Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie conţine furoat de mometazonă, o substanţă care face parte din grupul medicamentelor numite corticoizi. Furoatul de mometazonă nu trebuie confundat cu steroizii anabolizanţi utilizaţi în mod greşit de către unii sportivi, administraţi sub formă de comprimate sau injecţii.
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul simptomelor rinitei alergice determinate de alergia la polenul din iarbă sau copaci (rinită alergică sezonieră, cunoscută şi sub numele de febra fânului) sau determinate de alergii, de exemplu la animale, acarienii din praful din locuinţe sau mucegai (rinită alergică perenă). La administrarea în interiorul nasului a mici cantităţi de substanţă activă, aceasta ajută la ameliorarea inflamaţiei, strănutului, mâncărimii şi a nasului înfundat sau cu secreţii.
Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie se administrează la adulţi, copii şi adolescenţi cu vârsta peste 6 ani în cazul rinitei alergice.
Acest medicament este utilizat, de asemenea, pentru tratamentul simptomatic al polipilor nazali (mici formaţiuni în interiorul nasului) la adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste. Prin reducerea inflamaţiei determină reducerea progresivă a polipilor nazali.
Nu luaţi Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie dacă
Atenţionări şi precauţii
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza Mometazonă Furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie, dacă
In timp ce utilizaţi acest medicament, evitaţi să intraţi în contact cu orice persoană cu rujeolă sau varicelă. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă veniţi în contact cu cineva care are aceste infecţii.
Utilizarea spray-ului nazal poate determina teste pozitive la testele antidoping.
Copii şi adolescenţi
Utilizarea pe termen lung a steroizilor cu administrare nazală în doze mari poate determina încetinirea creşterii la copii şi adolescenţi. Medicul dumneavoastră poate verifica înălţimea copilului la anumite intervale pe parcursul tratamentului şi poate reduce doza dacă se observă orice reacţii adverse.
Alte medicamente şi Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Dacă utilizaţi alte medicamente corticosteroide pentru alergie, administrate fie pe cale orală fie prin injectare, medicul dumneavoastră poate să vă recomande întreruperea acestora în cazul iniţierii tratamentului cu acest medicament. Unele persoane pot prezenta reacţii adverse cum sunt durere articulară sau musculară, slăbiciune şi depresie, la întreruperea tratamentului oral sau injectabil cu corticosteroizi. Dacă acestea apar trebuie să informaţi medicul care vă va sfătui în ceea ce priveşte continuarea tratamentului cu spray-ul nazal. Pot, de asemenea, să apară şi alte alergii cum sunt mâncărimi, lăcrimare sau pete roşii asociate cu mâncărime la nivelul pielii. Dacă acestea apar şi sunteţi îngrijorat, trebuie să vă adresaţi medicului.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că puteţi fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua acest medicament.
Nu trebuie să utilizaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă, decât la recomandarea medicului dumneavoastră.
Nu trebuie să alăptaţi pe parcursul utilizării acestui medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este puţin probabil ca Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie să influenţeze capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie conţine clorură de benzalconiu
Acest medicament conţine conservantul clorură de benzalconiu, care poate fi iritant şi poate determina reacţii la nivelul pielii. Dacă este utilizat pe perioade îndelungate, clorura de benzalconiu poate determina umflare a mucoasei nazale.
Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie se administrează numai pe cale nazală.
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Nu utilizaţi o doză mai mare sau doze mai dese sau pe perioade mai lungi de timp decât a recomandat medicul dumneavoastră.
Febra fânului şi rinita perenă
Doza uzuală este de 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. O dată ce simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să administraţi numai o pulverizare în fiecare nară, o dată pe zi.
Dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine, trebuie să vă adresaţi medicului care poate să vă crească doza până la un maxim zilnic de 4 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. O dată ce simptomele dumneavoastră vor fi controlate medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza la 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi.
Utilizarea la copii şi adolescenţi
Copii şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza uzuală este de 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. Odată ce simptomele dumneavoastră sunt controlate, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să administraţi o singură pulverizare în fiecare nară o dată pe zi.
Copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani Doza uzuală este de o pulverizare în fiecare nară, o dată pe zi.
Febra fânului severă
Dacă aveţi o formă severă de febra fânului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să începeţi utilizarea Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie cu 2-4 săptămâni înainte de începerea sezonului cu polen, acest lucru ajutând la prevenirea simptomelor febrei fânului. Medicul dumneavoastră poate recomanda să utilizaţi alte tratamente asociate, în special dacă ochii dumneavoastră vă mănâncă sau sunt iritaţi. La sfârşitul sezonului cu polen, simptomele febrei fânului ar trebui să se amelioreze şi este posibil ca tratamentul să nu mai fie necesar. Polipi nazali Doza iniţială uzuală este de 2 pulverizări în fiecare nară, administrate o dată pe zi.
Dacă simptomele nu sunt controlate după 5-6 săptămâni, doza poate fi crescută la 2 pulverizări în fiecare nară, administrate de 2 ori pe zi. Odată ce simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră va reduce doza. Dacă nu se observă nicio ameliorare a simptomelor după 5-6 săptămâni de utilizare zilnică de 2 ori pe zi, trebuie să vă adresaţi medicului pentru a lua în considerare alte tratamente.
Pregătirea spray-ului nazal pentru utilizare
Spray-ul dumneavoastră nazal Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie este prevăzut cu un capac care protejează dispozitivul de acţionare şi îl păstrează curat. Trebuie să-l daţi jos înainte de a utiliza spray-ul şi să-l puneţi la loc după fiecare utilizare.
Dacă utilizaţi spray-ul pentru prima dată trebuie să „pregătiţi” pompa prin efectuarea a 10 pulverizări până când aspectul suspensiei eliberate este uniform.
Dacă nu aţi mai utilizat spray-ul de mai mult de 14 zile, trebuie să pregătiţi din nou flaconul prin pulverizarea spray-ului de două ori până se obţine suspensie uniformă.
In cazul utilizării dozei obişnuite, de câte 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi, acest medicament trebuie să furnizeze doze suficiente pentru 30 zile de tratament (120 pulverizări) sau 35 zile de tratament (140 pulverizări).
Cum să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal
1. Agitaţi uşor flaconul şi îndepărtaţi capacul.
2. Suflaţi-vă uşor nasul.
3. Astupaţi-vă o nară şi plasaţi vârful flaconului în cealaltă nară.
4. îndreptaţi capul uşor înainte, ţinând flaconul îndreptat în sus.
5. începeţi să respiraţi uşor pe nas şi, în timp ce inspiraţi pulverizaţi suspensia în interiorul nasului apăsând O DATĂ cu degetele dispozitivul de administrare.
6. Expiraţi pe gură. Repetaţi acţiunile prezentate la pct. 5 pentru a doua pulverizare în aceeaşi nară.
7. Scoateţi vârful flaconului din nară şi expiraţi pe gură.
8. Repetaţi acţiunile prezentate la pct. 3 şi 7 pentru cealaltă nară.
După utilizarea spray-ului, ştergeţi cu grijă vârful flaconului cu o batistă curată sau şerveţel şi puneţi la loc capacul protector.
Curăţarea spray-ului nazal
Este important să curăţaţi în mod regulat spray-ul dumneavoastră nazal, altfel poate să nu funcţioneze cum trebuie. îndepărtaţi capacul protector şi detaşaţi cu grijă dispozitivul de administrare. Spălaţi capacul protector şi dispozitivul de administrare în apă caldă şi apoi clătiţi-le la robinet. Lăsaţi-le să se usuce într-un loc cald. Reataşaţi la flacon dispozitivul de administrare şi puneţi apoi capacul protector. Pompa spray-ului trebuie re-amorsată cu 2 pulverizări la prima utilizare după curăţare.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie
Este important să administraţi dozele aşa cum este precizat în acest prospect sau cum v-a recomandat medicul.
Dacă administraţi mai mult sau mai puţin se poate ca simptomele dumneavoastră să se agraveze.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră în cazul în care aţi administrat mai multe doze.
Utilizarea în exces şi pe o perioadă îndelungată a glucocorticoizilor poate să influenţeze, rareori, activitatea unora dintre hormonii dumneavoastră. Poate afecta creşterea şi dezvoltarea copiilor.
Dacă uitaţi să luaţi Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie
Dacă aţi uitat să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal la momentul potrivit, utilizaţi-l imediat ce v-aţi amintit, apoi continuaţi ca înainte.
Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie
La unii pacienţi este posibil ca acest medicament să amelioreze simptomele la 12 ore după administrarea primei doze; oricum, beneficiul complet al tratamentului poate să nu se observe până la 2 zile. Este foarte important să utilizaţi cu regularitate spray-ul dumneavoastră nazal. Nu întrerupeţi tratamentul chiar dacă vă simţiţi mai bine, decât dacă medicul dumneavoastră a recomandat aşa.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament , adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie poate avea reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
ÎNTRERUPEŢI imediat administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă unui medic dacă prezentaţi oricare dintre următoarele, care pot fi semne ale unei reacţii alergice severe
Următoarele reacţii adverse pot apare, de asemenea, pe parcursul tratamentului
Reacţii adverse frecvente (afectează până la 1 utilizator din 10)
Reacţii adverse rare (afectează până la 1 utilizator din 1000)
Reacţii adverse foarte rare (afectează până la 1 utilizator din 10000)
Reacţii adverse adiţionale la copii şi adolescenţi
In cazul utilizării în doze mari pentru perioade lungi de timp la copii şi adolescenţi, spray-ul nazal cu corticoizi poate determina reducerea creşterii. înălţimea copilului dumneavoastră trebuie urmărită periodic.
Dacă apare orice reacţie adversă, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului nemenţionată în acest prospect,. Acestea pot include orice reacţii adverse care nu sunt menţionate în acest prospect.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie
Cum arată Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie şi conţinutul ambalajului
Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie este un spray nazal de culoare albă, sub formă de suspensie, ambalat în flacon de plastic de culoare albă, dotat cu o pompă de pulverizare.
1 flacon conţinând 17 g spray nazal, suspensie, corespunzător la 120 doze măsurate 1 flacon conţinând 18 g spray nazal, suspensie, corespunzător la 140 doze măsurate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
S.C. Sandoz S.R.L Str. Livezeni nr. 7A, 540472 Târgu Mureş, România
Fabricanţi
Lek Pharmaceuticals d.d., Trimlini 2D, 9220 Lendava, Slovenia
Lek Pharmaceuticals d.d. Verovskova 57, 1526 Ljubljana, Slovenia
S.C. Sandoz S.R.L.
Str. Livezeni, nr. 7A, 540472 Târgu Mureş, România
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Ţara |
Denumire produs |
Belgia |
Mometason Sandoz 50 mcg/dosis neusspray |
Danemarca |
Mometasone Sandoz |
Estonia |
Mometasone Sandoz |
Finlanda |
Mometasone Sandoz |
Franţa |
MOMETASONE Sandoz 50 microgrammes/dose, suspension pour pulvérisation nasale |
Grecia |
Mometasone Furoate/sandoz |
Germania |
Mometason-Sandoz 50 ^g/Sprühstoß Nasenspray |
Italia |
MOMETASONE FUROATO SANDOZ 50 microgrammi/erogazione Spray nasale |
Luxemburg |
Mometason Sandoz 50 mcg/dose spray nasale |
Marea Britanie |
Mometasone Furoate 50micrograms/dose, nasal spray, suspension |
Norvegia |
Mometasone Sandoz |
Olanda |
Mometasonfuroaat Sandoz 50 microgram/dosis, neusspray, suspensie |
Polonia |
Nasometin |
Portugalia |
Mometasona Sandoz |
Republica Cehă |
Mommox 0,05mg/dávku |
România |
Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză, spray nazal, suspensie |
Republica Slovacă |
Mometasone Sandoz 50 mikrogramov |
Slovenia |
Mometazon Lek 50 mikrogramov/vpih prsilo za nos, suspenzija |
Spania |
Mometasona Sandoz 50 mcg/dosis suspension para nebulización nasal |
Suedia |
Mometasone Sandoz |
Ungaria |
Mometason Sandoz 50 mikrogramm/adag oldatos orrspray |
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel