Magnegita conţine gadopentetat de dimeglumină, un medicament care îmbunătăţeşte contrastul. Acest medicament este utilizat numai în scop diagnostic.
Magnegita este utilizată la examinările de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM). Magnegita este utilizată în timpul examinărilor de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) craniană (la cap), medulară şi la nivelul întregului corp, inclusiv zona capului şi gâtului, zona pieptului incluzând inima şi sânii femeilor, zona abdominală, incluzând pancreasul, ficatul şi rinichii, zona pelvisului incluzând prostata, vezica urinară şi uter, muşchii şi oasele.
Acest medicament poate fi folosit şi pentru a facilita vizualizarea, detectarea şi caracterizarea mai multor tipuri de tumori (creşteri) sau leziuni la nivelul capului, coloanei vertebrale şi a altor părţi ale corpului.
In plus, vizualizarea tuturor vaselor sanguine (angiografie prin rezonanţă magnetică) este posibilă (cu excepţia arterelor inimii), în special pentru diagnosticul îngustării sau obstruării vaselor de sânge. Aportul de sânge la inimă în condiţii de stres, de exemplu cel produs de medicamente, poate fi măsurat iar şi viabilitatea inimii pot fi diagnosticate („îmbunătăţirea întârziată”).
Nu utilizaţi Magnegita
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la gadopentetatul de dimeglumină sau la oricare dintre celelalte componente ale Magnegita.
– dacă suferiţi de insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min/1,73 m2).
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Magnegita
– dacă dumneavoastră aveţi un stimulator cardiac, un implant pe baza de fier (feromagnetic) sau o pompă de insulină, vă rugăm informaţi-vă medicul dumneavoastră radiolog/curant despre aceasta. Este o situaţie în care IRM nu este potrivit.
– deoarece Magnegita poate declanşa reacţii alergice sau alte tipuri specifice de reacţii, care pot avea consecinţe asupra inimii dumneavoastră, sau asupra tractului dumneavoastră respirator sau la nivelul pielii dumneavoastră.
Dacă apare o reacţie alergică, medicul dumneavoastră radiolog/curant vă va opri imediat administrarea substanţei de contrast, şi dacă este necesar, va începe tratamentul adecvat al reacţiilor alergice. De aceea, este recomandat să aveţi un cateter flexibil intern pe tot parcursul efectuării examinării, pentru a permite o acţiune imediată în caz de situaţii de urgenţă.
Foarte rar pot să apară reacţii severe, inclusiv şoc. Prin urmare, trebuie să citiţi cu atenţie următoarele:
-dacă dumneavoastră aveţi sau dacă aţi avut vreodată, astm bronşic sau alte alergii sau o reacţie alergică anterioară la o altă substanţă de contrast s-ar putea să fiţi mai predispus la a prezenta o reacţie alergică în timpul examinării. Informaţi-vă medicul dumneavoastră radiolog/curant dacă suferiţi de aceste afecţiuni. Este posibil să vi se administreze un alt medicament, înainte de efectuarea examinării pentru prevenirea acestora.
-dacă luaţi un beta-blocant (medicamente folosite pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, problemelor inimii şi a altor afecţiuni) ar trebui să-i spuneţi medicului dumneavoastră radiolog/curant. Pacienţii trataţi cu medicamente beta-blocante nu răspund la alte medicamente utilizate de obicei pentru tratamentul reacţiilor alergice.
-dacă aveţi tulburări cardiace (de exemplu: insuficienţă cardiacă severă, boală coronariană) sunteţi mult mai predispus la efecte grave sau chiar letale ale reacţiilor alergice severe.
-dacă aveţi convulsii puteţi prezenta un risc crescut de a vi se declanşa o criză convulsivă în timpul examinării.
-dacă suferiţi de insuficienţă renală moderată (RFG 30-59 ml/min/1,73 m2), ar trebui să-l informaţi pe medicul dumneavoastră radiolog / curant. Medicul dumneavoastră vă va evalua funcţia renală, înainte de administrarea Magnegita.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
În special: beta-blocantele (medicamente utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, probleme ale inimii şi ale altor afecţiuni).
Utilizarea Magnegita cu alimente şi băuturi
Este foarte important să nu mâncaţi nimic cu 2 ore înainte de investigaţie. Sarcina şi alăptarea
Nu se cunoaşte riscul potenţial pentru copil dacă medicamentul este administrat în timpul sarcinii. Prin urmare, Magnegita nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Magnegita trece în laptele matern în cantităţi foarte mici, dar la dozele utilizate pentru examinare nu se anticipează efecte asupra sugarului. Magnegita poate fi utilizată în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este puţin probabil ca acest medicament să vă afecteze capacitatea de a conduce un vehicul sau de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, în timpul conducerii de vehicule sau folosirii utilajelor, trebuie să ţineţi cont de faptul că este posibil ca întâmplător să apară greaţă sau hipotensiune arterială.
Magnegita vă va fi administrat de către personalul medical specializat direct în venă (intravenos).
In mod ideal, trebuie să fiţi aşezat în poziţie orizontală în timpul administrării, şi veţi fi ţinut sub supraveghere de către medicul dumneavoastră radiolog/curant pe o perioadă de cel puţin 30 de minute de la injectare. Acesta reprezintă timpul în care pot să apară cele mai multe dintre reacţiile adeverse (de exemplu reacţiile alergice). Totuşi, în cazuri rare reacţiile adverse pot să apară şi după câteva ore sau zile.
Dacă acest medicament este destinat să fie administrat cu ajutorul unui sistem automat de administrare, adecvarea pentru utilizare trebuie să fie demonstrată de către producătorul dispozitivului medical. Instrucţiunile de utilizare a dispozitivului medical trebuie să fie urmate întocmai.
Adulţi, adolescenţi şi copii (cu vârsta peste doi ani)
Doza utilizată pentru IRM craniană, medulară şi a întregului corp va depinde de tipul de leziune care trebuie investigată, dar este, de obicei, cuprinsă între 0,2 şi 0,6 ml/kg pentru adulţi şi între 0,2 şi 0,4 ml/kg pentru copii.
Nou-născuţi, sugari şi copii mici (cu vârsta sub 2 ani)
Doza este de 0,2 ml/kg la copiii cu vârsta sub 2 ani.
Pacienţii cu insuficienţă renală moderată (în cazul în care valoarea de evaluare a funcţiei renale, RFG (rata de filtrare glomerulară) este de 30-59 ml/min/1,73 m2)
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată, utilizarea Magnegita trebuie să fie evaluată cu atenţie. La aceşti pacienţi, medicamentul va rămâne mai mult în organism decât la pacienţii fără insuficienţă renală.
Medicul vă va evalua pentru a vedea dacă rinichii dumneavoastră funcţionează corespunzător.
Nou-născuţi şi sugari
La nou-născuţi şi sugari cu vârstă până la 1 an, Magnegita trebuie utilizată numai după o evaluare atentă, deoarece funcţia rinichilor nu este pe deplin dezvoltată la acest grup de pacienţi.
Dacă vi se administrează mai mult decât trebuie din Magnegita
Magnegita vă va fi administrată de către personalul medical autorizat. Dacă consideraţi că aţi primit prea mult medicament, vă rugăm să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau asistentei medicale.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Magnegita poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Cele mai frecvente reacţii adverse raportate la administrarea de Magnegita au fost: greaţa, vărsăturile, durerea de cap, ameţelile, senzaţia de durere, senzaţia de căldură sau rece la locul injectării sau senzaţia generală de căldură.
Alte reacţii adverse care pot să apară sunt menţionate în funcţie de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.
Frecvenţele sunt exprimate astfel:
Foarte frecvente (la mai mult de 1 din 10 persoane)
Frecvente (la mai mult de 1 din 100 persoane şi la mai puţin de 1 din 10 persoane)
Mai puţin frecvente (la mai mult de 1 din 1000 persoane şi la mai puţin de 1 din 100 persoane)
Rare (la mai mult de 1 din 10000 persoane şi mai puţin de 1 din 1000 persoane)
Foarte rare (la mai puţin de 1 din 10000 persoane)
Reacţiile pentru care frecvenţă nu poate fi estimată din din cauza lipsei datelor clinice, au fost introduse ca „Necunoscută”.
Aparate, sisteme, organe | Reacţie adversă | Frecvenţă |
Tulburări hematologice şi limfatice | creşterea pe termen scurt a concentraţiilor de fier din sânge | Rare |
Tulburări ale sistemului nervos |
ameţeli, senzaţie de amorţire (parestezie), durere de cap agitaţie, confuzie, tulburări de vorbire sau miros, convulsii, tremor, comă, somnolenţă |
Mai puţin frecvente Rare |
Tulburări oculare |
dureri la nivelul ochilor, tulburări vizuale, lăcrimare |
Rare |
Tulburări acustice |
dureri la nivelul urechilor, tulburări de auz |
Rare |
Tulburări cardiace |
modificări ale frecvenţei sau ritmului cardiac, modificări ale tensiunii arteriale, stop cardiac |
Rare |
Tulburări vasculare |
dilataţia vaselor de sânge şi modificări ale circulaţiei sângelui determinând scăderea tensiunii arteriale urmată de leşin, bătăi cardiace rapide (tahicardie), dificultăţi în respiraţie şi schimbarea culorii pielii în albastru mergând posibil la pierderea conştienţei şi şoc. |
Rare |
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale |
modificări pe termen scurt ale ritmului respirator, dificultăţi de respiraţie, stop respirator, lichid la nivelul plămânilor |
Rare |
Tulburări gastrointestinale |
Greaţă, vărsături durere abdominală, diaree, tulburări de gust, uscăciunea gurii, exces de salivă |
Mai puţin frecvente Rare |
Tulburări hepatobiliare |
creşterea pe termen scurt a valorilor enzimelor hepatice şi a valorii bilirubinei |
Rare |
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat |
inflamarea pleoapelor, feţei sau buzelor, înroşirea pielii, senzaţie de mâncărime |
Rare |
Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv |
dureri la nivelul spatelui şi articulaţiilor |
Rare |
Tulburări renale şi ale căilor urinare |
incontinenţă urinară (pierderea urinei), senzaţie de urinare urgentă, modificarea pe termen scurt a parametrilor funcţiei renale sau insuficienţă renală acută la pacienţii cu tulburări renale |
Rare |
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare |
senzaţie de căldură durere în piept, frisoane, transpiraţie, modificări ale temperaturii corpului, febră; |
Mai puţin frecvente |
|
durere la locul de administrare, senzaţie de rece sau cald, umflarea, inflamaţia si degenerarea ţesuturilor (necroza ţesuturilor), inflamaţia venelor la locul de injectare. cazuri de fibroză sistemică nefrogenă (FSN)/ dermopatia fibrozantă nefrogenă (o afecţiune la pacienţii cu boli renale cu întărire a pielii şi a altor organe) |
Rare Necunoscută |
Tulburări ale sistemului imunitar |
reacţii de hipersensibilitate/ reacţii anafilactice: edem angioneurotic, inflamarea ochiului |
Rare |
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Magnegita după data de expirare înscrisă pe etichetă. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
S-a demonstrat o stabilitate chimică şi fizică în timpul utilizării de 24 de ore la 25°C. Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat după deschidere. Dacă nu este utilizat imediat, timpul şi condiţiile de păstrare după deschidere şi până în momentul administrării reprezintă responsabilitatea utilizatorului iar în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 de ore la 2 – 8°C.
Nu utilizaţi Magnegita dacă observaţi orice semne vizibile de deteriorare (cum ar fi particule în soluţie sau fisuri ale flaconului).
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Magnetita
– Substanţa activă este gadopentetatul de dimeglumină
– un ml Magnegita soluţie injectabilă conţine 469 mg gadopentetat de dimeglumină (echivalent cu 500 micromol, echivalent cu 78,63 mg gadoliniu).
– Celelalte componente sunt : acid pentetic, meglumină şi apă pentru preparate injectabile.
Cum arată Magnegita şi conţinutul ambalajului
Medicamentul este disponibil într-un flacon din sticlă transparentă, prevăzut cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, care este ambalat într-o cutie de carton împreună cu aceste informaţii pentru utilizator (prospect).
Flaconul conţine o soluţie injectabilă limpede, lipsită de particule.
Magnegita este ambalată în următoarele tipuri de ambalaje:
1 flacon cu 5, 10, 15, 20, 30 şi 100 ml soluţie injectabilă
10 flacoane cu 5, 10, 15, 20, 30 şi 100 ml soluţie injectabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Insight Agents GmbH
Ringstrasse. 19B, 69115 Heidelberg, Germania
Producătorul
Biokanol Pharma GmbH Kehlerstrasse 7, 76437 Rastatt, Germania
Acest medicament este autorizat în statele membre ale SEE sub următoarele denumiri comerciale Numele statului membru: / Numele Gadopentetatului de dimeglumină:
Austria: Magnegita 500 Mikromol/ml Injektionslösung
Belgia: Magnegita 500 micromol/ml oplossing voor injecţie
Danemarca: Magnegita 500 micromol/ml injeksjonsv^ske, opplosning
Finlanda: Magnegita 500 mikromol/ml injektioneste
Germania: Magnegita 500 Mikromol/ml Injektionslösung
Italia: Magnegita 500 micromol/ml soluzione iniettabile
Luxemburg: Magnegita 500 ^mol/ml solution injectable
Olanda: Magnegita 500 micromol/ml oplossing voor injectie
Norvegia: Magnegita 500 mikromol/ml injeksjonsv^ske, opplosning
Spania: Magnegita 500 micromol/ml solución inyectable
Suedia: Magnegita 500 micromol/ml injektionsvätska, lösning
Marea Britanie: Magnegita 500 micromol/ml solution for injection
Republica Cehă Magnegita 500 mikromol/ml Injekcní roztok
Estonia Magnegita 500 mikromooli/ml Süstelahus
Grecia Magnegita 500 micromol/ml Evsoi^o SiÄu^a
Ungaria Magnegita 500 ^mol/ml Oldatos injekció
Irlanda Magnegita 500 micromol/ml solution for injection
Lituania Magnegita 500 mikromoli^/ml Injekcinis tirpalas
Letonia Magnegita 500 micromol/ml skîdums injekcijai
Polonia Magnegita 500 mikromol/ml Roztwór do wstrzykiwan
România Magnegita 500 micromol/ml soluţie injectabilă
Slovenia Magnegita 500 mikromolov/ml Raztopina za injiciranje
Slovacia Magnegita 500 mikromol/ml Injekcny roztok
Acest prospect a fost aprobat în Mai 2009
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel