MIG-400 este un medicament antiinflamator şi analgezic (antiinflamator nesteroidian, AINS) care scade febra (antipiretic).
MIG-400 se utilizează în tratamentul simptomatic al
Nu luaţi MIG-400:
Copii
MIG-400 nu se administrează la copii cu vârsta sub 6 ani sau cu greutatea sub 20 kg, deoarece în mod obişnuit această concentraţie nu este adecvată.
Aveţi grijă deosebită când luaţi MIG-400:
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.
Dacă prezentaţi oricare dintre afecţiunile menţionate mai jos adresaţi-vă unui medic înainte de utilizarea medicamentului.
Siguranţa gastro-intestinală
Trebuie evitată utilizarea în acelaşi timp de MIG-400 cu alte AINS, inclusiv cu aşa-numiţii inhibitori ai COX-2 (inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2).
Vârstnici:
Pacienţii vârstnici prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiilor şi perforaţiilor gastro-intestinale, care pot fi letale. De aceea, pacienţii vârstnici necesită o monitorizare deosebit de atentă din partea medicului.
Hemoragii, ulceraţii şi perforaţii gastro-intestinale, care pot fi letale, au fost raportate pentru toate AINS în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmă sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de hemoragii, ulceraţii şi perforaţii gastro-intestinale este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 2: „Nu luaţi MIG-400″) şi la paceinţii vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început cu doza minimă posibilă.
Tratamentul în asociere cu medicamente protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) trebuie avut în vedere la aceşti pacienţi, precum şi la pacienţii care necesită tratament în asociere cu doze mici de acid acetilsalicilic (AAS) sau cu alte medicamente care pot creşte riscul de apariţie al reacţiilor adverse gastro-intestinale.
Dacă aveţi antecedente de reacţii adverse gastro-intestinale, în special dacă sunteţi în vârstă, trebuie să anunţaţi apariţia oricăror simptome neobişnuite abdominale (în special hemoragii gastro-intestinale), mai ales la începutul tratamentului.
Se recomandă precauţii dacă primiţi în acelaşi timp medicamente care pot creşte riscul de ulceraţii sau hemoragii, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulante, cum este warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, care sunt utilizaţi şi pentru tratamentul stărilor depresive sau antiagregante plachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 2: „Folosirea altor medicamente”). Dacă în timpul administrării MIG-400 apar hemoragii sau ulcere gastro-intestinale, tratamentul trebuie întrerupt.
AINS trebuie administrate cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de boli gastro-intestinale (colită ulcerativă, boală Crohn) deoarece pot determina agravarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4 „Reacţii adverse posibile”).
Efecte asupra sistemului cardiovascular
Medicamentele precum MIG-400 pot fi asociate cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi doza sau durata recomandată a tratamentului (maximum 4 zile).
Dacă aveţi probleme cardiace, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că aţi putea fi în situaţie de risc din cauza acestor afecţiuni (de exemplu, dacă aveţi hipertensiune arterială, diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului sau sunteţi fumător) trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.
Reacţii cutanate
Reacţii grave la nivelul pielii cu roşeaţă şi apariţia de băşici la nivelul pielii, unele letale (dermatita exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică/sindrom Lyell) au fost raportate foarte rar la utilizarea în asociere cu AINS (vezi pct. 4 „Reacţii adverse posibile”).
Se pare că pacienţii prezintă un risc maxim de apariţie a acestor reacţii în faza iniţială a tratamentului: debutul reacţiei apare în majoritatea cazurilor în cursul primei luni de tratament.
La prima apariţie a unor erupţii trecătoare pe piele, leziunii ale mucoaselor sau a oricărui semn de hipersensibilitate trebuie să întrerupeţi tratamentul cu MIG-400 şi să vă adresaţi imediat medicului.
Alte precauţii
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Unele medicamente care sunt anticoagulante (acţionează împotiva coagulării sângelui) (de exemplu acid acetilsalicilic, warfarină, ticlopidină), unele medicamente care acţionează împotriva tensiunii arteriale mari (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, de exemplu captopril, medicamente blocante ale receptorilor beta, antagonişti de angiotensină II) şi chiar alte medicamente, pot afecta sau pot fi afectate de tratamentul cu ibuprofen. Ca urmare, cereţi sfatul medicului înainte de a utiliza ibuprofen împreună cu alte medicamente.
Efectul substanţelor active sau a grupelor de medicamente menţionate mai jos pot influenţa tratamentul asociat cu MIG-400.
Creşterea efectului şi/sau a reacţiilor adverse:
în cazul utilizării corecte (timp de maximum 4 zile) nu este necesară verificarea concentraţiilor serice de litiu, digoxină şi fenitoină.
Diminuarea efectului:
Alte interacţiuni posibile :
Folosirea MIG-400 cu alimente şi băuturi
Dacă este posibil, trebuie să nu consumaţi alcool etilic în timpul tratamentului cu MIG-400, deoarece reacţiile adverse, în special cele care afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central, sunt accentuate.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Dacă apare o sarcină în timpul tratamentului cu MIG-400 trebuie să anunţaţi medicul. Puteţi utiliza ibuprofen numai în primele 6 luni de sarcină, după ce aţi discutat cu medicul dumneavoastră. Datorită unui risc crescut de complicaţii pentru mamă şi copil, MIG-400 nu trebuie utilizat în ultimele 3 luni de sarcină.
MIG-400 aparţine unui grup de medicamente (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene) care pot afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la întreruperea tratamentului.
Alăptarea
Substanţa activă, ibuprofen, şi produşii de metabolizare ai acesteia trec în laptele matern în cantităţi mici. Deoarece până în prezent nu au fost observate efecte negative asupra copilului, nu este necesară întreruperea obligatorie a alăptării în cazul tratamentului de scurtă durată. Totuşi, dacă vi s-a recomandat un tratament mai îndelungat sau cu doze mai mari, trebuie să aveţi în vedere întreruperea din timp a alăptării.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Deoarece în cazul utilizării MIG-400 în doze mari pot apărea reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central, cum sunt oboseala şi ameţelile, în unele cazuri pot fi modificate reflexele precum şi capacitatea de a conduce sau de a folosi utilaje. Acest fapt are loc mai ales în cazul utilizării în asociere cu alcoolul etilic. In acest caz nu mai sunteţi capabil să reacţionaţi rapid şi prompt la evenimente neaşteptate şi bruşte. Nu conduceţi maşini sau alte vehicule în acest caz! Nu folosiţi unelte sau utilaje! Nu lucraţi fără un sprijin sigur pentru picioare!
Luaţi întotdeauna MIG-400 exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza uzuală este de:
|
Dacă aţi luat doza unică maximă, aşteptaţi cel puţin 6 ore până la următoarea doză.
Pacienţi vârstnici şi pacienţii cu ulcer duodenal sau gastric în trecut:
Aceşti pacienţi trebuie să înceapă cu cea mai mică doză (vezi pct. 2 „Aveţi grijă deosebită când luaţi MIG-400″)
Insuficienţă renală şi hepatică:
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală şi hepatică uşoară până la moderată.
Modul şi calea de administrare
Administrare orală.
Vă rugăm înghiţiţi comprimatele filmate întregi, cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă), în timpul sau după masă.
Modul de divizare:
Comprimatul se ţine între degetul mare şi arătătorul de la ambele mâini, cu linia de rupere pentru divizare orientată în sus şi se rupe în două jumătăţi de-a lungul liniei, apăsând în jos cu degetul mare.
Durata utilizării
A se utiliza numai pentru o perioadă scurtă de timp.
Nu luaţi MIG-400 mai mult de 4 zile fără recomandarea medicului.
Dacă observaţi că efectul MIG-400 este prea puternic sau prea slab, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din MIG-400
Luaţi MIG-400 conform indicaţiilor medicului sau instrucţiunilor din acest prospect. Dacă aveţi senzaţia că ameliorarea durerii nu este adecvată, NU măriţi doza din proprie iniţiativă, şi adresaţi-vă medicului.
Simptomele posibile ale supradozajului sunt:
Nu există un antidot specific.
Anunţaţi medicul imediat dacă suspectaţi un supradozaj cu MIG-400. In funcţie de severitatea intoxicaţiei, acesta va decide măsurile terapeutice necesare.
Dacă uitaţi să luaţi MIG-400
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, MIG-400 poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Trebuie să observaţi dacă aveţi următoarele reacţii adverse; vă rugăm să discutaţi acestea cu medicul dumneavoastră, care va decide în viitor cum să procedaţi.
Pentru evaluarea reacţiilor adverse se utilizează următoarea clasificare a frecvenţelor: Foarte frecvente: apar la mai mult de 1 din 10 pacienţi trataţi
Frecvente: apar la mai puţin de 1 din 10, dar la mai mult de 1 din 100 pacienţi trataţi
Mai puţin frecvente: apar la mai puţin de 1 din 100, dar la mai mult de 1 din 1000 pacienţi trataţi
Rare: apar la mai puţin de 1 din 1000, dar la mai mult de 1 din 10000 pacienţi trataţi
Foarte rare: apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi trataţi
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Reacţii adverse posibile
Lista cu următoarele reacţii adverse include toate reacţiile adverse observate în cursul tratamentului cu ibuprofen, precum şi cele înregistrate în cursul tratamentului cu doze mari şi pe termen lung la pacienţii cu afecţiuni reumatice. Frecvenţele menţionate, mai puţin frecvenţele foarte rare, se referă la tratamentul de scurtă durată cu doze zilnice de până la 1200 mg ibuprofen în cazul formelor farmaceutice pentru administrarea pe cale orală (= 3 comprimate filmate de MIG-400) şi de maximum 1800 mg pentru supozitoare.
In ceea ce priveşte următoarele reacţii adverse, trebuie menţionat faptul că sunt, în principal, dependente de doză şi variază de la pacient la pacient.
Cele mai frecvente reacţii adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Ulcerele gastrice şi duodenale (ulcere peptice), perforaţia sau hemoragia gastro-intestinală, uneori letale, pot apare, în special la vârstnici (vezi pct. 2: „Aveţi grijă deosebită când luaţi MIG-400″). După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, balonare, constipaţie, tulburări digestive, dureri abdominale, scaune negre ca smoala, vărsături cu sânge, stomatită ulcerativă (inflamarea mucoasei gurii cu ulceraţii), agravarea colitei ulcerative şi a bolii Crohn (vezi pct. 2: „Aveţi grijă deosebită când luaţi MIG-400″).
Mai puţin frecvent a fost observată inflamarea mucoasei gastrice. Riscul de apariţie a sângerărilor gastro-intestinale este dependent, în special, de dozele utilizate şi de durata administrării.
La asocierea cu AINS au fost raportate edemul, tensiunea arterială mare şi insuficienţa cardiacă.
Medicamentele precum MIG-400 pot fi asociate cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral.
Tulburări cardiace
Foarte rare:
Bătăi neregulate ale inimii (palpitaţii), insuficienţă cardiacă, atac de cord (infarct miocardic)
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare:
Tulburări ale formării sângelui (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză). Primele semne pot fi reprezentate de febră, dureri în gât, ulceraţii superficiale la nivelul gurii, simptome asemănătoare gripei, oboseală severă, sângerare la nivelul nasului şi pielii. în aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt imediat şi este necesară prezentarea la un medic. Nu trebuie să vă autoadministraţi orice medicament împotriva durerii sau febrei.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente:
Tulburări ale sistemului nervos central, cum sunt dureri de cap, ameţeli, stare de confuzie, agitaţie, iritabilitate sau oboseală
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare:
Zgomote în urechi (tinitus)
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente:
Tulburări gastro-intestinale, cum sunt arsuri în capul pieptului, dureri la nivelul stomacului, greaţă, vărsături, meteorism, diaree, constipaţie şi mici hemoragii gastro-intestinale care, în cazuri excepţionale, pot determina o scădere a numărului de celule roşii sanguine (anemie).
Mai puţin frecvente:
Ulcere gastrice şi duodenale (ulcere peptice), potenţial complicate cu hemoragii şi perforaţii, inflamarea mucoasei cavităţii bucale cu formarea de ulceraţii (stomatită ulcerativă), agravarea colitei ulcerative sau a bolii Crohn, inflamarea mucoasei stomacului (gastrită).
Foarte rare:
Inflamarea esofagului (esofagită) şi pancreasului (pancreatită), apariţia de îngustări ale intestinului subţire şi a intestinului gros asemănătoare unor membrane (stricturi intestinale asemănătoare unor diafragme).
În cazul în care apar dureri severe în partea de sus a abdomenului, vărsături cu sânge sau o coloraţie neagră a scaunului trebuie să întrerupeţi tratamentul cu MIG-400 şi să anunţaţi imediat un medic.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare:
Retenţie crescută de apă în ţesuturi (edeme), în special la pacienţii cu tensiune arterială mare sau cu alterarea funcţiei renale, sindrom nefrotic (acumularea de apă în organism [edeme] şi eliminare importantă de proteine prin urină), afectare renală inflamatorie (nefrită interstiţială), care se pot însoţi de insuficienţă renală acută.
De asemenea, pot apare leziuni ale ţesutului renal (necroză papilară) şi creşterea concentraţiilor de acid uric în sânge.
Scăderea eliminării de urină, acumularea de apă în organism (edeme) şi o stare generală de rău pot fi semne ale unei afectări renale până la insuficienţă renală.
în cazul apariţiei sau agravării simptomelor menţionate, trebuie să întrerupeţi tratamentul cu MIG-400 şi să anunţaţi imediat un medic.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare:
Reacţii cutanate severe, ca erupţii trecătoare pe piele, cu înroşire şi formare de băşici pe piele (de exemplu, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică/sindrom Lyell), căderea părului (alopecie).
în cazuri excepţionale, în timpul varicelei sau a erizipelului/herpesului feţei pot să apară infecţii pe piele severe şi complicaţii ale ţesuturilor moi (vezi şi „Infecţii şi infestări”).
Infecţii şi infestări
Foarte rar:
Foarte rar au fost descrise cazuri de agravare a inflamaţiei din cursul infecţiilor (de exemplu, apariţia fasceitei necrozante), care au coincis cu utilizarea anumitor medicamente antiinflamatoare (antiinflamatoare nesteroidiene, din care face parte şi MIG-400).
Au fost observate simptome ale inflamării membranei care înveleşte creierul (meningită aseptică), cu dureri severe de cap, greaţă, vărsături, febră, redoare de ceafă sau tulburări ale stării de conştienţă. Pacienţii care suferă de anumite boli autoimune (lupus eritematos sistemic, colagenoze mixte) par să prezinte un risc crescut.
În cazul în care, în timpul tratamentului cu MIG-400 apar sau se agravează semnele unei infecţii (de exemplu, înroşire, umflare, căldură locală, durere, febră) trebuie să vă adresaţi imediat unui medic.
Tulburări vasculare
Foarte rare:
Tensiune arterială mare (hipertensiune arterială)
Tulburări ale sistemului imunitar (reacţii de hipersensibilitate)
Mai puţin frecvente:
Reacţii de hipersensibilitate cu erupţii trecătoare pe piele şi mâncărime şi crize de astm bronşic (posibil însoţite de prăbuşirea tensiunii arteriale)
în acest caz, anunţaţi imediat un medic şi întrerupeţi tratamentul cu MIG-400
Foarte rare:
Reacţii generale severe de hipersensibilitate
Acestea se pot manifesta ca edem al feţei, umflarea limbii, umflarea internă a laringelui cu îngustarea căilor aeriene, lipsă de aer, creşterea pulsului, prăbuşirea tensiunii arteriale până la şoc cu potenţial letal.
Dacă unul din aceste simptome apare, posibil chiar de la prima administrare, este necesară asistenţă medicală de urgenţă.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare:
Tulburări ale funcţiei hepatice, leziuni hepatice, în special în tratamentul pe termen lung, insuficienţă hepatică, inflamarea acută a ficatului (hepatită).
In cazul tratamentului de lungă durată, trebuie monitorizate periodic valorile testelor funcţionale hepatice.
Tulburări psihice
Foarte rare:
Reacţii psihotice, depresie
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi MIG-400 după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Condiţii de păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine MIG-400
Substanţa activă este ibuprofen.
Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 400 mg.
Celelalte componente sunt:
Nucleu
Amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu.
Film
Hipromeloză, macrogol 4000, povidonă K 30, dioxid de titan (E 171).
Cum arată MIG-400 şi conţinutul ambalajului
Comprimate filmate oblongi, de culoare albă până la aproape albă, cu linie de rupere pe ambele feţe, marcate cu „E” pe ambele părţi ale liniei de rupere, în partea superioară.
Comprimatul filmat poate fi divizat în două părţi egale.
Cutii cu blister din film opac de PVC şi folie de Al acoperită cu pergament a 10 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Berlin-Chemie AG (Menarini Group)
Glienicker Weg 125,
D-12489 Berlin, Germania
Tel.: 030-6707-0
Fax: 030-6707-2120
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Bulgaria: MIG-400
Republica Cehă: IBUBERL 400 mg
Estonia: IBUSTAR
Danemarca: IBUSTAR
Finlanda: MIG-400
Germania EUDORLIN Extra Ibuprofen-Schmerztabletten
Ungaria: IBUSTAR 400 mg film-coated tablets
Letonia: IBUSTAR 400 mg film-coated tablets
Polonia : MIG
România : MIG-400
Republica Slovacia: MIG-400
Acest prospect a fost aprobat în Octombrie 2009
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel