Desloratadină Alvogen, 0,5 mg/ml, soluţie orală

Substanță activa
Desloratadină
Clasa ATC
R06AX
Format
soluţie orală
Afecțiuni
simptome asociate rinitei alergice, simptome asociate urticariei
Producător
Genepharm S.A.
Acțiune terapeutică
antihistaminic care nu produce somnolenţă

Ce este Desloratadină Alvogen şi pentru ce se utilizează

Desloratadină Alvogen soluţie orală este un medicament antihistaminic care nu vă produce somnolenţă. Vă ajută să controlaţi reacţia alergică şi simptomele acesteia.

Desloratadină Alvogen ameliorează simptomele asociate rinitei alergice (inflamaţia mucoasei de la nivelul nasului provocată de alergie, de exemplu febra fânului sau alergia la praf). Aceste simptome includ strănutul, secreţia abundentă din nas sau senzaţia de mâncărime nazală, senzaţia de mâncărime la nivelul cerului gurii, precum şi senzaţia de mâncărime, înroşire sau lăcrimarea ochilor.

Desloratadină Alvogen soluţie orală este utilizat şi pentru ameliorarea simptomelor asociate urticariei (o afecţiune a pielii provocată de alergie). Aceste simptome includ senzaţia de mâncărime şi erupţii asemănătoare urticariei.

Ameliorarea acestor simptome durează o zi întreagă şi vă permite să vă reluaţi activităţile zilnice normale şi somnul.

Dacă nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Desloratadină Alvogen

Nu luaţi Desloratadină Alvogen:

  • dacă sunteţi alergic la desloratadină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Desloratadină Alvogen soluţie orală este indicat copiilor cu vârste cuprinse între 1 – 11 ani, adolescenţilor (cu vârstă de 12 ani şi peste) şi adulţilor, inclusiv vârstnicilor.

Atenţionări şi precauţii

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Desloratadină Alvogen: • dacă aveţi insuficienţă renală severă.

Desloratadină Alvogen împreună cu alte medicamente

Nu se cunosc interacţiuni ale Desloratadină Alvogen cu alte medicamente.

Desloratadină Alvogen împreună cu alimente şi băuturi

Desloratadină Alvogen poate fi luat cu sau fără alimente.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, nu este recomandată utilizarea Desloratadină Alvogen.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Pentru dozele recomandate, nu este de aşteptat ca Desloratadină Alvogen să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, foarte rar, la unii oameni poate provoca somnolenţă, care care le poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau folosi utilaje.

Desloratadină Alvogen soluţie orală conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Desloratadină Alvogen

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este:

Adulţi şi adolescenţi (cu vârstă de 12 ani şi peste): luaţi 10 ml (două linguriţe a câte 5 ml) soluţie orală, o dată pe zi.

Utilizarea la copii

Doza recomandată este:

Copii cu vârstă de 1 până la 5 ani: luaţi 2,5 ml (1/2 dintr-o linguriţă a 5 ml) soluţie orală, o dată pe zi.

Copii cu vârstă de 6 până la 11 ani: luaţi 5 ml (o linguriţă a 5 ml) soluţie orală, o dată pe zi.

In cazul în care flaconul de soluţie orală este însoţit de o seringă dozatoare pentru administrare orală, o puteţi utiliza ca alternativă pentru a măsura exact doza de soluţie orală.

Inghiţiţi doza de soluţie orală şi apoi beţi puţină apă. Puteţi să luaţi acest medicament cu sau fără alimente.

Referitor la durata tratamentului, medicul dumneavoastră va determina tipul de boală alergică de care suferiţi şi va stabili cât timp trebuie să luaţi acest medicament.

Dacă rinita dumneavoastră este intermitentă (prezenţa simptomelor timp de mai puţin de 4 zile pe săptămână sau mai puţin de 4 săptămâni), medicul dumneavoastră vă va recomanda o schemă de tratament care va depinde de evaluarea istoricului bolii dumneavoastră.

Dacă rinita dumneavoastră este persistentă (prezenţa simptomelor timp de 4 zile sau mai mult pe săptămână şi mai mult de 4 săptămâni), medicul dumneavoastră vă poate recomanda un tratament pe o durată mai lungă.

Pentru urticarie, durata tratamentului poate varia de la pacient la pacient şi de aceea trebuie să urmaţi recomandările medicului dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult Desloratadină Alvogen decât trebuie

Luaţi Desloratadină Alvogen numai în dozele prescrise pentru dumneavoastră. Nu se aşteaptă apariţia unor probleme grave în caz de supradozaj accidental. Cu toate acestea, dacă luaţi mai mult Desloratadină Alvogen decât vi s-a recomandat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să luaţi Desloratadină Alvogen

Dacă uitaţi să luaţi doza de medicament la timp, luaţi-o cât mai curând posibil, apoi reveniţi la schema de tratament obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

La majoritatea copiilor, adolescenţilor şi adulţilor, reacţiile adverse produse au fost similare celor produse de administrarea unui comprimat sau o soluţie care nu conţine substanţă activă. Cu toate acestea, reacţiile adverse apărute la copiii cu vârsta sub 2 ani au fost diareea, febra şi insomnia, în timp ce la adulţi au fost oboseala, uscăciunea gurii şi durerea de cap; acestea au fost raportate mai frecvent decât în cazul administrării unui comprimat care nu conţine substanţa activă.

După punerea pe piaţă a desloratadinei, au fost raportate foarte rar cazuri de reacţii alergice severe (respiraţie dificilă, respiraţie şuierătoare, mâncărime, urticarie şi edem) şi erupţii trecătoare pe piele. Cazuri de palpitaţii, accelerarea bătăilor inimii, durere abdominală, greaţă (senzaţie de rău), vărsături, senzaţie de disconfort gastric, diaree, ameţeli, somnolenţă, greutate în a adormi, dureri musculare, halucinaţii, convulsii, stare de nelinişte cu creştere a frecvenţei mişcărilor corpului, inflamaţia ficatului, valori anormale ale testelor funcţiei ficatului au fost raportate foarte rar.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Cum se păstrează Desloratadină Alvogen

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau pe flacon după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare; a se păstra în ambalajul original. Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi orice modificare a aspectului soluţiei orale.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Desloratadină Alvogen

  • Substanţa activă este desloratadina 0,5 mg/ml
  • Celelalte componente sunt: citrat de sodiu, sucraloză, acid citric anhidru, sorbitol lichic (necristalizat), propilenglicol, hipromeloză, aromă tuti-fruti lichid şi apă purificată.

Cum arată Desloratadină Alvogen şi conţinutul ambalajului

Desloratadină Alvogen soluţie orală este disponibil în flacoane cu capac prevăzut cu sistem de siguranţă pentru copii.

Cutiile de 30 ml, 50 ml, 60 ml, 100 ml, 120 ml şi 150 ml soluţie orală sunt prevăzute cu o linguriţă dozatoare sau o seringă dozatoare. Cutiile de 225 ml şi 300 ml sunt furnizate cu o linguriţă dozatoare. Seringa dozatoare este gradată pentru a furniza doze de 2,5 ml şi 5 ml. Linguriţa dozatoare are capacitatea de 2,5 ml şi 5 ml.

30 ml, 50 ml, 60 ml, 100 ml, 120 ml, 150 ml, 225 ml şi 300 ml.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Alvogen IPCo S.ăr.l

412F Route d’Esch, L-2086

Luxemburg

Fabricantul

Genepharm S.A., 18 Km Marathon Avenue, 15351 Pallini Grecia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Portugalia Desloratadina Alvogen 0,5 mg/ml solução oral
Bulgaria Desloratadine Alvogen 0,5 mg/ml перораленразтвор
Republica Cehă Desloratadin Alvogen 0,5 mg/ml perorální roztok
România Desloratadină Alvogen 0,5 mg/ml soluţie orală
Slovacia Dezloratadin Alvogen 0,5 mg/ml perorálny roztok

Acest prospect a fost revizuit în Aprilie 2012.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”