EXTRAVERAL, Comprimate

Compoziţie/ Indicaţii terapeutice

Compoziţie

Un comprimat contine extract uscat de valeriană (minim 0,42% acizi sesquiterpenici exprimaţi în acid valerenic) 80 mg, fenobarbital 20 mg si excipienti: celuloza microcristalina tip 102, Starlac*, amidon de porumb, croscarmeloza sodica, di oxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

*85% a-lactoza, 15% amidon de porumb.

Grupa farmacoterapeutica: hipnotice si sedative, barbiturice, barbiturice-combinatii

Indicaţii terapeutice

Tratament de scurta durata in:

-Tulburări uşoare de somn

-Tulburări minore de anxietate

-Hiperexcitabilitate nervoasă.

Contraindicatii/ Precautii

Contraindicatii

-Hipersensibilitate la barbiturice sau la oricare dintre componentele medicamentului.

-Porfirie

-Insuficienţă respiratorie severă

-Copii

-Insuficienţă hepatică gravă -Insuficienţă renală gravă

-Voriconazol, saquinavir, ifosfamida, sunatoare

-Sarcină şi alăptare.

Precautii

Administrarea prelungita a fenobarbitalului poate determina un sindrom de dependenta.. Administrarea medicamentului trebuie intrerupta in cazul aparitiei reactiilor de hipersensibilitate sau a unor manifestari cutanate sau hepatice.

Interactiuni/ Atentionari speciale

Interactiuni

Asociaţii medicamentoase interzise:

-Fosfamide: risc de cumulare a neurotoxicităţii prin creşterea metabolismului hepatic. Asociaţii medicamentoase nerecomandate:

-Alcoolul creşte efectul sedativ al fenobarbitalului. Trebuie evitate băuturile alcoolice şi chiar medicamentele care conţin alcool.

-Estroprogestativele şi progestativele (folosite în scop anticoncepţional): diminuează eficacitatea contraceptivelor prin creşterea metabolizării hepatice. Se preferă folosirea altei metode contraceptive, de preferat de tip mecanic. Asociaţii care necesită precauţii suplimentare:

-Acidul valproic, valproaţii: inhibă metabolizarea hepatică a fenobarbitalului (mai ales la copii), cu apariţia semnelor de supradozare a fenobarbitalului. Fenobarbitalul stimulează metabolizarea hepatică a acidului valproic, determinând scăderea concentraţiei plasmatice a acidului valproic. Se recomandă monitorizarea clinică a pacientului în timpul primelor 15 zile de asociere şi reducerea imediată a dozelor de fenobarbital la apariţia primelor semne clinice de sedare şi, de asemenea, controlul concentraţiei plasmatice a celor două antiepileptice.

-Antagoniştii de calciu (diltiazem, verapamil, dihidropiridine): scade concentraţia plasmatică a blocantului de calciu prin creşterea metabolismului hepatic. Se recomandă urmărirea clinică şi adaptarea dozelor.

-Anticoagulante orale: reduce efectul anticoagulantelor orale (prin creşterea catabolizării hepatice). Se recomandă controlul frecvent al timpului de protrombină şi adaptarea dozelor anticoagulantelor orale în timpul tratamentului cu fenobarbital şi încă 8 zile după oprirea administrării sale.

-Antidepresive imipraminice: cresc riscul crizelor convulsive generalizate. Este necesară urmărirea clinică şi, eventual, creşterea dozelor de antiepileptice.

-Ciclosporinele: scade concentraţia plasmatică a imunodepresivelor prin stimularea metabolizării sale hepatice. Se recomandă creşterea dozelor imunodepresivelor, sub controlul concentraţiei sale plasmatice.

-Corticoizi: gluco şi mineralocorticoizi, cu excepţia hidrocortizonului: scade concentraţia plasmatică şi eficacitatea corticoizilor prin sporirea metabolizării lor hepatice. Acest fapt are consecinţe importante mai ales la adisonieni şi la cei care au suferit transplante. Se recomandă urmărirea clinică şi biologică şi adaptarea dozelor.

-Digoxina: scade concentraţia plasmatică şi eficacitatea digoxinei (prin stimularea metabolizării sale hepatice). Se recomandă urmărirea clinică, EKG şi, eventual, urmărirea digoxinemiei.

-Dihidropiridine: scade concentraţia plasmatică a dihidropiridinelor prin creşterea metabolizării sale hepatice. Se recomandă urmărire clinică şi, eventual, adaptarea dozelor.

-Disopiramida: scade concentraţia plasmatică şi eficacitatea antiaritmică (prin accelerarea metabolizării sale hepatice). Se recomandă urmărire clinică, EKG şi, eventual, controlul concentraţiei plasmatice a disopiramidei cu adaptarea dozelor.

-Doxicilina: scade concentraţia plasmatică a doxicilinei prin creşterea metabolizării sale hepatice. Se recomandă urmărire clinică şi, eventual, adaptarea dozelor doxicilinei.

-Estrogenii şi progestativele (noncontraceptive): scade eficacitatea estrogenilor şi progestativelor prin creşterea metabolizării sale hepatice. Se recomandă urmărirea clinică şi, eventual, adaptarea dozelor.

-Folaţii: scad concentraţia plasmatică a fenobarbitalului prin creşterea metabolizării la care folaţii reprezintă unul dintre cofactori. Se recomandă urmărire clinică, controlul concentraţiei plasmatice şi, eventual, adaptarea dozelor fenobarbitalului.

-Hormonii tiroidieni: risc de hipotiroidie, prin creşterea metabolizării hepatice a T₃ şi T₄. Se recomandă urmărirea concentraţiei serice de T₃ şi T₄ şi adaptarea dozelor hormonilor tiroidieni.

-Hidrochinidina, chinidina: scade concentraţia plasmatică şi eficacitatea chinidinelor (prin creşterea metabolizării lor hepatice). Se recomandă urmărire clinică, EKG şi controlul concentraţiei plasmatice; cu adaptarea, la nevoie a dozelor antiaritmicelor.

-Fosfamidele: în timp ce fenobarbitalul se recomandă pentru tulburări uşoare de somn şi manifestări minore de anxietate, asocierea creste riscul de neurotoxicitate prin creşterea metabolizării hepatice a fosfamidelor de către fenobarbital. Se recomandă supraveghere clinică şi adaptarea dozelor anticanceroaselor.

-Itraconazol: scade concentraţia plasmatică şi eficacitatea itraconazolului. Se recomandă urmărire clinică, eventual, dozarea itraconazolului plasmatic şi adaptarea dozelor.

-Metadona: risc major de depresie respiratorie, care poate fi fatală, în caz de supradozare. De asemenea, scade concentraţia plasmatică a metadonei, cu riscul de apariţie a simptomelor de sevraj, datorită creşterii metabolizării sale hepatice. Se recomandă supraveghere clinică şi adaptarea dozelor metadonei.

-Progabid: creşte concentraţia plasmatică a fenobarbitalului. Se recomandă supraveghere clinică şi controlul concentraţiei plasmatice a fenobarbitalului, cu adaptarea dozelor.

-Teofilina şi aminofilina: scade concentraţia plasmatică şi activitatea teofilinei prin stimularea metabolizării sale hepatice. Se recomandă supraveghere clinică şi, la nevoie, urmărirea concentraţiei plasmatice a teofilinei, cu adaptarea dozelor teofilinei.

-Zidovudină: scade eficacitatea zidovudinei prin accelerarea metabolizării sale hepatice. Se recomandă supraveghere clinică regulată.

Asociaţii medicamentoase de care trebuie ţinut cont:

-Alprenolol, metoprolol, propranolol (betablocante): scade concentraţia plasmatică a acestor betablocante cu reducerea efectelor clinice (prin accelerarea metabolizării lor hepatice). Trebuie ţinut cont că aceste betablocante se elimină, mai ales, prin biotransformare hepatică.

-Alte depresoare ale SNC: derivaţi morfinici (analgezice, antitusive şi tratamente de substituţie), benzodiazepine şi anxiolitice (altele decat benzodiazepinele): carbamaţii, captodiame, etifoxine; hipnotice, antidepresive sedative, neuroleptice, antihistaminice H₁ sedative, antihipertensive centrale, baclofene, thalidomide: această asociere sporeşte depresia centrală. Alterarea vigilenţei poate constitui un pericol în cazul conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor.

În plus, pentru derivaţii morfinici (analgezice, antitusive şi tratamente de substituţie), benzodiazepine: risc major de depresie respiratorie care poate fi fatală în caz de supradozare.

-Carbamazepina: scăderea progresivă a concentraţiei plasmatice a carbamazepinei şi a metaboliţilor săi activi, fără modificare aparentă a eficacităţii sale anticomiţiale. Trebuie ţinut cont de acest lucru pentru interpretarea concentraţiei plasmatice.

-Metotrexatul: creşte toxicitatea hematologică prin inhibiţia aditivă a dihidrofolat- reductazei.

-Fenitoină:

-în cazul tratamentului anterior cu fenobarbital şi adăugarii ulterioare a fenitoinei, creşterea concentraţiei plasmatice a fenobarbitalului poate antrena semne de toxicitate (prin inhibiţia competitivă a metabolismului).

-în cazul unui tratament anterior cu fenitoină şi adăugării de fenobarbital, pot apare două variante imprevizibile: concentraţia plasmatică a fenitoinei poate diminua brusc – prin creşterea metabolismului – fără ca această diminuare să afecteze defavorabil activitatea anticonvulsivantă; câteodată concentraţia fenitoinei poate creşte printr-un mecanism competitiv.

-Procarbazină: creşterea reacţiilor de hipersensibilitate (cu hipereozinofilie, eruptii cutanate) prin creşterea metabolismului procarbazinei.

Alte interactiuni medicamentoase: lopinavir, ritonavir, amprenavir, indinavir, nelfinavir, tacrolimus, sirolimus, febamat, montelukast, stiripentol, tiagabina.

Atentionari speciale

La subiecţii vârstnici la pacientii cu alcoolism cronic şi la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică trebuie ţinut cont de toxicitatea fenobarbitalului si dozele trebuie reduse.

La pacientii cu epilepsie, dozele trebuie reduse progresiv inainte de intreruperea tratamentului.

Deoarece medicamentul conţine lactoză, administrarea nu este recomandată la pacienţii cu intoleranţă ereditară la galactoză, deficienţă de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză- galactoză.

Sarcina si alaptarea:

Experimentele la animal au pus în evidenţă efecte teratogene ale fenobarbitalului. La om rezultatele diferitelor studii sunt neconcludente.

La nou-născuţi ale căror mame au urmat un tratament cu fenobarbital s-a putut constata: -câteodată: un sindrom hemoragic în primele 24 de ore de viaţă – care se poate preveni prin administrarea de vitamina K: 10 – 20 mg pe zi, în ultima lună de sarcină a mamei gravide aflate sub tratament, iar la nou-născut o injecţie intravenoasă cu 1 – 10 mg de vitamina K.

-rareori: un sindrom de sevraj moderat (mişcări anormale, supt insuficient), depresie respiratorie şi perturbarea metabolismului fosfocalcic şi a mineralizării osoase.

Prescripţia acestui medicament în timpul alăptării nu este recomandată, datorită trecerii fenobarbitalului în laptele matern, având drept consecinţă scăderea curbei ponderale, sedare şi tulburare de supt în perioada imediat postnatală

Siguranţa administrării valerianei în timpul sarcinii sau alăptării nu a fost demonstrată. De aceea administrarea medicamentului în timpul sarcinii sau alăptării este contraindicată.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Extraveral poate sa scada capacitatea de concentrare, a atenţiei. Risc de sedare, somnolenta si vertij; nu se recomanda conducerea autovehiculelor sau folosirea utilajelor.

Doze si mod de administrare

În stări de nervozitate şi anxietate: doza recomandata este de un comprimat Extraveral de 3 ori pe zi, înainte de masă.

În tulburări de somn: doza recomandata este de 1-2 comprimate Extraveral seara, înainte de culcare.

Tratamentul nu trebuie sa depaseasca 2 saptamani datorita posibilitatii de scadere a eficacitatii medicamentului dupa acesta perioada.

Reactii adverse/ Supradozaj

Reactii adverse

-Reacţii cutanate: eruptii maculopapuloase morbiliforme sau scarlatiniforme -Tulburări psihice: iritaţie, excitaţie la copii, stări confuzionale la vârstnici -Somnolenta

-Reactii de hipersensibilitate -Artralgii

-Tulburari de coordonare si de echilibru -Rareori, vertij cu cefalee -Anemie megaloblastica prin deficit de acid folic -Cresterea izolata a gamaglutamiltranspeptidazei

-Au fost raportate cazuri de retractie a aponevrozei palmare (boala Dupuytren), plantare (boala Ledderhose), de indurare a corpilor cavernosi (boala Peyronie). Aparitia reactiilor adverse grave impune oprirea tratamentului.

Supradozaj

Supradozajul apare frecvent în mod voluntar şi rareori se datorează ingestiei accidentale de doze excesive (datorate dependenţei sau stărilor confuzionale).

Clinic apare: vorbire incoerentă, confuzie mintală, incoordonare motorie, cefalee, greaţă, vomă.

Coma, care se poate instala brusc, este liniştită, profundă, cu relaxare musculară şi areflexie osteotendinoasă şi cutaneomucoasă, însoţită de bradipnee, cu încărcare traheobronşică şi hipotensiune arterială.

Bolnavul intră în colaps cu hipotermie şi oligurie.

Tratamentul constă în: provocarea varsaturilor şi spălături gastrice (în cazurile mai uşoare), aspiraţia traheală, intubaţie şi ventilaţie asistată (în cazurile mai severe). Eliminarea toxicului se face prin diureză forţată şi alcalinizarea urinii, iar în cazuri mai grave: hemodializă sau hemoperfuzie.

Alte informatii