Acetilcisteina aparţine unei clase de medicamente denumite mucolitice şi este utilizată pentru fluidizarea secreţiilor bronşice excesive sau vâscoase, în afecţiuni respiratorii (bronşită acută, bronşită cronică şi reacutizările acesteia, bronşiectazii şi mucoviscidoză).
Nu utilizaţi Mucovim
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Mucovim
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, în special următoarele:
Trebuie evitată utilizarea concomitentă de Mucovim cu un antitusiv, având în vedere că aceasta determină depresarea reflexului de tuse şi a mecanismului fiziologic de autocurăţire a căilor respiratorii, producând astfel o stază a mucusului cu posibil risc de bronhospasm şi infecţii ale căilor respiratorii.
Utilizarea Mucovim cu alimente şi băuturi
Efectul mucolitic al acetilcisteinei este crescut de aportul de lichide. Mucovim se poate utiliza împreună cu alimente şi băuturi.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Dacă sunteţi gravidă puteţi utiliza Mucovim numai dacă medicul vă recomandă acest lucru. Puteţi să alăptaţi dacă utilizaţi Mucovim.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Mucovim nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Informaţii importante privind unele componente ale Mucovim
Acest medicament conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Utilizaţi întotdeauna Mucovim exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă nu este altfel prescris, sunt recomandate următoarele doze zilnice:
Copii cu vârsta între 2 şi 7 ani: doza recomandată este de 4 plicuri Mucovim pe zi, în două prize a câte 2 plicuri la fiecare 12 ore.
Copii cu vârsta între 1 lună şi 2 ani
Doza uzuală este de 2 plicuri Mucovim pe zi, în două prize a câte 1 plic Mucovim la fiecare 12 ore.
Complicaţii pulmonare ale mucoviscidozei:
Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 7 ani: doza recomandată este de 2-4 plicuri Mucovim la fiecare 8 ore.
Copii cu vârsta între 2 şi 7 ani: doza recomandată este de 2 plicuri Mucovim la fiecare 8 ore.
Copii cu vârsta între 1 lună şi 2 ani
Doza uzuală este de 2 plicuri Mucovim pe zi, în două prize a câte 1 plic la fiecare 12 ore.
Modul de administrare şi durata tratamentului:
Luaţi Mucovim pulbere pentru soluţie orală după mese.
Durata administrării
Dacă simptomele dumneavoastră se agravează sau nu se ameliorează după 4-5 zile, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
În bronşita cronică şi mucoviscidoză este necesar un tratament de lungă durată în scop profilactic.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Mucovim
Dacă aţi utilizat o doză mai mare de medicament trebuie imediat să îl contactaţi pe medicul dumnevoastră sau pe farmacist.
În cazul în care aţi utilizat mai mult decât trebuie din Mucovim puteţi prezenta greaţă, vărsături, diaree. În special la copii se poate produce secreţie bronşică excesivă.
În acest caz anunţaţi-l imediat pe medicul dumnevoastră sau pe farmacist sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să utilizaţi Mucovim
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Mucovim poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
|
Mai puţin frecvente
Reacţii de hipersensibilitate, dureri de cap, zgomote în urechi, bătăi rapide ale inimii, inflamaţie la nivelul mucoasei gurii, dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree, mâncărimi, urticarie, erupţie trecătoare pe piele, umflarea feţei, buzelor, gâtului, febră, scăderea tensiunii arteriale.
Rare
Îngustare a bronhiilor, dificultate în respiraţie.
Foarte rare
Şoc anafilactic, reacţii anafilactice/anafilactoide, sângerări.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Mucovim după data de expirare înscrisă pe cutie EXP.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Mucovim
Cum arată Mucovim şi conţinutul ambalajului
Mucovim se prezintă sub formă de pulbere omogenă, fără aglomerări de particule, de culoare aproape albă, cu miros şi gust caracteristic aromei.
Este disponibil în cutii cu 10 plicuri continând câte 3 g pulbere pentru soluţie orală.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
SC VIM SPECTRUM SRL
Corunca nr 409, jud Mureş, cod 547367
România
Acest prospect a fost aprobat în Iunie 2011
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel