Kanamicina Sulfat H

Substanță activa
combinatii
Clasa ATC
S01CA
Format
sulfat
Afecțiuni
conjunctivita, cheratita, cheratoconjunctivita, ulcer cornean, blefarita
Producător
SC. ANTIBIOTICE S.A
Acțiune terapeutică
antiinflamatoare şi antiinfecţioase

Informatii generale

Compoziţie

100 g unguent oftalmic conţin kanamicină 0,5 g sub formă de sulfat de kanamicină şi hidrocortizonă 1 g şi excipienţi: parafină lichidă, parafină solidă, lanolină anhidră, vaselină albă

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antiinfecţioase de uz oftalmologic, combinaţii.

Indicaţii terapeutice

Tratamentul infecţiilor externe ale globului ocular şi anexelor produse de germeni sensibili la kanamicină sau pentru orice alte situaţii în care se recomandă o asociere glucocorticoid – antibiotic: conjunctivită, cheratită, cheratoconjunctivită, ulcer cornean, blefarită, blefaroconjunctivită, dacrioci stită.

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la kanamicină, hidrocortizonă sau la oricare dintre excipienţi. Keratita herpetică şi alte afecţiuni virale ale corneei şi conjunctivei, ulcer cornean activ.

Infecţiile fungice ale globului ocular şi anexelor.

Precauţii

Folosirea locală timp îndelungat a antibioticelor poate determina creşterea rezistenţei microorganismelor.

Administrarea repetată timp îndelungat poate determina absorbţia sistemică în proporţie semnificativă a hidrocortizonei. Utilizarea îndelungată poate favoriza apariţia glaucomului şi/sau cataractei. Tratamentul îndelungat impune supraveghere medicală şi monotorizarea tensiunii intraoculare.

Utilizarea îndelungată a glucocorticoizilor poate favoriza infecţiile fungice. Interacţiuni

Este contraindicată asocierea cu alte aminoglicozide administrate concomitent. Se recomandă evitarea asocierii aminoglicozidelor, chiar şi locală, cu polimixine, cefalotină, furosemid, acid etacrinic, amfotericina B, ciclosporină, cisplatină sau cu alte medicamente cu potenţial nefrotoxic şi ototoxic (creşte riscul oto- şi nefrotoxicităţii).

Antibioticele aminoglicozidice nu trebuie amestecate cu alte medicamente, în special cu antibiotice beta-lactamice (studii in vitro au demonstrat că se inactivează reciproc).

Atenţionări speciale

Dacă nu s-au obţinut rezultate terapeutice semnificative după o perioadă relativ scurtă de timp sau dacă apar reacţii de hipersensibilitate, se impune întreruperea tratamentului şi reevaluarea atitudinii terapeutice.

La copii produsul trebuie folosit numai dacă este absolut necesar şi sub supraveghere medicală atentă.

Sportivii trebuie atenţionaţi că glucocorticoizii sunt incluşi în lista substanţelor dopante.

Sarcina şi alăptarea

Nu sunt disponibile informaţii specifice privind siguranţa şi eficacitatea utilizării produsului în timpul sarcinii şi alăptării; în aceste perioade administrarea se va face numai după evaluarea raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu există date care să sugereze că administrarea topică a kanamicinei şi hidrocortizonei influenţează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Ca şi în cazul administrării altor produse oftalmologice, înceţoşarea tranzitorie a vederii sau alte tulburări de vedere pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă după instilare apare înceţoşarea tranzitorie a vederii, pacientul trebuie atenţionat să aştepte până când acuitatea vizuală revine la normal înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Kanamicina Sulfat H, unguent oftalmic: se aplică în sacul conjunctival de 3-4 ori pe zi. Reacţii adverse

Kanamicina Sulfat Hpoate determina ocazional iritaţii oculare trecătoare şi uşoare. Dacă în timpul tratamentului apar fenomene de iritaţie la locul aplicării sau reacţii alergice tratamentul trebuie întrerupt.

Supradozaj

Datorită concentraţiei mici a substanţei active şi administrării locale, supradozajul acut este puţin probabil. În cazul ingestiei accidentale se instituie tratament simptomatic.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A nu se utiliza după 15 zile de la prima deschidere a tubului. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un tub de aluminiu a 6 g unguent oftalmic.

Producător

SC. ANTIBIOTICE S.A., Iaşi, România

Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă

SC. ANTIBIOTICE S.A.
Str. Valea Lupului nr.1., Iaşi, România

Data ultimei verificări a prospectului August, 2004

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”