Compoziţie
Un supozitor conţine ketoprofen 100 mg şi excipienţi: grăsimi solide de semisinteză (Suppocire AM).
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic.
Indicaţii terapeutice
Ketomag este indicat în tratamentul:
– afecţiunilor reumatismale cronice, în special poliartrită reumatoidă, spondilartrită anchilozantă (sindrom Fiessinger-Leroy-Rieter), reumatism psoriazic;
– anumitor artroze dureroase şi invalidante;
– reumatismelor abarticulare (periartrită scapulohumerală, tendinită, bursită);
– artrozelor;
– artritelor microcristaline;
– lombalgiilor, radiculalgiilor severe.
Contraindicaţii
– hipersensibilitate la ketoprofen, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipienţii produsului;
– antecedente de crize de astm bronşic sau reacţii alergice declanşate de ketoprofen, alte antiinflamatorii nesteroidiene sau acid acetilsalicilic;
– ulcer gastroduodenal în evoluţie;
– insuficienţă hepatocelulară severă;
– insuficienţă renală severă;
– insuficienţă cardiacă severă necontrolată;
– antecedente recente de rectite sau rectoragii;
– copii sub 15 ani;
– trimestrul III de sarcină.
Precauţii
După administrarea acidului acetilsalicilic şi/sau a altor antiinflamatoare nesteroidiene pacienţii cu astm bronşic asociat cu rinită cronică, sinuzită cronică şi/sau polipoză nazală prezintă risc mai mare de reacţii alergice decât restul populaţiei; administrarea ketoprofenului poate declanşa o criză de astm bronşic, îndeosebi la pacienţii alergici la acidul acetilsalicilic sau la alte antiinflamatoare nesteroidiene.
Pe parcursul tratamentelor prelungite se recomandă monitorizarea hemogramei, a funcţiilor hepatică şi renală.
Interacţiuni
Anumite medicamente sau clase terapeutice pot favoriza apariţia unei hiperkaliemii: sărurile de potasiu, diureticele hiperkaliemiante, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, inhibitorii angiotensinei II, antiinflamatoarele nesteroidiene, heparina, ciclosporina şi trimetoprimul.
Ketoprofenul poate modifica activitatea unor medicamente, exercitând un efect de inhibare sau de potenţare a acestora în cazul administrării concomitente; este necesară supravegherea atentă a stării clinice şi biologice a bolnavului.
Trebuie evitate următoarele asocieri ale ketoprofenului deoarece:
– poate creşte efectele anticoagulantelor orale şi ale heparinei (creşterea riscului hemoragic prin inhibarea funcţiei plachetare şi agresiune asupra mucoasei digestive); dacă asocierea nu poate fi evitată este necesară supravegherea clinică şi biologică atentă;
– poate creşte efectul sulfamidelor antidiabetice;
– creşte litemia, cu riscul atingerii de valori toxice, prin diminuarea excreţiei renale de litiu; necesitatea asocierii impune supravegherea atentă a litemiei şi ajustarea dozei în timpul şi după întreruperea tratamentului cu ketoprofen;
– creşte toxicitatea hematologică a metotrexatului prin diminuarea clearance-ului acestuia (se va respecta un interval de cel puţin 12 ore între întreruperea sau începerea unui tratament cu ketoprofen şi administrarea metotrexatului);
– creşte riscul hemoragic prin acţiune sinergică cu antiagregantele plachetare: ticlopidină (dacă asocierea nu poate fi evitată este necesară supraveghere clinică şi biologică, incluzând timpul de sângerare);
– creşte riscul ulcerogen şi hemoragic digestiv prin asociere cu alte antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv doze foarte mari de acid acetilsalicilic).
Următoarele asocieri ale ketoprofenului necesită precauţie, deoarece :
– poate diminua activitatea diureticelor;
– în asociere cu pentoxifilina creşte riscul hemoragic, impunându-se controlul frecvent al timpului de sângerare;
– asociat cu zidovudina poate conduce la instalarea unei anemii severe după aproximativ 8 zile de la introducerea antiinflamatoarelor nesteroidiene.
Se va ţine cont de următoarele asocieri ale ketoprofenului, deoarece:
– poate reduce efectul antihipertensiv al beta-blocantelor, prin inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare;
– poate creşte efectul nefrotoxic al ciclosporinelor, în special la vârstnici;
– poate diminua eficacitatea dispozitivelor intrauterine (risc controversat);
– poate creşte riscul hemoragic asociat tromboliticelor.
Atenţionări speciale
La debutul tratamentului este necesară urmărirea atentă a volumului diurezei şi funcţiei renale la: pacienţii cu insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală cronică, la pacienţii trataţi cu diuretice, după o intervenţie chirurgicală majoră care antrenează o hipovolemie şi, îndeosebi, la vârstnici.
La vârstnici este necesară scăderea dozei.
Este necesară supravegherea pacienţilor trataţi concomitent cu anticoagulante, deoarece există riscul unor hemoragii gastro-intestinale, caz în care se întrerupe tratamentul cu ketoprofen.
Sarcina şi alăptarea
La om, nu s-au semnalat efecte malformative. Cu toate acestea, sunt necesare studii epidemiologice suplimentare pentru a confirma absenţa oricărui risc.
Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (inhibitoare de ciclooxigenază) în trimestrul III de sarcină poate întârzia travaliul; de asemenea, prezintă risc potenţial de toxicitate cardiopulmonară la făt (hipertensiune pulmonară cu închiderea prematură a canalului arterial) şi disfuncţie renală, mergând până la insuficienţă renală cu oligohidramnios.
În trimestrele I şi II de sarcină folosirea ketoprofenului, ca şi a altor antiinflamatoare nesteroidiene, trebuie făcută cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern. În ultimul trimestru de sarcină ketoprofenul este contraindicat.
Antiinflamatoarele nesteroidiene se excretă în laptele matern, de aceea se recomandă evitarea administrării la femeile care alăptează.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Ketomag nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje dar pacienţii trebuie avertizaţi despre posibila apariţie unor reacţii adverse cum sunt: ameţeli, somnolenţă, convulsii sau tulburări vizuale; în acest caz trebuie evitate conducerea vehiculelor sau folosirea de utilaje.
Doze şi mod de administrare
Tratament simptomatic în puseurile acute: 300 mg ketoprofen (3 supozitoare Ketomag) pe zi, în 3 prize.
Tratament de întreţinere: 100 mg ketoprofen – 200 mg ketoprofen (1 – 2 supozitoare Ketomag) pe zi.
Administrarea Ketomag este recomandată numai adulţilor şi copiilor cu vârsta peste 15 ani.
Reacţii adverse
Reacţii adverse legate de calea de administrare
– risc de efecte toxice locale în funcţie de frecvenţă, durata tratamentului, frecvenţa administrării şi doză; pot să apară iritaţii locale de tipul arsurilor.
Reacţii adverse gastro-intestinale:
– greaţă, vărsături, diaree, constipaţie, epigastralgii;
– ulcer gastro-duodenal, hemoragii digestive sau perforaţii intestinale. Reacţii de hipersensibilitate:
– foarte rare cazuri de edem Quincke şi şoc anafilactic;
– dermatologice: erupţii cutanate, prurit şi agravarea unei urticarii cronice;
– respiratorii: posibilitatea apariţiei crizei de astm bronşic sau bronhospasmului, îndeosebi la pacienţii alergici la acid acetilsalicilic şi la alte antiinflamatoare nesteroidiene.
Reacţii adverse nervos centrale:
– cefalee, vertij, somnolenţă. Reacţii adverse cutanate:
– fotosensibilizare, alopecie, foarte rar, dermatoze buloase (Stevens-Johnson şi sindrom Lyell).
Reacţii adverse senzoriale
– tulburări de vedere: vedere înceţoşată.
– tulburări auditive: acufene. Reacţii adverse renale:
– insuficienţă renală acută, favorizată de o afecţiune renală preexistentă şi/sau de hipovolemie, foarte rar nefrită interstiţială, sindrom nefrotic.
Reacţii adverse hematologice:
– trombocitopenie, anemie, rareori leucopenie, posibil agranulocitoză. Reacţii adverse hepatice:
– creşterea transaminazelor, foarte rar hepatită. Reacţii adverse cardiovasculare:
– hipertensiune arterială. Alte reacţii adverse:
– edeme.
Supradozaj
La adult, principalele manifestări ale supradozajului cu ketoprofen sunt cefaleea, vertijul, somnolenţa, greaţa, vărsăturile, diareea şi durerile abdominale. În caz de supradozaj important este necesară internarea în spital, cu instituirea unui tratament simptomatic şi de susţinere.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Ambalaj
Cutie cu 2 folii laminate PVC/PE a câte 5 supozitoare.
Producător
S.C. Magistra C&C S.R.L., Constanţa, România
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
S.C. Magistra C&C S.R.L.,
Str. Aviator Belghiru Nr. 9, Constanţa, România
Data ultimei verificări a prospectului Aprilie 2004
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel