tratamentul vaginitelor şi cervicitelor produse de Trichomonas vaginalis în asociere cu alte tipuri de microorganisme;
  • Tratamentul vaginitelor şi cervicitelor produse de Mycoplasma spp. sau Chlamydia spp. în asociere cu alte tipuri de microorganisme;
  • Tratamentul vaginitelor micotice produse de Candida spp. în asociere cu alte tipuri de microorganisme;
  • Tratamentul vaginitelor mixte, produse de asocierea de bacterii, Trichomonas vaginalis, Candida spp şi Mycoplasma spp. sau Chlamydia spp;
  • Profilaxia vaginitelor şi cervicitelor în cazul pacientelor aflate în tratament sistemic cu imunosupresoare, citostatice sau corticosteroizi şi în cazul pacientelor supuse radioterapiei;
  • Profilaxia vaginitelor şi cervicitelor în cazul în care pacientele urmează a fi supuse unor intervenţii chirurgicale sau exploratorii în aria genitală (histero-salpingografie, hidrotubaţie, biopsie de endometru, etc.);
  • Tratamentul florei patogene înainte de recoltarea frotiului pentru citotestul Babeş-Papanicolau, în vederea clarificării câmpului microscopic şi îmbunătăţirea interpretării citotestului; CERVUGID ovule este indicat la adulţi. Dacă este necesar, poate fi administrat şi la adolescenţi.

Înainte să utilizaţi Cervugid

Nu utilizaţi CERVUGID dacă:

  • Aveţi hipersensibilitate la oricare din substanţele active sau la excipient;
  • Aveţi insuficienţă hepatică sau renală severă;
  • Suferiţi de afecţiuni hematologice severe;
  • Sunteţi gravidă sau alăptaţi;

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi CERVUGID

În cazul în care prezentaţi antecedente de tulburări hematologice sau urmaţi un tratament prelungit, se recomandă efectuarea periodică de teste sanguine, în special controlul hemoleucogramei. Deşi nu s-au raportat astfel de reacţii în cazul acestui medicament, orice eventuală scădere a numărului de hematii, leucocite sau/şi trombocite impune oprirea tratamentului.

În cazul tratamentului prelungit trebuie urmărită apariţia reacţiilor adverse de tip neuropatie centrală sau periferică (parestezii, ataxie, vertij, crize convulsive). Deşi nu s-au raportat astfel de reacţii în cazul acestui medicament, tratamentul trebuie intrerupt în cazul apariţiei manifestărilor de tip ataxie, vertij sau confuzie.

Dacă suferiţi de afecţiuni neurologice centrale şi periferice severe, cronice sau evolutive, acest medicament trebuie utilizat cu precauţie, datorită riscului de agravare a tulburărilor neurologice. Nu consumaţi alcool etilic şi nu utilizaţi medicamente care conţin alcool etilic în timpul tratamentului, precum nici în timp de 48 de ore de la întreruperea tratamentului, pentru a preveni eventualitatea apariţiei reacţiilor de tip disulfiram (antalcool), ce se pot manifesta prin senzaţie de căldură, eritem facial, vărsături, tahicardie, etc.

Nu este recomandată administrarea a mai mult de 2-3 cure de tratament pe an.

Utilizarea simultană a prezervativului sau a diafragmei cu CERVUGID ovule poate creşte riscul ruperii dispozitivului contraceptiv.

Utilizarea altor medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alt medicament, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

CERVUGID ovule nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră consideră că este absolut necesar.

CERVUGID ovule nu trebuie administrat dacă alăptaţi. Dacă medicul dumneavoastră consideră că începerea tratamentului este absolut necesară, se va întrerupe alăptarea.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

CERVUGID nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Cum să utilizaţi Cervugid

Utilizaţi întotdeauna CERVUGID exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigură.

Dacă consideraţi că efectul tratamentului cu CERVUGID este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

CERVUGID se administrează pe cale vaginală. Ovulul se introduce profund în interiorul vaginului, stând relaxată, în poziţia culcat.

Doza uzuală este de un ovul CERVUGID pe zi, administrat seara, înainte de culcare. Durata tratamentului este de 12 zile.

În cazul cervicitelor ulcerate tratamentul se va repeta de 1 -2 ori, până la cicatrizarea acestora, cu o pauză de 7 zile între perioadele de administrare.

În cazul cervicitelor şi vaginitelor însoţite de afecţiuni inflamatorii severe de cauză infecţioasă (congestii pelvine, metroanexite, pelviperitonite), este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să asociaţi CERVUGID cu antibiotice administrate sistemic. CERVUGID nu prezintă utilizare relevantă la copii.

Dacă este necesară administrarea la adolescenţi, dozele sunt aceleaşi ca în cazul adulţilor.

Durata tratamentului cu CERVUGID va fi stabilită de către medicul dumneavoastră în funcţie de evaluarea periodică a stării de ameliorare a afecţiunii tratate.

Dacă aţi utilizatCERVUGID mai mult decât trebuie

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă aţi uitat să utilizaţi CERVUGID

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa dozele omise.

Dacă încetaţi să utilizaţi CERVUGID

Continuaţi să luaţi CERVUGID până la terminarea tratamentului, atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră. Aveţi nevoie de fiecare doză pentru a ajuta la ameliorarea sau tratarea afecţiunii. Nu au fost raportate manifestări specifice în cazul întreruperii bruşte a tratamentului.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, CERVUGID poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Riscul apariţiei reacţiilor adverse este neglijabil, datorită absorbţiei sistemice reduse a substanţelor active. În special în cazul tratamentului prelungit, dar şi după administrarea primei doze, pot să apară eritem, senzaţie de arsură locală, eritem.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Cervugid

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi CERVUGID după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Substanţele active sunt: cloramfenicol, metronidazol, nistatină, acetat de hidrocortizon Celălalt component este: Witepsol H15

Cum arată CERVUGID şi conţinutul ambalajului

CERVUGID se prezină sub formă de ovule de formă ovoidă, netede, de culoare galbenă. CERVUGID este disponibil în cutii conţinând 2 folii termosudate din PVC a câte 6 ovule fiecare.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

IRCON SRL Str. Pinului Nr. 9 700109, Iaşi România

Telefon/Fax: 0332 409 746 E-mail: [email protected]

Fabricantul

IRCON SRL Str. Pinului Nr. 9 700109, Iaşi, România Telefon/Fax: 0332 409 746 E-mail: [email protected]

Ultima revizuire a prospectului Februarie, 2013.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Prospecte medicamente din aceeași clasă
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”