HEDELIX 40 mg/ml, picături orale soluţie

Substanță activa
Extract din frunza cu părţi de tulpină de iederă - Hedera helix DAC
Clasa ATC
R05FB
Format
picături orale soluţie
Afecțiuni
afectiuni inflamatorii ale cailor respiratorii superioare
Producător
Krewel Meuselbach GmbH
Acțiune terapeutică
expectorant, antitusiv

Ce este Hedelix şi pentru ce se utilizează

Hedelix, picături orale soluţie aparţine grupului de medicamente expectorante şi antitusive.

Hedelix, picături orale soluţie este utilizat ca adjuvant în tratamentul afecţiunilor inflamatorii acute ale căilor respiratorii superioare şi pentru ameliorarea simptomatologiei în bolile inflamatorii cronice ale căilor aeriene.

Înainte să utilizaţi Hedelix

Nu utilizaţi Hedelix

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la Hedera helix sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului (vezi pct.6).

dacă aveţi deficit al enzimei argininsuccinat-sintetaza (o boală metabolică a ciclului ureei).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Hedelix

Hedelix, picături orale soluţie conţine substanţe extrase din plante, ceea ce poate favoriza apariţia unui sediment ce poate determina un aspect tulbure al soluţiei. În plus, gustul se poate modifica puţin; aceasta nu face medicamentul mai puţin eficient.

Dacă simptomatologia persistă sau respiraţia se îngreunează sub tratament, apare febra, expectoraţia purulentă sau cu sânge, vă rugăm adresaţi-vă de urgenţă medicului.

Hedelix nu se administrează copiilor mai mici de doi ani datorită conţinutului în mentol, ulei de mentă şi de eucalipt. Inhalarea uleiurilor volatile (mentol, eucaliptol) poate duce la spasm bronşic acut.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu sunt cunoscute interacţiuni ale Hedelix cu alte medicamente.

Utilizarea Hedelix cu alimente şi băuturi

Nu se cunosc interacţiuni cu alimentele sau băuturile.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Nu utilizaţi Hedelix în timpul sarcinii şi alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Hedelix nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Cum să utilizaţi Hedelix

Dozele recomandate, sunt:

-adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 10 ani: 31 picături de 3 ori pe zi (echivalent cu 120 mg extract pe zi);

– copii cu vârsta între 4 şi 10 ani: 21 picături de 4 ori pe zi (echivalent cu 108,38 mg extract pe zi);

– copii cu vârsta între 2 şi 4 ani: 16 picături de 3 ori pe zi (echivalentul cu 61,93 mg extract pe zi).

Hedelix 40 mg/ml trebuie administrat nediluat. Hedelix 40 mg/ml poate fi administrat la copii cu puţin ceai sau suc de fructe. Hedelix se poate administra indiferent de aportul de alimente.

Durata tratamentului depinde de tipul şi gradul afecţiunii; Hedelix se va administra 5 – 7 zile iar dacă simptomele persistă sau se agravează după 5 zile, trebuie să vă adresaţi medicului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Hedelix

Dacă aţi luat o doză mai mare decât cea recomandată pot să apară gastro-enterite. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. El este în măsură să vă recomande ce măsuri să luaţi.

Dacă uitaţi să utilizaţi Hedelix

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi următoarea doză conform schemei de tratament recomandată. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Hedelix

Întreruperea prematură a tratamentului nu vă afectează.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Hedelix poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Foarte rar, reacţii alergice ca lipsa de aer, edemul angioneurotic, erupţiile pe piele sau urticaria pot apărea după ingestia de medicamente conţinând extract de iederă.

Cu frecvenţă necunoscută pot apărea simptome gastro-intestinale (stare de greaţă, vărsături, diaree)

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Hedelix

Nu utilizaţi Hedelix după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.

A se utiliza în maxim 6 luni după prima deschidere a flaconului.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Hedelix

-Substanţa activă este extract din frunza cu părţi de tulpină de iederă – Hedera helix DAC (2,2-2,9:1) 40 mg pentru un ml picături orale soluţie.

Un ml picături orale, soluţie conţine 31 picături.

-Celelalte componente sunt: propilenglicol, glicerol, ulei volatil de Anisi stellati fructus, ulei de eucalipt, mentol, ulei de mentă solubil în apă.

Cum arată Hedelix şi conţinutul ambalajului

Hedelix se prezintă sub formă de soluţie limpede, vâscoasă, de culoare brun-verzuie, cu miros aromat

Este disponibil în cutii cu un flacon din sticlă de culoare brună a 20, 50 sau 100 ml picături orale soluţie, prevăzut cu picurător.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Krewel Meuselbach GmbH

Krewelstraβe 2, D-53783 Eitorf, Germania

Tel.: ++49(0)2243/87-0

Fax: ++49(0)2243/87-175

Producătorii

Krewel Meuselbach GmbH

Krewelstraβe 2, D-53783 Eitorf, Germania

Krewel Meuselbach GmbH

Xavier-Vorbruggen-Straβe 6, D-98708 Gehren, Germania

Acest prospect a fost aprobat în octombrie 2009

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”