Nebivolol Terapia, 5 mg, comprimate

Substanță activa
Nebivolol
Clasa ATC
C07AB
Format
comprimate
Afecțiuni
hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă cronică
Producător
CEMELOG-BRS Kft.
Acțiune terapeutică
beta blocant selectiv, dilată vasele de sânge (este vasodilatator)

Ce este Nebivolol Terapia şi pentru ce se utilizează

Nebivolol Terapia conţine nebivolol care este un beta blocant selectiv şi dilată vasele de sânge (este vasodilatator). Se utilizează pentru tratarea presiunii crescute a sângelui din artere (hipertensiune arterială).

Nebivolol Terapia este, de asemenea, utilizat în tratamentul insuficienţei cardiace cronice la pacienţii cu vârsta de 70 ani sau peste.

Înainte să utilizaţi Nebivolol Terapia

Nu utilizaţi Nebivolol Terapia

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la nebivolol sau la oricare dintre celelalte componente ale Nebivolol Terapia (vezi pct. 6 al acestui prospect)
  • dacă aveţi o presiune scăzută a sângelui (presiunea sistolică sau presiunea maximă este mai mică de 90 mmHg)
  • dacă aveţi o circulaţie slabă a sângelui în braţe sau picioare
  • dacă aveţi o frecvenţă foarte scăzută a bătăilor inimii (mai puţin de 50 bătăi pe minut, înaintea începerii tratamentului cu acest medicament)
  • dacă aţi fost diagnosticat cu tulburări de conducere la nivelul inimii (cum sunt boala nodului sinusal sau blocul atrio-ventricular) şi nu aveţi stimulator cardiac
  • dacă aveţi insuficienţă cardiacă acută sau dacă vi se administrează tratament intravenos (prin picurător intravenos), pentru a vă ajuta inima să funcţioneze
  • dacă aveţi dificultăţi mari la respirat sau respiraţie şuierătoare
  • dacă aveţi o tumoare a glandei suprarenale numită feocromocitom
  • dacă suferiţi de boli hepatice severe sau de insuficienţă hepatică
  • dacă aveţi acidoză metabolică (cum au pacienţii cu diabet zaharat atunci când concentraţia de zahăr din sânge creşte prea mult, iar sângele devine prea acid),
  • dacă folosiţi medicamente care conţin floctafenină sau sultopridă.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Nebivolol Terapia

Dacă aveţi sau vă apare în timpul tratamentului una din afecţiunile următoare:

  • insuficienţă cardiacă (incapacitatea inimii de a pompa suficient sânge pentru necesităţile organismului)
  • un bloc atrio-ventricular uşor (de gradul I) la nivelul inimii
  • dureri în piept cauzate de spasme ale arterelor coronariene (afecţiune numită angină Prinzmetal sau angină variabilă)
  • circulaţie slabă a sângelui în braţe sau picioare, de exemplu, boala sau sindromul Raynaud, dureri asemănătoare cârceilor la mers
  • probleme de respiraţie de lungă durată
  • diabet: Nebivolol Terapia nu influenţează zahărul din sânge, dar poate masca manifestările unei valori mici a zahărului (de exemplu, tremurături, bătăi rapide ale inimii).
  • glandă tiroidă hiperactivă: Nebivolol Terapia poate masca semnele unui ritm anormal de rapid al inimii care apare în această situaţie
  • alergie, deoarece reacţiile alergice se pot intensifica şi este posibil să fie necesare mai multe medicamente în scopul tratării acestora
  • o boală a pielii numită psoriazis, deoarece Nebivolol Terapia poate agrava simptomele
  • purtaţi lentile de contact, deoarece Nebivolol Terapia poate reduce lăcrimarea şi poate determina uscarea ochilor.

Nu este recomandată utilizarea de către copii sau adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

In aceste cazuri, medicul dumneavoastră va trebui să vă ajusteze tratamentul sau să vă controleze mai des.

Dacă urmează să suferiţi o intervenţie chirurgicală pentru care va trebui să fiţi anesteziat, este important să-i spuneţi chirurgului sau stomatologului că luaţi acest medicament. Dacă aveţi probleme cu rinichii, nu luaţi acest medicament pentru tratamentul insuficienţei cardiace, şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Spuneţi-i întotdeauna medicului sau farmacistului dumneavoastră dacă utilizaţi obişnuit sau aţi început să fiţi tratat cu oricare dintre următoarele medicamente concomitent cu Nebivolol Terapia

  • diltiazem sau verapamil (utilizate pentru presiunea crescută a sângelui sau pentru alte afecţiuni ale inimii). În timpul tratamentului cu Nebivolol Terapia, nu trebuie să vă fie administrat intravenos verapamil
  • alte medicamente cunoscute ca blocante ale canalelor calciului utilizate pentru presiune crescută a sângelui sau pentru alte afecţiuni ale inimii, cum sunt amlodipină, felodipină, lacidipină, nifedipină, nicardipină, nimodipină, nitrendipină
  • alte medicamente antihipertensive sau nitraţi organici administraţi pentru tratamentul durerilor în piept
  • clonidină, guanfacină, moxonidină, metildopa, rilmenidină, folosite în tratamentul presiunii crescute a sângelui
  • medicamente pentru aritmii cardiace (bătăi neregulate ale inimii), cum sunt chinidina, hidrochinidina, amiodarona, cibenzolina, flecainida, disopiramida, lidocaina, mexiletina, propafenona
  • antidepresive triciclice (pentru depresii), fenotiazină (pentru psihoze), sau barbiturice (pentru epilepsie)
  • medicamente pentru diabet zaharat (insuline sau medicamente orale)
  • digoxină sau alte aşa-numite glicozide digitalice (pentru tratamentul insuficienţei cardiace)
  • analgezice antiinflamatoare (AINS) pentru dureri şi inflamaţii – vă rugăm aveţi în vedere că puteţi lua în siguranţă dozele mici zilnice de acid acetilsalicilic folosit ca antitrombotic (de exemplu, 50 sau 100 mg) împreună cu Nebivolol Terapia-
  • medicamente pentru astm bronşic, nas înfundat sau anumite afecţiuni ale ochilor, cum este glaucomul (presiune crescută intraoculară) sau dilatarea pupilei
  • anestezice: informaţi-vă întotdeauna anestezistul că luaţi tratament cu Nebivolol Terapia, înainte de începerea anesteziei
  • cimetidină (folosită pentru tratarea acidităţii crescute din stomac) – trebuie să luaţi Nebivolol Terapia în timpul mesei, iar medicamentul antiacid între mese
  • medicamente care afectează metabolizarea nebivololului, în special terbinafina (pentru infecţii fungice sau micotice), bupropiona (care ajută la renunţarea la fumat), clorochina (pentru malarie sau poliartrită reumatoidă), levomepromazina (pentru psihoze), paroxetina, fluoxetina, tioridazina (pentru depresii)
  • amifostină (o substanţă cu acţiune protectoare în timpul radioterapiei şi chimioterapiei)
  • baclofen (pentru relaxarea musculaturii)
  • meflochină (un antimalaric).

Utilizarea Nebivolol Terapia cu alimente şi băuturi

Nebivolol Terapia comprimate poate fi luat înaintea, în timpul sau după masă, dar, se poate ingera, de asemenea, şi fără alimente. Comprimatul sau părţi ale acestuia trebuie înghiţite cu o cantitate suficientă de apă ori alt lichid.

Sarcina şi alăptarea

Sarcină

Nebivolol Terapia nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului când este recomandat de către medic.

Alăptarea

Nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului cu Nebivolol Terapia.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu s-au fost efectuat studii privind efectele acestui medicament asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Acest medicament poate determina ameţeli sau leşin, din cauza reducerii tensiunii arteriale. Dacă vă apar acestemanifestări, NU conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje. Aceste efecte sunt mai probabil să apară după începerea tratamentului sau după creşterea dozei (vezi, de asemenea, pct. 4).

Informaţii importante privind unele componente ale Nebivolol Terapia

Acest produs conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Nebivolol Terapia

Luaţi întotdeauna Nebivolol Terapia exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială)

  • Doza recomandată este 1 comprimat pe zi.
  • Pacienţii în vârstă şi cei care suferă de afecţiuni ale rinichilor trebuie să înceapă, de obicei, cu ½ comprimat pe zi.
  • Instalarea efectului deplin al acestui medicament poate dura până la 4 săptămâni.

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice

  • Tratamentul dumneavoastră trebuie început şi monitorizat de către un medic cu experienţă.
  • Medicul dumneavoastră vă va începe tratamentul cu 1/4 comprimat pe zi. După 1 -2 săptămîni, această doză poate fi crescută la 1/2 comprimat pe zi, apoi la 1 comprimat pe zi, şi, ulterior, la 2 comprimate pe zi, până la atingerea dozei corecte pentru dumneavoastră.
  • Doza maximă recomandată este 10 mg (2 comprimate pe zi).
  • Va trebui să fiţi monitorizat timp de 2 ore de către un medic cu experienţă atunci când începeţi tratamentul, precum şi de fiecare dată când vi se creşte doza.
  • Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate reduce doza. Nu trebuie să întrerupeţi tratamentul brusc, deoarece acest lucru vă poate agrava insuficienţa cardiacă.
  • Acest medicament este contraindicat pacienţilor cu insuficienţă renală gravă.

