Acest medicament este un antiacid. El neutralizează excesul de aciditate din stomac.
Acest medicament este indicat la adulţi şi adolescenţi peste 15 ani pentru durerile de stomac cu caracter de arsură şi regurgitaţiile acide.
Nu luaţi Maalox
Aveţi grijă deosebită când luaţi Maalox
Dacă apar următoarele manifestări, cereţi sfatul unui medic:
Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu luaţi alte medicamente în acelaşi timp cu Maalox. Celelalte medicamente trebuie luate înainte sau după administrarea de Maalox la un interval de cel puţin 2 ore (4 ore pentru fluorochinolone) , deoarece absorbţia lor ar putea fi diminuată.
Nu este recomandată folosirea Maalox în acelaşi timp cu chinidina (medicament pentru tratamentul bolilor inimii).
Maalox poate să scadă absorbţia următoarelor medicamente, atunci când sunt utilizate în acelaşi timp:
Hidroxidul de aluminiu şi citraţii pot duce la creşterea valorilor aluminiului din sânge, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi medicamente care conţin acid acetilsalicilic. Antiacidele pot creşte eliminarea acestora prin urină.
Dacă luaţi vreunul dintre medicamentele enumerate mai sus, medicul dumneavoastră vă va da instrucţiuni suplimentare.
Acest medicament conţine substanţe antiacide (hidroxid de magneziu şi hidroxid de aluminiu). Şi alte medicamente pot conţine aceste substanţe. În acest caz, nu trebuie să le administraţi în acelaşi timp, pentru a nu depăşi dozele maxime recomandate (vezi pct.3).
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Sarcina
Acest medicament poate fi utilizat în cursul sarcinii doar dacă este absolut necesar, la recomandarea medicului dumneavoastră, după analiza raportului risc potenţial fetal/beneficiu matern.
Alăptarea
Utilizarea acestui medicament este posibilă în cursul alăptării. Magneziul este considerat compatibil cu alăptarea.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Maalox nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Maalox
Acest medicament conţine sorbitol.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Acest medicament conţine parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil. Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
Acest medicament se administrează pe cale orală.
Dacă acest medicament v-a fost recomandat de medicul dumneavoastră, luaţi dozele exact aşa cum v- au fost prescrise.
Dacă luaţi acest medicament fără o prescripţie medicală, doza uzuală este de o lingură de Maalox în momentul apariţiei durerii sau al regurgitaţiilor acide. Nu trebuie depăşită doza de 6 linguri pe zi.
Durata tratamentului este de maxim 10 zile.
Dacă aţi luat mai mult decât trebuie din Maalox
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Maalox adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi la cel mai apropiat serviciu de urgenţe al unui spital, pentru a primi tratamentul adecvat.
Ca toate medicamentele, Maalox poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Pot să apară următoarele reacţii adverse:
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi Maalox după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP.. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Maalox
Sfaturi privind educaţia sanitară
Acest medicament este recomandat pentru ameliorarea durerilor dumneavoastră de stomac. Durerile de stomac şi regurgitaţiile acide se pot datora modificărilor din alimentaţie (mâncăruri acide sau condimentate, băuturi alcoolice) sau administrării anumitor medicamente (acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare, etc).
Nu ezitaţi să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul despre acest lucru.
Pentru a evita instalarea simptomelor trebuie respectate anumite reguli de igienă:
Cum arată Maalox şi conţinutul ambalajului
Suspensie orală albă, cu gust şi miros de mentă.
Cutie cu un flacon de sticlă brună a 250 ml suspensie orală.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
NYCOMED GmbH Byk-Gulden-Str. 2 D-78467 Konstanz, Germania
Fabricanţii:
SANOFI-AVENTIS S.p.A.
Viale Europa 11, 21040 Orrigio, Italia
NYCOMED GmbH
Werk Singen, Robert-Bosch-Strasse 8
78224 Singen, Germania
Acest prospect a fost aprobat în februarie, 2012.
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel