Ketanov 30 mg/ml soluţie injectabilă

Substanță activa
ketorolacul trometamol
Clasa ATC
M01AB
Format
soluţie injectabilă
Afecțiuni
intervenţie chirurgicală
Producător
S.C. Terapia S.A
Acțiune terapeutică
antiinflamatoare nesteroidiene

Ce este Ketanov şi pentru ce se utilizează

Ketanov conţine ca substanţă activă ketorolac trometamol. Ketorolac trometamol aparţine unui grup de medicamente numite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) şi este utilizat pentru tratamentul durerii pe termen scurt după o intervenţie chirurgicală.

Tratamentul trebuie început numai în spital. Durata maximă a tratamentului este de 2 zile.

Înainte să utilizaţi Ketanov

Nu utilizaţi Ketanov

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ketorolac trometamol, la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la acidul acetilsalicilic (aspirină) sau la oricare dintre celelalte componente ale Ketanov;

– dacă aveţi sau aţi avut vreodată ulcer la nivelul stomacului (gastric) sau al intestinului subţire sau dacă aţi avut vreodată sângerări digestive (incluzând vărsături cu sânge, sânge proaspăt în materiile fecale, materii fecale cu sânge sau materii fecale de culoare neagră sau perforaţii digestive);

– dacă aveţi afectare gravă a inimii sau a ficatului;

– dacă aveţi probleme moderate sau severe ale rinichilor;

– dacă aveţi sau aţi avut o sângerare cerebrală suspectată sau confirmată;

– dacă sângeraţi uşor sau aveţi o boală precum hemofilie;

– dacă aveţi sau aţi avut polipi nazali;

– dacă aveţi sau aţi avut astm bronşic;

– dacă aveţi sau aţi avut umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului care pot determina dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire;

– dacă luaţi şi alte antiinflamatoare nesteroidiene ca ibuprofen sau acid acetilsalicilic, oxpentifilină (pentru circulaţia sanguină), probenecid (pentru gută), săruri de litiu (pentru probleme mentale);

– dacă luaţi medicamente care împiedică sângele să se coaguleze, cum ar fi warfarină, heparină sau clopidogrel;

– dacă luaţi tratament cu oxpentifilină (pentru circulaţia sângelui), probenicid (medicament pentru tratarea gutei), litiu (pentru tratarea unor boli mintale);

– dacă aveţi un volum de sânge redus (datorită unei sângerări abundente sau lipsei de hidratare);

– dacă urmează să fiţi supuşi unei intervenţii chirurgicale;

– dacă aveţi un risc crescut de sângerare după o intervenţie chirurgicală sau dacă încă sângeraţi după o intervenţie chirurgicală;

– dacă aveţi sub 16 ani;

– dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă, dacă sunteţi gravidă, dacă sunteţi în travaliu sau alăptaţi. Ketorolac soluţie injectabilă este contraindicat pentru administrare neuraxială (epidurală sau intratecală), datorită conţinutului de alcool.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ketanov

Dacă aţi avut probleme cu inima, aţi avut un accident vascular cerebral sau dacă ştiţi să aveţi un risc crescut de a avea astfel de probleme (de ex. tensiune artrială mare, diabet, nivel crescut al grăsimilor în sânge sau sunteţi fumător), trebuie să discutaţi tratamentul cu medicul dumneavoastră.

Înainte să luaţi Ketanov, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

– dacă sunteţi în vârstă sau sunteţi slăbit;

– dacă aveţi probleme cu rinichii sau ficatul;

– dacă aveţi tensiune arterială crescută;

– dacă aveţi probleme cu vasele sanguine (artere);

– dacă aveţi o boală autoimună cum ar fi lupusul eritematos sistemic (lupusul eritematos sistemic determină dureri ale articulaţiilor, erupţii cutanate şi febră) şi colită sau boală Crohn (boală care determină inflamaţia intestinelor, durerea intestinelor, diaree, vărsături şi pierdere în greutate).

Informaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a vi se va administra Ketanov dacă oricare dintre acestea sunt valabile pentru dumneavoastră.

Medicamente precum Ketanov se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi doza şi durata recomandate pentru tratament.

Similar altor medicamente antiinflamatoare, în cazuri rare Ketanov poate determina reacţii alergice severe ale pielii (de exemplu dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică). Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi astfel de reacţii.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

În special spuneţi medicului dumneavoastră înainte de începerea tratamentului cu Ketanov dacă luaţi unul dintre următoarele medicamente:

– alte antiinflamatoare nesteroidiene, ca ibuprofen, diclofenac sau acid acetilsalicilic (aspirină);

– medicamente care împiedică coagularea sângelui, cum ar fi warfarina, heparina, clopidogrel;

– pentoxifilina, oxpentifilină (utilizate pentru îmbunătăţirea circulaţiei în arterele mici);

– probenecid (pentru tratamentul gutei);

– litiu (pentru tratarea unor tipuri de probleme mentale).

Dacă luaţi oricare dintre medicamentele de mai sus nu trebuie să vi se administreze Ketanov. Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi:

– inhibitoare ale enzimei de conversie a angiotensinei sau beta-blocante (medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute) ca de exemplu cilazapril, enalapril, propranolol;

– diuretice (medicamente care elimină apa) precum furosemid;

– digoxină sau alte glicozide cardiotonice (pentru tratamentul afecţiunilor inimii);

– medicamente utilizate pentru tratamentul inflamaţiei, cum sunt steroizii (corticosteroizii) ca hidrocortizon, prednisolon, dexametazonă;

– antibiotice de tip chinolone (pentru tratamentul infecţiilor) cum sunt ciprofloxacin, moxifloxacin;

– inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (pentru tratamentul problemelor mentale) cum sunt fluoxetină sau citalopram;

– metotrexat (medicament pentru tratamentul cancerului sau poliartritei reumatoide);

– ciclosporină sau tacrolimus (pentru afecţiuni ale pielii sau după un transplant de organ);

– zidovudină (pentru tratamentul SIDA sau al pacienţilor HIV pozitivi);

– mifepristonă (utilizată pentru a întrerupe o sarcină).

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Ketanov poate face mai dificilă instalarea sarcinii. Informaţi medicul dumneavoastră dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau aveţi probleme în a rămâne gravidă.

Nu trebuie să luaţi Ketanov dacă sunteţi gravidă, dacă sunteţi în travaliu sau dacă alăptaţi. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Ketanov vă poate face să vă simţiţi obosit, somnolent, ameţit, să aveţi probleme cu echilibrul sau cu vederea, să fiţi deprimat sau să prezentaţi dificultăţi de adormire.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră şi evitaţi să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Ketanov

Ketanov conţine etanol. Fiecare 1 ml conţin 103 mg etanol. Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau epilepsie.

Cum să utilizaţi Ketanov

Utilizaţi întotdeauna Ketanov exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

Ketanov va fi administrat de către un medic sau o asistentă medicală. Acesta va fi administrat prin injectare într-un muşchi (cum ar fi în braţ). Perioada maximă de tratament este de 2 zile.

Copii

Ketanov nu este recomandat copiilor cu vârsta mai mică de 16 ani.

Adulţi

Doza uzuală este de 30 mg ketorolac trometamol la fiecare 4-6 ore, în funcţie de necesităţi. Doza maximă recomandată este de 90 mg ketorolac trometamol (3 fiole Ketanov 30 mg/ml) pe zi. Medicul dumneavoastră vă poate administra şi alte medicamente pentru durere (cum ar fi petidina sau morfina), dacă durerea este severă.

Persoane cu vârsta peste 65 ani sau cu probleme de rinichi sau a căror greutate este sub 50 kg

Medicul dumneavostră vă va prescrie doze mai mici decât cele descrise pentru adulţi. Doza maximă este de 60 mg ketorolac trometamol (2 fiole Ketanov 30 mg/ml) pe zi. Medicul dumneavoastră vă poate administra şi alte medicamente pentru durere (cum ar fi petidina sau morfina), dacă durerea este severă.

Dacă luaţi mai mult Ketanov decât trebuie, discutaţi cu un medic sau mergeţi imediat la spital. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră.

Dacă aţi uitat să luaţi Ketanov

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, săriţi doza uitată, apoi luaţi doza următoare ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Ketanov poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Medicamente precum Ketanov se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral.

Reacţii adverse importante la care trebuie să fiţi atent:

Trebuie să-i spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă apare vreuna dintre următoarele reacţii adverse. S-ar putea să aveţi nevoie urgentă de tratament medical.

Probleme grave ale stomacului sau intestinului, semnele includ:

• Ulcer gastric sau duodenal;

• Sângerări la nivelul stomacului sau duodenului ( vărsături care conţin sânge, cu aspect de „zaţ de cafea” sau melenă -scaune lucioase de culoare neagră);

• Sângerări ale anusului şi rectului (scaune cu sânge);

• Afecţiuni ale pancreasului;

• Agravarea colitei ulcerative sau a bolii Crohn, manifestată prin durere, diaree, vomă şi pierdere în greutate.

Reacţii alergice, manifestate prin:

• Umflarea bruscă a gâtului, feţei, mâinilor sau picioarelor.

• Dificultăţi de respiraţie, durere în piept.

• Erupţii pe piele, vezicule sau mâncărime.

Erupţii severe pe piele, manifestate prin:

• O erupţie severă pe piele, cu vezicule sau descuamarea pielii şi a mucoaselor. În acelaşi timp pot apărea febră, dureri de cap, tuse şi mâncărime.

Atac de cord (infarct miocardic), manifestat prin:

• Durere în piept care iradiază spre gât şi umeri, până la nivelul mâinii stângi;

Accident vascular cerebral, manifestat prin:

• Slăbiciune musculară şi senzaţie de amorţeală. Acestea se pot manifesta numai de o parte a corpului.

• Tulburări ale mirosului, gustului, auzului sau vederii, confuzie.

Meningite, manifestate prin:

• Febră, gât ţeapăn (redoarea cefei), dureri de cap, sensibilitate la lumină şi confuzie mai probabil la persoanele cu boli autoimune cum ar fi lupusul eritematos diseminat.

• Senzaţie de oboseală, pierderea poftei de mâncare, scaune deschise la culoare şi modificări ale testelor hepatice (hepatita).
Afecţiuni ale aparatului urinar:

• Senzaţia iminentă de a urina, urmată de dificultăţi în urinare.

Dacă observaţi oricare dintre reacţiile adverse grave menţionate mai sus, întrerupeţi administrarea Ketanov şi spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

Alte reacţii adverse posibile:

Tulburări gastro-intestinale

• Senzaţie de arsură sau durere la nivelul stomacului, senzaţie de rău (greaţă), stare de rău (vărsătură), indigestie, constipaţie, diaree, gaze intestinale;

• Uscăciunea gurii, eructaţii sau senzaţie de plin;inflamaţia mucoasei stomacului (gastrită);

Tulburări hematologice si limfatice

• Sângerare a rănilor după o operaţie;

• Formarea mai rapidă şi mai uşoară a vânătăilor; .

• Probleme ale sângelui, cum ar fi valori crescute ale potasiului sau valori scăzute de de sodiu în sânge, care pot provoca oboseală şi confuzie, spasme musculare (contracţii musculare bruşte şi intense), convulsii şi comă.

• Scăderea numărului de celule roşii din sânge (anemie) – manifestată prin oboseală, coloraţie mai palidă a pielii;

• Scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile cu coagularea (trombocitopenie) – formarea mai uşoară a vânătăilor şi zgârieturilor;

• Scăderea numărului de celule albe responsabile de apărarea împotriva infecţiilor (leucopenie agranulocitoză) – manifestată prin apariţia mai rapidă a infecţiilor;

Tulburări psihice

• Tulburări ale procesului de gândire,

• Depresie,

• Insomnie (incapacitatea de a adormi),

• Teamă permanentă,

• Nervozitate,

• Reacţii neadaptate la realitate,

• Vise anormale,

• Perceperea, vederea şi auzirea unor evenimente sau persoane care nu sunt reale,

• Stare de optimism şi veselie anormale,

• Confuzie,

• Incapacitate de concentrare,

• Somnolenţă.

Tulburări ale sistemului nervos

• Dureri de cap,

• Convulsii (contracţii de scurtă durată şi intense ale muşchilor),

• Ameţeli,

• Senzaţie de înţepătură şi amorţeală în special la nivelul extremităţilor (parestezii),

• Mişcări excesive,

• Tulburări ale gustului.

Tulburări oculare

• Tulburări de vedere,

• Inflamaţia nervului ochiului,

• Vedere înceţoşată.

Tulburări acustice si vestibuläre

• Tulburări de auz, pierderea auzului

• Vertij,

• Ţiuituri în urechi.

Tulburări cardiace

• Bătăi neregulate şi puternice ale inimii (palpitaţii),

• Bătăi rare ale inimii (bradicardie),

• Afectare severă a funcţiei inimii (insuficienţă cardiacă).

Tulburări vasculare

• Creşterea tensiunii arteriale,

• Scăderea tensiunii arteriale,

• Formarea de acumulări de sânge în piele (hematoame),

• Sângerare mai prelungită decât de obicei a plăgii după operaţie,

• Inroşirea bruscă şi de scurtă durată a feţei,

• Scăderea coloraţiei roze a pielii (paloare).

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

• Respiraţie dificilă (dispnee),

• îngustarea căilor respiratorii însoţită de respiraţie şuierătoare, scurtarea respiraţiei – astm,

• Acumulare de apă în plămâni (edem pulmonar).

• Rareori pierderi minime de sânge din nas.

Tulburări hepatobiliare

• Inflamaţia ficatului (hepatită),

• Ingălbenirea pielii şi albului ochilor prin acumulare de bilă în exces (icter colestatic),

• Afectarea severă a funcţiei ficatului (insuficienţă hepatică).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

• Erupţii cutanate,

• Descuamarea pielii însoţită de apariţia de mici pete supradenivelate (dermatită exfoliativă maculopapulară),

• Mâncărimea pielii (prurit),

• Erupţie cutanată tranzitorie sub formă de pete, însoţită sau nu de mâncărime (urticarie),

• Apariţia de mici pete stelate de culoare roşie pe piele (purpură),

• Transpiraţii,

• Sensibilitatea pielii la expunerea la soare (fotosensibilitate cutanată),

• Erupţii cutanate însoţite de apariţia de vezicule, descuamare şi necroză (sindromul Stevens¬Johnson şi necroliza epidermică toxică (foarte rar), eritem polimorf).

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

• Dureri ale muşchilor (mialgie),

• Tulburări ale funcţiei muşchilor.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

• Afectare severă şi bruscă a funcţiei rinichilor (insuficienţă renală acută, sindrom nefrotic),

• Creşterea frecvenţei de urinare,

• Inflamaţia ţesutului renal (nefrită interstiţială),

• Incapacitatea de a elimina urina (retenţie urinară),

• Scăderea cantităţii de urină eliminată (oligurie),

• Urinare cu sânge ( hematurie),

• Creşterea cantităţii de zahăr din urină (glicozurie),

• Afectarea activităţii rinichiului cu creşterea azotului în sânge şi distrugere a celulelor roşii din sânge (sindrom hemolitic uremic),

• durere în flanc (cu sau fără pierdere de sânge prin urină, cu sau fără creşterea nivelului de azot în sânge),

• pierderea de proteine prin urină (proteinurie),

• valori crescute ale creatininei şi ureei serice.

Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului

• Infertilitate la femei.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

• oboseală,

• sete excesivă,

• acumularea de apă în ţesuturi (edem),

• reacţii la locul injectării,

• febră,

• dureri în piept,

• fatigabilitate,

• creştere în greutate.

Investigaţii diagnostice

• Timp de sângerare prelungit,

• creşterea nivelului seric al ureei, creatininei,

• teste funcţionale hepatice anormale.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Ketanov

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi Ketanov după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Ketanov

– Substanţa activă este ketorolacul trometamol. Un mililitru de soluţie injectabilă conţine ketorolac trometamol 30 mg.

– Celelalte componente sunt: clorură de sodiu, edetat disodic, etanol (96%), hidroxid de sodiu, acid clorhidric 10% sau hidroxid de sodiu 10% pentru reglarea pH-ului, apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Ketanov şi conţinutul ambalajului

Soluţie limpede, incoloră până la slab gălbuie.

Cutie cu 10 fiole din sticlă incoloră a 1 ml soluţie injectabilă.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

S.C. Terapia S.A.

Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost aprobat în octombrie 2012.

Următoarele informaţii sunt destinate numai medicilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii

Ketanov 30 mg/ml soluţie injectabilă Ketorolac trometamol

Vă rugăm să consultaţi Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru informaţii complete de prescriere.

Doze şi mod de administrare

Ketanov 30mg/ml se administrează intramuscular.

Timpul de instalare al efectului analgezic după administrarea intramusculară este de aproximativ 30 minute, efectul analgezic maxim apare în decurs de 1-2 ore. Durata medie a efectului analgezic este, în general, 4-6 ore.

