FER Rompharm 50 mg/ml picături orale soluţie

Substanță activa
hidroxid de fer
Clasa ATC
B03AB
Format
picături orale soluţie
Afecțiuni
anemie
Producător
SC Rompharm Company SRL
Acțiune terapeutică
FER Rompharm 50 mg/ml conţine fer, un mineral esenţial pentru producţia de hemoglobină.

Ce este FER Rompharm 50 mg/ml şi pentru ce se utilizează.

FER Rompharm 50 mg/ml conţine fer, un mineral esenţial pentru producţia de hemoglobină. Hemoglobina este proteina roşie din globulele roşii ale sângelui care transportă oxigenul în organism. Carenţa de fer determinată de lipsa de fer din dietă sau de pierderile de fer din organism determină scăderea producţiei de hemoglobină şi în consecinţă apariţia anemiei.

FER Rompharm 50 mg/ml este utilizat pentru tratamentul carenţei latente sau carenţei manifeste şi pentru profilaxia carenţei de fer (spre exemplu carenţa de fer din timpul sarcinii).

Carenţa latentă de fer afectează producţia de hemoglobină dar organismul dumneavoastră nu resimte acest lucru. Carenţa manifestă de fer, numită şi anemie feriprivă, afectează producţia de hemoglobină iar organismul dumneavoastră resimte acest lucru: vă simţiţi obosit şi aveţi pielea palidă.

Înainte să utilizaţi FER Rompharm 50 mg/ml.

Nu utilizaţi FER Rompharm 50 mg/ml

–       dacă sunteţi alergic la complexul de fer sau la oricare dintre celelalte componente ale FER Rompharm 50 mg/ml, prezentate la punctul 6, Informaţii suplimentare;

–       dacă sunteţi diagnosticat cu anemie care nu are drept cauză lipsa de fer (anemie hemolitică, determinată de distrugerea în exces a globulelor roşii, anemie megaloblastică determinată de lipsa de vitamine);

–       dacă suferiţi de boli care se manifestă cu:

o depozitarea în exces a ferului în organism (hemosideroză, hemocromatoză); o utilizare anormală a ferului în organism (talasemie, saturnism, porfirie cutanată, anemia sideroblastică).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi FER Rompharm 50 mg/ml

Tratamentul cu FER Rompharm 50 mg/ml se va face numai sub control medical.

Dacă luaţi FER Rompharm 50 mg/ml de 3 săptămâni şi medicul dumneavoastră constată că analizele de sânge nu s-au îmbunătăţit, acesta poate să ia decizia să vă întrerupă tratamentul pentru reevaluare medicală.

Dacă aveţi o infecţie sau sunteţi diagnosticat cu o boală malignă (cancer) discutaţi cu medicul dumneavoastră. Acesta poate să ia decizia să trateze mai înainte cauza anemiei şi apoi va trata anemia.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aţi primit de curând transfuzii cu sânge sau dacă suferiţi de afecţiuni ale tractului digestiv (precum boli inflamatoare intestinale, stricturi intestinale, diverticuli).

Ingestia accidentală în cantitate mare a preparatelor care conţin fer poate conduce la intoxicaţie ce poate fi letală la copiii sub 6 ani, de aceea medicamentul nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

In cazul în care medicamentul este utilizat în conformitate cu destinaţia sa, nu sunt necesare măsuri speciale de precauţie.

In special spune-ţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi:

–          medicamente pentru tratamentul infecţiilor – antibiotice (precum cele din clasa chinolonelor: ciprofloxacină, norfloxacină, ofloxacină sau cloramfenicol);

–          medicamente care conţin săruri de zinc, fosfaţi, oxalaţi, carbonaţi, bicarbonaţi;

–          antiacide care conţin aluminiu (utilizate pentru arsurile la stomac);

–          bisfosfonaţi pentru tratamentul osteoporozei (oase fragile);

–          levodopa (medicament utilizat pentru boală Parkinson);

–          metildopa (medicament utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute);

–          levotiroxină (medicament utilizat pentru afecţiuni ale glandei tiroide – hipotiroidism);

–          micofenolat mofetil (utilizat pentru transplantul de organe);

–          penicilamine (medicamente utilizate în tratamentul poliartritei reumatoide);

–          dimercaprol (utilizat pentru tratamentul intoxicaţilor cu metale).

Utilizarea FER Rompharm 50 mg/ml împreună cu alimente şi băuturi

FER Rompharm 50 mg/ml se poate utiliza în timpul mesei sau imediat după masă pentru a reduce efectele adverse de la nivelul stomacului şi intestinului.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

FER Rompharm 50 mg/ml poate fi utilizat dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi la indicaţia şi în doza recomandată de medicul dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

FER Rompharm 50 mg/ml nu afectează capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale FER Rompharm 50 mg/ml

Medicamentul conţine propilhidroxibenzoat (E216) şi metilhidroxibenzoat (E218) care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Medicamentul conţine sorbitol (E420). Dacă medicul v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi FER Rompharm 50 mg/ml.

Luaţi întotdeauna FER Rompharm 50 mg/ml exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza

Medicul va stabili dozele care trebuie luate precum şi durata tratamentului, în funcţie de severitatea carenţei de fer. Medicul dumneavoastră vă poate cere periodic teste de sânge pentru a se asigura că medicamentul dumneavoastră continuă să acţioneze adecvat.

Tratamentul îşi propune să aducă la valori normale concentraţia de hemoglobină şi să refacă depozitele de fer.

Carenţa latentă de fer:

Copii până la un an

8 – 12 picături /zi (15-25 mg/zi)

Copii între 1-12 ani

12 – 24 picături /zi (25-50 mg/zi)

Copii peste 12 ani Adulţi

Mame care alăptează

24 – 48 picături /zi (50-100 mg/zi)

Femei gravide

48 picături /zi (100 mg/zi)

Dacă suferiţi de carenţă latentă de fer, medicul vă poate recomanda între 1-2 luni tratament cu FER

Rompharm 50 mg/ml.

Carenţa manifestă de fer (anemie feriprivă):

Copii până la un an

12 – 24 picături /zi (25-50 mg/zi)

Copii între 1-12 ani

24 – 48 picături /zi (50-100 mg/zi)

Copii peste 12 ani Adulţi

Mame care alăptează

48 – 144 picături /zi (100-300 mg/zi)

Femei gravide

96 – 144 picături /zi (200-300 mg/zi)

Dacă suferiţi de carenţă manifestă de fer, medicul vă poate recomanda între 3-5 luni tratament cu FER Rompharm 50 mg/ml.

La copii prematuri: medicul va stabili doza în funcţie de greutatea copilului şi severitatea deficitului de fer. In general doza zilnică recomandată este de 1-2 picături/kg.

 

Profilaxia carenţei de fer

Copii până la un an

2 – 5 picături /zi (5-10 mg/zi)

Copii între 1-12 ani

5 – 8 picături /zi (10-15 mg/zi)

Copii peste 12 ani

 

Adulţi

5 – 8 picături /zi (10-15 mg/zi)

Mame care alăptează

 

Femei gravide

24 – 48 picături /zi (50-100 mg/zi)

Cum să luaţi picăturile de FER Rompharm 50 mg/ml

FER Rompharm 50 mg/ml se administrează în timpul mesei sau imediat după masă.

Picăturile se pot dizolva într-un pahar cu apă sau cu suc de fructe sau legume iar acest amestec se poate administra prin intermediul unui pai, pentru a evita colorarea dinţilor.

Dacă luaţi mai mult FER Rompharm 50 mg/ml decât trebuie

Dacă aţi luat mai mult decât trebuie FER Rompharm 50 mg/ml, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să luaţi FER Rompharm 50 mg/ml

Dacă aţi uitat să luaţi o doză din medicament, luaţi doza imediat ce v-aţi adus aminte. Dacă este aproape timpul să luaţi următoarea doză, săriţi peste doza omisă şi aşteptaţi până la momentul administrării dozei următoare. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Fer Rompharm 50 mg/ml

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a întrerupe administrarea de Fer Rompharm 50 mg/ml.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile.

Ca toate medicamentele, FER Rompharm 50 mg/ml poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse frecvente (apar la 1 până la 10 utilizatori din 100):

Greaţă, constipaţie, închiderea la culoare (până la negru) a materiilor fecale.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la 1 până la 10 utilizatori din 1000):

Dureri de cap, dureri abdominale, disconfort abdominal, dureri în partea superioară a abdomenului, vărsături, diaree, colorarea reversibilă a dinţilor.

Reacţii adverse rare (apar la 1 până la 10 utilizatori din 10000):

Colorarea urinei.

Reacţii adverse foarte rare (apar la mai puţin de 1 utilizator din 10000):

Reacţii alergice, urticarie, astm bronşic (senzaţie de sufocare, lipsă de aer, greutate în respiraţie), mâncărimi, erupţii trecătoare pe piele, reacţii pe piele localizate.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează FER Rompharm 50 mg/ml.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi FER Rompharm 50 mg/ml după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se utiliza mai mult de 45 de zile după prima deschidere a flaconului. A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original. A se ţine flaconul bine închis.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare.

 Ce conţine FER Rompharm 50 mg/ml

–       Substanţa activă este fer (III) sub formă de complex de hidroxid de fer (III) polimaltozat. Un mililitru de soluţie conţine 50 mg fer (III) sub formă de complex de hidroxid de fer (III) polimaltozat. Un mililitru picături orale, soluţie conţine 24 picături. O picătură conţine aproximativ 2,08 mg Fe (III).

–       Celelalte componente sunt: parahidroxibenzoat de metil (E218), parahidroxibenzoat de propil (E216), sorbitol lichid (E420), zaharină sodică, aromă de vanilie, hidroxid de sodiu soluţie 1M, apă purificată.

Cum arată FER Rompharm 50 mg/ml şi conţinutul ambalajului

FER Rompharm 50 mg/ml se prezintă sub formă de lichid limpede, slab vâscos, de culoare brun închis, cu miros de vanilie şi gust dulce-amărui de vanilie.

FER Rompharm 50 mg/ml este disponibil în cutii cu un flacon din PEÎD prevăzut cu aplicator pentru picurare din PEJD şi capac cu inel de siguranţă din PEÎD ce conţine 30 ml picături orale, soluţie.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

SC Rompharm Company SRL,

Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, Jud. Ilfov, România

Acest prospect a fost aprobat în Octombrie 2012.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”