Ketoconazol Fabiol 200 mg, comprimate

Substanță activa
ketoconazol
Clasa ATC
J02AB
Format
comprimate
Afecțiuni
infectii sistemice de origine fungica, infectii cutanate, candidoza orofaringeană, candidoza esofageană, candidoza vaginala, paracoccidioidomicoză, histoplasmoză, coccidioidomicoză, blastomicoză, prevenirea micozelor
Producător
SC. FABIOL S.A.
Acțiune terapeutică
Antimicotice

Informatii generale

Compoziţie

Fiecare comprimat conţine ketoconazol 200 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalină, talc, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică

Antimicotice de uz sistemic, derivaţi de imidazol.

Indicaţii terapeutice

Infecţii micotice produse de germeni sensibili la ketoconazol:

– infecţii sistemice de etiologie fungică;

– infecţii cutanate şi ale mucoaselor, în cazul în care aceste infecţii nu au răspuns la tratament local, datorită întinderii leziunilor sau rezistenţei la alte antifungice;

– candidoza orofaringeană şi esofageană;

– candidoza vaginală cronică, recurentă;

– paracoccidioidomicoză, histoplasmoză, coccidioidomicoză, blastomicoză;

– prevenirea micozelor la pacienţii imunodeprimaţi.

Ketoconazolul nu pătrunde bine la nivelul sistemului nervos central. Din această cauză meningitele de etiologie fungică nu vor fi tratate cu ketoconazol administrat oral.

Contraindicaţii

– Hipersensibilitate la ketoconazol, alte antifungice cu structură imidazolică sau la oricare dintre excipienţi.

– Pacienţi cu afecţiuni hepatice acute sau cronice. Precauţii

In cazul în care este necesară prescrierea ketoconazolului la femeile aflate la vârsta fertilă, este necesară excluderea diagnosticului de sarcină şi utilizarea metodelor contraceptive în timpul tratamentului.

În timpul tratamentului cu ketoconazol s-a semnalat afectare hepatică, simptomatică sau asimptomatică, ce poate să apară într-un interval de câteva zile până la 24 săptămâni. Mecanismul de apariţie al acestor hepatite poate fi imuno-alergic. Afectarea hepatică este cel mai adesea de tip citolitic, uneori de tip colestatic. În majoritatea cazurilor, afectarea hepatică a fost de intensitate moderată şi a dispărut în mai puţin de 2 luni de la întreruperea tratamentului.

S-au semnalat şi cazuri letale, în care factorii agravanţi au fost:

– întârzierea stabilirii diagnosticului de hepatopatie şi a întreruperii tratamentului antimicotic;

– tratamentele anterioare cu griseofulvină sau cu medicamente hepatotoxice. De aceea, înaintea instituirii tratamentului sunt necesare:

– anamneza atentă;

– dozarea transaminazelor;

– atenţionarea pacientului asupra necesităţii de a întrerupe imediat tratamentul şi de a anunţa urgent medicul în cazul apariţiei următoarelor semne şi simptome – febră, prurit, astenie, dureri abdominale, greaţă, vărsături, urină închisă la culoare, materii fecale decolorate, icter – în acest caz se impune determinarea imediată a transaminazelor.

In timpul tratamentului cu ketonazol este necesară monitorizarea transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, îndeosebi în cazul administrării cu durată de peste o lună.

Pacienţii la care au apărut reacţii alergice sau de hipersensibilitate după administrarea topică de derivaţi de imidazol, nu trebuie trataţi cu ketoconazol pe cale orală.

Ketoconazolul trebuie administrat în timpul mesei, pentru a realiza o absorbţie digestivă mai bună. La voluntarii trataţi cu ketoconazol în doză zilnică de 400 mg, s-a observat o scădere a răspunsului cortizolic în testele cu ACTH. De aceea, funcţia suprarenalei trebuie monitorizată la pacienţii cu insuficienţă suprarenaliană, cu funcţia suprarenalei la limită sau la pacienţii aflaţi sub stres timp îndelungat (de exemplu, intervenţii chirurgicale majore, terapie intensivă).

Nu există experienţă clinică suficientă în cazul administrării de ketoconazol la copii cu greutatea sub 15 kg. Din această cauză nu se recomandă administrarea de ketoconazol la această grupă de vârstă. In cazul administrării concomitente cu domperidonă a fost raportată prelungirea intervalului QT. Ketoconazol 200 mg Fabiol conţine lactoză monohidrat, de aceea, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Interacţiuni

Medicamente care afectează absorbţia ketoconazolului

Medicamentele care afectează aciditatea gastrică reduc absorbţia ketoconazolului, datorită creşterii pH-ului gastric; administrarea preparatelor antiacide trebuie făcută la distanţă de cel puţin 2 ore faţă de ketoconazol.

De asemenea, didanozina determină scăderea absorbţiei ketoconazolului, datorită creşterii pH-ului gastric (comprimatul de didanozină conţine un antiacid); este necesară administrarea ketoconazolului cu 2 ore înainte sau cu 6 ore după administrarea didanozinei.

Medicamente care afectează metabolizarea ketoconazolului

Ketoconazolul este metabolizat prin intermediul enzimelor citocromului CYP3A4.

Medicamentele inductoare enzimatic, cum sunt rifampicina, rifabutina, carbamazepina, izoniazida,
nevirapina, fenitoina, reduc semnificativ biodisponibilitatea ketoconazolului.

Administrarea concomitentă de ketoconazol cu medicamente inductoare enzimatice nu este
recomandată.

Ritonavirul creşte biodisponibilitatea ketoconazolului. In cazul în care se administrează concomitent este necesară luarea în considerare a reducerii dozei de ketoconazol.

Efectele ketoconazolului asupra metabolizării altor medicamente

Ketoconazolul poate inhiba metabolizarea medicamentelor care necesită enzimele citocromului P450 pentru metabolizare, în special cele din grupul CYP3A. In cazul administrării concomitente a acestor medicamente, poate să apară creşterea sau prelungirea efectelor terapeutice, precum şi exacerbarea reacţiilor adverse.

Administrarea concomitentă a ketoconazolului cu următoarele medicamente este contraindicată:

– terfenadină, mizolastină, chinidină, pimozidă, cisapridă, domperidonă. Ketoconazolul produce creşterea concentraţiilor plasmatice ale acestor medicamente şi consecutiv prelungirea intervalului QT, iar în cazuri rare torsada vârfurilor;

– triazolam, midazolam, datorită răspunsului farmacodinamic exacerbat sau prelungit;

– simvastatină şi lovastatină;

– alcaloizi din ergot, cum sunt ergotamina şi dihidroergotamina.

– antihistaminice blocante H1 nesedative (astemizol, terfenadină, ebastină) – risc crescut de tulburări de ritm ventriculare, îndeosebi de torsada vârfurilor, datorită scăderii metabolizării hepatice a antihistaminicelor de către ketoconazol.

Administrarea concomitentă cu următoarele medicamente necesită precauţii, eventual monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor:

– anticoagulante orale, nu se poate exclude riscul de potenţare a efectelor aticoagulantelor orale;

– indinavir, saquinavir;

– alcaloizi din vinca, docetaxel;

– busulfan, datorită creşterii riscului de afectare hepatică la copii, în cazul în care ketoconazolul se asociază cu doze mari de busulfan;

– blocante ale canalelor de calciu metabolizate prin intermediul CYP3A4 cum sunt dihidropiridinele şi, posibil, verapamilul;

– izoniazidă, datorită scăderii concentraţiilor plasmatice ale ketoconazolului; sunt necesare administrarea medicamentelor la intervale de cel puţin 12 ore, supravegherea concentraţiilor plasmatice ale ketoconazolului şi ajustarea dozei;

– imunosupresoare cum sunt ciclosporina, tacrolimus, sirolimus;

– anumite HMG-CoA reductaze metabolizate prin intermediul CYP3A4 cum este atorvastatina;

– glucocorticoizi, cum sunt budesonidă, dexametazonă şi metilprednisolon;

– digoxina (inhibarea glicoproteinei P);

– carbamazepina, alfentanil, fentanil, alprazolam, rifabutină, trimetrexat.

În cazuri izolate, în cazul administrării concomitente cu alcool etilic, au fost raportate reacţii de tip disulfiram caracterizate prin eritem tranzitoriu, erupţie cutanată tranzitorie, edeme periferice, cefalee, greaţă.Toate aceste simptome se remit complet în câteva ore.

Atenţionari speciale

Sarcina şi alăptarea

Studiile efectuate la animale au evidenţiat efecte teratogene la doze mari de ketoconazol. Până în prezent, nu există suficiente date pentru a evalua riscul teratogen sau fetotoxic al ketoconazolului în cazul administrării sale în timpul sarcinii. Nu se recomandă utilizarea ketoconazolului în timpul sarcinii. Totuşi, dacă în timpul tratamentului cu ketoconazol pacienta rămâne gravidă, nu se recomandă întreruperea sarcinii, ci prudenţă şi supraveghere prenatală.

Ketoconazolul se excretă în laptele matern. Deoarece nu se cunosc efectele asupra sugarului, se recomandă prudenţă, eventual întreruperea alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Deoarece poate provoca vertij, ketoconazolul poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Adulţi

Doza uzuală recomandată este de 200 mg ketoconazol (un comprimat Ketoconazol 200 mg Fabiol) pe zi, administrată oral în timpul mesei. La pacienţii cu micoze sistemice grave, doza poate fi crescută la 400 mg ketoconazol (2 comprimate Ketoconazol 200 mg Fabiol) pe zi.

Copii

Ketoconazolul nu se administrează la copiii cu greutatea mai mică de 15 kg.

La copiii cu greutate corporală cuprinsă între 15 şi 30 kg doza uzuală este de 100 mg o dată pe zi, administrată oral în timpul mesei.

La copiii cu greutatea corporală de peste 30 kg, se administrează aceleaşi doze ca şi la adulţi.

Pentru toate indicaţiile, tratamentul trebuie continuat fără întrerupere până când simptomatologia şi investigaţiile diagnostice indică rezolvarea infecţiei fungice. O perioadă inadecvată de tratament poate produce recurenţa infecţiei.

Tratamentul va fi întrerupt imediat dacă apar valori anormale ale testelor funcţionale hepatice, precum şi simptome ale afectării hepatice cum ar fi anorexie, greaţă, vărsături, astenie, icter, dureri abdominale sau urină închisă la culoare.

Reacţii adverse

In timpul administrării ketoconazolului pot să apară următoarele reacţii adverse:

Tulburări hepatobiliare

Hepatotoxicitate (vezi pct. 4.4).

Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului

Foarte rar, ginecomastie, oligospermie reversibilă, tulburări menstruale.

Tulburări ale sistemului nervos

Cefalee, ameţeli, vertij, parestezie, somnolenţă.

Tulburări gastro-intestinale

Greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree.

Afecţiuni cutanate

Prurit, erupţii cutanate tranzitorii, urticarie.

Tulburări oculare

Foarte rar a fost raportată fotofobie.

Tulburări ale sistemului imunitar

Foarte rar au fost raportate reacţii alergice de tip anafilactic, inclusiv şoc anafilactic şi edem angioneurotic.

Tulburări endocrine

Foarte rar a fost raportată insuficienţă suprarenaliană.

Rar, s-au observat: trombocitopenie, alopecie, impotenţă şi creşteri reversibile ale presiunii intracraniene (cu edem papilar şi bombarea fontanelei la copii).

La doza terapeutică de 200 mg ketoconazol pe zi se poate observa o scădere tranzitorie a concentraţiei plasmatice de testosteron, care se normalizează după 24 ore de la administrarea ketoconazolului. În tratamentele de lungă durată, concentraţia plasmatică a testosteronului nu este modificată semnificativ faţă de nivelul de control.

Supradozaj

Nu există antidot specific.

În caz de supradozaj accidental este necesar lavaj gastric în prima oră de la ingestie (dacă pacientul este conştient) şi tratament simptomatic sub supraveghere medicală într-un serviciu specializat. Dacă se consideră necesar, se poate administra cărbune activat.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor
ajuta la protejarea mediului.

Ambalaj

Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 comprimate.

Producător

SC. FABIOL S.A.,
B-dul Timişoara nr. 50, sector 6, Bucureşti, România

Deţinatorul autorizaţiei de punere pe piaţă

SC. FABIOL S.A.,
B-dul Timişoara nr. 50, sector 6, Bucureşti, România

Data ultimei verificări a prospectului Octombrie 2007

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”