Luaţi medicamentul o dată pe zi, preferabil la aceeaşi oră.

Medicul dumneavoastră poate decide să vă asocieze acest medicament cu un alt medicament destinat bolii dumneavoastră.

Nebivolol Terapia nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Nebivolol Terapia

Dacă luaţi din greşeală prea multe comprimate (supradozaj) este posibilă apariţia bătăilor lente ale inimii, a tensiunii arteriale scăzute ori a altor probleme ale inimii, a dificultăţilor de respiraţie ori a respiraţiei şuierătoare.

Adresaţi-vă serviciului de urgenţă al celui mai apropiat spital sau anunţaţi-vă imediat medicul sau farmacistul.

Dacă uitaţi să utilizaţi Nebivolol Terapia

Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă a trecut mult timp (de exemplu, o zi întreagă) de când aţi uitat să vă luaţi medicamentul, omiteţi doza respectivă şi luaţi doza următoare a doua zi, la ora stabilită, sărind peste doza uitată. Nu luaţi o doză dublă sau mai mare pentru a compensa doza uitată. Evitaţi uitarea repetată a dozelor.

Dacă încetaţi să utilizaţi Nebivolol Terapia

Nu întrerupeţi tratamentul cu Nebivolol Terapia decât cu acordul medicului dumneavoastră. Dacă întrerupeţi brusc administrarea medicamentului, există riscul agravării periculoase a simptomelor. Acest lucru se poate întâmpla în special în cazul pacienţilor cu angină pectorală.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Nebivolol Terapia poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse frecvente (frecvenţa estimată este mai puţin de 1 persoană din 10, dar mai mult de 1 din 100) la utilizarea acestui medicament pentru tensiune arterială crescută:

  • Dureri de cap
  • Ameţeală
  • Oboseală
  • Senzaţie neobişnuită de mâncărime sau furnicături
  • Diaree
  • Constipaţie
  • Greaţă
  • Senzaţie de lipsă de aer
  • Umflarea mâinilor sau picioarelor

Reacţii adverse mai puţin frecvente (frecvenţa estimată este mai puţin de 1 persoană din 100, dar mai mult de 1 din 1000) la utilizarea acestui medicament pentru tensiune arterială crescută:

  • Bătăi lente ale inimii sau alte probleme cardiace
  • Tensiune arterială scăzută
  • Tulburări de vedere
  • Impotenţă (dificultăţi de erecţie)
  • Stări depresive
  • Indigestie, gaze în stomac sau intestin
  • Vărsături
  • Erupţie trecătoare pe piele
  • Dureri în piept, dificultăţi la respirat sau respiraţie şuierătoare
  • Coşmaruri
  • În urma efectuării unui studiu clinic privind insuficienţa cardiacă cronică, reacţiile adverse observate au fost bătăi lente ale inimii, ameţeli, agravarea insuficienţei cardiace, tensiune arterială scăzută (cum este senzaţia de leşin în momentul ridicării bruşte în picioare), lipsa toleranţei la medicament, bătăi neregulate ale inimii, umflături (cum ar fi umflarea gleznelor).

Reacţii adverse foarte rare (frecvenţa estimată este mai puţin de 1 persoană din 10000):

  • Leşin
  • Edem angioneurotic: umflarea pielii feţei sau a extremităţilor, buzelor, limbii, faringelui fapt ce determină scurtarea respiraţiei sau dificultăţi la înghiţit – adresaţi-vă imediat medicului!
  • Agravarea psoriazisului.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Nebivolol Terapia

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Nebivolol Terapia după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Nebivolol Terapia

  • Substanţa activă este nebivolol.

Fiecare comprimat conţine nebivolol 5 mg, echivalent cu clorhidrat de nebivolol 5,45 mg.

  • Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, croscarmeloză sodică, hipromeloză, celuloză microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu

Cum arată şi conţinutul ambalajului

Nebivolol Terapia se prezintă sub formă de comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu două linii de rupere în cruce pe una din feţe. Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 14 comprimate Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

TERAPIA SA. Str. Fabricii, Nr. 124 Cluj Napoca, România

Producătorul

CEMELOG-BRS Kft.

2040, Budaors, Vasut u 13, Ungaria

Acest prospect a fost aprobat în Octombrie, 2011

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”