Dozele trebuie ajustate individual, în funcţie de severitatea durerii şi răspunsul pacientului.

Administrarea continuă intramusculară a dozelor zilnice multiple de ketorolac trometamol nu trebuie să depăşească 2 zile deoarece reacţiile adverse se pot intensifica dacă se administrează o perioadă mai lungă. Există experienţă limitată privind administrarea pe o perioadă îndelungată deoarece la majoritatea pacienţilor s-a făcut trecerea la administrare orală sau nu a fost necesară medicaţia analgezică după acest timp.

Adulţi

Doza recomandată este de 30 mg ketorolac trometamol, la 4 – 6 ore. Dacă este necesar, în perioada post-operatorie imediată, Ketanov 30 mg/ml poate fi administrat la intervale de 2 ore. Se recomandă administrarea dozei minime eficace. Nu trebuie depăşită doza zilnică maximă de 90 mg ketorolac trometamol (3 fiole Ketanov 30 mg/ml) pentru adulţi şi de 60 mg ketorolac trometamol (2 fiole Ketanov 30 mg/ml) pentru vârstnici, pentru pacienţii cu insuficienţă renală şi cu greutatea mai mică de 50 kg. Durata maximă a tratamentului este de 2 zile.

La pacienţii cu greutate sub 50 kg dozele trebuie reduse.

Dacă sunt necesare analgezice opioide (de exemplu morfina, petidina), acestea se pot administra concomitent; pentru un efect analgezic optim se recomandă administrarea în perioada precoce postoperator când durerea este mai severă. Ketanov 30 mg/ml nu interferă cu legarea de proteinele plasmatice a opioidelor şi nu determină intensificarea deprimării respiratorii sau a sedării indusă de opioide. Când opioidele sunt utilizate în asociere cu Ketanov 30 mg/ml administrat intramuscular, doza zilnică de opioide trebuie să fie mai mică decât în mod obişnuit. Totuşi, reacţiile adverse ale opioidelor trebuie luate în considerare, în special în ziua intervenţiei chirurgicale.

La pacienţii care au utilizat ketorolac trometamol pe cale intramusculară şi la care s-a făcut trecerea la administrarea orală, doza zilnică totală a ambelor forme farmaceutice nu trebuie să depăşească 90 mg ketorolac trometamol (60 mg la vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală şi la pacienţii cu greutatea mai mică de 50 kg), iar doza administrată oral nu trebuie să depaşească 40 mg ketorolac trometamol în ziua în care s-a făcut trecerea de la administrarea intramusculară la administrarea orală. Se recomandă trecerea la administrarea orală cât mai curând posibil.

Vârstnici

Vârstnicii prezintă un risc crescut de reacţii adverse severe. Dacă administrarea antiinflamatoarelor este considerată necesară, trebuie administrată doza minimă eficace pentru cea mai scurtă perioadă posibilă. Pacienţii trebuie monitorizaţi periodic pentru sângerare gastro-intestinală în timpul tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene.

Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 60 mg ketorolac trometamol (vezi pct. 4.4).

Copii

Siguranţa şi eficacitatea administrării la copii nu a fost stabilită. De aceea, Ketanov 30 mg/ml este contraindicat la copii cu vârsta sub 16 ani.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Ketanov 30 mg/ml este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă. La pacienţii cu insuficienţă renală mai puţin severă doza trebuie redusă şi nu trebuie să depăşească 60 mg ketorolac trometamol/zi intramuscular (vezi pct. 4.3).

Doza zilnică totală este de 60 mg ketorolac trometamol (2 fiole Ketanov 30 mg/ml).

Ketorolac soluţie injectabilă este contraindicat pentru administrare neuraxială (epidurală sau intratecală), datorită conţinutului de alcool.

Incompatibilităţi

Ketanov 30 mg/ml nu trebuie amestecat într-un volum mic (seringă) cu morfină, petidină, prometazină, hidroxizină deoarece poate să apară precipitarea ketorolacului trometamol.

Este compatibil cu soluţie salină izotonă, glucoză 5%, soluţie Ringer, Ringer-lactat sau soluţie plasmocitară.

Nu se cunoaşte compatibilitatea Ketanov 30 mg/ml cu alte medicamente.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”