Lamisil DermGel, 1%, gel

Substanță activa
terbinafina
Clasa ATC
D01AE
Format
gel
Producător
Novartis Consumer Health SA

Ce este Lamisil DermGel şi pentru ce se utilizează

Lamisil DermGel este un antifungic care acţionează prin distrugerea fungilor ce cauzează afecţiunile dumneavoastră cutanate.

Lamisil DermGel este utilizat în tratamentul tinea pedis, tinea cruris, şi tinea corporis. El este, de asemenea, utilizat în tratamentul infecţiei cutanate cu levuri numită pitiriazis versicolor.

Cum ştiti că suferiţi de una din afecţiunile menţionate mai sus?

Tinea pedis apare doar la nivelul piciorului (de obicei ambele picioare sunt afectate, dar nu întotdeauna), adeseori între degete.

De asemenea poate să apară şi la nivelul scobiturii gleznei, talpă sau în alte zone ale piciorului. Formele cele mai frecvente sunt caracterizate prin producerea de fisuri sau descuamări ale pielii, dar şi prin apariţia unor umflături uşoare, vezicule sau ulcere supurate. Lamisil DermGel este recomandat pentru tratamentul tinea pedis localizată între degetele de la picioare.

Vă rugăm să ţineţi minte că dacă aveţi o infecţie fungică a unghiei (ciupercă în şi sub unghie), caracterizată prin decolorarea unghiilor şi modificări ale structurii acestora (îngroşare, friabilitate), trebuie să cereţi sfatul medicului, deoarece Lamisil DermGel nu este indicat pentru tratamentul acestui tip de infecţie. În tratamentul infecţiilor fungice ale unghiilor trebuie utilizate comprimatele Lamisil care pot fi obţinute doar cu prescripţie medicală.

Tinea cruris apare pe zonele corpului unde pielea este pliată, mai ales dacă sunt umede. Aceste zone sunt îndeosebi la nivelul regiunii inghinale şi al feţei interne a coapselor, afectarea fiind, de obicei, bilaterală dar frecvent o zonă este mai mult afectată decât cealaltă. Infecţia se poate extinde în zonele dintre picioare, către fese, sau în sus, către abdomenul superior. Infecţia poate să apară şi la nivelul pliului sânilor, axilei sau al altor zone de pliere. Erupţia cutanată are margine netedă şi poate să prezinte vezicule. Aceasta este însoţită de senzaţie de mâncărime.

Tinea corporis poate să apară în orice zonă a corpului dar mai frecvent la nivelul capului, gâtului, feţei sau braţelor. Aspectul său este, de obicei sub formă de zone circulare de erupţie cutanată eritematoasă, dar de asemenea poate să se prezinte sub formă de zone de descuamare şi este însoţită de senzaţie de mâncărime.

Pitiriazis versicolor apare la nivelul pielii sub formă de zone de descuamare ce devin pete albe datorită pierderii pigmentului cutanat. Petele sunt cel mai evidente în timpul verii în timp ce zonele de piele înconjurătoare se bronzează. Infecţia apare, de obicei, la nivelul trunchiului, gâtului, braţelor şi poate să reapară după câteva luni, mai ales în condiţii de vreme caldă şi transpiraţie abundentă.

Dacă nu sunteţi sigur în legătură cu cauza infecţiei dumneavoastră, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza gelul, aceştia putând să vă ofere recomandările de rigoare.

Înainte să utilizati Lamisil DermGel

Când nu trebuie să utilizaţi medicamentul

Nu utilizati Lamisil DermGel:

• Dacă sunteţi alergic la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale Lamisil DermGel (vezi enumerarea acestora de la sfârşitul prospectului).

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vă încadraţi în această categorie deoarece, în această situaţie, nu vă este recomandat să utilizaţi Lamisil DermGel.

Aveti grijă deosebită când utilizati Lamisil DermGel:

Lamisil DermGel este indicat doar pentru aplicare pe piele. Evitaţi contactul gelului cu faţa, ochii sau pielea lezată (leziuni foarte inflamate), unde alcoolul etilic poate avea efect iritant. Dacă, accidental, gelul vine în contact cu ochii dumneavoastră, spălaţi-vă energic ochii cu apă rece din abundenţă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă senzaţia neplăcută persistă.

Nu este recomandată utilizarea Lamisil DermGel la copii.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu aplicaţi alte medicamente la nivelul zonelor tratate.

Utilizarea Lamisil DermGel cu alimente şi băuturi

Acţiunea Lamisil DermGel nu este influenţată de consumul concomitent de alimente sau băuturi.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Nu utilizaţi Lamisil DermGel în perioada de alăptare deoarece, terbinafina, substanţa activă a gelului, este excretată în lapte.

Sugarii nu trebuie să vină în contact cu zonele de piele pe care a fost aplicat gelul, inclusiv cea de la nivelul sânilor.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Lamisil DermGel nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informatii importante privind unele componente ale Lamisil DermGel

Lamisil DermGel conţine alcool stearilic şi alcool cetilic care pot provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact) şi butilhidroxitoluen (E321) care poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact) sau iritaţia ochilor sau a mucoaselor.

Cum să utilizati Lamisil DermGel

Este important să utilizaţi corect Lamisil DermGel. Urmaţi întocmai instrucţiunile de administrare.

Adulţi

Aplicati Lamisil DermGel la nivelul zonelor afectate o dată pe zi timp de o săptămână.

Utilizaţi Lamisil Dermgel pe toată durata recomandată (o săptămână) a tratamentului chiar dacă infecţia pare a se ameliora după câteva zile. De obicei, infecţiile par a se ameliora în decurs de câteva zile, dar pot să reapară dacă gelul nu este aplicat cu regularitate sau dacă tratamentul este întrerupt prea devreme.

• Curăţaţi şi uscaţi zona de piele afectată şi zonele adiacente, apoi spălaţi-vă pe mâini.

• Deşurubaţi capacul şi, dacă utilizaţi pentru prima dată medicamentul, perforaţi vârful tubului cu ajutorul spinului de la nivelul capacului, apoi strângeţi uşor tubul.

• Aplicaţi destul Lamisil DermGel într-un strat subţire pe zona afectată şi pe zona adiacentă acesteia.

• Frecaţi uşor zona pe care aţi aplicat gelul până la dispariţia acestuia.

• Puneţi la loc capacul tubului.

• Spălaţi-vă pe mâini după ce aţi atins zona de piele infectată astfel încât să nu se extindă infecţia şi în alte zone sau să transmiteţi infecţia altcuiva

Dacă efectuaţi tratamentul unei infecţii apărute în zone pliate ale corpului dumneavoastră, puteţi acoperi zona pe care aţi aplicat gelul cu o faşă de tifon, mai ales în timpul nopţii. Dacă procedaţi în acest mod, utilizaţi de fiecare dată când aplicaţi gelul o nouă faşă de tifon.

Lamisil DermGel trebuie să înceapă să amelioreze afecţiunea dumneavoastră cutanată în decurs de câteva zile. Totuşi, vindecarea completă a pielii afectate după dispariţia infecţiei va dura mai mult, posibil până la 4 săptămâni. Lamisil DermGel va continua să acţioneze chiar dacă aţi terminat tratamentul cu durata de o săptămână. Chiar dacă nu veţi mai utiliza gelul, procesul de ameliorare va continua.

Dacă nu ati observat nici un semn de ameliorare în decurs de 2 săptămâni de la începerea tratamentului, vă rugăm să vă adresati medicului dumneavoastră sau farmacistului care vă vor sfătui ce să faceti.

Ce trebuie să faceţi pentru a facilita tratamentul

Pentru a facilita tratamentul trebuie să păstraţi curate zonele de piele afectate, spălându-le cu regularitate. Uscaţi-le cu grijă, prin tamponare uşoară, fără a le freca. Încercaţi să nu scărpinaţi zona deşi aceasta poate produce senzaţie de mâncărime, deoarece puteţi provoca agravarea leziunii şi încetinirea procesului de însănătoşire sau extinderea infecţiei.

Deoarece aceste infecţii sunt contagioase, nu trebuie să împrumutaţi altora prosopul sau hainele dumneavoastră. Pentru a vă preveni de reinfectare, acestea trebuie spălate frecvent.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Lamisil DermGel

Nu a fost raportat nici un caz de supradozaj cu Lamisil DermGel. Totuşi, dacă dumneavoastră sau altcineva înghiţiţi accidental o cantitate de Lamisil DermGel, adresaţi-vă medicului dumneavoastră care vă va sfătui ce trebuie să faceţi.

Dacă uitaţi să utilizaţi Lamisil DermGel

Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză de gel, aplicaţi-o imediat ce v-aţi amintit şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Dacă vă amintiţi în momentul aplicării dozei următoare, aplicaţi doar doza ce trebuie administrată în acel moment şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Lamisil DermGel

Încercaţi să utilizaţi gelul întocmai cum v-a fost recomandat. Acest lucru este important, deoarece omiterea aplicărilor gelului cresc riscul de reapariţie a infecţiei.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Utilizarea Lamisil DermGel este benefică pentru majoritatea pacienţilor. Totuşi, ca toate medicamentele, Lamisil DermGel poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele şi este important să aveţi în vedere următoarele:

Înroşirea pielii, senzaţiile de mâncărime sau înţepături pot să apară după utilizare. Acestea sunt reacţii adverse uşoare a căror apariţie poate fi aşteptată după aplicarea gelului.

În cazuri foarte rare, unii pacienţi pot fi alergici la Lamisil Dermgel, ceea ce poate determina inflamaţie şi durere, erupţii cutanate şi urticarie. Dacă observaţi apariţia acestor simptome, întrerupeţi utilizarea gelului şi spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Lamisil DermGel

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Lamisil DermGel după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP:. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Lamisil DermGel

– Substanţa activă este terbinafina. 100 g gel conţin 1 g terbinafină.

– Celelalte componente sunt: alcool benzilic, carbomer, isopropil miristat, butilhidroxitoluen (E321), sorbitan laurat, polisorbat 20, hidroxid de sodiu, etanol 96%, apă purificată.

Cum arată Lamisil DermGel şi continutul ambalajului

Lamisil DermGel este gel lucios de culoare albă până la aproape albă. Lamisil DermGel este ambalat în cutii care conţin un tub din aluminiu a 15 g gel sau 30 g gel.

Detinătorul autorizatiei de punere pe piată este

Novartis Consumer Health SA
Route de l’Etraz, P.O. Box 269, CH-1260 Nyon, Elveţia

Producătorii sunt

Novartis Consumer Health SA
Route de l’Etraz, P.O. Box 269, CH-1260 Nyon, Elveţia

Novartis Pharma Produktions GmbH Oflingerstrasse 44, D-79664 Wehr, Germania

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă: Novartis Consumer Health Services S.A. Reprezentanţa în România

Calea Floreasca 133-137, et. 1, sector 1, Bucureşti, România Tel.: +40 – 21 231 63 44 Fax: +40 – 21 231 63 43

Acest prospect a fost aprobat în Martie 2006

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”