Cyrdanax conţine o substanţă numită dexrazoxan. Această substanţă aparţine unui grup de medicamente care protejează inima (medicamente cardioprotectoare).
Cyrdanax se utilizează pentru a preveni afectarea inimii atunci când, în timpul tratamentului pentru cancer mamar la pacienţi adulţi, sunt utilizate medicamenele numite doxorubicină sau epirubicină.
Nu trebuie să vi se administreze Cyrdanax
Dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră, nu trebuie să vi se administreze acest medicament.
Înainte de a vi se administra Cyrdanax, spuneţi medicului dumneavoastră
De asemenea, trebuie să ştiţi că:
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament în timpul sarcinii sau alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
S-a raportat oboseală la administrarea tratamentului cu Cyrdanax. Ca urmare, dacă prezentaţi somnolenţă, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje.
Acest medicament este preparat şi vi se administrează de către medicul dumneavoastră sau alt cadru medical. Medicul dumneavoastră este cel care decide doza care vi se va administra.
Cyrdanax este administrat sub formă de picurare (perfuzie) într-o venă în decurs de aproximativ 15 minute.
Perfuzia va începe cu aproximativ 30 de minute înainte de administrarea tratamentului dumneavoastră pentru cancer (doxorubicină şi/sau epirubicină).
Dacă credeţi că vi s-a administrat mai mult Cyrdanax decât trebuie
Dacă vi se administrează o cantitatea prea mare de Cyrdanax, spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Este posibil să prezentaţi unele dintre reacţiile adverse enumerate la punctul 4 „Reacţii adverse posibile”.
Ca toate medicamentele, Cyrdanax poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Unele reacţii adverse pot fi grave şi pot necesita asistenţă medicală imediată:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi):
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi):
Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 de pacienţi):
Leucemie (cancer al sângelui)
Pierderea bruscă a stării de conştienţă
Umflare şi durere la nivelul unei părţi a corpului, care poate fi cauzată de formarea unui cheag de sânge într-o venă
Umflarea ţesuturilor la nivelul membrelor
Următoarele reacţii adverse au fost raportate la un număr foarte mic de pacienţi în timpul tratamentului cu Cyrdanax:
Dacă apare oricare dintre reacţiile adverse de mai sus, spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe.
Alte reacţii adverse includ:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi)
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi)
Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi):
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Cyrdanax după data de expirare înscrisă pe flacon şi cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Înainte de deschidere:
Soluţia trebuie utilizată imediat după reconstituire. Dacă nu se utilizează imediat, durata şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului şi nu trebuie să depăşească 4 ore la temperatura de 2°C până la 8°C (în frigider) protejat de lumină.
Ce conţine Cyrdanax
– Substanţa activă este dexrazoxan (sub formă de clorhidrat). 1 ml de soluţie reconstituită conţine dexrazoxan 20 mg (sub formă de clorhidrat).
Flacon cu 250 mg
Fiecare flacon conţine dexrazoxan (sub formă de clorhidrat) 250 mg care va fi reconstituit în apă pentru preparate injectabile 12,5 ml.
Flacon cu 500 mg
Fiecare flacon conţine dexrazoxan (sub formă de clorhidrat) 50 mg care va fi reconstituit în apă pentru preparate injectabile 25 ml.
Cyrdanax nu conţine alte componente.
Cum arată Cyrdanax şi conţinutul ambalajului
Cyrdanax se prezintă sub formă de pulbere liofilizată de culoare albă până la aproape albă pentru soluţie perfuzabilă.
Cyrdanax este disponibil în cutie cu 1 sau 4 flacoane din sticlă brună tip I, conţinând 250 mg pulbere, închis cu dop din cauciuc bromobutilic, prevăzut cu capsă din aluminiu şi disc din polipropilenă de culoare galbenă.
Cyrdanax este disponibil în cutie cu 1 sau 4 flacoane din sticlă brună tip I, conţinând 500 mg pulbere, închis cu dop din cauciuc bromobutilic, prevăzut cu capsă din aluminiu şi disc din polipropilenă de culoare albă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Pharmaselect Beteiligungs GmbH Ernst-Melchior-Gasse 20, A-1020 Wien, Austria
Producător
PHARMASELECT INTERNATIONAL BETEILIGUNGS GmbH Ernst-Melchior-Gasse 20, A-1020 Wien, Austria
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
Acest medicament este autorizat in Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub urmatoarele denumiri comerciale:
Austria, Republica Cehă, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, România, Republica Slovacă: Cyrdanax
Acest prospect a fost aprobat în Ianuarie 2013
Următoarele informaţii sunt destinate numai medicilor şi profesioniştilor în domeniul sănătăţii:
Prepararea medicamentului în vederea administrării intravenoase
Reconstituire
Pentru reconstituire, conţinutului fiecărui flacon (250 mg) trebuie dizolvat în 12,5 ml apă pentru preparate injectabile. Conţinutul flaconului se va dizolva în câteva minute agitând uşor. Soluţia reconstituită are un pH de aproximativ 1,8. Această soluţie trebuie diluată înaintea administrării la pacient.
Pentru reconstituire, conţinutul fiecărui flacon (500 mg) trebuie dizolvat în 25 ml apă pentru preparate injectabile. Conţinutul flaconului se va dizolva în câteva minute agitând uşor. Soluţia reconstituită are un pH de aproximativ 1,8. Ulterior, această soluţie trebuie diluată înaintea administrării la pacient.
Diluarea Cyrdanax
Pentru a evita riscul tromboflebitelor la locul injecţiei, Cyrdanax trebuie diluat înainte de perfuzare cu una dintre soluţiile menţionate în tabelul de mai jos. Este de preferat să se utilizeze soluţii cu un pH mai mare.Volumul final este proporţional cu numărul de flacoane Cyrdanax utilizate şi cantitatea de lichid de perfuzie pentru diluare care poate fi între 12,5 ml şi 100 ml pentru fiecare flacon.
Flacon cu 250 mg
|
*Lactatul de sodiu 11,2% trebuie diluat cu un factor de 6 pentru a atinge concentraţia de 0,16 M.
Flacon cu 500 mg
|
*Lactatul de sodiu 11,2% trebuie diluat cu un factor de 6 pentru a atinge concentraţia de 0,16 M.
Medicamentele administrate parenteral trebuie inspectate vizual pentru detectarea particulelor. Cyrdanax este în mod normal o soluţie incoloră până la galben, imediat după reconstituire, dar unele variabilităţi de culoare pot fi observate în timp, ceea ce nu indică pierderea activităţii dacă medicamentul a fost păstrat conform recomandărilor. Totuşi, se recomandă eliminarea medicamentului în cazul în care soluţia imediat după reconstituire nu este incoloră până la galben.
Doze
Cyrdanax se administrează în perfuzie intravenoasă de scurtă durată (15 minute), cu aproximativ 30 de minute înainte de administrarea antraciclinei, în doză egală cu de 10 de ori doza echivalentă de doxorubicină şi de 10 ori doza echivalentă de epirubicină.
Astfel, se recomandă ca Cyrdanax să fie administrat în doză de 500 mg/m2 când se administreză schema uzuală de dozare pentru doxorubicină de 50 mg/m2 ,sau 600 mg/m2 când se administrează schema uzuală de dozare pentru epirubicină 60 mg/m2.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei < 40 ml/min) doza de dexrazoxan trebuie redusă cu 50%.
Insuficienţă hepatică
Raportul dozelor trebuie păstrat, adică dacă doza de antraciclină este redusă, doza de dexrazoxan trebuie redusă în consecinţă.
Supradozaj
Semnele şi simptomele de supradozaj sunt reprezentate de leucopenie, trombocitopenie, greaţă, vărsături, diaree, reacţii cutanate şi alopecie. Nu există antidot specific, şi trebuie asigurat tratamentul simptomatic.
Abordarea terapeutică trebuie să includă profilaxia şi tratamentul infecţiilor, echilibrare hidro- eletrolitică.
Incompatibilităţi
Dexrazoxanul poate creşte toxicitatea hematologică indusă de chimioterapie sau radioterapie necesitând monitorizarea atentă a parametrilor hematologici în timpul primelor două cicluri de tratament.
Studiile de interacţiune cu dexrazoxan sunt limitate. Nu au fost studiate efectele asupra izoenzimelor citocromului P450 sau proteinelor transportoare ale medicamentelor. Dexrazoxan nu trebuie amestecat cu niciun alt medicament în timpul perfuzării.
Instrucţiuni speciale pentru păstrare
înainte de deschidere
A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
După reconstituire şi diluare:
Stabilitatea fizico-chimică în timpul utilizării a fost demonstrată pentru 8 ore la 4°C. Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat.
Dacă nu este utilizat imediat, durata şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 4 ore la 2°C-8°C (în frigider), protejat de lumină.
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel