Omeprazol STADA 10 mg/ 20 mg/ 40 mg, capsule gastrorezistente

Substanță activa
Omeprazol
Clasa ATC
A02BC
Format
capsule gastrorezistente
Afecțiuni
boala de reflux gastro-esofagian, ulcer duodenal, ulcer gastric, pirozis, infectie cu Helicobacter pylori, sindromul Zollinger-Ellison
Producător
LABORATORIOS LICONSA S.A., STADA Arzneimittel AG
Acțiune terapeutică
inhibitor al pompei de protoni, acţionează prin scăderea cantităţii de acid produse de stomac

Ce este Omeprazol STADA şi pentru ce se utilizează

Omeprazol STADA conţine substanţa activă omeprazol. Aparţine unei clase de medicamente denumite „inhibitori ai pompei de protoni”. Ele acţionează prin scăderea cantităţii de acid produse de stomacul dumneavoastră.

Omeprazol STADA este folosit pentru tratamentul următoarelor afecţiuni: La adulţi:

  • „Boala de reflux gastro-esofagian” (BRGE). în această boală, acidul din stomac trece în esofag (tubul care uneşte gâtul cu stomacul) producând durere, inflamaţie şi senzaţie de arsuri în capul pieptului (pirozis).
  • Ulcere în partea de sus a intestinului (ulcer duodenal) sau în stomac (ulcer gastric).
  • Ulcere infectate cu bacteria numită „Helicobacterpylori”. Dacă aveţi această afecţiune, medicul dumneavoastră poate să vă prescrie şi antibiotice pentru a trata infecţia şi a permite ulcerului să se vindece.
  • Ulcere produse de medicamentele numite AINS (Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene). Omeprazol STADA poate fi utilizat şi pentru a împiedica formarea ulcerelor atunci când luaţi AINS.
  • Prea mult acid în stomac din cauza unei tumori din pancreas (sindromul Zollinger-Ellison)

La copii:

Copii cu vârsta peste 1 an şi greutate corporală > 10 kg

  • „Boala de reflux gastro-esofagian” (BRGE). în această boală, acidul din stomac trece în esofag (tubul care uneşte gâtul cu stomacul) producând durere, inflamaţie şi senzaţie de arsuri în capul pieptului (pirozis).

Printre simptomele acestei tulburări, la copii mai pot apărea şi întoarcerea conţinutului stomacului în gură (regurgitare), vărsături şi creştere prea mică în greutate.

Copii şi adolescenţi cu vârsta peste 4 ani

  • Ulcere infectate cu bacteria numită „Helicobacter pylori”. Dacă copilul dumneavoastră are această afecţiune, medicul dumneavoastră poate să îi prescrie şi antibiotice pentru a trata infecţia şi a permite ulcerului să se vindece..

Inainte să luaţi Omeprazol STADA

Nu luaţi Omeprazol STADA

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la omeprazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Omeprazol STADA
  • dacă sunteţi alergic la alte medicamente inhibitoare ale pompei de protoni (de exemplu pantoprazol, lansoprazol, rabeprazol, esomeprazol).
  • dacă luaţi un medicament care conţine nelfinavir (medicament utilizat în tratamentul infecţiilor cu HIV)

Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Omeprazol STADA.

Aveţi grijă deosebită când luaţi Omeprazol STADA

Omeprazol STADA poate masca simptomele altor boli. De aceea, dacă oricare dintre următoarele vi se întâmplă înainte să luaţi Omeprazol STADA sau în timp ce luaţi acest medicament, spuneţi imediat medicului dumneavoastră

  • Scădeţi mult în greutate fără motiv şi aveţi tulburări de înghiţire.
  • Vă apare durere de stomac sau indigestie.
  • începeţi să vărsaţi alimente sau sânge.
  • Eliminaţi scaune negre (materii fecale cu sânge).
  • Vă confruntaţi cu diaree severă sau persistentă, deoarece omeprazolul a fost asociat cu o creştere mică în diareea infecţioasă.
  • Aveţi tulburări hepatice severe.

Dacă luaţi Omeprazol STADA pe termen lung (mai mult de 1 an) medicul dumneavoastră vă va monitoriza probabil la intervale de timp regulate. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră orice simptome şi situaţii noi şi excepţionale.

Administrarea unui medicament inhibitor de pompă de protoni precum Omeprazol STADA, în special pe o perioadă mai lungă de un an, poate determina creşterea uşoară a riscului de fractură la nivelul şoldului, la nivelul încheieturii mâinii sau de coloană vertebrală.

Informaţi-vă medicul dacă suferiţi de osteoporoză sau dacă luaţi corticosteroizi (medicamente care pot creşte riscul de osteoporoză).

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Aceasta deoarece Omeprazol STADA poate afecta modul în care acţionează anumite medicamente şi unele medicamente pot avea o influenţă asupra Omeprazol STADA.

Nu luaţi Omeprazol STADA dacă luaţi un medicament care conţine nelfinavir (utilizat pentru tratarea infecţiei HIV).

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:

  • Ketoconazol, itraconazol sau voriconazol (utilizate pentru tratarea infecţiilor fungice)
  • Digoxină (medicament utilizat în tratarea afecţiunilor cardiace)
  • Diazepam (utilizat pentru tratamentul anxietăţii, relaxarea muşchilor sau în epilepsie)
  • Fenitoină (utilizată în epilepsie). Dacă luaţi fenitoină, medicul dumneavoastră va trebui să vă monitorizeze când începeţi sau opriţi administrarea de Omeprazol STADA
  • Medicamente care se utilizează pentru subţierea sângelui, cum ar fi warfarină sau alte blocante ale vitaminei K. Este posibil să necesitaţi monitorizare efectuată de către medicul dumneavoastră când începeţi sau opriţi administrarea de Omeprazol STADA
  • Rifampicină (utilizată pentru tratamentul tuberculozei)
  • Atazanavir (utilizat pentru tratamentul infecţiei cu HIV)
  • Tacrolimus (în cazurile de transplant de organe)
  • Sunătoare (Hypericum perforatum) (utilizată pentru tratamentul depresiei uşoare)
  • Cilostazol (utilizat pentru tratamentul claudicaţiei intermitente)
  • Saquinavir (utilizat pentru tratamentul infecţiei cu HIV)
  • Clopidogrel (utilizat pentru prevenirea cheagurilor de sânge (trombi)

Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris antibioticele amoxicilină şi claritromicină precum şi Omeprazol STADA pentru tratamentul ulcerelor provocate de infecţia cu Helicobacter pylori, este foarte important ca dumneavoastră să îl informaţi pe medic în legătură cu orice alte medicamente pe care le luaţi.

Utilizarea Omeprazol STADA cu alimente şi băuturi

Puteţi să luaţi capsulele pe stomacul gol Capsulele trebuie înghiţite întregi cu suficient lichid (de exemplu, un pahar cu apă) înainte de masă (de exemplu, mic dejun sau cină) sau pe nemâncate. Capsulele nu trebuie mestecate sau sfărâmate.

Sarcina şi alăptarea

Înainte să luaţi Omeprazol STADA, spuneţi medicului dumneavoastră că sunte ţi gravidă sau că încercaţi să rămâneţi gravidă. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Omeprazol STADA în această perioadă.

Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Omeprazol STADA în timpul alăptării. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Este puţin probabil ca Omeprazol STADA să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot apărea reac ţii adverse cum sunt ameţ eli şi tulburări vizuale (vezi pct. 4). Nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje dacă aveţi astfel de reacţii adverse.

Informaţii importante privind unele componente ale Omeprazol STADA

Acest medicament conţine sucroză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Omeprazol STADA

Blisterele se desfac prin îndepărtarea celor două straturi de folie de aluminiu, într-o mică parte unde cele două folii nu sunt lipite.

Luaţi întotdeauna Omeprazol STADA exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Întrebaţi medicul sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule să luaţi şi pentru cât timp. Acest lucru depinde de afecţiunea dumneavoastră şi de ce vârstă aveţi. Dozele uzuale sunt date mai jos:

Adulţi:

Pentru a trata simptomele BRGE cum sunt pirozisul şi regurgitările acide:

-Dacă medicul dumneavoastră a constatat că esofagul vă este uşor afectat, doza uzuală este de 20 mg o dată pe zi, timp de 4-8 săptămâni. Dacă esofagul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi o doză de 40 mg pentru încă 8 săptămâni. -După ce esofagul s-a vindecat, doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. -Dacă esofagul nu a fost afectat, doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi.

Pentru a trata ulcerele în partea de sus a intestinului (ulcer duodenal):

-Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă ulcerul nu s-a vindecat,

medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi aceeaşi doză pentru încă 2 săptămâni.

-Dacă ulcerul nu se vindecă complet, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni.

Pentru a trata ulcerele stomacului (ulcer gastric):

-Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni. Dacă ulcerul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi aceeaşi doză pentru încă 4 săptămâni. -Dacă ulcerul nu se vindecă complet, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi, timp de 8 săptămâni.

Pentru a preveni reapariţia ulcerelor duodenale şi gastrice:

-Doza uzuală este 10 mg sau 20 mg o dată pe zi. Medicul dumneavoastră poate creşte doza până la 40 mg o dată pe zi.

Pentru a trata ulcerele duodenale şi gastrice produse de AINS (Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene): -Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi, timp de 4 – 8 săptămâni.

Pentru a preveni ulcerele duodenale şi gastrice, dacă luaţi AINS: -Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi

Pentru a trata ulcerele cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi a le împiedica să reapară: -Doza uzuală este 20 mg Omeprazol STADA de două ori pe zi, timp de o săptămână. -Medicul dumneavoastră vă va spune să mai luaţi şi două dintre antibioticele amoxicilină, claritromicină şi metronidazol.

Pentru a trata prezenţa a prea mult acid în stomac, produs de o tumoră din pancreas (sindromul Zollinger-Ellison):

-Doza uzuală este 60 mg pe zi.

-Medicul dumneavoastră va ajusta doza în funcţie de nevoile dumneavoastră şi va decide cât timp să luaţi medicamentul.

Copii:

Pentru a trata simptomele BRGE cum sunt pirozisul şi regurgitările acide:

-Copiii cu vârsta mai mare de 1 an şi greutate corporală mai mare de 10 kg pot lua Omeprazol STADA. Doza pentru copii va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului. Medicul va decide doza corectă.

Pentru a trata ulcerele cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi a le împiedica să reapară: -Copiii cu vârsta peste 4 ani pot lua Omeprazol STADA. Doza pentru copii va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului. Medicul va decide doza corectă.

-Medicul dumneavoastră va mai prescrie pentru copilul dumneavoastră şi două antibiotice numite amoxicilină şi claritromicină.

Utilizarea acestui medicament

-Se recomandă să luaţi capsulele dimineaţa. -Puteţi să luaţi capsulele de preferinta pe stomacul gol

-Înghiţiţi capsulele întregi, cu jumătate de pahar de apă. Nu mestecaţi şi nu zdrobiţi capsulele. Acest lucru deoarece capsulele conţin microgranule filmate care împiedică medicamentul să fie distrus de aciditatea din stomacul dumneavoastră. Este important să nu deterioraţi microgranulele.

Ce trebuie făcut dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi dificultăţi în a înghiţi capsulele

-Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi dificultăţi în a înghiţi capsulele:

  • Deschideţi capsulele şi înghiţiţi conţinutul direct, cu jumătate de pahar de apă sau puneţi conţinutul într-un pahar cu apă plată (necarbogazoasă), suc din fructe acide (de exemplu măr, portocală sau ananas) sau compot de mere.
  • Întotdeauna agitaţi amestecul înainte să îl beţi (amestecul nu trebuie să fie clar). Beţi apoi amestecul imediat sau în următoarele 30 de minute.

Pentru a vă asigura că aţi băut tot medicamentul, clătiţi bine paharul cu jumătate de pahar de apă şi beţi-o. Componentele solide conţin medicamentul – nu le mestecaţi sau sfărâmaţi.

Dacă luaţi mai mult Omeprazol STADA decât ar trebui

Dacă luaţi mai mult Omeprazol STADA decât ar fi trebuit, spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau farmacistulului.

Dacă uitaţi să luaţi Omeprazol STADA

Dacă aţi uitat să luaţi o doza luaţi -o de îndată ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, săriţi peste doza pe care aţi uitat-o Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Omeprazol STADA poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse rare dar grave, întrerupeţi administrarea de Omeprazol STADA şi contactaţi imediat medicul dumneavoastră:

  • Apariţie bruscă a respiraţiei şuierătoare, umflarea buzelor, limbii, gâtului sau corpului, erupţii pe piele, leşin sau dificultăţi de înghiţire (reacţie alergică severă).
  • Inroşirea pielii cu vezicule sau exfoliere. De asemenea, pot apărea vezicule severe şi hemoragie la nivelul buzelor, ochilor, nasului şi organelor genitale. Acesta poate fi „sindromul Stevens­Johnson” sau „necroliza epidermică toxică”.
  • Piele galbenă, urină închisă la culoare şi oboseală, care pot fi simptome de tulburări hepatice.

Reacţiile adverse pot apărea cu anumite frecvenţe, care sunt definite mai jos:

Foarte frecvente:

afectează mai mult de 1 utilizator din 10

Frecvente:

afectează 1 până la 10 utilizatori din 100

Mai puţin frecvente:

afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000

Rare:

afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000

Foarte rare:

afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000

Cu frecvenţă necunoscută:

frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

 
 

 

Alte reacţii adverse includ:

Reacţii adverse frecvente

  • Cefalee
  • Efecte asupra stomacului sau intestinului dumneavoastră: diaree, durere de stomac, constipaţie, gaze (flatulenţă)
  • Senzaţie de rău (greaţă) sau stare de rău (vărsături).

Reacţii adverse mai puţin frecvente

  • Umflarea picioarelor şi gleznelor.
  • Tulburări de somn (insomnie).
  • Ameţeli, senzaţie de furnicături ca „ace”, somnolenţă.
  • Senzaţie de învârtire (vertij).
  • Modificări ale analizelor de sânge care verifică cum vă funcţionează ficatul.
  • Erupţie pe piele, erupţii noduloase (urticarie) şi mâncărime a pielii
  • Senzaţie generală de rău şi lipsă de energie.

Reacţii adverse rare

  • Tulburări ale sângelui cum sunt scăderea numărului de globule albe sau de trombocite. Acest lucru poate determina slăbiciune, vânătăi sau creşterea riscului de infecţii.
  • Reacţii alergice, uneori foarte severe, incluzând umflarea buzelor, limbii şi gâtului, febră, respiraţie şuierătoare.
  • Valori scăzute ale sodiului în sânge. Acest lucru poate determina slăbiciune, senzaţie de rău (vărsături) şi crampe.
  • Senzaţie de agitaţie, confuzie sau depresie.
  • Modificări ale gustului.
  • Probleme cu vederea cum ar fi vedere înceţoşată.
  • Instalare bruscă a respiraţiei şuierătoare sau dificultăţi respiratorii (bronhospasm).
  • Uscăciunea cavităţii bucale.
  • Inflamaţie a interiorului gurii.
  • O infecţie denumită „candidoză” care afectează intestinele şi este determinată de o ciupercă.
  • Probleme hepatice, inclusiv icter, care pot provoca îngălbenirea pielii, urină închisă la culoare şi oboseală.
  • Căderea părului (alopecie).
  • Erupţie pe piele la expunerea la lumină solară.
  • Dureri articulare (artralgii) sau dureri musculare (mialgii).
  • Probleme renale severe (nefrită interstiţială).
  • Transpiraţii excesive.

Reacţii adverse foarte rare

  • Modificări ale hemogramei, inclusiv agranulocitoză (lipsa globulelor albe din sânge)
  • Agresivitate.
  • Auzirea, simţirea sau vederea unor lucruri care nu există în realitate (halucinaţii).
  • Probleme hepatice severe care duc la insuficienţă hepatică şi la inflamaţia creierului.
  • Debut brusc al unei erupţii severe pe piele sau vezicule ori exfolierii ale pielii. Acestea se pot asocia cu febră mare şi dureri articulare (eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică)
  • Slăbiciune musculară
  • Mărirea sânilor la bărbaţi.

