Clotrimazol Rompharm, 10 mg/ml, spray cutanat soluţie

Substanță activa
Clotrimazol
Clasa ATC
D01AC
Format
spray cutanat soluţie
Afecțiuni
infecţii determinate de fungi la nivelul pielii piciorului (piciorul atletului sau Tinea pedis), între degetele de la mâini sau picioare, la nivelul pielii din jurul unghiei, la nivelul pielii corpului (Tinea cruris, Tinea corporis), candidoze superficiale la nivelul pielii, pitiriasis versicolor
Producător
SC. ROMPHARM COMPANY SRL
Acțiune terapeutică
antifungice

Ce este Clotrimazol Rompharm şi pentru ce se utilizează

Clotrimazol Rompharm conţine substanţa activă clotrimazol, ce aparţine unui grup de medicamente numit „antifungice”.

Clotrimazol Rompharm se utilizează pentru tratamentul infecţiilor determinate de fungi la nivelul pielii piciorului (piciorul atletului sau Tinea pedis), între degetele de la mâini sau picioare, la nivelul pielii din jurul unghiei, la nivelul pielii corpului (Tinea cruris, Tinea corporis), candidoze superficiale la nivelul pielii, pitiriasis versicolor.

Piciorul atletului numită şi Tinea pedis apare doar la nivelul piciorului, adesea între degete. De asemenea, poate să apară şi la nivelul scobiturii gleznei, tălpii sau în alte zone ale piciorului. Infecţia se caracterizează prin producerea de fisuri sau decojiri ale pielii, dar şi prin apariţia unor umflături uşoare, vezicule sau răni supurate.

Tinea cruris apare pe zonele corpului unde pielea formează pliuri, în special dacă aceste zone sunt umede. Aceste zone sunt: la nivelul regiunii inghinale şi al feţei interne a coapselor. Infecţia se poate extinde în zonele dintre picioare, către fese sau în sus, către abdomen. Infecţia poate să apară şi la nivelul pliului sânilor sau al altor zone cu pliuri. Erupţia apărută pe piele are margine netedă, poate să prezinte vezicule şi determină mâncărimi.

Tinea corporis poate să apară în orice zonă a corpului, dar mai frecvent la nivelul capului, gâtului, feţei sau braţelor. Aspectul său este, de obicei sub formă de zone circulare de erupţie de culoare roşie sau poate să se prezinte sub formă de zone de decojire şi determină mâncărimi.

Candidoza cutanată apare, de asemenea, în zonele corpului unde pielea este sub formă de pliuri şi umedă din cauza transpiraţiei. Determină înroşirea pielii, mâncărimi şi decojirea pielii.

Pitiriazis versicolor apare la nivelul pielii sub formă de zone de decojire care devin pete albe în contrast cu pielea sănătoasă. Petele sunt evidente în special în perioada verii, când zonele de piele înconjurătoare se bronzează. Infecţia apare, de obicei, la nivelul trunchiului, gâtului, braţelor şi poate să reapară după câteva luni, mai ales în condiţii de vreme caldă şi transpiraţie abundentă.

Dacă nu sunteţi sigur că suferiţi de una din infecţiile de mai sus vă rugăm să cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Clotrimazol Rompharm este indicat la adulţi, vârstnici, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 5 ani.

Înainte să utilizaţi Clotrimazol Rompharm

Nu utilizaţi Clotrimazol Rompharm

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Clotrimazol Rompharm (enumerate în prospect la punctul 6.);
  • la copii cu vârsta sub 5 ani.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Clotrimazol Rompharm

Clotrimazol Rompharm spray, este indicat doar pentru administrare pe piele. Nu trebuie să aplicaţi Clotrimazol Rompharm spray pe răni deschise sau pe mucoase. Nu trebuie să aplicaţi Clotrimazol Rompharm spray în zona ochilor, a nasului sau a gurii. Dacă accidental soluţia a ajuns în contact cu ochii, se spală zona afectată cu multă apă curată.

Vă rugăm să vă adresaţi medicului dacă aveţi o infecţie fungică în şi sub unghie numită onicomicoză, care determină decolorarea unghiilor şi modificări ale structurii acestora (unghii îngroşate, friabile). Clotrimazol Rompharm spray nu este indicat pentru tratamentul acestor infecţii. In acest caz, medicul vă va recomanda alt tratament.

Dacă în timpul tratamentului cu Clotrimazol Rompharm spray apare iritaţie la locul aplicării sau reacţii alergice (erupţie trecătoare pe piele, umflarea feţei, dificultate în respiraţie, mâncărime, febră), tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie să mergeţi la medic.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu aplicaţi alte medicamente pe zonele tratate.

Utilizarea în acelaşi timp a clotrimazolului şi a anumitor antibiotice (amfotericină, nistatină, natamicină), poate reduce efectul acestora. In acest caz, întrebaţi medicul sau farmacistul înainte să administraţi Clotrimazol Rompharm spray.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Nu utilizaţi Clotrimazol Rompharm în timpul sarcinii sau alăptării decât la recomandarea medicului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Clotrimazol Rompharm nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Clotrimazol Rompharm

Datorită conţinutului de propilenglicol, Clotrimazol Rompharm poate provoca iritaţie cutanată.

