Preductal 20 mg comprimate filmate

Substanță activa
diclorhidratul de trimetazidină
Clasa ATC
C01EB
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
angina pectorala
Producător
LES LABORATOIRES SERVIER
Acțiune terapeutică
in afectiuni cardiace

Ce este Preductal şi pentru ce se utilizează

Acest medicament este destinat utilizării la adulţi, în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană).

Înainte să utilizaţi Preductal

 Nu utilizaţi Preductal

–                  dacă sunteţi alergic la trimetazidină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)

–                  dacă aveţi boală Parkinson: boală a creierului care afectează mişcările (tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite şi mers târşâit şi dezechilibrat)

–                      dacă aveţi probleme severe ale rinichilor.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Preductal

înainte să utilizaţi Preductal, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acest medicament nu constituie un tratament curativ pentru crizele de angină pectorală şi nici nu este indicat ca tratament iniţial pentru angina instabilă sau infarctul miocardic acut.

In cazul crizelor de angină pectorală, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Poate fi necesară efectuarea unor teste, iar tratamentul dumneavoastră poate fi modificat.

Acest medicament poate provoca sau înrăutăţi simptome cum sunt: tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite, mers târşâit şi dezechilibrat, în special la pacienţii vârstnici; aceste simptome trebuie investigate şi raportate medicului dumneavoastră, care poate să reevalueze tratamentul.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi vreo nelămurire.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Până în prezent, nu au fost raportate interacţiuni cu alte medicamente.

Copii şi adolescenţi

Preductal nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani.

Sarcina şi alăptarea

Este de preferat să nu utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii. Dacă descoperiţi că sunteţi gravidă în timp ce utilizaţi acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, deoarece numai acesta poate aprecia necesitatea continuării tratamentului.

Dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi sau dacă credeţi că sunteţi gravidă sau doriţi să aveţi un copil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

În absenţa datelor privind eliminarea medicamentului în lapte, nu este recomandată alăptarea în timpul tratamentului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Acest medicament vă poate face să vă simţiţi ameţit şi somnolent, ceea ce vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Preductal

Preductal conţine Roşu coşenilă A (E 124) şi Galben amurg FCF (E 110); poate provoca reacţii alergice.

Cum să utilizaţi Preductal

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată de Preductal 20 mg este un comprimat de trei ori pe zi, în timpul meselor. Dacă aveţi probleme cu rinichii sau dacă aveţi vârsta peste 75 de ani, medicul dumneavoastră vă poate modifica doza recomandată.

Comprimatele trebuie înghiţite cu un pahar de apă, în timpul meselor.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Preductal

Dacă aţi utilizat în mod accidental mai multe comprimate din Preductal decât vi s-a recomandat, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Preductal

Luaţi doza următoare conform schemei obişnuite. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Preductal poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, după cum urmează:

Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi)

Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi)

Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi)

Rare (afectează mai puţin de 1 din 1 000 pacienţi)

Foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10 000 pacienţi)

Frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

Frecvente

Ameţeli, durere de cap, dureri abdominale, diaree, indigestie, greaţă, vărsături, erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie şi senzaţie de slăbiciune.

Rare

Bătăi rapide sau neregulate ale inimii (numite şi palpitaţii), bătăi suplimentare ale inimii, bătăi accelerate ale inimii, scădere bruscă a tensiunii arteriale la ridicarea în picioare care poate produce ameţeli, senzaţie de confuzie sau leşin, stare generală de rău, ameţeli, căderi, înroşire trecătoare la nivelul feţei şi gâtului.

Cu frecvenţă necunoscută

Simptome extrapiramidale (mişcări neobişnuite, inclusiv tremurături şi scuturare a mâinilor şi degetelor, mişcări de răsucire a corpului, mers târşâit, înţepenire a mâinilor şi picioarelor), de obicei reversibile după întreruperea tratamentului.

Tulburări ale somnului (dificultăţi de adormire, somnolenţă), constipaţie, erupţii generalizate grave pe piele (pielea devine roşie şi apar vezicule), umflare a feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului care poate provoca dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie.

Scădere severă a numărului de celule albe din sânge, care face mai posibile infecţiile, reducere a trombocitelor din sânge, fapt care determină creşterea riscului de sângerare sau învineţire. O boală a ficatului (greaţă, vărsături, pierdere a poftei de mâncare, senzaţie generală de rău, febră, mâncărimi, îngălbenire a pielii şi a albului ochilor, materii fecale deschise la culoare, urină închisă la culoare).

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Cum se păstrează Preductal

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 30°C în ambalajul original

Nu utilizaţi Preductal după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Preductal

–                Substanţa activă este diclorhidratul de trimetazidină 20 mg. Un comprimat filmat conţine diclorhidrat de trimetazidină 20 mg.

–                Celelalte componente sunt: nucleu- stearat de magneziu, amidon de porumb, manitol, povidonă, talc; film- glicerol, hipromeloză, macrogol 6000, stearat de magneziu, Galben amurg FCF (E 110), Roşu coşenilă A (E 124), dioxid de titan (E 171).

Cum arată Preductal şi conţinutul ambalajului

Preductal se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe.

Este ambalat în cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 30 comprimate filmate şi în cutii cu 20, respectiv 40 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate filmate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

LES LABORATOIRES SERVIER

50 Rue Carnot, 92284 Suresnes Cedex, Franţa

Producătorul

Les Laboratoires Servier Industrie, 905 route de Saran, 45520 Gidy, Franţa

Acest prospect a fost aprobat în Octombrie 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”