Rosuvastatină Ratiopharm 5 mg / 10 mg / 20 mg comprimate filmate

Substanță activa
rosuvastatina
Clasa ATC
C10AA
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
valori crescute ale colesterolului
Producător
MERCKLE GmbH
Acțiune terapeutică
acţionează prin reducerea cantităţii de colesterol şi substanţe grase, denumite trigliceride din sângele dumneavoastră

Ce este Rosuvastatină Ratiopharm şi pentru ce se utilizează

Rosuvastatină Ratiopharm aparţine unui grup de medicamente denumite inhibitori ai HMG-CoA reductazei sau statine. Acestea acţionează prin reducerea cantităţii de colesterol şi substanţe grase, denumite trigliceride din sângele dumneavoastră. Există diferite tipuri de colesterol în sânge – colesterol „rău” (LDL-C) şi colesterol „bun” (HDL-C).

Vi s-a prescris Rosuvastatină Ratiopharm în plus faţă de regimul alimentar şi exerciţiile fizice deoarece prezentaţi risc de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

•                  Rosuvastatină Ratiopharm poate reduce acest risc prin scăderea valorilor de colesterol „rău” şi creşterea valorilor de colesterol „bun” din sânge.

•                  S-a dovedit că rosuvastatina reduce riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral la adulţii vârstnici (bărbaţi cu vârsta peste 50 de ani şi femei cu vârsta peste 60 de ani) fără boli cardiace cunoscute.

De ce este important să continuaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm?

Este nevoie să continuaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm chiar dacă colesterolul dumneavoastră a ajuns la valori normale, deoarece împiedică o nouă creştere a valorilor de colesterol.

Totuşi, trebuie să întrerupeţi tratamentul atunci când medicul dumneavoastră vă spune să faceţi acest lucru sau când rămâneţi gravidă.

În timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm, trebuie să vă continuaţi regimul alimentar pentru scăderea concentraţiilor de colesterol şi exerciţiile fizice.

Pentru majoritatea persoanelor, valorile crescute ale colesterolului nu afectează modul în care aceştia se simt, deoarece nu determină nici un simptom. Totuşi, dacă nu se tratează, se pot forma depozite de lipide pe pereţii vaselor de sânge, determinând îngustarea acestor vase. Uneori, aceste vase de sânge îngustate se pot bloca, întrerupând irigarea cu sânge a inimii sau creierului, determinând infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Dacă se corectează valoarea colesterolului, puteţi scădea riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Înainte să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm

Nu luaţi Rosuvastatină Ratiopharm

–  dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la rosuvastatină sau la oricare dintre celelalte componente ale Rosuvastatină Ratiopharm (vezi lista componentelor la pct.6).

–  dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm, întrerupeţi imediat administrarea şi spuneţi medicului dumneavoastră. Femeile ar trebui să evite să rămână gravide în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm, utilizând metode contraceptive adecvate.

–  dacă aveţi o boală a ficatului

–  dacă aveţi o boală de rinichi severă

–  dacă aveţi afecţiuni şi dureri musculare repetate sau inexplicabine

–  dacă luaţi un medicament care conţine substanţa numită ciclosporină (folosită, de exemplu, după transplanturile de organe)

In cazul în care oricare din cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

În plus, NU luaţi Rosuvastatină Ratiopharm 40 mg (cea mai mare concentraţie a medicamentului):

–  dacă aveţi o boală moderată de rinichi (dacă aveţi îndoieli, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră).

–  dacă aveţi o glandă tiroidă care nu funcţionează corespunzător.

–  dacă aţi avut afecţiuni şi dureri musculare repetate sau inexplicabine, antecedente personale sau familiale de afecţiuni musculare sau antecedente de afecţiuni musculare la administrarea altor medicamente pentru scăderea colesterolului.

–  dacă consumaţi periodic cantităţi mari de alcool etilic.

–  dacă sunteţi de origine asiatică (japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreană sau indiană).

–  dacă luaţi alte medicamente denumite fibraţi pentru scăderea concentraţiei de colesterol. In cazul în care oricare din cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită cu Rosuvastatină Ratiopharm

•          Dacă aveţi probleme cu rinichii

•          Dacă aveţi probleme cu ficatului

•          Dacă aveţi afecţiuni sau dureri musculare repetate sau inexplicabine, antecedente personale sau familiale de afecţiuni musculare sau antecedente de afecţiuni musculare la administrarea altor medicamente pentru scăderea colesterolului. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi afecţiuni sau dureri musculare, în special dacă vă simţiţi rău sau aveţi febră.

•          Dacă consumaţi periodic cantităţi mari de alcool etilic.

•          Dacă glanda dumneavoastră tiroidă nu funcţionează bine.

•          Dacă luaţi alte medicamente denumite fibraţi pentru scăderea valorii colesterolului. Vă rugăm să citiţi cu atenţie acest prospect, chiar dacă aţi mai luat înainte alte medicamente pentru colesterol mărit.

•          Dacă luaţi medicamente pentru tratamentul infecţiei HIV, de exemplu lopinavir/ritonavir, vezi „Utilizarea altor medicamente”.

•          Dacă pacientul este un copil: Rosuvastatină Ratiopharm nu trebuie administrată la copii şi adolescenţi.

•          Dacă aveţi vârsta peste 70 de ani (deoarece este nevoie ca medicul dumneavoastră să aleagă doza iniţială de Rosuvastatină Ratiopharm potrivită pentru dumneavoastră).

•          Dacă sunteţi de origine asiatică – japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreană sau indiană. Este nevoie ca medicul dumneavoastră să aleagă doza iniţială de Rosuvastatină Ratiopharm potrivită pentru dumneavoastră).

în cazul în care oricare din cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteţi sigur):

–  Nu luaţi Rosuvastatină Ratiopharm 40 mg (cea mai mare concentraţie a medicamentului) şi discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a începe să luaţi efectiv oricare dintre concentraţiile Rosuvastatină Ratiopharm.

La un număr mic de persoane, statinele pot afecta ficatul. Acest lucru este identificat printr-un test simplu, care determină valorile crescute ale enzimelor hepatice în sânge. Din acest motiv, medicul dumneavoastră vă va efectua periodic acest test (testul funcţiei hepatice), înainte şi în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm.

•          Dacă observaţi probleme de respiraţie, în special dacă sunt asociate cu tuse constantă, neproductivă şi/sau scurtarea respiraţiei sau febră, încetaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent oricare alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele:

–          ciclosporină (utilizată, de exemplu, după transplanturile de organe),

–          fenprocumonă sau warfarină (sau orice alt medicament utilizat pentru subţierea sângelui),

–          fibraţi (cum sunt gemfibrozil, fenofibraţi) sau orice alt medicament utilizat pentru scăderea colesterolului (cum este ezetimib),

–          remedii pentru indigestie (utilizate pentru a neutraliza aciditatea din stomacul dumneavoastră),

–          eritromicină (un antibiotic),

–          un contraceptiv oral (pilula) sau terapie hormonală de substituţie,

–          lopinavir/ritonavir (utilizate pentru tratamentul infecţiei cu HIV – vezi Aveţi grijă deosebită cu Rosuvastatină Ratiopharm).

Efectele medicamentelor menţionate mai sus pot fi modificate de Rosuvastatină Ratiopharm sau pot modifica efectele produse de Rosuvastatină Ratiopharm.

Utilizarea Rosuvastatină Ratiopharm cu alimente şi băuturi Rosuvastatină Ratiopharm poate fi luat cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Nu luaţi Rosuvastatină Ratiopharm comprimate dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm, întrerupeţi imediat tratamentul şi spuneţi medicului dumneavoastră. Femeile ar trebui să evite să rămână gravide în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm, prin utilizarea unor metode contraceptive adecvate. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Unele persoane prezintă ameţeală în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm. În cazul în care se întâmplă acest lucru, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a încerca să conduceţi un vehicul sau să folosiţi orice unelte sau utilaje. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor pot conduce o maşină sau pot folosi utilaje în timpul tratamentului cu Rosuvastatină Ratiopharm – aceasta nu le va afecta capacitatea.

Informaţii importante privind unele componente ale Rosuvastatină Ratiopharm

Rosuvastatină Ratiopharm conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm

Luaţi întotdeauna Rosuvastatină Ratiopharm exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza iniţială

Tratamentul dumneavoastră cu Rosuvastatină Ratiopharm trebuie să înceapă cu o doză de 5 mg sau 10 mg, chiar dacă aţi luat înainte o doză mai mare dintr-un alt medicament pentru scăderea colesterolului. Alegerea dozei dumneavoastră iniţiale va depinde de:

•          Concentraţia dumneavoastră de colesterol.

•         Nivelul de risc pentru infarct miocardic sau accident vascular cerebral pe care îl prezentaţi.

•          Dacă prezentaţi un factor de risc care vă poate face mai sensibil la posibilele reacţii adverse. Vă rugăm consultaţi-vă medicul sau farmacistul pentru a afla care este doza cea mai potrivită de început pentru dumneavoastră de Rosuvastatină Ratiopharm.

Medicul dumneavoastră va decide să vă administreze cea mai mică doză (5 mg) dacă:

•          sunteţi de origine asiatică (japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreană sau indiană).

•          aveţi vârsta peste 70 de ani.

•          aveţi o boală renală moderată.

•          prezentaţi risc de afecţiuni şi dureri musculare (miopatie).

Creşterea dozei şi doza maximă zilnică

Medicul dumneavoastră poate decide să vă mărească doza. Acest fapt este pentru a se asigura că dumneavoastră luaţi doza de Rosuvastatină Ratiopharm care vă este potrivită. Dacă aţi început cu o doză de 5 mg, medicul dumneavoastră poate decide să o dubleze la 10 mg, apoi la 20 mg şi apoi, dacă este necesar, la maximum 40 mg. Dacă aţi început cu o doză de 10 mg, medicul dumneavoastră poate decide să o dubleze la 20 mg şi apoi, dacă este necesar, la maximum 40 mg. Va exista un decalaj de patru săptămâni între fiecare ajustare a dozei.

Doza zilnică maximă de 40 mg Rosuvastatină Ratiopharm se prescrie numai pacienţilor cu valori mari ale colesterolului şi cu risc crescut de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, la care valoarea de colesterol nu a scăzut suficient cu doza de 20 mg.

Administrarea comprimatelor dumneavoastră înghiţiţi fiecare comprimat întreg, cu un pahar de apă.

Luaţi Rosuvastatină Ratiopharm o dată pe zi. O puteţi lua în orice moment al zilei. încercaţi să luaţi comprimatul în fiecare zi la aceeaşi oră, pentru a vă ajuta să vă amintiţi să-l luaţi.

Controale periodice ale colesterolului

Este important să reveniţi la medicul dumneavoastră pentru controale periodice, pentru a vă asigura că valoarea colesterolul dumneavoastră a atins nivelul normal şi se menţine la acest nivel. Medicul dumneavoastră poate decide să vă mărească doza, astfel încât să luaţi cantitatea de Rosuvastatină Ratiopharm potrivită pentru dumneavoastră.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital pentru recomandări şi luaţi medicamentul cu dumneavoastră.

Dacă vă internaţi în spital sau primiţi tratament pentru altă afecţiune, spuneţi personalului medical că luaţi Rosuvastatină Ratiopharm.

Dacă uitaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm

Dacă aţi omis o doză, nu vă îngrijoraţi, luaţi doza următoare la momentul potrivit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă doriţi să încetaţi tratamentul cu Rosuvastatină Ratiopharm. Este posibil ca valorile colesterolului să crească, odată ce tratamentul cu Rosuvastatină Ratiopharm este întrerupt.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Rosuvastatină Ratiopharm poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Este important să fiţi conştient de ceea ce pot reprezenta aceste reacţii adverse.

Încetaţi să mai luaţi Rosuvastatină Ratiopharm şi solicitaţi imediat ajutor medical dacă aveţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:

•          Dificultăţi de respiraţie, cu sau fără umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului

•          Umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului, care poate determina dificultăţi de înghiţire

•          Mâncărime severă a pielii (cu umflături).

De asemenea, încetaţi să mai luaţi Rosuvastatină Ratiopharm şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi afecţiuni sau dureri musculare care durează mai mult timp decât v-aţi fi aşteptat. Similar altor medicamente pentru scăderea colesterolului, un număr foarte mic de persoane au prezentat reacţii musculare neplăcute şi, în cazuri rare, acestea au evoluat devenind afecţiuni musculare cu potenţial letal, cunoscute sub numele de rabdomioliză.

Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100):

•          Dureri de cap

•          Dureri musculare

•          Constipaţie

•          Senzaţie de rău

•          Dureri musculare

•          Senzaţie de slăbiciune

•         Ameţeli

•          Diabet zaharat

•          O creştere a cantităţii de proteine în urină – acest lucru revine la normal, de obicei de la sine, fără să fie necesar să întrerupeţi administrarea Rosuvastatină Ratiopharm (doar Rosuvastatină Ratiopharm 40 mg).

Mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000):

•          Erupţie trecătoare pe piele, mâncărimi şi urticarie (pustule)

•          O creştere a cantităţii de proteine în urină – acest lucru revine la normal, de obicei de la sine, fără să fie necesar să întrerupeţi administrarea Rosuvastatină Ratiopharm (doar Rosuvastatină Ratiopharm 5mg, 10mg şi 20mg).

Rare (afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000):

•          Reacţii alergice grave – semne care includ umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului, dificultăţi de înghiţire şi respiraţie, mâncărime severă a pielii (cu umflături). Dacă dumneavoastră credeţi că aveţi o reacţie alergică, încetaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm şi cereţi imediat ajutor medical.

•          Afecţiuni musculare – ca măsură de precauţie, încetaţi să luaţi Rosuvastatină Ratiopharm şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi afecţiuni sau dureri musculare neobişnuite, care durează mai mult timp decât v-aţi fi aşteptat.

•          O durere abdominală severă (determinată de o inflamaţie a pancreasului)

•          Creşterea valorilor enzimelor hepatice din sânge.

Foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000):

•          Icter (îngălbenirea pielii şi a albului ochilor)

•          Hepatită (inflamarea ficatului)

•          Urme de sânge în urină

•          Afectarea nervilor de la nivelul membrelor inferioare şi superioare (cum ar fi amorţeli)

•          Dureri articulare

•          Pierderea memoriei

Reacţiile adverse cu frecvenţă necunoscută pot include:

•          Diaree (scaune moi)

•          Sindrom Stevens-Johnson (vezicule severe la nivelul pielii, gurii, ochilor şi zonei genitale)

Reacţii adverse posibile raportate cu unele statine:

•          Depresie

•          Tulburări ale somnului, inclusiv insomnie şi coşmaruri

•          Dificultăţi sexuale

•          Probleme respiratorii, inclusiv tuse persistentă şi/sau scurtarea respiraţiei sau febră

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Rosuvastatină Ratiopharm

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Rosuvastatină Ratiopharm după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Rosuvastatină Ratiopharm

Substanţa activă este rosuvastatina.

Celelalte componente sunt:

Nucleu:

Celuloză microcristalină Lactoză monohidrat Crospovidonă (Tip B) Hipromeloză 6 Cp Bicarbonat de sodiu Stearat de magneziu

Film:

Lactoză monohidrat Hipromeloză 6 Cp Dioxid de titan (E171) Triacetat de gliceril

Oxid galben de fer (E172) pentru Rosuvastatină Ratiopharm 5 mg, comprimate filmate Oxid roşu de fer (E172) pentru Rosuvastatină Ratiopharm 10 mg, 20 mg comprimate filmate

Cum arată Rosuvastatină Ratiopharm şi conţinutul ambalajului

Rosuvastatină Ratiopharm 5 mg comprimate filmate: Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galbenă.

Rosuvastatină Ratiopharm 10 mg comprimate filmate: Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz, marcate pe o faţă cu o linie mediană.

Rosuvastatină Ratiopharm 20 mg comprimate filmate: Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz, marcate pe o faţă cu o linie mediană.

Rosuvastatină Ratiopharm 10, 20, mg comprimate filmate: Comprimatele pot fi divizate în două jumătăţi egale.

Rosuvastatină Ratiopharm este disponibil în cutii cu blistere care conţin 7, 14, 15, 20, 28, 30, 42, 50, 56, 60, 84, 90, 98 şi 100 comprimate filmate şi în cutii care conţin 30 şi 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe Piaţă şi Fabricanţii

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe Piaţă

Ratiopharm GmbH Graf-Arco-Str.3 89079 Ulm, Germania

Fabricanţii

MERCKLE GmbH

Ludwig-Merckle-Strasse 3, 89143, Blaubeuren, Germania AYANDA Oy

PL 1450, FI-70501 Kuopio,Finlanda

Loc de producţie: Teollisuustie 16, 60100 Seinâjaki, Finlanda SANITAS AB

Veiveriu g. 134B, LT- 46352, Kaunas, Lituania

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”