Diclofenac Rompharm, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie

Substanță activa
Diclofenac sodic
Clasa ATC
S01BC
Format
picături oftalmice, soluţie
Afecțiuni
pentru reducerea durerii şi inflamaţiei de la nivelul ochiului.
Producător
SC. ROMPHARM COMPANY SRL.
Acțiune terapeutică
antiinflamatoare nesteroidiene

Ce este Diclofenac Rompharm şi pentru ce se utilizează

Diclofenac Rompharm este o soluţie oftalmică (pentru ochi) ce conţine substanţa activă diclofenac sodic.

Diclofenac Rompharm face parte dintr-un grup de medicamente denumit antiinflamatoare nesteroidiene şi acţionează prin reducerea durerii şi inflamaţiei de la nivelul ochiului.

Medicul oftalmolog vă poate recomanda Diclofenac Rompharm:

  • înainte de o intervenţie chirurgicală la nivelul ochiului, pentru a menţine pupila deschisă în timpul operaţiei;
  • după o intervenţie chirurgicală la nivelul ochiului pentru a reduce durerea şi inflamaţia;
  • după traumatisme la nivelul ochiului pentru a reduce durerea şi inflamaţia;
  • pentru a reduce durerea şi inflamaţia dacă aveţi o afecţiune la nivelul ochiului de natură alergică sau neinfecţioasă.

Înainte să utilizaţi Diclofenac Rompharm

Nu utilizaţi Diclofenac Rompharm

– dacă credeţi că sunteţi alergic (hipersensibil) la diclofenac sodic, acid acetilsalicilic (aspirină) sau alte antiinflamatoare nesteroidiene, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate în prospect la punctul 6 );
– dacă sunteţi gravidă în ultimul trimestru (aveţi mai mult de 6 luni de sarcină);
– dacă credeţi că aveţi orice fel de infecţie virală la nivelul ochiului;
– la copii cu vârsta sub 15 ani.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Diclofenac Rompharm

Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament:

  • dacă aveţi astm bronşic declanşat de administrarea de acid acetilsalicilic (aspirină) sau de alte medicamente antiinflamatoare înrudite. În acest caz, administrarea Diclofenac Rompharm vă poate declanşa o criză de astm bronşic.
  • dacă suferiţi de tulburări de coagulare a sângelui sau sunteţi în tratament cu medicamente care previn coagularea sângelui, deoarece Diclofenac Rompharm poate creşte riscul apariţiei hemoragiilor.

Dacă aveţi o infecţie oculară, diclofenacul poate ascunde dezvoltarea şi agravarea infecţiei. In acest caz, medicul vă va prescrie, pentru tratament, alt medicament.

Dacă suspectaţi că Diclofenac Rompharm vă produce o reacţie alergică (vezi punctul 4 „Reacţii adverse posibile”), întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Diclofenac Rompharm poate interacţiona cu alte medicamente.

Deşi la dozele recomandate, absorbţia şi trecerea în sânge este redusă, Diclofenac Rompharm poate afecta sau poate fi afectat de alte medicamente pe care le luaţi in acelaşi timp, mai ales în cazul utilizării repetate.

Informaţi medicul dacă sunteţi în tratament cu:

  • alte picături pentru ochi care conţin substanţe active precum acetilcolină, carbachol;
  • medicamente care cresc potasiul în organism (precum săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie, inhibitori ai angiotensinei II, antiinflamatoare nesteroidiene, heparine cu greutate moleculară mică sau nefracţionate, ciclosporină şi tacrolimus, trimetoprim);
  • medicamente care împedică coagularea sângelui (precum acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare nesteroidiene, ticlopidină, clopidogrel, tirofiban, eptifibatidă, iloprost, heparină, anticoagulante orale, trombolitice);
  • medicamente din acelaşi grup de antiinflamatoare nesteroidiene (există risc de creştere a reacţilor adverse);
  • litiu (medicament utilizat în bolile psihice);
  • metotrexat (medicament utilizat în tratamentul cancerului sau al unor boli reumatice).

Dacă utilizaţi şi alte picături oftalmice, trebuie să aşteptaţi cel puţin 15 minute între administrarea lor.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă, credeţi că sunteţi gravidă sau alăptaţi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Diclofenac Rompharm nu trebuie utilizat în ultimul trimestru de sarcină (după luna a 6-a). În trimestrele unu şi doi de sarcină, medicamentul va fi utilizat numai la recomandarea medicului. Diclofenac Rompharm nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

După administrarea Diclofenac Rompharm vederea poate deveni neclară. În acest caz, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje. Trebuie să aşteptaţi până când vederea revine la normal.

Informaţii importante privind unele componente ale Diclofenac Rompharm

Diclofenac Rompharm conţine: clorură de benzalconiu. Acesta poate provoca iritaţie oculară. Clorura de benzalconiu poate determina decolorarea lentilelor de contact moi. De aceea, evitaţi contactul cu lentilele de contact moi.

Dacă purtaţi lentile de contact, scoateţi lentilele, administraţi picăturile şi aşteptaţi 15 minute înainte de a pune la loc lentilele. Vezi instrucţiunile pentru purtătorii de lentile de contact prezentate la punctul 3.

Datorită prezenţei uleiului de ricin în compoziţia medicamentului, pot apărea eczeme de contact.

Cum să utilizaţi Diclofenac Rompharm

Utilizaţi întotdeauna Diclofenac Rompharm exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Diclofenac Rompharm se utilizează doar prin aplicare topică, prin instilare în sacul conjunctival al ochiului/ochilor afectat/afectaţi. Nu se înghite sau injectează.

Doza

Adulţi, vârstnici, adolescenţi şi copii peste 15 ani

Medicul dumneavoastră va stabili cât de des trebuie să utilizaţi medicamentul şi care este durata tratamentului, în funcţie de afecţiune şi de gravitatea ei.

Doza uzuală este de 1 picătură în ochiul afectat (ochii afectaţi), de 4 ori pe zi.

In cazul administrării în intervenţiile chirurgicale de la nivelul ochiului, medicul dumneavoastră va stabili doza care vi se va administra cât şi durata tratamentului.

Utilizarea la copii cu vârsta sub 15 ani

Diclofenac Rompharm nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 15 ani.

Purtătorii de lentile de contact

Dacă purtaţi lentile de contact, trebuie să scoateţi lentilele înainte de utilizarea medicamentului Diclofenac Rompharm. Administraţi picăturile şi apoi trebuie să aşteptaţi 15 minute înainte de a pune la loc lentilele de contact.

Dacă folosiţi şi alte picături de ochi

Dacă trebuie să utilizaţi şi alte picături oftalmice, acestea pot fi administrate cu 15 minute înainte sau după aplicarea medicamentului Diclofenac Rompharm.

Instrucţiuni de utilizare

  1. Spălaţi-vă pe mâini şi aşezaţi-vă într-o poziţie confortabilă, şezând sau în picioare.
  2. Trageţi uşor, cu degetul, pleoapa inferioară a ochiului afectat, până când se formează un „buzunar” între pleoapă şi ochi, aşa cum observaţi în Figura 1.
  3. Aduceţi aproape de ochi vârful flaconului, fără a atinge ochiul sau alte zone apropiate ochiului.
  4. Apăsaţi uşor flaconul pentru a curge câte o picătură, aşa cum observaţi în Figura 2.
  5. Eliberaţi pleoapa inferioară şi închideţi ochiul.
  6. Apăsaţi cu degetul colţul ochiului afectat, lângă nas, aşa cum observaţi în Figura 3. Ţineţi apăsat 1 minut, timp în care ochiul este închis. Aceasta ajută la împiedicarea trecerii soluţiei în restul corpului.
  1. Puneţi câte o picătură şi în celălalt ochi, dacă aşa v-a recomandat medicul dumneavoastră.
  2. Puneţi înapoi capacul flaconului, imediat după utilizare.

Dacă aţi utilizat mai mult decât trebuie din Diclofenac Rompharm

Dacă aţi pus mai multe picături decât trebuie în ochi, acestea pot fi îndepărtate prin clătire cu apă. Dacă aţi înghiţit accidental medicamentul trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Diclofenac Rompharm

Dacă aţi uitat să utilizaţi picăturile oftalmice la ora obişnuită, administraţi-vă o doză imediat ce v-aţi adus aminte. Dacă este aproape timpul să vă administraţi următoarea doză, săriţi peste doza omisă şi aşteptaţi până la momentul administrării dozei următoare. Nu vă administraţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Diclofenac Rompharm

Nu încetaţi să utilizaţi Diclofenac Rompharm, fără acordul medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Diclofenac Rompharm poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Întrerupeţi tratamentul şi anunţaţi imediat medicul dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital, dacă:

  • aveţi semnele apariţiei unei reacţii alergice locale (reacţii adverse rare, care pot afecta până la 1 din 1000 persoane), precum: senzaţie de mâncărime cu umflarea pleoapei şi înroşirea ochiului, lăcrimare, senzaţie de arsură, senzaţie de corp străin;
  • aveţi semnele apariţiei unei reacţii alergice severe (reacţii adverse foarte rare, care pot afecta până la 1 din 10000 persoane), precum: umflarea bruscă a feţei şi gâtului (edem angioneurotic), criză de astm bronşic manifestată prin senzaţie de sufocare, lipsă de aer, greutate în respiraţie.

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)

  • senzaţie de arsură uşoară până la moderată;

Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)

  • înceţoşarea tranzitorie a vederii imediat după instilare, cu tulburări de vedere;
  • inflamaţia sau deteriorarea membranei ce acoperă exteriorul ochiului (corneea), subţierea corneei şi leziuni profunde ale corneei (ulcerul cornean) ce vă pot afecta vederea;
  • sensibilitate la lumină.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie nemenţionată în prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Diclofenac Rompharm

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu folosiţi medicamentul mai mult de 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Diclofenac Rompharm

– Substanţa activă este diclofenacul sodic. Un mililitru picături oftalmice, soluţie conţine diclofenac sodic 1 mg.
– Celelalte componente sunt: ulei de ricin polietoxilat (Cremophor EL), trometamol, edetat disodic dihidrat, manitol, clorură de benzalconiu, acid clorhidric soluţie 1 M, apă purificată.

Cum arată Diclofenac Rompharm şi conţinutul ambalajului

Diclofenac Rompharm se prezintă sub formă de soluţie limpede, incoloră, lipsită de impurităţi mecanice.

O cutie conţine un flacon picurător din PEJD, de culoare albă, ce conţine 5 ml picături oftalmice soluţie.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

SC. ROMPHARM COMPANY SRL. Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, România

Acest prospect a fost aprobat în Martie 2012

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”