MultiHance este o substanţă de contrast specială, care conţine un metal rar numit gadolinium şi este utilizat pentru examinarea prin Imagistică prin Rezonanţă Magnetică, în cadrul căreia îmbunătăţeşte imaginile captate de la nivelul ficatului, creierului sau arterelor. Acest medicament este utilizat doar în scop diagnostic.
MultiHance se poate utiliza la copii cu vârste de peste 2 ani, doar pentru examinarea prin imagistica prin rezonanta magnetica la nivelul creierului.
MultiHance trebuie să vi se administreze numai în spital sau în clinici unde există echipamente medicale şi personal medical specializat, astfel încât reacţiile alergice să poată fi tratate.
Nu utilizaţi MultiHance
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă credeţi că oricare dintre aceste manifestări este valabilă în cazul dumneavoastră.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi MultiHance
Înainte de a începe tratamentul cu MultiHance spuneţi medicului dumneavoastră dacă:
Siguranţa administrării MultiHance pentru Imagistica prin Rezonanta Magnetica a ficatului sau a arterelor la persoane cu vârsta sub 18 ani nu a fost testată.
Utilizarea altor medicamente
Nu au fost semnalate interacţiuni ale MultiHance cu alte medicamente.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Sarcina şi alăptarea
întrebaţi medicul înainte de a lua orice medicament
Sarcina
Trebuie să discutaţi cu medicul dacă credeţi că sunteţi sau puteţi să rămâneţi însărcinată deoarece MultiHance nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă e strict necesar.
Alăptarea
Spuneţi medicului dacă alăptaţi sau trebuie să începeţi să alăptaţi. Medicul dumneavoastră vă va spune când puteţi să continuaţi alăptarea sau să întrerupeţi alăptarea înaintea administrării de MultiHance şi cel puţin 24 ore după administrare.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
MultiHance nu are nicio influenţă sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule, utiliza unelte sau a folosi utilaje. Întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă puteţi conduce vehicule şi dacă puteţi folosi în siguranţă orice fel de unelte sau utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale MultiHance
În timpul păstrării, în soluţia MultiHance pot fi eliberate mici cantităţi de alcool benzilic (<0,2%). Vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi alergic la alcoolul benzilic.
MultiHance se injectează într-o venă, de regulă la nivelul braţului, imediat înainte de scanarea prin tehnica de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM). Doza (cantitatea de soluţie, exprimată în mililitri) care vă va fi administrată depinde greutatea dumneavoastră.
Doza uzuală pentru IRM la nivelul ficatului este de 0,1 ml/kg. Doza uzuală pentru IRM la nivelul creierului este de 0,2 ml/kg. Doza uzuală pentru IRM la nivelul arterelor este de 0,2 ml/kg.
Personalul medical care supraveghează scanarea vă va injecta MultiHance. Trebuie să se asigure că acul este poziţionat corect: spuneţi personalului medical care vă supraveghează dacă în timpul administrării simţiţi durere sau senzaţie de arsură la nivelul locului de injectare.
Trebuie să rămâneţi în spital timp de o oră după administrarea MultiHance.
Dozajul în cazul grupelor speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Nu este recomandată administrarea MultiHance la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau la pacienţii care au făcut recent, sau urmează să facă curând, transplant de ficat. Oricum, dacă administrarea este absolut necesară este posibil sa vi-i se administreze o singură doză de MultiHance în timpul scanării, dar nu trebuie să mai faceţi altă scanare o perioadă de minim 7 zile.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozelor la persoanele cu vârsta peste 65 de ani dar trebuie să facă un test de sânge pentru a verifica starea rinichilor.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Ca toate medicamentele, MultiHance poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Majoritatea acestor reacţii adverse raportate la MultiHance au fost moderate, nu au fost prelungite şi au dispărut spontan după încetarea administrării, fără efecte reziduale.
Reacţii adverse posibile |
|
Frecvente: (La mai mult de 1 din 100 de persoane dar la mai puţin de 1 din 10 persoane) |
|
Mai puţin frecvente: (La mai mult de 1 din 1000 de persoane dar la mai puţin de 1 din 100 persoane) |
|
Rare: (La mai mult de 1 din 10000 de persoane dar la mai puţin de 1 din 1000 persoane) |
– Reacţiile alergice, care pot duce rar la şoc anafilactic, pot include, pe lângă mâncărimi, erupţii tracătoare pe piele, urticarie, leşin, umflare a feţei şi gâtului, inflamaţii la nivelul nasului şi gâtului şi: -Scurtare a respiraţiei, spasm la nivelul gâtului, respiraţie şuierătoare -Inflamaţie la nivelul ochilor (conjunctivită) |
|
– Tremor |
|
– Zgomote în urechi( tinitus) |
|
– Incontinenţă de urină sau de fecale, nevoie urgentă de a urina, constipatie |
|
– Inflamaţie la nivelul pacreasului (pancreatită) |
|
– Lichid în plămâni (edem pulmonar) |
|
– Creştere a presiunii lichidului de la nivelul creierului (hipertensiune intracraniană) |
|
– slăbire a forţei muşchilor de la nivelul braţului, piciorului şi câteodată de la nivelul feţei, pe o parte a corpului (hemipareză) |
Au fost raportate cazuri de fibroză nefrogenică sistemică (care poate cauza îngroşarea pielii şi poate, de asemenea, afecta ţesuturile moi şi organele interne) la pacienţii care utilizează MultiHance împreună cu alţi agenţi de contrast ce conţin gadolinium.
Dacă credeţi că prezentaţi orice fel de reacţie adversă după administrarea injecţiei cu MultiHance, spuneţi imediat personalului medical care vă supraveghează în timpul procedurii de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică.
Dacă aveţi orice alte întrebări cu privire la MultiHance, la care nu găsiţi răspuns în acest prospect, vă rugăm să vă adresaţi personalului medical care vă supraveghează în timpul procedurii de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.
Ce conţine MultiHance
Un mililitru MultiHance 0,5 M soluţie injectabilă conţine substanţa activă acid gadobenic 334 mg (0,5 M) sub formă de sare de dimeglumină (0,529 g) dizolvată în apă pentru preparate injectabile.
Cum arată MultiHance şi conţinutul ambalajului
MultiHance este o soluţie apoasă sterilă (limpede, incoloră sau de culoare slab gălbuie) pentru administrare intravenoasă.
MultiHance este disponibil în spitale în cutii cu flacoane din sticlă care conţin 5 ml, 10 ml, 15 ml sau 20 ml soluţie injectabilă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
BRACCO IMAGING S.p.A.
Via Egidio Folli 50, I-20134 Milano, Italia
Producători
BRACCO S.p.A.
Via Egidio Folli 50, 20134 Milano, Italia
PATHEON ITALIA S.p.A. Via Morolense, 87 03013 Ferentino (FR), Italia
Acest prospect a fost aprobat în Iunie, 2012
Următoarele informaţii sunt numai pentru profesioniştii din domeniul medical:
Înainte de administrarea MultiHance este recomandat ca toţi pacienţii să fie monitorizaţi pentru insuficienţă renală prin teste de laborator.
Au fost raportate cazuri de fibroză sistemică nefrogenă (FSN), asociată cu utilizarea unor substanţe de contrast care conţin gadolinium la pacienţii cu afecţiuni acute sau cronice, insuficienţă renală severă (GRF<30 ml/min/1,73 m2). Pacienţii supuşi transplantului de ficat sunt expuşi unui risc deosebit, deoarece incidenţa insuficienţei renale acute este mare la acest grup. Deoarece există posibilitatea ca FSN să apară la administrarea de MultiHance, prin urmare, trebuie evitată la pacienţii cu insuficienţă renală severă, în perioada perioperatorie pentru transplant de ficat excepţie cazul în care informaţiile de diagnosticare este esenţial şi nu sunt disponibile cu non-contrast mărit IRM. Dacă utilizarea MultiHance nu poate fi evitată, doza nu trebuie să depăşească 0,1 mmol/kg greutate corporală atunci când sunt utilizate pentru MR a creierului şi a coloanei vertebrale sau angiografie MR şi nu trebuie să depăşească 0,05 mmol / kg greutate corporală atunci când este utilizat pentru o MR a ficatului. Nu trebuie utilizată mai mult de o doză în timpul scanării. Din cauza lipsei de informaţii privind administrarea repetată, administrarea MultiHance nu trebuie repetată cu excepţia cazului în care intervalul dintre injectări este de cel puţin 7 zile.
Deoarece clearance-ul renal poate fi afectat de MultiHance, este deosebit de important ca la pacienţii cu vârsta peste 65 de ani să fie monitorizată şi verificată funcţia renală.
Hemodializa poate fi utilă pentru eliminarea MultiHance din organism scurt timp după administrarea MultiHance. Nu există dovezi care să sprijine iniţierea hemodializei pentru prevenirea sau tratamentul FSN la pacienţii care nu fac deja hemodializă.
Continuarea sau întreruperea alăptării pentru o perioadă de 24 de ore după administrarea MultiHance, este la latitudinea medicului şi a mamei care alăptează.
Eticheta autocolantă de urmărire pe flacon trebuie să fie lipită pe fişa pacientului pentru a permite înregistrarea exactă a agentului de contrast gadolinium utilizat. Doza utilizată trebuie să fie, de asemenea, înregistrată.
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel