Desloratadină PMCS, 5 mg, comprimate

Substanță activa
Desloratadină
Clasa ATC
R06AX
Format
comprimate
Afecțiuni
simptome asociate rinitei alergice, simptome asociate urticariei
Producător
PRO.MED.CS Praha as
Acțiune terapeutică
antialergic care nu produce somnolenţă

Ce este Desloratadină PMCS şi pentru ce se utilizează

Desloratadină PMCS este un medicament antialergic care nu vă produce somnolenţă. Vă ajută să controlaţi reacţia alergică şi simptomele acesteia.

Desloratadină PMCS ameliorează simptomele asociate rinitei alergice (inflamaţie a mucoasei de la nivelul nasului provocată de alergie, de exemplu febra fânului sau alergia la praf). Aceste simptome includ strănutul, secreţia abundentă din nas sau senzaţia de mâncărime la nivelul nasului, senzaţia de mâncărime la nivelul cerului gurii, precum şi senzaţia de mâncărime, înroşire sau lăcrimarea ochilor.

Desloratadină PMCS este utilizat şi pentru ameliorarea simptomelor asociate urticariei (o afecţiune a pielii provocată de alergie).Aceste simptome includ senzaţia de mâncărime şi erupţii asemănătoare urticariei.

Ameliorarea acestor simptome durează o zi întreagă şi vă permite să vă reluaţi activităţile zilnice normale şi somnul.

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Desloratadină PMCS

Nu luaţi Desloratadină PMCS:

– dacă sunteţi alergic la desloratadină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6) sau la loratadină

Desloratadină PMCS este indicat adulţilor şi adolescenţilor (12 ani şi peste).

Atenţionări şi precauţii

înainte să utilizaţi Desloratadină PMCS, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului – dacă aveţi insuficienţă renală severă.

Desloratadină PMCS împreună cu alte medicamente

Nu se cunosc interacţiuni ale Desloratadină PMCS cu alte medicamente.

Desloratadină PMCS împreună cu alimente şi băuturi

Desloratadină PMCS poate fi luat cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, nu este recomandată utilizarea Desloratadină PMCS.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu se aşteaptă ca dozele recomandate de Desloratadină PMCS să vă provoace somnolenţă sau reducerea stării de vigilenţă. Cu toate acestea, foarte rar unele persoane prezintă somnolenţă, care le poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum să luaţi Desloratadină PMCS

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi şi adolescenţi (cu vârsta de 12 ani şi peste): luaţi un comprimat o dată pe zi. înghiţiţi comprimatul cu apă, cu sau fără alimente.

Referitor la durata tratamentului, medicul dumneavoastră va determina tipul de rinită alergică pe care o aveţi şi va stabili cât timp trebuie să luaţi Desloratadină PMCS.

Dacă rinita dumneavoastră alergică este intermitentă (prezenţa simptomelor timp de mai puţin de 4 zile pe săptămână sau mai puţin de 4 săptămâni), medicul dumneavoastră vă va recomanda o schemă de tratament care va depinde de evaluarea istoricului bolii dumneavoastră.

Dacă rinita dumneavoastră alergică este persistentă (prezenţa simptomelor timp de 4 zile sau mai mult pe săptămână şi mai mult de 4 săptămâni), medicul dumneavoastră vă poate recomanda un tratament pe o durată mai lungă.

Pentru urticarie, durata tratamentului poate varia de la pacient la pacient şi de aceea trebuie să urmaţi recomandările medicului dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult Desloratadină PMCS decât trebuie

Luaţi Desloratadină PMCS numai în dozele prescrise pentru dumneavoastră. Nu se aşteaptă apariţia unor probleme grave în caz de supradozaj accidental. Cu toate acestea, dacă luaţi mai mult Desloratadină PMCS decât vi s-a recomandat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să luaţi Desloratadină PMCS

Dacă uitaţi să luaţi doza de medicament la timp, luaţi-o cât mai curând posibil, apoi reveniţi la schema de tratament obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. La adulţi, reacţiile adverse au fost similare celor produse de administrarea unui comprimat care nu conţine substanţă activă. Cu toate acestea, oboseala, uscăciunea gurii şi durerea de cap au fost raportate mai frecvent decât în cazul administrării unui comprimat care nu conţine substanţă activă. La adolescenţi, cefaleea a fost cea mai frecventă reacţie adversă raportată.

După punerea pe piaţă a desloratadinei, au fost raportate foarte rar cazuri de reacţii alergice severe (respiraţie dificilă, respiraţie şuierătoare, senzaţie de mâncărime, urticarie şi umflătură) şi erupţii trecătoare pe piele. De asemenea, au fost raportate foarte rar cazuri de palpitaţii, bătăi rapide ale inimii, durere abdominală, greaţă (stare de rău general), vărsături, senzaţie de disconfort gastric, diaree, ameţeli, somnolenţă, greutate de a adormi, dureri musculare, halucinaţii, convulsii, senzaţie de nelinişte cu creştere a frecvenţei mişcărilor corpului, inflamaţia ficatului şi valori anormale ale testelor funcţionale ale ficatului.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Cum se păstrează Desloratadină PMCS

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii special de păstrare. Nu utilizaţi Desloratadină PMCS după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Adresaţi-va farmacistului dacă observaţi orice modificare a aspectului comprimatelor.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Desloratadină PMCS

  • Substanţa activă este desloratadina. Fiecare comprimat conţine desloratadină 5 mg.
  • Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, celuloză microcristalină (granulată), amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu, oxid roşu de fer (E172).

Cum arată Desloratadină PMCS şi conţinutul ambalajului

Comprimatele Desloratadină PMCS sunt de rotunde, biconvexe, culoare roz, cu diametru de 7 mm, cu o linie mediană.

Desloratadină PMCS este disponibilă în ambalaje de 5, 10, 20, 30, 50, 60, 90 sau 100 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

PRO.MED.CS Praha as Telcskâ 1, 140 00 Praga 4 Republica Cehă

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

CZ Desloratadin PMCS 5 mg

MT

Desloratadine PMCS 5 mg

PL

Desloratadine PMCS

RO

Desloratadină PMCS 5 mg comprimate

SE

Desloratadin PMCS 5 mg

SK

Desloratadin PMCS 5 mg

 

Acest prospect a fost revizuit în August 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”