No-Spa 40 mg/2 ml, soluţie injectabilă

Producător: Chinoin Private Co. Ltd. Member of Sanofi-Aventis Group
Substanță activa
Clorhidrat de drotaverină
Format
soluţie injectabilă
Afecțiuni
spasme musculare
Producător
CHINOIN Private Co. Ltd.
Acțiune terapeutică
antispastic, tratamentul simptomatic al spasmului musculaturii netede

Ce este No-Spa 40 mg/2 ml şi pentru ce se utilizează

No-Spa 40 mg/2 ml soluţie injectabilă este un medicament antispastic.

Acest medicament se utilizează pentru tratamentul simptomatic al spasmului musculaturii netede:

  • asociat bolilor căilor biliare – litiază biliară, colangiolitiază, colecistită, pericolecistită, colangită, papilită;
  • asociat bolilor tractului urinar – litiază renală, litiază ureterală, pielită, cistită şi în spasmul sfincterelor vezicii urinare.

Acest medicament se utilizează în tratamentul următoarelor situaţii, asociat cu alte medicamente (dacă pacientul nu poate utiliza No-Spa comprimate):

  • spasmul musculaturii netede asociat bolilor tractului gastro-intestinal: ulcer gastric sau duodenal, gastrită, spasme ale sfincterelor cardia şi pilor, enterită, colită;
  • dismenoree (menstruaţie dureroasă) asociată afecţiunilor ginecologice.

Înainte să utilizaţi No-Spa 40 mg/2 ml

 Nu utilizaţi No-Spa 40 mg/2 ml

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidrat de drotaverină sau la oricare dintre celelalte componente ale No-Spa 40 mg/2 ml (în special dacă sunteţi alergic la bisulfiţi);
  • dacă suferiţi de insuficienţă hepatică severă, insuficienţă renală severă sau insuficienţă cardiacă severă;
  • la copii.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi No-Spa 40 mg/2 ml

  • dacă aveţi tensiune arterială scăzută;

– în administrare intravenoasă, datorită riscului de colaps; injectarea intravenoasă se va face numai la pacientul aflat în poziţie culcat.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Administrarea concomitentă cu levodopa determină scăderea efectului antiparkinsonian al acesteia; prin urmare, unele manifestări ale bolii Parkinson, cum sunt rigiditatea musculaturii scheletice şi tremorul, se pot agrava.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Există informaţii limitate despre utilizarea drotaverinei la femeile gravide. În cadrul studiilor efectuate la animale, nu au putut fi demonstrate efecte toxice asupra sarcinii sau dezvoltării fătului, în cazul administrării acestui medicament în timpul sarcinii.

Cu toate acestea, utilizarea drotaverinei în timpul sarcinii necesită prudenţă.

Pentru administrarea în timpul sarcinii, este necesar ca medicul dumneavoastră să evalueze cazul dumneavoastră individual.

În general, în perioada alăptării cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a utiliza orice medicament.

Deoarece nu sunt disponibile rezultate ale unor studii adecvate, nu se recomandă administrarea acestui medicament în perioada alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

După administrarea injectabilă a clorhidratului de drotaverină, în dozele uzuale, şi în special pe cale intravenoasă, dacă apare senzaţia de lipsă de echilibru în spaţiu a corpului sau de învârtire a obiectelor din jur, este necesar să evitaţi activităţile potenţial periculoase, conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.

Informaţii importante privind unele componente ale No-Spa 40 mg/2 ml

No-Spa 40 mg/2 ml soluţie injectabilă conţine metabisulfit de sodiu, care poate determina rar reacţii de hipersensibilitate grave, inclusiv şoc anafilactic şi bronhospasm la pacienţii susceptibili, mai ales la cei cu antecedente de astm bronşic sau alergii.

În caz de alergie (hipersensibilitate) la bisulfiţi, administrarea injectabilă trebuie evitată (vezi „Nu utilizaţi No-Spa 40 mg/2 ml”).

Acest medicament conţine 96% etanol (alcool etilic) şi poate fi dăunător persoanelor cu etilism (dependente de alcool). Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau epilepsie.

Cum să utilizaţi No-Spa 40 mg/2 ml

Utilizaţi întotdeauna No-Spa 40 mg/2 ml exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat altfel, dozele uzuale sunt:

Adulţi: 40 – 240 mg (2-12 ml soluţie injectabilă) clorhidrat de drotaverină pe zi, fracţionat în 1-3 prize, pe cale intramusculară.

Pentru colicile abdominale acute:

Doza recomandată este de 40 – 80 mg (2-4 ml soluţie injectabilă) clorhidrat de drotaverină, pe cale intravenoasă.

Copii: utilizarea drotaverinei la copii nu a fost evaluată în studii clinice.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din No-Spa 40 mg/2 ml

Dacă aţi utilizat o doză prea mare de soluţie injectabilă No-Spa 40 mg/2 ml, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat serviciu de urgenţe.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, No-Spa 40 mg/2 ml soluţie injectabilă poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Au fost raportate rar: dureri de cap, senzaţie de lipsă de echilibru în spaţiu a corpului sau de învârtire a obiectelor din jur, greaţă, palpitaţii, insomnie, constipaţie, scăderea tensiunii arteriale. Au fost raportate rar reacţii alergice (umflarea buzelor, a feţei, a gâtului sau a limbii, urticarie, erupţie şi mâncărime cutanate). Pot apărea reacţii la nivelul locului de injectare.

Informaţi medicul dumneavoastră despre apariţia oricărei reacţii adverse menţionată mai sus.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează No-Spa 40 mg/2 ml

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi No-Spa 40 mg/2 ml după data de expirare înscrisă pe etichetă şi cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine No-Spa 40 mg/2 ml

  • Substanţa activă este clorhidratul de drotaverină.
  • Celelalte componente sunt: metabisulfit de sodiu, alcool etilic 96%, apă pentru preparate injectabile.

Cum arată No-Spa 40 mg/2 ml şi conţinutul ambalajului

Soluţia injectabilă No-Spa 40 mg/2 ml este limpede, de culoare galben-verzuie, sterilă şi cu miros specific.

Cutie cu 5 fiole din sticlă brună cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie injectabilă. Cutie cu 25 fiole din sticlă brună cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie injectabilă.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Chinoin Private Co. Ltd. Member of Sanofi-Aventis Group To utca 1-5, 1045 Budapesta, Ungaria

Producătorul

CHINOIN Private Co. Ltd. Csanyikvolgy, 3510 Miskolc, Ungaria

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

Sanofi-Aventis România S.R.L.

Tel: 021 317 31 36

Fax: 021 317 31 34

Acest prospect a fost aprobat în decembrie 2012.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”