în cazuri foarte rare, Omeprazol STADA poate să afecteze globulele albe ducând la deficit imun. Dacă aveţi o infecţie cu simptome precum febră cu o stare generală alterată sever sau febră cu simptome de infecţie locală precum durere la nivelul gâtului, faringelui sau gurii sau dificultăţi de urinare, trebuie să mergeţi cât mai repede posibil la medicul dumneavoastră pentru a putea fi exclusă o lipsă de globule albe (agranulocitoză), printr-o analiză de sânge. Este important pentru dumneavoastră ca în acel moment să spuneţi despre medicaţia dumneavoastră.

Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută ( frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile):

Dacă urmaţi tratament cu Omeprazol STADA timp de peste trei luni, este posibil să vă scadă cantitatea de magneziu din sânge. O valoare scăzută a magneziului în sânge se poate manifesta sub formă de stare de oboseală cronică, contracţii involuntare ale muşchilor, dezorientare, convulsii, ameţeală, creşterea numărului de bătăi ale inimii.

Adresaţi-vă imediat medicului dacă observaţi apariţia oricăruia dintre aceste simptome. O cantitate scăzută de magneziu în sânge poate duce şi la scăderea cantităţii de potasiu sau calciu din sânge. Medicul dumneavoastră poate decide necesitatea monitorizării regulate a cantităţii de magneziu din sânge.

Nu vă îngrijoraţi în legătură cu aceast ă listă de posibile reacţii adverse. Este posibil să nu prezentaţi niciuna dintre ele. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Omeprazol STADA

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Omeprazol STADA capsule după data de expirare înscrisă pe cutie, după ”EXP„. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C.
Blister OPA-Al-PVC/Al: A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
Flacon PEÎD: A se păstra flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Omeprazol STADA
– Substanţa activă este omeprazol.
Omeprazol STADA 10 mg, fiecare capsulă conţine omeprazol 10 mg Omeprazol STADA 20 mg, fiecare capsulă conţine omeprazol 20 mg Omeprazol STADA 40 mg, fiecare capsulă conţine omeprazol 40 mg.
– Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: sfere de zahăr (compuse din amidon de porumb şi zahăr), laurilsulfat de sodiu, fosfat disodic anhidru, manitol (E421), hipromeloză, macrogol 6000, talc, polisorbat 80, dioxid de titan (E171), copolimer acid metacrilic şi acrilat de etil.
Capsulă: gelatină, dioxid de titan (E171), şelac, etanol, oxid negru de fer (E172), propilenglicol şi hidroxid de amoniu.

Cum arată Omeprazol STADA capsule şi conţinutul ambalajului
Capsule gastrorezistente
Omeprazol 10 mg capsule: capsule de culoare alb opac, cu capac inscripţionat cu „OM” şi corp inscripţionat cu „10”, conţinând microgranule sferice de culoare aproape albă până la alb-crem. Omeprazol 20 mg capsule: capsule de culoare alb opac, cu capac inscripţionat cu „OM” şi corp inscripţionat cu „20”, conţinând microgranule sferice de culoare aproape albă până la alb-crem. Omeprazol 40 mg capsule: capsule de culoare alb opac, cu capac inscripţionat cu „OM” şi corp inscripţionat cu „40”,conţinând microgranule sferice de culoare aproape albă până la alb-crem.
Capsulele sunt ambalate în blistere cu 7, 14, 15, 28, 30, 50, 56, 60, 90, 98, 100, 140 280 şi 500 capsule şi în flacoane din PEÎD cu 5, 7, 14, 15, 28, 30, 50, 56, 60, 90 şi 100 capsule.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă:

Stada Arzneimittel AG
Stadastraße 2-18, D-61118 Bad Vilbel, Germania

Producătorii
LABORATORIOS LICONSA S.A.
Av. Miralcampo, Nº 7, Polígono Industrial Miralcampo
19200 Azuqueca de Henares (Guadalajara), Spania
STADA Arzneimittel AG,
Stadastrasse 2-18, 61118 Bad Vilbel, Germania

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Olanda:
Omeprazol CF 10 mg maagsapresistente capsule, hard
Omeprazol CF 20 mg maagsapresistente capsule, hard
Omeprazol CF 40 mg maagsapresistente capsule, hard
Austria:
Omeprazol STADA 10 mg magensaftresistente Hartkapsel
Omeprazol STADA 20 mg magensaftresistente Hartkapsel
Omeprazol STADA 40 mg magensaftresistente Hartkapsel
Belgia:
Omeprazole EG 10 mg gélule gastro-résistante
Omeprazole EG 20 mg gélule gastro-résistante
Omeprazole EG 40 mg gélule gastro-résistante
Bulgaria:
Omeprazol STADA 10 mg Cтомашно-устойчива калсула , твърда
Omeprazol STADA 20 mg Cтомашно-устойчива калсула , твърда
Omeprazol STADA 40 mg Cтомашно-устойчива калсула , твърда
Republica Cehă:
Omeprazol STADA 10 mg
Omeprazol STADA 20 mg
Omeprazol STADA 40 mg
Germania:
Omeprazol AL 10 mg magensaftresistente Hartkapsel
Omeprazol AL 20 mg magensaftresistente Hartkapsel
Omeprazol AL 40 mg magensaftresistente Hartkapsel
Danemarca:
Omestad 10 mg enterokapsel, hård
Omestad 20 mg enterokapsel, hård
Omestad 40 mg enterokapsel, hard
Estonia:
Omeprazole STADA 10 mg
Omeprazole STADA 20 mg
Omeprazole STADA 40 mg
Finlanda:
Omestad 10 mg enterokapseli, kova
Omestad 20 mg enterokapseli, kova
Omestad 40 mg enterokapseli, kova
Ungaria:
Omeprazol STADA 10 mg gyomornedv-ellenálló kemény kapszula
Omeprazol STADA 20 mg gyomornedv-ellenálló kemény kapszula
Omeprazol STADA 40 mg gyomornedv-ellenálló kemény kapszula
Irlanda:
Omeprazole Clonmel 10 mg gastro-resistant capsule, hard
Omeprazole Clonmel 20 mg gastro-resistant capsule, hard
Omeprazole Clonmel 40 mg gastro-resistant capsule, hard
Italia:
Omeprazolo Eurogenerici 10 mg capsula rigida gastroresistente
Omeprazolo Eurogenerici 20 mg capsula rigida gastroresistente
Lituania:
Omeprazol STADA 10 mg skrandyje neiri kieta kapsulé
Omeprazol STADA 20 mg skrandyje neiri kieta kapsulé
Omeprazol STADA 40 mg skrandyje neiri kieta kapsulé
9
Luxemburg:
Omeprazole EG 10 mg gélule gastro-résistante
Omeprazole EG 20 mg gélule gastro-résistante
Omeprazole EG 40 mg gélule gastro-résistante
Lituania:
Omeprazol STADA 10 mg zarnās šķīstošās cietās kapsulas
Omeprazol STADA 20 mg zarnās šķīstošās cietās kapsulas
Omeprazol STADA 40 mg zarnās šķīstošās cietās kapsulas
Norvegia:
Omeprazol STADA 10 mg enterokapsel, hard
Omeprazol STADA 20 mg enterokapsel, hard
Omeprazol STADA 40 mg enterokapsel, hard
Polonia:
Omeprazol STADA
Omeprazol STADA
Omeprazol STADA
Portugalia:
Omestad
Omestad
Omestad
România:
Omeprazol STADA 10 mg, capsule gastrorezistente
Omeprazol STADA 20 mg, capsule gastrorezistente
Omeprazol STADA 40 mg, capsule gastrorezistente
Suedia:
Omestad 10 mg enterokapsel, hård
Omestad 20 mg enterokapsel, hård
Omestad 40 mg enterokapsel, hård
Republica Slovacia:
Omeprazol STADA 10 mg
Omeprazol STADA 20 mg
Omeprazol STADA 40 mg
Slovenia:
Omeprazol STADA 10 mg gastrorezistentna kapsula, trda
Omeprazol STADA 20 mg gastrorezistentna kapsula, trda
Omeprazol STADA 40 mg gastrorezistentna kapsula, trda

Acest prospect a fost aprobat în Noiembrie 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”