Pentru ce se utilizează
Medikinet este utilizat în tratamentul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD).
Medikinet nu este utilizat în tratamentul ADHD la copiii cu vârsta sub 6 ani sau la adulţi. Nu se cunoaşte dacă acest medicament prezintă siguranţă sau beneficii la aceste persoane.
Cum acţionează
Medikinet îmbunătăţeşte activitatea anumitor părţi ale creierului, care sunt mai puţin active. Medicamentul poate ajuta la îmbunătăţirea atenţiei (durata atenţiei), concentrării şi la scăderea comportamentului impulsiv.
Medicamentul este utilizat ca parte a unui program de tratament, care de obicei cuprinde:
Tratamentul cu metilfenidat trebuie iniţiat şi administrat doar sub supravegherea unui specialist în tulburări de comportament la copii şi/sau adolescenţi. Deşi nu există tratament pentru ADHD, această afecţiune poate fi controlată cu ajutorul unor programe de tratament.
Despre ADHD
Copiii şi adolescenţii cu ADHD găsesc că este :
Nu este vina lor că nu pot să facă aceste lucruri.
Mulţi copii şi adolescenţi se străduiesc să facă aceste lucruri. Cu toate acestea, copiii şi adolescenţii cu ADHD pot crea probleme în viaţa de zi cu zi. Copiii şi adolescenţii cu ADHD pot avea dificultăţi de învăţare şi în a-şi face temelepentru acasă. Ei găsesc că este dificil să se comporte frumos acasă, la şcoală sau în alte locuri.
ADHD nu afectează inteligenţa unui copil sau adolescent.
Nu luaţi Medikinet
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:
Nu luaţi metilfenidat dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vă aflaţi/se află într-una dintre aceste situaţii.
Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi într-una dintre aceste situaţii, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza metilfenidat. Aceasta deoarece, metilfenidat poate agrava aceste probleme.
Aveţi grijă deosebită cu Medikinet dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră
Înainte de a începe tratamentul, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră sau al copilului dumneavoastră. Aceasta deoarece, metilfenidat poate agrava aceste probleme. Medicul dumneavoastră va dori să monitorizeze modul în care medicamentul vă afectează pe dumneavoastră sau pe copilul dumneavoastră.
Verificările pe care medicul dumneavoastră le va face înainte de a începe să luaţi metilfenidat.
Aceste verificări sunt necesare pentru a decide dacă metilfenidat este medicamentul potrivit pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră despre:
Medicul dumneavoastră vă va spune dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi/este expus riscului de a avea modificări de dispoziţie (de la a fi maniacal la a fi depresiv – numită tulburare bipolară). El va verifica istoricul sănătăţii mintale a dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră şi dacă în istoricul familial au existat tentative de sinucidere, tulburare bipolară sau tulburare depresivă. Este important ca dumneavoastră să oferiţi cât mai multe informaţii. Acest lucru îl va ajuta pe medicul dumneavoastră să decidă dacă metilfenidat este medicamentul potrivit pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră poate decide ce alte teste medicale sunt necesare înainte ca dumneavoastră sau copilul dumneavoastră să începeţi să luaţi acest medicament.
Utilizarea altor medicamente
Nu luaţi metilfenidat dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi alte medicamente, metilfenidat poate influenţa modul de acţiune al acestora sau poate provoca reacţii adverse. Dacă dumneavoatră sau copilul dumneavoastră luaţi/ia oricare dintre următoarele medicamente, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua metilfenidat:
Dacă nu sunteţi sigur că dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi/ia vreun medicament dintre cele amintite mai sus, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul pentru recomandări înainte de a utiliza metilfenidat.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi/ia sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Intervenţie chirurgicală
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi programat pentru o intervenţie chirurgicală. Metilfenidat nu trebuie administrat în ziua intervenţiei chirurgicale dacă este utilizat un anumit tip de anestezic. Acest lucru se datorează faptului că există riscul de creştere bruscă a tensiunii arteriale în timpul operaţiei.
Testarea antidoping
Acest medicament poate determina un rezultat pozitiv la testarea pentru consumul de droguri. Aceasta include şi testările utilizate în sport.
Utilizarea Medikinet cu alimente si băuturi
Administrarea Medikinet cu alimente poate ajuta la oprirea durerilor de stomac, senzaţiei de greaţă sau a vărsăturilor.
Utilizarea metilfenidat cu alcool etilic
Nu consumaţi alcool etilic în timp ce luaţi acest medicament. Alcoolul etilic poate agrava reacţiile adverse ale acestui medicament. Nu uitaţi că unele alimente şi medicamente conţin alcool etilic.
Sarcina şi alăptarea
Nu se cunoaşte dacă metilfenidat va afecta fătul. Înainte de a utiliza metilfenidat, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă dumneavoastră sau fiica dumneavoastră:
Conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor
Atunci când luaţi metilfenidat, dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vă puteţi simţi ameţiţi, puteţi avea dificultăţi de focalizare sau vedere înceţoşată. Dacă acest lucru se întâmplă, poate fi periculos să desfăşuraţi activităţi cum sunt conducerea vehiculelor, folosirea utilajelor, plimbarea cu bicicleta, sau călăria sau urcatul în copaci.
Informaţii importante privind unele componente ale MEDIKINET
Acest medicament conţine lactoză (o categorie de glucide). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi/are intoleranţă la unele categorii de glucide vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Cât de mult să luaţi
întotdeauna, dumneavoastră sau copilul dumneavoastră trebuie să luaţi Medikinet exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Cum să luaţi
Medicamentul este destinat administrării orale.
Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră trebuie să înghiţiţi comprimatele de Medikinet cu un pahar cu apă. Dacă este necesar, comprimatele pot fi divizate în două părţi egale. Luaţi comprimatele cu alimente sau după masă.
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră nu vă simţiţi mai bine după o lună de tratament
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră nu vă simţiţi mai bine, spuneţi medicului dumneavoastră. Acesta poate alege un tratament diferit, dacă acest lucru este necesar.
Utilizarea necorespunzătoare a Medikinet
Dacă Medikinet nu este utilizat corect, acest lucru poate determina un comportament anormal. De asemenea, aceasta poate însemna că dumneavoastră sau copilul dumneavoastră începeţi să deveniţi dependenţi de acest medicament. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aţi/a consumat în exces sau aţi/a fost dependent de alcool etilic, medicamente prescrise sau droguri.
Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră sau pentru copilul dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi mai mult decât trebuie din Medikinet
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi prea multe comprimate, adresaţi-vă de urgenţă unui medic sau solicitaţi imediat o ambulanţă. Precizaţi cât de multe comprimate aţi luat. Semnele de supradozaj pot include: vărsături, agitaţie, tremurături, intensificarea mişcărilor necontrolate, spasme musculare, convulsii (pot fi urmate de comă), sentiment de fericire extremă, confuzie, vederea, simţirea, auzirea unor lucruri care nu sunt reale (halucinaţii), transpiraţie, înroşirea feţei, dureri de cap, febră mare, modificări ale bătăilor inimii (lent, rapid sau inegal), tensiune arterială mare, pupile dilatate şi uscăciune a mucoasei nasului şi gurii.
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră uitaţi să luaţi Medikinet
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată. Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră uitaţi o doză, aşteptaţi până când este timpul pentru următoarea doză.
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră încetaţi să luaţi Medikinet
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră opriţi brusc tratamentul cu acest medicament, pot reveni simptomele ADHD sau pot apărea efecte nedorite, cum ar fi depresia. Medicul dumneavoastră poate dori scăderea treptată a dozei zilnice de medicament, înainte de întreruperea completă a administrării. Discutaţi cu medicul dumneavoasră înainte de a înceta să luaţi Medikinet.
Lucruri pe care medicul dumneavoastră trebuie să le facă atunci când dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi sub tratament
Medicul dumneavoastră vă va face unele teste
Tratamentul pe termen lung
Medikinet nu trebuie administrat pentru totdeauna. Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi/ia Medikinet mai mult de un an, medicul dumneavoastră trebuie să oprească tratamentul pentru o perioadă scurtă de timp, acest lucru putându-se întâmpla în timpul unei vacanţe şcolare. Acest lucru va arăta dacă administrarea medicamentului este în continuare necesară.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, metilfenidat poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele. Cu toate acestea, unele persoane prezintă reacţii adverse, dar multe persoane descoperă că metilfenidat îi ajută. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră despre aceste reacţii adverse.
Dacă aveţi oricare dintre reacţiile adverse de mai jos şi dacă acestea devin grave, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului:
Unele reacţii adverse pot fi grave. Dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse de mai jos, vă rugăm să spuneţi imediat medicului dumneavoastră:
Reacţii adverse frecvente (afectează mai puţin de 1 persoană din 10)
Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 persoană din 100)
Reacţii adverse rare (afectează mai puţin de 1 persoană din 1000)
Reacţii adverse foarte rare (afectează mai puţin de 1 persoană din 10000)
Alte reacţii adverse (au fost raportate, cu frecvenţă necunoscută)
Dacă aveţi vreuna dintre reacţiile adverse de mai sus, adresaţi-vă imediat unui medic
Alte reacţii adverse includ următoarele; dacă acestea devin grave, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului:
Reacţii adverse foarte frecvente (afectează mai mult de o persoană din 10)
Reacţii adverse frecvente (afectează mai puţin de o persoană din 10)
Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează mai puţin de o persoană din 100)
Reacţii adverse rare (afectează mai puţin de o persoană din 1000)
Reacţii adverse foarte rare (afectează mai puţin de o persoană din 10000)
Alte reacţii adverse (au fost raportate, cu frecvenţă necunoscută)
Efecte asupra creşterii
Când este utilizat mai mult de un an, metilfenidat poate determina o creştere mică la unii copii. Acest lucru afectează mai puţin de 1 din 10 copii.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Medikinet după data de expirare înscrisă pe blistere şi ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25 °C.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Medikinet:
Substanţa activă este clorhidratul de metilfenidat. Medikinet 5 mg comprimate
Un comprimat conţine clorhidrat de metilfenidat 5 mg echivalent cu metilfenidat 4,35 mg.
Medikinet 10 mg comprimate
Un comprimat conţine clorhidrat de metilfenidat 10 mgechivalent cu metilfenidat 8,65 mg.
Medikinet 20 mg comprimate
Un comprimat conţine clorhidrat de metilfenidat 20 mg echivalent cu metilfenidat 17,30 mg.
Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, amidon de porumb pregelatinizat, hidrogenofosfat de calciu difidrat, lactoză monohidrat, stearat de magneziu.
Cum arată Medikinet 5 mg, 10 mg si 20 mg şi conţinutul ambalajului:
Medikinet 5 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă, cu linie mediană pe ambele feţe, cu margini teşite marcate cu „S” pe ambele jumătăţi. Comprimatele pot fi divizate în două părţi egale. Mărimi de ambalaj: 28 sau 30 comprimate
Cutii conţinând comprimate împachetate în blistere din PVC/PE/PVdC-Aluminiu. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Medikinet 10 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă, cu linie mediană pe ambele feţe, cu margini teşite, marcate cu „M” pe ambele jumătăţi. Comprimatele pot fi divizate în două părţi egale. Mărimi de ambalaj: 28 sau 30 comprimate
Cutii conţinând comprimate împachetate în blistere din PVC/PVdC-Aluminiu. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Medikinet 20 mg comprimate
Comprimate rotunde, de culoare albă, cu linie mediană pe ambele feţe, cu margini teşite, marcate cu „L” pe ambele jumătăţi. Comprimatele pot fi divizate în două părţi egale.
Mărimi de ambalaj: 28 sau 30 comprimate
Cutii conţinând comprimate împachetate în blistere din PVC/PE/PVdC-Aluminiu.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Medice Arzneimittel Pütter GmbH & Co. KG Kuhloweg 37 58638 Iserlohn Germania
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Germania Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Belgia Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Bulgaria Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Cipru Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Republica Cehă Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg,Tablets
Estonia Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Franţa Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg, Comprimés
Irlanda Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg, Tablets
Italia Medicebran 5 mg, 10 mg, 20 mg
Letonia Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Lituania Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg tabletés
Portugalia Medikid 5 mg, 10 mg, 20 mg comprimidos
Romania Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg comprimat
Republica Slovacia Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg
Slovenia Medikinet 5 mg, 10 mg, 20 mg tablete
Acest prospect a fost aprobat în Februarie 2011.
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel