Eficef 100 mg capsule

Substanță activa
cefiximă
Clasa ATC
J01DD
Format
capsule
Afecțiuni
suprainfecţii bacteriene ale bronşitelor acute şi exacerbări ale bronşitelor cronice; pneumonii bacteriene; sinuzite şi otite acute; angine şi faringite, în special angine recidivante şi/sau amigdalite cronice; pielonefrite acute fără uropatie; infecţii urinare joase complicate sau necomplicate; uretrite gonococice.
Producător
Antibiotice S.A.
Acțiune terapeutică
antibiotice beta lactamice

Ce este Eficef 100 mg şi pentru ce se utilizează

Eficef 100 mg, capsule face parte din grupul de medicamente cunoscute sub denumirea de antibiotice beta lactamice; cefalosporine şi substanţe înrudite. Eficef 100 mg, capsule se administrează în:

-suprainfecţii bacteriene ale bronşitelor acute şi exacerbări ale bronşitelor cronice;

-pneumonii bacteriene;

-sinuzite şi otite acute;

-angine şi faringite, în special angine recidivante şi/sau amigdalite cronice;

-pielonefrite acute fără uropatie;

-infecţii urinare joase complicate sau necomplicate;

-uretrite gonococice.

Inainte să utilizaţi Eficef 100 mg

Nu utilizaţi Eficef 100 mg

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la cefiximă, la cefalosporine sau la oricare dintre celelalte componente ale Eficef 100 mg.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Eficef 100 mg

–   Suferiţi de reacţii alergice la orice medicament sau aveţi orice alt tip de alergie. Dacă astfel de reacţii apar în timpul tratamentului, întrerupeţi tratamentul şi anunţaţi imediat medicul.

–  Suferiţi de astm bronşic.

–  Suferiţi de afecţiuni renale sau hepatice grave, sau aveţi diaree. Anunţaţi medicul dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

In timpul tratamentului îndelungat cu cefiximă există riscul suprainfecţiilor bacteriene sau fungice.

Dacă aţi suferit tulburări gastro-intestinale, cu vărsături şi/sau diaree, acestea se pot agrava dacă luaţi Eficef 100 mg, capsule; poate surveni o afecţiune foarte gravă, numită colită pseudomembranoasă. Anunţaţi medicul dacă observaţi modificări în acest sens.

Anunţaţi medicul dacă suferiţi de diabet zaharat, deoarece acest medicament poate modifica rezultatul testelor de determinare a glucozei şi corpilor cetonici urinari.

Dacă urmează să suferiţi o intervenţie chirurgicală, inclusiv o intervenţie stomatologică, anunţaţi medicul dacă luaţi cefiximă, deoarece aceasta vă poate aduce modificări în coagularea sângelui (vezi şi cap. Utilizarea altor medicamente).

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

–          antibiotice din grupa aminoglicozidelor impune monitorizarea funcţiei renale, în special la pacienţii care prezintă insuficienţă renală; acest lucru este valabil şi pentru polimixină, colistin şi diuretice de tipul furosemidului şi acidului etacrinic,

–          probenecidul inhibă clearance-ul renal al cefalosporinelor prin scăderea secreţiei tubulare determinând creşterea concentraţiilor plasmatice.

–          asocierea cefiximei cu antiacide nu determină scăderea absorbţiei.

–          asocierea cu medicamente anticoagulante (derivaţi cumarinici) sau antiagregante plachetare (de exemplu acid acetilsalicilic, antiinflamatorii nesteroidiene), determină creşterea timpului de protrombină;

–          carbamazepina. Administrarea de Eficef 100 mg, capsule determină creşterea valorilor serice ale carbamazepinei.

Utilizarea Eficef 100 mg împreună cu alimente şi băuturi

Este recomandat să luaţi cefixima după masă. În caz contrar, vă poate irita stomacul.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Nu luaţi Eficef 100 mg, capsule în timpul sarcinii, decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru.

Nu alăptaţi în timp ce luaţi acest medicament fără a consulta medicul în prealabil.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Eficef 100 mg, capsule nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă în cursul tratamentului cu Eficef 100 mg, capsule constataţi că aveţi ameţeli.

Informaţii importante privind unele componente ale Eficef 100 mg

Eficef 100 mg, capsule conţine tartrazină (E 102) şi galben amurg (E 110) care pot provoca reacţii alergice. Eficef 100 mg, capsule conţine p-hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216) care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate) şi, în mod excepţional, bronhospasm.

Cum să utilizaţi Eficef 100 mg

Utilizaţi întotdeauna Eficef 100 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi şi copii peste 12 ani:

Doza recomandată este de 400 mg cefiximă pe zi, administrate oral, în două prize, la interval de 12 ore. In uretritele gonococice, eficacitatea maximă a fost obţinută cu o doză unică de 400 mg cefiximă.

Copii sub 12 ani:

Doza recomandată este de 8 mg/kg/zi.

Insuficienţă renală:

Doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei: -clearance > 20 ml/min: nu necesită modificarea dozei;

-clearance < 20 ml/min, inclusiv la pacienţi hemodializaţi: maxim 200 mg cefiximă zilnic, în doză unică.

Durata tratamentului:

Infecţii bacteriene obişnuite: durata tratamentului depinde de evoluţia bolii şi este, de obicei, 7-10 zile. Infecţiile produse de streptococ fi-hemolitic: tratamentul nu se întrerupe mai devreme de 10 zile pentru a preveni complicaţiile (reumatism articular acut, glomerulonefrită).

Infecţii necomplicate ale căilor urinare inferioare: durata recomandată a tratamentului este de 5-10 zile. Suprainfecţii şi infecţii recidivante: durata tratamentului depinde de evoluţia bolii, în general 7-14 zile. Luaţi Eficef 100 mg, capsule aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră. Nu zdrobiţi şi nu mestecaţi capsulele. Înghiţiţi-le întregi, la intervale de timp regulate. Luaţi fiecare doză cu o cantitate suficientă de apă, preferabil după masă. Luaţi toate dozele prescrise de medicul dumneavoastră, chiar dacă vă simţiţi mai bine. In caz contrar, infecţia poate reapărea. Dacă simptomatologia nu se îmbunătăţeşte în 2-3 zile, anunţaţi medicul.

Dacă aţi utilizat mai mult Eficef 100 mg decât trebuie

Luarea oricarui medicament în exces poate avea serioase consecinţe. Dacă suspectaţi supradozajul, anunţaţi de urgenţă medicul adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, sau departamentului de primire urgenţe. Nu există antidot specific pentru cefiximă.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Eficef 100 mg

Daca aţi uitat să luaţi o doză, luaţi medicamentul imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru urmatoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Este important să nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Eficef 100 mg

Consultaţi medicul înainte de a întrerupe tratamentul cu Eficef 100 mg, capsule. Întreruperea tratamentului fără recomandarea medicului poate determina reapariţia infecţiei.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Eficef 100 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Acestea pot fi clasificate în funcţie de frecvenţă astfel:

Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 paceinţi pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile.

Mai puţin frecvente: dureri abdominale, tulburări digestive, greaţă, vărsături, diaree, vărsături, dureri de cap, ameţeală, agitaţie.

Rare: reacţii alergice (urticarie, prurit, erupţii pe piele), valori crescute ale fosfatazei alcaline şi ale transaminazelor (ca şi în cazul celorlalte cefalosporine).

Foarte rare: leucopenie, agranulocitoză, pancitopenie, trombopenie sau eozinofilie tranzitorie. Au apărut şi cazuri izolate de tulburări de coagulare, şoc anafilactic, reacţii grave de hipersensibilitate (sindrom Lyell), cazuri izolate de hepatită şi icter colestatic, uşoară creştere a creatininemiei şi a ureei sanguine. Poate să apară şi o afecţiune foarte gravă digestivă, denumită colită pseudomembranoasă, care se manifestă printr-o

diaree puternică şi dureri abdominale. Această afecţiune poate apărea în timpul, sau după terminarea terapiei. Anunţaţi imediat medicul, dacă constataţi diaree severă care nu dispare la oprirea tratamentului.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Eficef 100 mg

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Eficef 100 mg, capsule după data de expirare înscrisă pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Eficef 100 mg, capsule

–  Substanţa activă este cefiximă. Fiecare capsulă conţine cefiximă 100 mg (sub formă de trihidrat).

–   Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei- celuloză microcristalină, talc, stearat de magneziu; corpul capsulei – dioxid de titan (E 171), tartrazină (E 102), roşu Allura (E 129), albastru strălucitor FCF (E 133), p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216), dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, acid acetic glacial, glicerol, gelatină; capacul capsulei – dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), galben amurg FCF (E 110), albastru strălucitor FCF (E 133), p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216), gelatină.

Cum arată Eficef 100 mg, capsule şi conţinutul ambalajului

Capsule mărimea 2, culoarea capacului: verde opac/culoarea corpului: crem opac, care conţin o pulbere de culoare albă până la slab gălbuie.

Este disponibil în cutii cu un blister din PVC/Al a 10 capsule şi 100 blistere din PVC/Al a câte10 capsule.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Antibiotice S.A.

Str. Valea Lupului nr. 1, 707410 Iaşi, România

Acest prospect a fost aprobat în Septembrie 2011

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Venele varicoase: statul în picioare nu este singurul factor de risc