Daleron, comprimate, 500 mg

Substanță activa
paracetamol
Clasa ATC
N02BE
Format
comprimate
Afecțiuni
ameliorarea durerii, reducerea febrei
Producător
KRKA d.d. Novo mesto
Acțiune terapeutică
analgezice, antipiretice, inhibă sinteza de prostaglandine din sistemul nervos central

Ce este Daleron şi pentru ce se utilizează?

Compoziţie

Un comprimat Daleron conţine paracetamol 500 mg şi excipienţi: amidon de porumb, povidonă, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, cazein formaldehidă, sorbat de potasiu.

Grupa farmacoterapeutică: analgezice, antipiretice.

Ce este Daleron şi pentru ce se utilizează?

Daleron comprimate conţine paracetamol, care inhibă sinteza de prostaglandine din sistemul nervos central, scăzând astfel temperatura crescută a corpului şi ameliorând durerea. Acţiunea de ameliorare a durerii (analgezică) şi diminuare a temperaturii (antipiretică) produsă de paracetamol este egală cu a acidului acetilsalicilic, dar efectul antiinflamator (antiflogistic) este mai slab.

Daleron comprimate este indicat în:

  • ameliorarea durerilor uşoare-moderate (dureri de cap, dureri dentare, dureri menstruale, mialgii şi dureri reumatice) în special la pacienţi cu tulburări gastrice;
  • ameliorarea durerilor apărute după leziuni, proceduri chirurgicale, medicale sau dentare;
  • ameliorarea mialgiilor şi artralgiilor apărute în răceală şi gripă;
  • reducerea febrei din timpul infecţiilor bacteriene sau virale.

Înainte să utilizaţi Daleron

Nu utilizaţi Daleron dacă :

  • aveţi sau aţi avut hipersensibilitate la paracetamol sau la oricare dintre excipienţii produsului;
  • aveţi insuficienţă hepatică sau renală severă.

Aveţi grijă deosebită cu Daleron

Nu utilizaţi Daleron comprimate concomitent cu alte medicamente ce conţin paracetamol. Nu depăşiţi dozele recomandate.

Dacă aveţi insuficienţă hepatică sau renală uşoară sau moderată puteţi utiliza paracetamol numai sub supraveghere medicală.

Nu consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu paracetamol. Nu utilizaţi doze mari de Daleron dacă suferiţi de alcoolism cronic deoarece există risc de toxicitate hepatică.

Nu utilizaţi Daleron mai mult de 3 zile fără recomandarea medicului. Dacă starea clinică nu se ameliorează sau chiar se înrăutăţeşte vă rugăm să consultaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Medicamentul nu este recomndat copiilor cu vârsta sub 6 ani. Se recomandă utilizarea formelor farmaceutice adecvate.

Dacă aveţi nelămuriri, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Daleron dacă:

  • utilizaţi medicamente care conţin metoclopramidă, domperidonă, colestiramină sau warfarină;
  • utilizaţi medicamente care conţin antiepileptice, barbiturice, rifampicină şi cloramfenicol.

Asiguraţi-vă că aţi spus medicului dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le utilizaţi, indiferent dacă acestea sunt recomandate de medic sau sunt fără prescripţie medicală.

Sarcina şi alăptarea

Siguranţa utilizării paracetamolului în sarcină şi alăptare nu a fost evaluată. Puteţi utiliza Daleron în timpul sarcinii sau alăptării numai după consult medical şi pe o scurtă perioadă de timp şi pe cât posibil numai în doză unică.

În general, cereţi sfatul medicului înainte de a utiliza orice medicament.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Daleron nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum se utilizează Daleron

Urmaţi întotdeauna instrucţiunile medicului dumneavoastră referitoare la modul de administrare al medicamentului; farmacistul vă poate sfătui, de asemenea, dacă nu sunteţi sigur. Medicamentul este rezervat tratamentului adulţilor şi copiilor peste 6 ani. Adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani: doza recomandată este de 1-2 comprimate Daleron (500-1000 mg paracetamol) de maxim 4 ori pe zi. Intervalul dintre prize trebuie să fie de cel puţin 4 ore. Doza maximă zilnică recomandată este de 8 comprimate Daleron (4000 mg paracetamol).

Copii cu vârste între 6-12 ani: doza recomandata este de V – 1 comprimat Daleron (250­500 mg paracetamol) de maxim 4 ori pe zi. Intervalul dintre prize trebuie să fie de cel puţin 4 ore. Doza maximă zilnică recomandată este de 4 comprimate Daleron (2000 mg paracetamol). Medicamentul se administrează pe cale orală.

Dacă luaţi mai multe comprimate decât trebuie

Dacă aţi luat mai multe comprimate Daleron decât trebuie, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau adresaţi-vă celui mai apropiat spital. Semnele şi simptomele de intoxicaţie pot fi evidente numai după câteva zile.

Doze de paracetamol mai mari decât cele recomandate pot provoca greaţă, vărsături şi insuficienţă hepatică severă, în special la pacienţii cu boli hepatice sau renale.

Reacţii adverse posibile

Ca şi alte medicamente, Daleron poate determina reacţii adverse.

În dozele recomandate reacţiile adverse ale medicamentului sunt rare şi uşoare. Ocazional, pot să apară greaţă şi reacţii alergice cutanate (erupţii cutanate, urticarie, prurit).

Dacă apar oricare alte reacţii adverse, care nu sunt menţionate în prospect, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau farmacistul.

 

Cum se păstrează Daleron?

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Alte informaţii

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 6 comprimate.

Producător

KRKA d.d. Novo mesto, Slovenia

Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă

KRKA d.d. Novo mesto

Smarjeska cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Data ultimei verificări a prospectului Noiembrie 2004

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”