Co-Perineva, 2 mg/0,625 mg, comprimate

Substanță activa
Perindopril de terţ-butilamină/Indapamidă
Clasa ATC
C09BA
Format
comprimate
Afecțiuni
hipertensiune arterială
Producător
KRKA, d.d., Novo mesto
Acțiune terapeutică
antihipertensiv, asociere de două substanţe active, perindopril, care aparţine grupului de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA) şi acţionează prin lărgirea vaselor de sânge, şi indapamidă, un diuretic care creşte cantitatea de urină produsă de rinichi

Ce este Co-Perineva şi pentru ce se utilizează

Ce este Co-Perineva comprimate?

Co-Perineva este o asociere de două substanţe active, perindopril şi indapamidă. Co-Perineva este medicament antihipertensiv utilizat în tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială).

Pentru ce se utilizează Co-Perineva comprimate?

Perindoprilul aparţine grupului de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA). Aceştia acţionează prin lărgirea vaselor de sânge, ceea ce face mai uşoară munca inimii de a pompa sângele în organism. Indapamida este un diuretic. Diureticele cresc cantitatea de urină produsă de rinichi. Totuşi, indapamida este diferită de alte diuretice, deoarece determină o creştere uşoară a cantităţii de urină produsă. Fiecare dintre ingredientele active scade tensiunea arterială şi acţionează împreună, pentru controlul tensiunii dumneavoastră arteriale.

Înainte să utilizaţi Co-Perineva

Nu utilizaţi Co-Perineva:

  • dacă sunteţi alergic la perindopril, la orice alt inhibitor ECA, la indapamidă sau la sulfonamide, sau la oricare dintre celelalte componente ale Co-Perineva comprimate (vezi pct. 6 – Informaţii suplimentare),
  • dacă aţi avut simptome de respiraţie şuierătoare, umflături ale feţei sau limbii, mâncărimi intense sau erupţii trecătoare severe ale pielii în timpul unui tratament anterior cu inhibitor ECA, sau dacă dumneavoastră sau un alt membru al familiei aţi avut astfel de simptome în orice altă circumstanţă (o afecţiune numită edem angioneurotic),
  • dacă aveţi o afecţiune a ficatului severă sau aveţi encefalopatie hepatică (o boală degenerativă a creierului),
  • dacă aveţi o afecţiune a rinichilor severă sau faceţi dializă,
  • dacă aveţi o scădere sau o creştere anormală a valorilor potasiului din sânge,
  • dacă aveţi sau suspicionaţi insuficienţă cardiacă decompensată netratată (simptomele pot include retenţie severă de apă, dificultăţi respiratorii),
  • în cazul în care aveţi mai mult de trei luni de sarcină. (Este bine să evitaţi Co-Perineva şi în perioada de început a sarcinii – vezi pct. „Sarcina”),
  • dacă alăptaţi.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Co-Perineva

înaintea administrării Co-Perineva comprimate, spuneţi medicului dumneavoastră:

  • dacă aveţi stenoză aortică (îngustarea arterei principale ce iese din inimă) sau cardiomiopatie hipertrofică (boală a muşchiului cardiac) sau stenoză a arterei renale (îngustarea arterei ce duce sângele la rinichi),
  • dacă aveţi orice altă problemă cardiacă sau probleme la rinichi,
  • dacă aveţi afecţiuni ale ficatului,
  • dacă aveţi o boală de colagen (boală a pielii), cum este lupusul eritematos sistemic sau sclerodermie,
  • dacă aveţi ateroscleroză (îngroşarea pereţilor arteriali),
  • dacă suferiţi de hiperparatiroidism (glandă paratiroidă hiperactivă),
  • dacă suferiţi de gută,
  • dacă aveţi diabet zaharat,
  • dacă urmaţi o dietă cu restricţie de sare sau utilizaţi substituenţi de sare ce conţin potasiu;
  • dacă luaţi litiu sau diuretice care economisesc potasiul (spironolactonă, triamteren), deoarece tratamentul concomitent cu Co-Perineva comprimate trebuie evitat (vezi „Utilizarea altor medicamente”).

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). Co-Perineva nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi mai mult de trei luni de sarcină, deoarece poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este utilizat în această etapă (vezi pct. „Sarcina”).

De asemenea, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră sau personalul medical că luaţi Co- Perineva comprimate:

  • dacă urmează să faceţi anestezie şi/sau să suferiţi o intervenţie chirurgicală,
  • dacă aţi avut recent diaree sau vărsături, sau sunteţi deshidratat,
  • dacă urmează să faceţi dializă sau LDL-afereză (îndepărtarea colesterolului din sânge cu ajutorul unor aparate),
  • dacă urmează să faceţi tratament de desensibilizare în cazul alergiilor la veninul de albină sau viespe,
  • dacă urmează să faceţi teste medicale ce necesită substanţe injectabile de contrast cu iod (substanţe care fac vizibile la razele X anumite organe, ca rinichiul şi stomacul).

Atleţii trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă activă (indapamida), care poate da reacţii fals pozitive la testele antidoping.

Co-Perineva comprimate nu trebuie administrat la copii.

Utilizarea altor medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Trebuie evitată administrarea Co-Perineva comprimate concomitent cu:

  • litiu (utilizat pentru tratamentul depresiei),
  • diuretice care economisesc potasiul (spironolactonă, triamteren), săruri de potasiu.

Eficacitatea tratamentului cu Co-Perineva poate fi afectată de alte medicamente. Asiguraţi-vă să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece pot fi necesare precauţii speciale:

  • alte medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale,
  • procainamidă (pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii),
  • allopurinol (pentru tratamentul gutei),
  • terfenadină sau astemizol (antihistaminice pentru „boala fânului” sau alte alergii),
  • corticosteroizi utilizaţi în tratamentul unor afecţiuni variate, ce includ astmul sever şi poliartrita reumatoidă,
  • imunodepresive, utilizate în tratamentul tulburări autoimune sau după transplant, pentru prevenirea respingerii organului (de exemplu, ciclosporina),
  • medicamente utilizate în tratamentul cancerului,
  • ertromicină sub formă injectabilă (un antibiotic),
  • halofantrină (utilizată în tratamentul anumitor forme de malarie),
  • pentamidină (utilizată în tratamentul pneumoniei),
  • vincamină (utilizată în tratamentul anumitor tulburări cognitive simptomatice la vârstnici, inclusiv în pierderi ale memoriei),
  • bepridil (utilizată în tratamentul anginei pectorale),
  • medicamente utilizate în tratamentul tulburărilor ritmului cardiac (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol),
  • digoxină sau alte glicozide cardiace (utilizate în tratamentul afecţiunilor cardiace),
  • baclofen (utilizat pentru tratamentul rigidităţii musculare ce apare în afecţiuni cum este scleroza multiplă),
  • medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt insulina sau metformina,
  • preparate de calciu, incluzând suplimente cu calciu,
  • laxative stimulante (de exemplu senna),
  • medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ibuprofen) sau doze crescute de salicilaţi (de exemplu, aspirina),
  • amfotericină B în formă injectabilă (utilizată pentru tratamentul bolilor fungice),
  • medicamente pentru tratamentul afecţiunilor psihice, ca depresia, anxietatea, schizofrenia (de exemplu, antidepresive triciclice, neuroleptice (cum sunt amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă, haloperidol, droperidol)),
  • tetracosactid (pentru tratamentul bolii Crohn),
  • preparate injectabile cu aur (utilizate în tratamentul artritei reumatoide).

Utilizarea Co-Perineva cu alimente şi băuturi

Se recomandă administrarea Co-Perineva comprimate înainte de masă.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Sarcina

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). In mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfatui să nu mai utilizaţi Co-Perineva înainte de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va recomanda un alt medicament în loc de Co-Perineva. Co-Perineva nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat în sarcina mai mare de trei luni, deoarece acesta poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este utilizat după cea de a treia lună de sarcină.

Alăptarea

Informaţi-vă medicul dacă alăptaţi sau intenţionaţi să începeţi alăptarea. Co-Perineva nu este recomandat mamelor care alăptează iar medicul dumneavoastră trebuie să vă aleagă un alt tratament în cazul în care doriţi să alăptaţi, mai ales dacă este vorba despre un copil nou-născut sau născut prematur.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

De obicei, Co-Perineva comprimate nu afectează starea de alertă, însă, la anumiţi pacienţi, pot apărea reacţii individuale legate de reducerea tensiunii arteriale, de exemplu, ameţeli sau slăbiciune, care pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Co-Perineva

Co-Perineva comprimate conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, contactaţi-l înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Co-Perineva

Luaţi întotdeauna Co-Perineva exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală este de 1 comprimat pe zi.

Dacă aveţi insuficienţă renală, medicul dumneavoastră poate decide modificarea dozelor. Este preferabil să luaţi comprimatul dimineaţa, înainte de micul dejun. înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Co-Perineva

Dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital de urgenţă. Semnul cel mai probabil al supradozajului este scăderea tensiunii arteriale.

Dacă apare scăderea marcată a tensiunii arteriale (cu simptome ca ameţeli sau leşin), este de ajutor să vă întindeţi în pat, cu picioarele mai ridicate faţă de nivelul capului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Co-Perineva

Este important să luaţi medicamentul în fiecare zi, deoarece tratamentul regulat este mai eficace. Totuşi, dacă aţi uitat să luaţi o doză de Co-Perineva comprimate, luaţi următoarea doză la intervalul stabilit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Co-Perineva

Deoarece tratamentul pentru tensiunea arterială crescută durează, de obicei, toată viaţa, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de întreruperea tratamentului cu acest medicament.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Co-Perineva poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă apare oricare dintre următoarele, întrerupeţi administrarea medicamentului şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră:

  • umflături ale feţei, buzelor, limbii sau gâtului, dificultăţi în respiraţie,
  • ameţeli severe sau leşin,
  • batăi ale inimii neobişnuit de rapide sau neregulate. Următoarele reacţii adverse pot include:

Frecvente (apar la mai puţin de 1 pacient din 10, dar la mai mult de 1 din 100 pacienţi):

  • durere de cap, senzaţie de ameţeală, vertij, furnicături şi înţepături, tulburări ale vederii, tinitus (senzaţia de zgomot în urechi), confuzie, datorită scăderii tensiunii arteriale, tuse, scurtarea respiraţiei, tulburări gastro-intestinale (greaţă, durere epigastrică, lipsa poftei de mâncare, vărsături, durere abdominală, tulburări ale gustului, uscăciunea gurii, dispepsie sau digestie dificilă, diaree, constipaţie), reacţii alergice (cum sunt erupţiile trecătoare pe piele, mâncărimi), crampe musculare, oboseală.

Mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 pacient din 100, dar la mai mult de 1 din 1000 pacienţi):

  • modificări ale dispoziţiei, tulburări ale somnului, bronhospasm (strângere de piept, respiraţie şuierătoare şi scurtarea respiraţiei), edem angioneurotic (cu simptome ca respiraţie şuierătoare, umflarea feţei sau limbii), urticarie, purpură (puncte roşiatice pe piele), tulburări ale rinichilor, impotenţă, transpiraţii.

Foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi):

  • confuzie, tulburări cardiovasculare (bătăi neregulate ale inimii, angină pectorală, atac de inimă), pneumonie cu euzinofile (un tip rar de pneumonie), rinită (blocaj nazal sau secreţie nazală abundentă), manifestări cutanate severe, cum este eritemul polimorf. Dacă aveţi lupus eritematos sistemic (un tip de boală de colagen), acesta se poate agrava. Au fost de asemenea raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate (modificări ale aspectului pielii) după expunere la soare sau la raze ultraviolete artificiale.

Pot apărea modificări ale parametrilor testelor de laborator pentru rinichi, ficat sau pancreas sau ale componentelor sângelui. Pentru evaluarea afecţiunii dumneavoastră, medicul vă poate recomanda efectuarea unor teste de sânge.

În cazul unei insuficienţe hepatice (probleme ale ficatului), există posibilitatea debutului encefalopatiei hepatice (o boală degenerativă a creierului).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Co-Perineva

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Co-Perineva după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Co-Perineva

  • Substanţele active sunt perindopril terţ-butilamină şi indapamidă. Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 2 mg şi indapamidă 0,625 mg.
  • Celelalte componente sunt: clorură de calciu hexahidrată, lactoză monohidrat, crospovidonă, celuloză microcristalină, hidrogenocarbonat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Cum arată Co-Perineva şi conţinutul ambalajului

Comprimate rotunde, uşor biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, cu margini teşite, prevăzute cu o linie mediană pe una dintre feţe.

Medicamentul este disponibil în cutie cu blistere a 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 90, 100 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

KRKA-POLSKA Sp. z o.o. ul Rownolegla 5, 02-235 Warsaw, Polonia

Producător

KRKA, d.d., Novo mesto, Smarjeska cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Numele Statului membru

Denumirea comercială a medicamentului

Bulgaria, Estonia

Co-Prenessa

Ungaria, Letonia, Lituania, România, Republica Slovacă

Co-Perineva

Republica Cehă

Pamocombi

Slovenia

Percombi

 

Acest prospect a fost aprobat în Iunie 2010.

Data ultimei verificări a prospectului Ianuarie 2011.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”