DILATREND® 6,25 mg / 12,5 / 25 mg Comprimate

Substanță activa
carvedilol
Clasa ATC
C07AG
Format
Comprimate
Afecțiuni
Hipertensiune arteriala esenţiala, Angina pectorala cronica stabila, Insuficienta cardiaca cronica simptomatica
Producător
Roche S.p.A.
Acțiune terapeutică
agenti alfa si beta blocanti

Compozitie/ Indicatii terapeutice

Compozitie

Dilatrend 6,25 mg

Un comprimat contine carvedilol 6,25 mg si excipienti: lactoza monohidrat, zaharoza, polividona, crospovidona, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, oxid galben de fer (E 172).

Dilatrend 12,5 mg

Un comprimat contine carvedilol 12,5 mg si excipienti: lactoza monohidrat, zaharoza, polividona, crospovidona, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, oxid galben de fer (E 172), oxid rosu de fer (E 172). Dilatrend 25 mg

Un comprimat contine carvedilol 25 mg si excipienti: lactoza monohidrat, zaharoza, polividona, crospovidona, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: agenti alfa si beta blocanti.

Indicatii terapeutice

Hipertensiune arteriala esenţiala: Dilatrend este indicat pentru tratarea hipertensiunii esentiale. Poate fi utilizat singur sau in combinatie cu alti agenti antihipertensivi, in mod special cu diuretice de tip tiazida.

Angina pectorala cronica stabila

Insuficienta cardiaca cronica simptomatica: Dilatrend este indicat pentru tratamentul insuficientei cardiace cronice (ICC) stabile, usoara, moderata si severa asociat terapiei standard: inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei IECA, diuretice, tonicardiace digitalice.

Contraindicatii/ Precautii

Contraindicatii

Hipersensibilitate la carvedilol sau la oricare dintre excipientii produselor. Insuficienta cardiaca necontrolata terapeutic sau insuficienta cardiaca severa (insuficienta cardiaca decompensata NYHA clasa IV ce necesita terapie intravenoasa inotropa). Insuficienta hepatica severa.

Astm bronsic, bronhopneumopatie cronica obstructiva, hipertensiune pulmonara, cord pulmonar.

Hipotensiune arteriala severa (tensiune arteriala sistolica <85 mmHg).

Soc cardiogen.

Bradicardie severa (sub 50 batai pe minut in repaus).

Sindromul sinusului bolnav (daca nu este instalat un stimulator cardiac permanent). Bloc AV de gradul II sau III (daca nu este instalat un stimulator cardiac permanent). Feocromocitom (daca nu se asociaza alfa blocante).

Precautii

La pacientii cu insuficienta cardiaca cronica, in timpul titrarii dozei de Dilatrend pot sa apara agravarea insuficientei cardiace sau retentia de fluide. Daca apar astfel de simptome, trebuie crescuta doza de diuretic in timp ce doza de carvedilol trebuie mentinuta la fel pana cand se stabilizeaza conditia clinica. Ocazional poate fi necesara scaderea dozei de Dilatrend sau întreruperea temporara a tratamentului. Astfel de episoade nu exclud titrarea ulterioara cu succes a Dilatrend.

Dilatrend poate determina bradicardie. Daca frecventa cardiaca scade sub 55 batai/minut, doza de carvedilol trebuie redusă.

Interactiuni cu alte produse medicamentoase, alte interactiuni/ Atentionari speciale

Interactiuni cu alte produse medicamentoase, alte interactiuni

Ca si alti agenti cu activitate beta-blocanta, Dilatrend poate potenta efectul altor medicamente administrate concomitent si care au efect antihipertensiv (de exemplu, agonisti ai receptorilor alfai) sau care au efect hipotensor ca parte a profilului de reactii adverse.

S-au observat cazuri izolate de tulburari de conducere (rar cu compromitere hemodinamica) atunci cand s-au administrat concomitent, pe cale orala, carvedilol si diltiazem. De aceea, ca si in cazul altor medicamente cu activitate betablocanta, este necesara monitorizarea atenta a EKG si a tensiunii arteriale atunci cand se administreaza concomitent blocante ale canalelor de calciu de tipul verapamilului sau diltiazemului, sau antiaritmice de clasa I. Aceste medicamete nu trebuie administrate intravenos concomitent.

Dupa administrarea concomitenta de carvedilol si digoxina, concentratiile de digoxina inainte de doza urmatoare au fost crescute la pacientii hipertensivi cu aproximativ 16%. Este recomandata o monitorizare accentuata a concentratiilor plasmatice de digoxina la inceperea, ajustarea sau intreruperea tratamentului cu carvedilol.

Cand se doreste intreruperea tratamentului concomitent cu carvedilol si clonidina, Dilatrend trebuie intrerupt primul, cu cateva zile inainte de intreruperea gradata a dozelor de clonidina.

Efectul insulinei sau al antidiabeticelor orale poate fi accentuat de administrarea concomitenta de carvedilol. Semnele si simptomele hipoglicemiei pot fi mascate sau atenuate (in mod special tahicardia). De aceea este recomandata monitorizarea regulata a glicemiei.

Este necesara prudenta la pacientii care primesc inductori enzimatici cu functie mixta, de exemplu rifampicina, deoarece concentratiile plasmatice de carvedilol pot fi reduse si la administrarea de inhibitori enzimatici, de exemplu cimetidina, deoarece pot creste concentratiile plasmatice de carvedilol.

In timpul anesteziei generale este necesara atentie cu privire la efectele inotrop negative si hipotensoare sinergice ale Dilatrend si ale medicamentelor anestezice.

In cazul tratamentului concomitent cu ciclosporina este necesara monitorizarea atenta a concentratiei de ciclosporina dupa initierea tratamentului cu carvedilol datorita variiatiilor posibile ale concentratiei plasmatice ale ciclosporinei si, daca este necesar, ajustarea dozelor.

Atentionari speciale

Deteriorari reversibile ale functiei renale au fost observate in timpul tratamentului cu Dilatrend la pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva cu tensiune arteriala scazuta ( TA sistolica < 100 mmHg), boli cardiace ischemice si/sau insuficienta renala pre-existenta. La pacientii cu ICC care asociaza acesti factori de risc, functia renala trebuie monitorizata pe parcursul titrarii Dilatrend. In cazul agravarii insuficientei renale, se intrerupe tratamentul sau se reduc dozele.

La pacientii cu afectiuni pulmonare cu componenta bronhospastica, poate apare detresa respiratorie ca rezultat al cresterii rezistentei cailor respiratorii. Dilatrend poate fi utilizat la pacientii cu boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC) cu componenta bronhospastica care nu primesc medicatie orala sau inhalatorie numai daca beneficiul potential este mai mare decat riscul posibil. Pacientul trebuie urmarit indeaproape pe percursul initierii tratamentului si a perioadei de titrare si dozele de Dilatrend se reduc daca se observa orice semn de bronhospasm in timpul tratamentului.

Purtatorii de lentile de contact trebuie avertizati despre riscul scaderii secretiei lacrimale.

Tratamentul cu Dilatrend nu trebuie intrerupt brusc, in mod particular la pacientii cu boala cardiaca ischemica. Intreruprerea tratamentului cu Dilatrend la acesti pacienti trebuie realizata gradat (1-2 saptamani).

Dilatrend, ca si alti agenti beta-blocanti, pot masca simptomele de tirotoxicoza.

Este necesara prudenta la administrarea Dilatrend la pacientii cu istoric de reactii de hipersensibilitate grave si la cei care urmeaza o terapie de desensibilizare deoarece beta- blocantele pot creste atat sensibilitatea la alergeni cat si gravitatea reactiilor anafilactice.

Pacientii cu istoric de psoriazis asociat terapiei cu beta-blocante trebuie sa utilizeze carvedilol numai dupa o evaluare a raportului risc-beneficiu.

La pacientii cu feocromocitom trebuie sa se initieze un tratament cu alfa-blocante anterior terapiei cu beta-blocante. Nu exista experienta privind utilizarea Dilatrend in acest caz.

De aceea Dilatrend trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu suspiciune de feocromocitom.

Beta-blocantele non-selective pot determina dureri toracice la pacientii cu angina Prinzmetal. Desi carvedilolul, prin activitatea sa alfa-blocanta, poate preveni aceste simptome, nu exista experienta clinica privind administrarea carvedilolului la acesti pacienti. De aceea se recomanda prudenta la pacienti cu suspiciune de angor Prinzmetal.

Dilatrend trebuie utilizat cu prudenta si dupa evaluarea raportului beneficiu terapeutic/risc potential la pacientii cu boli vasculare periferice pentru ca beta-blocantii pot precipita sau agrava simptomele insuficientei arteriale. La pacientii cu tulburari circulatorii periferice de tipul sindromului Raynaud poate sa apara o agravare a simptomelor.

La pacientii la care urmeaza a li se efectua o interventie chirurgicala este necesara prudenta, datorita efectelor sinergice inotrop negative si hipotensoare ale Dilatrend si medicamentelor anestezice.

La pacientii cu hipertensiune arteriala si insuficienta cardiaca cronica in tratament cu digitalice, diuretice si/sau IECA, Dilatrend trebuie utilizat cu precautie pentru ca si digitalicele si Dilatrend incetinesc conducerea AV.

Este necesara prudenta in cazul administrarii Dilatrend la pacientii cu diabet zaharat, deoarece poate masca semnele precoce ale hipoglicemiei acute. La pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva si diabet, utilizarea Dilatrend poate fi asociata cu un control dificil al glicemiei. De aceea, in timpul tratamentului cu Dilatrend la diabetici sau pe parcursul titrarii dozei este necesara monitorizarea frecventa a glicemiei si terapia antidiabetica trebuie ajustata in consecinta.

La pacientii care primesc concomitent blocante ale canalelor de calciu de tipul verapamil sau diltiazem sau alte medicamente antiaritmice, este necesara monitorizarea atenta a EKG si a tensiunii arteriale.

Dilatrend trebuie utilizat cu prudenta la pacientii cu hipertensiune arteriala labila sau secundara in lipsa experientei clinice.

Sportivi

Este necesara prudenta la sportivi deoarece contine un principiu activ care poate induce pozitivitatea testelor practicate la controlul antidoping.

Sarcina si alaptarea

Nu exista experienta adecvata privind administrarea Dilatrend la gravide. Studiile asupra functiei de reproducere la animale nu au aratat potential teratogen al carvedilolului. A fost observata toxicitate embrionala dupa administrarea de doze mari la iepure. Relevanta acestor efecte pentru om este necunoscuta. Beta-blocantele traverseaza bariera feto-placentara si pot determina hipotensiune arteriala, bradicardie si hipoglicemie la fat, pot sa scada perfuzia placentara cu deces al fatului, nasteri premature si imature.

De aceea nu se recomanda administrarea acestui medicament la gravide decat daca potentialul beneficiu matern justifica riscul potential fetal.

Carvedilolul si/sau metabolitii sai sunt excretati in laptele maten. De aceea nu este recomandata alaptarea in timpul utilizarii Dilatrend.

Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Datorita reactivitatii individuale la tratament, pot sa apara reactii adverse nervos centrale care pot sa afecteze atentia in special la inceputul terapiei, dar si la ajustarea dozelor. De aceea pacienţii sunt avertizati sa nu conduca vehicule sau sa foloseasca utilaje daca prezintă aceste reacţii adverse.

Doze si mod de administrare

Comprimatele trebuie administrate cu lichide. La pacientii cu ICC, Dilatrend trebuie administrat impreuna cu alimente.

Hipertensiune arteriala esentiala

Se recomanda administrarea in doza unica zilnica.

Adulti: Doza recomandata pentru inceperea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o data pe zi, in primele 2 zile. In continuare, doza recomandata este de 25 mg carvedilol, o data pe zi. Daca este necesar, doza poate fi crescuta treptat, la intervale de cel putin doua saptamani, pana la doza maxima zilnica recomandata de 50 mg carvedilol, administrata o data pe zi sau in doua prize.

Varstnici: Doza recomandata pentru inceperea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o data pe zi. Daca raspunsul nu este adecvat se poate creste doza pana la maxim 50 mg pe zi, in priza unica sau in mai multe prize.

Copii: Siguranta si eficacitatea utilizarii Dilatrend la pacientii cu varsta mai mica de 18 ani nu au fost stabilite.

Angina pectorala cronica stabila

Doza recomandata pentru inceperea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol, de doua ori pe zi in primele 2 zile. In continuare doza recomandata este de 25 mg carvedilol de doua ori pe zi. Daca este necesar, doza poate fi crescuta treptat, la intervale de cel putin doua saptamani pana la doza zilnica maxima recomandata de 100 mg carvedilol, administrata in doua prize.

Varstnici: In cazul pacientilor peste 70 de ani, doza maxima nu va depasi 25 mg carvedilol de 2 ori pe zi.

Copii: Siguranta si eficacitatea utilizarii Dilatrend la pacientii cu varsta mai mica de 18 ani nu au fost stabilite.

Insuficienta cardiaca cronica simptomatica

Adulti: Inceperea tratamentului trebuie efectuata in spital sub supraveghere medicala, dupa evaluarea atenta a pacientului. Dozele trebuie individualizate.

Pentru pacientii sub tratament cu diuretice si/sau digoxina si/sau inhibitori ECA, dozele acestora trebuie stabilite inainte de inceperea tratamentului cu Dilatrend.

Doza recomandata pentru inceperea tratamentului este de 3,125 mg carvedilol de doua ori pe zi, in primele 2 saptamani. Daca aceasta doza este tolerata, se poate creste treptat, la intervale de minimum 2 saptamani, pana la 6,25 mg, de doua ori pe zi, apoi la 12,5 mg de doua ori pe zi si in continuare 25 mg de doua ori pe zi.

Doza trebuie crescuta pana la cea mai mare doza tolerata de pacient.

Doza maxima recomandata este de 25 mg carvedilol, de doua ori pe zi, la pacientii cu ICC severa si la pacientii cu ICC usoara-moderata cu greutate mai mica de 85 kg (187 lbs) si de 50 mg carvedilol, de doua ori pe zi, la pacientii cu ICC usoara-moderata cu greutate peste 85 kg.

Inainte de fiecare crestere a dozei pacientul trebuie evaluat de catre medic in ceea ce priveste functia renala si simptome ale agravarii insuficientei cardiace sau vasodilatatie.

Agravarea temporara a insuficientei cardiace, vasodilatatia sau retentia de fluide pot necesita ajustarea dozei de diuretic sau IECA, chiar daca ocazional poate fi necesara scaderea dozei de Dilatrend sau intreruperea temporara a tratamentului cu carvedilol.

In aceste situatii, doza de Dilatrend nu trebuie crescuta pana cand simptomele agravarii insuficientei cardiace sau vasodilatatiei nu s-au ameliorat.

Daca tratamenutul cu carvedilol este interupt mai mult de doua saptamani, tratamentul trebuie reinceput cu 3,125 mg carvedilol, de doua ori pe zi si titrarea realizata conform recomandarilor de mai sus.

Varstnici: Sunt valabile aceleasi recomandari ca in cazul adultilor.

Copii: Siguranta si eficacitatea utilizarii Dilatrend la pacientii cu varsta mai mica de 18 ani nu au fost stabilite.

Durata tratamentului

Tratamentul cu Dilatrend este de lunga durata.

Tratamentul nu trebuie intrerupt brusc ci gradat, pe parcursul a cateva zile. Acest lucru este in mod particular important in cazul pacientilor cu afectiuni coronariene.

Reactii adverse/ Supradozaj

Reactii adverse

Profilul reactiilor adverse asociate utilizarii Dilatrend in tratamentul hipertensiunii arteriale si a anginei pectorale este asemanator cu cel observat in insuficienta cardiaca cronica, desi la acesti pacienti incidenta reactiilor adverse este mai mica.

In cazul tratamentului din insuficienta cardiaca

Reactii adverse hematologice si modificari biochimice

–  rare: trombocitopenie

–  au fost raportate cazuri izolate de leucopenie.

Reactii adverse nervos centrale

-foarte frecvente: ameteli, cefalee, de obicei usoare si apar in mod particular la inceperea tratamentului; astenie (incluzand fatigabilitate)

Reactii adverse cardiovasculare

–    frecvente: bradicardie, hipotensiune arteriala ortostatica, hipotensiune arteriala, edeme (incluzand edeme generalizate, declive, genitale, la nivelul picioarelor, hipervolemie si supraincarcare lichidiana) in special la inceputul tratamentului

–    putin frecvente: sincopa (incluzand presincopa), bloc A-V si insuficienta cardiaca in timpul cresterii progresive a dozei

Reactii adverse digestive

–  frecvente: greata, varsaturi, diaree

Reactii adverse cutanate

–  dermatita, transpiratii abundente

Reactii adverse metabolice

–    frecvente: crestere in greutate si hipercolesterolemie. Hiperglicemie, hipoglicemie si ingreunarea controlului glicemic sunt de asemenea frecvente la pacienti cu diabet zaharat preexistent.

Altele

–  frecvente: tulburari de vedere

–   rare: insuficienta renala acuta si tulburari functionale renale la pacienti cu boli vasculare difuze si/sau insuficienta renala.

Frecventa reactiilor adverse nu este dependenta de doza, cu exceptia ametelii, tulburarilor de vedere si bradicardiei.

In cazul tratamentului hipertensiunii arteriale si anginei pectorale

Reactii adverse hematologice si modificari biochimice

–   au fost raportate cazuri izolate de modificari ale transaminazelor serice, trombocitopenie si leucopenie.

Reactii adverse nervos centrale

–   frecvente: ameteli, cefalee, fatigabilitate, care sunt de obicei usoare si apar in mod particular la inceperea tratamentului.

–  putin frecvente: dispozitie depresiva, tulburari de somn, parestezii, astenie.

Reactii adverse cardiovasculare

–       frecvente: bradicardie, hipotensiune arteriala ortostatica, in special la inceputul tratamentului

–      putin frecvente: hipotensiune arteriala, sincopa, tulburari ale circulatiei periferice (extremitati reci), exacerbarea simptomelor la pacientii cu claudicatie intermitenta sau fenomene Raynaud, bloc A-V, angina pectorala, simptome de insuficienta cardiaca si edeme periferice

Reactii adverse respiratori

–  frecvente: astm/dispnee la pacientii cu predispozitie

–   rare: nas infundat, wheezing si simptome asemanatoare gripei Reactii adverse digestive

–  frecvente: tulburari gastro-intestinale (cu simptome ca greata, dureri abdominale, diaree), – putin frecvente: constipatie si varsaturi.

Reactii adverse cutanate

–     putin frecvente: exantem alergic, dermatita, urticarie, prurit si reactii asemanatoare lichenului plan, transpiratii abundente); pot aparea leziuni cutanate psoriazice sau se pot agrava cele deja existente.

Reactii adverse metabolice

-datorita proprietatilor beta-blocante este posibil ca un diabet zaharat latent sa devina manifest, diabetul manifest sa se agraveze si contra-reglarea glicemiei sa fie inhibata. Altele

–  Frecvente: dureri la nivelul extremitatilor, lacrimare redusa

–   putin frecvente: impotenta sexuala, tulburari de vedere

–  rare: uscaciunea gurii, tulburari de mictiune si iritatii oculare

–  izolate: reactii alergice

Supradozaj

Supradozajul poate determina mai ales hipotensiune arteriala (cu ameteala sau vertij; posibil lipotimie) si bradicardie. De obicei este suficient sa se reduca doza sau sa se intrerupa temporar tratamentul.

In plus, supradozajul poate produce dispnee datorita bronhospasmului, varsaturi, insuficienta cardiaca, si in cazurile severe chiar soc cardiogen, tulburari ale constientei pana la coma, convulsii generalizate, tulburari de conducere si stop cardiac.

Se vor lua masuri pentru indepartarea medicamentului neabsorbit. Trebuie monitorizate atent functiile vitale ale pacientului in spitale sau in unitatile de terapie intensiva. Tratamentul este simptomatic, cu agonisti de receptori adrenergici.

Terapie posibila: orciprenalina si/sau glucagon pentru sustinerea functiei cardiace si a circulatiei; atropina si eventual un stimulator cardiac in caz de bradicardie excesiva; p2– simpatomimetice in caz de bronhospasm; noradrenalina ori norfenefrina in caz de vasodilatatie periferica; diazepam in caz de convulsii.

Durata tratamentului depinde de gradul de intoxicatie. In caz de intoxicatie severa, timpul de eliminare al carvedilolului poate fi prelungit. Pacientul va fi tinut sub observatie pana la stabilizare clinica.

Alte informaţii

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Nu sunt necesare conditii speciale de pastrare A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere PVC-PVDC/Al a cate 14 comprimate.

Producător

Roche S.p.A., Italia

Detinătorul Autorizatiei de punere de piată

Hoffmann – La Roche A.G.,

Emil-Barell-Stasse 1, D-79639 Grenzach-Wyhlen, Germania

Data ultimei verificări a prospectului

Octombrie, 2004

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”