Cum să utilizaţi Clotrimazol Rompharm

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Instrucţiuni de administrare:

  • spălaţi şi uscaţi zona de piele afectată cât şi zonele înconjurătoare, apoi spălaţi-vă pe mâini;
  • când se utilizează medicamentul pentru prima dată se pulverizează în aer prin apăsarea pompei dozatoare de 2-3 ori. Astfel, pompa este pregătită pentru administrare;
  • aplicaţi soluţia de la o distanţă de 5-10 cm pe zona afectată şi pe zona imediat înconjurătoare;
  • aplicaţi suficientă soluţie pe zona afectată şi pe zona înconjurătoare acesteia;
  • spălaţi-vă pe mâini după ce aţi atins zona de piele infectată astfel încât să nu se extindă infecţia şi în alte zone sau să transmiteţi infecţia altcuiva;
  • după aplicare, zona afectată nu se acoperă cu pansament decât la recomandarea medicului;
  • SOLUŢIA ESTE DESTINATĂ APLICĂRII PE PIELE. Evitaţi contactul soluţiei cu ochii, nasul sau gura.

În infecţiile interdigitale este foarte importantă respectarea regulilor de igienă şi se recomandă pudrarea ciorapilor şi a interiorului pantofilor dimineaţa, pentru a evita apariţia umidităţii datorate transpiraţiei şi a preîntâmpina astfel reinfectarea.

Doza şi durata tratamentului

Adulţi (inclusiv vârstnici), adolescenţi şi copii peste 5 ani

Dacă medicul nu vă recomandă altfel, aplicaţi Clotrimazol Rompharm spray de 2-3 ori pe zi şi masaţi uşor zona afectată până când soluţia este absorbită în piele.

Durata tratamentului în care se obţine vindecarea este de:

  • până la 3 săptămâni pentru pitiriazis versicolor;
  • până la 3 săptămâni pentru infecţii interdigitale (infecţii între degete, cum ar fi Tinea pedis);
  • până la 4 săptămâni pentru celelalte tipuri de infecţii de la nivelul pielii.

După dispariţia simptomelor, tratamentul trebuie continuat încă 2 săptămâni. Durata maximă a tratamentului este de 4 săptămâni.

Dacă după 7 zile de la începerea tratamentului nu aţi observat nici un semn de ameliorare sau chiar se agravează infecţia, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Chiar dacă infecţia pare să se fi vindecat după câteva zile, utilizaţi Clotrimazol Rompharm conform recomandărilor din acest prospect. Infecţiile pot reapare dacă medicamentul nu este aplicat cu regularitate sau tratamentul este întrerupt prea devreme.

Dacă aţi utilizatmai mult Clotrimazol Rompharm decât trebuie

În cazul aplicării topice, datorită concentraţiei mici a substanţei active şi absorbţiei sistemice reduse, supradozajul acut este puţin probabil.

Dacă aţi înghiţit accidental Clotrimazol Rompharm spray, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Clotrimazol Rompharm

Dacă aţi uitat să utilizaţi medicamentul, aplicaţi medicamentul imediat ce v-aţi adus aminte. Dacă este aproape timpul să utilizaţi următoarea doză, săriţi peste doza omisă şi aşteptaţi până la momentul aplicării dozei următoare. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Clotrimazol Rompharm

Pentru a asigura o vindecare completă şi a preveni reapariţia infecţiei, nu întrerupeţi tratamentul mai devreme decât trebuie, fără a discuta cu medicul dumneavoastră. Tratamentul nu trebuie întrerupt imediat ce simptomele se remit, ci trebuie continuat încă 2 săptămâni după dispariţia acestora.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Clotrimazol Rompharm poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la 1 până la 10 utilizatori din 1000)

  • pete roşii pe piele (eritem), mâncărime, iritaţie locală.

Reacţii adverse rare (apar la 1 până la 10 utilizatori din 10000)

  • acumulare de lichid sub piele (edeme), uscarea pielii cu descuamare;
  • reacţii alergice, cum sunt: erupţie trecătoare pe piele, umflarea feţei, dificultate în respiraţie, mâncărime, febră. Dacă observaţi vreuna dintre aceste reacţiile adverse, întrerupeţi tratamentul cu Clotrimazol Rompharm şi prezentaţi-vă imediat la medic.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Clotrimazol Rompharm

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se utiliza Clotrimazol Rompharm după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 250C, în ambalajul original. A se utiliza în cel mult 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Clotrimazol Rompharm

  • Substanţa activă este clotrimazol. Un mililitru soluţie conţine 10 mg clotrimazol.
  • Celelalte componente sunt: macrogol 300, propilenglicol, alcool izopropilic.

Cum arată Clotrimazol Rompharm şi conţinutul ambalajului

Clotrimazol Rompharm se prezintă sub formă de lichid limpede, slab vâscos, incolor până la slab gălbui.

O cutie conţine un flacon alb din PEÎD cu 20 ml spray cutanat soluţie prevăzut cu pompă de pulverizare.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

SC. ROMPHARM COMPANY SRL Str. Eroilor Nr. 1A, Otopeni, Romania

Acest prospect a fost aprobat în Martie 2012.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”