SEDACORON, Comprimate, 200 mg

Compoziţie

Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalină, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: antiaritmice clasa III

Indicaţii terapeutice

Tratamentul tulburărilor de ritm severe, invalidante sau potenţial letale precum şi al aritmiilor refractare la terapia convenţională sau în cazul în care nu sunt tolerate ale antiaritmice:

• tulburări de ritm ventricular confirmate, simptomatice şi invalidante incluzând tahicardia ventriculară cu instabilitate hemodinamică: extrasistole ventriculare complexe de grad înalt, tahicardie ventriculară recurentă, fibrilaţie ventriculară recurentă;
• tulburări de ritm supraventriculare, cu ritm ventricular rapid: fibrilaţia şi flutter-ul atrial, tahicardie supraventriculară paroxistică, tahicardie joncţională etc.;
• tahicardie în cadrul sindromului Wolff-Parkinson-White.

Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la clorhidratul de amiodaronă, la iod, sau la oricare dintre excipienţii produsului;
• Bradicardie sinusală şi bloc sinoatrial fără pacemaker;
• Boala nodului sinusal fără pacemaker (risc de stop sinusal);
• Tulburări de conducere de grad înalt fără pacemaker;
• Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială severă;
• Insuficienţă cardiacă severă (efectul inotrop negativ slab al amiodaronei nu produce de obicei agravare);
• Hipertiroidism (posibilitatea agravării);
• Fibroză pulmonară;
• Alterare severă a parenchimului hepatic;
• Tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO);
• Sarcină în trimestrele II şi III;
• Alăptare.

Nu se recomandă asocierea cu anumite medicamente care pot determina torsada vârfurilor (a se vedea Interacţiuni).

Precauţii

Se recomandă ca iniţierea tratamentului cu amiodaronă să se efectueze în spital.

Ca de obicei, în cardiologie, trebuie realizată o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu, înainte de iniţierea tratamentul cu amiodaronă. Administrarea primei doze, respectiv modificarea dozajului necesită monitorizare (EKG şi tensiune arterială). Trebuie urmărită cu atenţie apariţia reacţiilor adverse în timpul tratamentului, împreună cu monitorizarea regulată din punct de vedere cardiologic a pacientului (aproximativ de trei ori pe lună).

Datorită timpului lung de înjumătăţire plasmatică al amiodaronei, concentraţii plasmatice eficiente din punct de vedere al efectului terapeutic persistă timp de câteva săptămâni după încetarea administrării acesteia, pacienţii, în continuare, neprezentând simptome. După scăderea în timp a concentraţiei plasmatice pot apare aritmii potenţial letale. De aceea, este recomandată monitorizarea strictă a pacientului după încetarea tratamentului cu amiodaronă.

Ochi: Este recomandată examinarea cu ajutorul lămpii cu fantă înaintea şi în timpul tratamentului precum şi în cazul în care apar simptome de toxicitate oculară.

Tiroidă: Diagnosticul clinic de hiper- sau hipotiroidie la pacienţii aflaţi sub tratament cu amiodaronă uneori nu este posibil, motiv pentru care sunt necesare determinări ale funcţiei tiroidiene înainte de iniţierea, în timpul şi până la un an după încetarea terapiei cu amiodaronă. Datorită conţinutului în iod al amiodaronei, unele din testele uzuale sunt insuficiente; trebuie efectuată dozarea T3, T4 şi TRH-TSH. Dacă se suspectează hiper- sau hipotiroidie, doza de amiodaronă trebuie redusă sau tratamentul trebuie întrerupt.

Ficat: Înainte de tratament sau în timpul acestuia, este recomandată determinarea nivelului enzimelor hepatice: alanin-aminotransferaza (ALT [SGPT]), fosfataza alcalină şi aspartat aminotransferaza (AST [SGOT]). În special la pacienţii care primesc doze de întreţinere mari, este recomandată reducerea dozei, respectiv întreruperea administrării dacă există o creştere a transaminazelor de 3 ori faţă de valorile normale sau de 2 ori la pacienţi care prezentau iniţial valori crescute ale transaminazelor sau dacă apare hepatomegalie.

Plămâni: se recomandă efectuarea unui examen radiografic al toracelui înainte de începerea terapiei şi la intervale de 3 – 6 luni în timpul tratamentului, pentru depistarea modificărilor interstiţiale difuze sau infiltratelor alveolare asociate cu toxicitatea pulmonară. Este recomandată prudenţă la pacienţii cu afecţiuni pulmonare în antecedente.

Se recomandă efectuarea examenului clinic obiectiv pulmonar la intervale periodice. Prezenţa ralurilor, diminuarea murmurului vezicular sau prezenţa frecăturii pleurale pot indica toxicitate pulmonară; pot fi necesare teste funcţionale respiratorii şi radiografie pulmonară. Bronhoscopia şi biopsia pulmonară pot fi utile dacă apar simptome de toxicitate pulmonară ce nu poate fi diagnosticată prin radiografie toracică.

Sistemul nervos şi tegumentele: dacă apar simptome neurologice sau fotosensibilitate severă, tratamentul cu amiodaronă trebuie întrerupt. Pielea trebuie protejată de lumina soarelui, respectiv de radiaţia UV în timpul tratamentului şi timp de câteva luni după întreruperea lui; pot apare arsuri solare chiar prin sticlă sau îmbrăcăminte subţire din bumbac; se recomandă utilizarea de îmbrăcăminte protectoare şi a altor măsuri de protecţie solară.

Reacţiile adverse ale amiodaronei pot fi intensificate în timpul oricărui tip de intervenţie chirurgicală sau de urgenţă. Concentraţiile plasmatice ale calciului, digoxinei şi amiodaronei trebuie să fie în limite normale, respectiv terapeutice. Administrarea substanţelor inotrop negative, respectiv cronotrop negative trebuie întreruptă înainte de orice intervenţie chirurgicală.

Interacţiuni

Datorită eliminării sale lente, amiodarona poate interacţiona cu alte medicamente timp de săptămâni – luni după întreruperea sa.

• Utilizarea concomitentă de alte antiaritmice, beta-blocante şi blocante ale canalelor de calciu duce la efect aditiv deprimant cardiac precum şi la posibile tahiaritmii. Amiodarona determină creşterea concentraţiei plasmatice a chinidinei, procainamidei, flecainidei sau fenitoinei precum şi a fenazonei; s-a raportat că utilizarea concomitentă de amiodaronă şi chinidină, disopiramidă, procainamidă sau mexiletină, aprindină şi propafenonă poate duce la creşterea intervalului QT şi, rareori, la torsada vîrfurilor, deci utilizarea concomitentă a oricărui antiaritmic de clasă I nu se recomandă. Doza antiaritmicelor administrate anterior trebuie redusă treptat cu 30 – 50%; dacă este necesar tratament antiaritmic adiţional la amiodaronă, acesta ar trebui iniţiat la jumătate din doza recomandată în mod normal.
• Nu este recomandată utilizarea concomitentă de doxepină (tulburări de conducere, tahicardie, hipotensiune arterială)
• În asociere cu digitalice, amiodarona determină creşterea concentraţiei plasmatice de digoxină şi probabil a altor digitalice, posibil la nivele toxice; când terapia cu amiodaronă este iniţiată, digitalicele trebuie întrerupte, sau doza trebuie redusă cu 50%; dacă este continuat tratamentul cu digitalice, ar trebui monitorizate cu grijă concentraţiile plasmatice; amiodarona şi digitalicele pot produce, de asemenea, şi efecte aditive asupra nodului sinoatrial (SA) şi (AV).
• Anticoagulante (semnificaţie clinică majoră), derivaţi cumarinici (warfarina): amiodarona inhibă metabolismul şi potenţează efectul anticoagulant, timp de 4 -6 săptămâni, chiar luni după întreruperea sa; timpul de protrombină poate creşte până la valori de 2-3 ori valoarea normală, dar efectul este variabil; se recomandă ca doza de anticoagulant să fie redusă cu 1/3-1/2, iar timpul de protrombină să fie monitorizat îndeaproape.
• Anestezicele inhalatorii pot potenţa hipotensiunea arterială şi bradicardia care este rezistentă la atropină;
• Administrarea concomitentă de colestiramină poate duce la scăderea efectului amiodaronei, fiind necesară ajustarea dozei;
• Medicamentele care produc scăderea kaliemiei sau magneziemiei (de exemplu diuretice, în special diureticele de ansă, tiazidele sau indapamida) pot duce la creşterea riscului de aritmii. Scăderea kaliemiei sau magneziemiei trebuie compensată înaintea şi în timpul terapiei cu amiodaronă;
• Fenitoina – amiodarona poate duce la creşterea concentraţiei plasmatice de fenitoină, ducând la cresterea efectului şi/sau toxicităţii;
• Medicaţie fotosensibilizantă – utilizarea concomitentă de amiodaronă poate produce efecte adiţionale;
• Iodura de sodiu (I sau I ¹³¹) precum şi pertechnetatul de sodiu Tc 99m: – captarea iodului la nivelul tiroidei poate fi inhibată de către amiodaronă;
• Alterări ale rezultatelor testelor de laborator: unele teste pentru funcţia tiroidiană (testul de captare a iodului) prezintă valori false până la un an după tratamentul cu amiodaronă.

Atenţionări speciale

Amiodarona traversează bariera feto-placentară, concentraţiile plasmatice de amiodaronă şi desetilamiodaronă la nou-născut atingând 10% şi 25% din concentraţiile plasmatice materne respective. Deşi nu au fost realizate studii la om, unele raportări au indicat absenţa reacţiilor adverse în cazul administrării amiodaronei în timpul ultimului trimestru de sarcină. Totuşi, amiodarona poate afecta fătul dacă este administrată la gravide. Reacţii adverse potenţiale la făt sunt bradicardia şi efectele asupra tiroidei (iodura este cunoscută ca producând guşă, hipotiroidie şi retard mental). A existat un număr mic de raportări despre guşă/hipotiroidie precum şi hipertiroidie, congenitale.

Amiodarona este contraindicată în timpul sarcinii. Datorită timpului de înjumătăţire plasmatică îndelungat, de până la un an după întreruperea tratamentului, este necesar a se utiliza metode sigure de contracepţie în această perioadă.

Alăptare:

Amiodarona este excretată în laptele matern. Sugarul primeşte aproximativ 25% din doza maternă. S-a raportat că amiodarona scade viabilitatea şi creşterea puilor dacă este utilizată la şobolani care alăptează. Alăptarea este contraindicată.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Datorită reacţiilor individuale diferite, tratamentul cu amiodaronă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Efectul are loc mai ales la începutul tratamentului, la modificări ale dozelor şi mai ales în combinaţie cu alcoolul etilic.

Doze şi mod de administrare

Doza trebuie ajustată necesităţilor individuale ale fiecărui pacient, pe baza răspunsului clinic. Trebuie căutată doza minimă eficace.

Extrasistolele ventriculare necesită de obicei doze mai mari decât cele supraventriculare. Doza zilnică poate fi administrată fracţionat în cazul dozelor mari sau dacă apar reacţii adverse gastro-intestinale.

Durata tratamentului de încărcare poate fi micşorată prin administrarea parenterală concomitentă.

Dacă apar semne sau simptome de toxicitate pulmonară, se recomandă întreruperea tratamentului cu amiodaronă până la determinarea cauzei. Dacă toxicitatea pulmonară este corelată cu amiodarona, este recomandată întreruperea tratamentului. Utilitatea terapiei cu glucocorticoizi este controversată, dar o astfel de terapie poate fi utilă în cazul toxicităţii severe. Dacă apar simptome de neurotoxicitate, este recomandată reducerea dozei; rareori poate fi necesară întreruperea amiodaronei. Dacă survine fotosensibilitate, este recomandată reducerea dozei şi măsuri de protecţie solară. Greaţa şi vărsăturile pot fi evitate prin reducerea dozei sau prin administrarea în mai multe prize. Dacă apare epididimită, se recomandă reducerea dozei sau întreruperea administrării amiodaronei.

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu puţin lichid, în timpul mesei sau după masă. Comprimatele sunt divizibile.

Următoarele recomandări sunt numai indicaţii generale, datorită variaţiilor individuale ale dozelor necesare – mai ales la copii.

Adulţi

Indicaţii generale pentru tratamentul oral:

• Tratament iniţial, de încărcare (8 – 14 zile): un comprimat Sedacoron de 3-4 ori pe zi (600- 800 mg clorhidrat de amiodaronă)
• Tratament de întreţinere: ^ comprimat Sedacoron o dată pe zi până la un comprimat Sedacoron de 2 ori pe zi (100- 400 mg clorhidrat de amiodaronă)

Copii

Doza trebuie adaptată în funcţie de suprafaţa corporală, respectiv greutate.

Reacţii adverse

Incidenţa reacţiilor adverse este în general corelată cu doza şi cu durata tratamentului. Reacţiile adverse pot apare în cazul tratamentului continuu cu durată de peste 6 luni. Reacţiile adverse ar putea să nu apară până la câteva zile, săptămâni sau ani după iniţierea tratamentului cu amiodaronă şi pot persista câteva luni după întreruperea acestuia.

Reacţiile adverse cardiace apar cel mai probabil datorită dozelor mari, nu efectelor farmacologice:

• bradicardie sinusală asimptomatică, prelungirea conducerii AV până la bradicardie de grad înalt. Blocul atrioventricular (AV) sau alt tip de bloc care să necesite pacemaker apar rareori. Pe EKG se evidenţiază undă T prelungită şi deformată, precum şi apariţia undei U şi prelungirea intervalului QT.
• Apariţia unor aritmii sau exacerbarea celor existente sunt rare şi pot include extrasistole, tahicardii paroxistice ventriculare, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor. Aritmiile nou apărute sau exacerbarea celor existente pot fi, de asemenea, şi semn de hipertiroidie. Hipotensiunea arterială marcată şi şocul pot apare cu precădere la administrarea intravenoasă prea rapidă (care poate produce tahicardie reflexă)
• Insuficienţa cardiacă preexistentă poate fi agravată în funcţie de severitate.

Reacţii adverse extracardiace:

• generale (tulburări dependente de doză): cefalee, ameţeli, oboseală şi/sau tulburări de somn, confuzie, depresie;
• reacţii alergice: înroşirea feţei cu senzaţie de căldură, exantem, urticarie;
• tulburări gastro-intestinale (apar în general la începutul terapiei, ele dispărând după reducerea dozei): greaţă şi vărsături, dureri epigastrice şi constipaţie. Tulburări de gust (gust metalic) pot apare tardiv.
• modificări oculare: depozite corneene bilaterale simetrice asimptomatice (depozite de lipofuscină), care se prezintă ca pigmentaţie galben-maronie la examinarea cu lampă cu fantă de lumină apar la majoritatea pacienţilor după 6 luni de tratament, dar pot apare şi mai devreme; depozite corneene simptomatice (tulburări de vedere: vedere înceţoşată sau halouri albastre-verzi în jurul obiectelor) survin la până la 10% din pacienţi; în acest caz, este recomandată o reducere a dozei administrate. Depozitele corneene sunt reversibile după reducerea dozei, respectiv întreruperea tratamentului cu amiodaronă, chiar dacă acest lucru se produce uneori după 7 luni. Nevrita optică, degenerescenţa maculară şi edemul papilar, respectiv scăderea acuităţii vizuale sunt rareori raportate; fotosensibilitate;
• modificări cutanate: fotosensibilitate, în special la radiaţiile ultraviolete cu lungime de undă mare – A (UVA), sensibilitate cutanată la radiaţia solară, arsuri solare. Fotosensibilitatea poate să apară chiar prin sticla de geam şi prin haine subţiri de bumbac; nu este corelată cu doza şi este reversibilă. Deoarece majoritatea cremelor de protecţie solară nu sunt utile pentru că blochează numai radiaţiile ultraviolete B (UVB), sunt recomandate creme de protecţie solară cu oxid de zinc sau de titan precum şi îmbrăcăminte protectoare.

Coloraţia albastră-cenuşie (pseudocianotică) a pielii feţei, gâtului şi braţelor apare după utilizarea prelungită, de obicei mai mult de 1 an, mai ales la pacienţi cu piele de culoare deschisă sau cu expunere excesivă la soare; modificarea este reversibilă lent şi, uneori, incomplet după întreruperea tratamentului.

Au fost raportate cazuri singulare în care au apărut: peteşii, purpură, eritem nodos, prurit, alopecie, dermatită exfoliativă. După administrarea intravenoasă poate să apară tromboflebita. A fost raportat un caz de sindrom Lyell (epidermoliză toxică acută). În rare cazuri poate fi indusă exacerbarea sau erupţia unui psoriazis.

• modificări ale funcţiei tiroidiene: hipertiroidia apare la aproximativ 2% din pacienţi, deşi variaţiile concentraţiilor plasmatice de hormoni tiroidieni sunt frecvente şi pot persista câteva luni după întreruperea tratamentului. Hipotiroidia apare la mai puţin de 10% din pacienţi, deşi variaţiile concentraţiilor plasmatice de hormoni tiroidieni sunt frecvente şi pot persista câteva luni după întreruperea tratamentului. În cazuri singulare s-au raportat tiroidite.
• modificări hepatice: rareori au fost raportate creşterea valorilor transaminazelor serice, reversibile după reducerea dozei sau după întreruperea tratamentului precum şi cazuri singulare de modificări hepatice detectabile histologic, hepatită şi ciroză hepatică, insuficienţă hepatică, colestază (a se vedea cap. Atenţionări speciale şi precauţii în utilizare). Poate, de asemenea, să apară o creştere temporară a valorilor enzimelor hepatice, dependentă de doză.
• modificări neurologice: ataxia apare, în special, în timpul administrării dozelor de încărcare; se poate manifesta în decurs de 1 săptămână până la câteva luni de la iniţierea terapiei şi poate persista pentru mai mult de un an după întreruperea acesteia. În special la doze foarte mari, au apărut neuropatie periferică, parestezii şi tremor, şi, rareori, slăbiciune musculară reversibilă.
• modificări pulmonare: rareori, s-au raportat pneumonie interstiţială difuză, alveolită sau fibroză pulmonară manifestată prin tuse, dispnee, febră uşoară, hipoxie, disfuncţie ventilatorie şi infiltrate pulmonare vizibile radiologic. Fibroza pulmonară, pneumonia interstiţială, alveolita, sunt semnificative clinic la 10 – 15% dintre pacienţi, dar scăderea capacităţii de difuziune apare într-un procent mult mai mare; acestea sunt mai frecvente la doze de 400 mg amiodaronă pe zi şi după câteva luni de tratament; modificările sunt, de obicei, reversibile după întreruperea amiodaronei.
• modificări izolate sau singulare: au fost raportate cazuri singulare de trombocitopenie, hiperglicemie, hiperlipidemie precum şi un caz de hipercalcemie. De asemenea, au fost raportate cazuri izolate, respectiv singulare de: artropatie, orhialgie ca rezultat al epididimitei, atrofia testiculară, afectarea funcţiei renale, pierdere în greutate importantă, ginecomastie, hemoragie gingivală şi echimoze, cazuri izolate de reacţii de hipersensibilitate care includ vasculita. Sunt posibile cazuri izolate de şoc anafilactic şi de creştere a presiunii intracraniene, ca rezultat al reacţiilor de hipersensibilitate după administrarea intravenoasă.

Supradozaj

Simptome:

În general, simptomele sunt bradicardia sinusală, tulburările de conducere sino-atriale şi nodale. Datorită proprietăţilor sale farmacocinetice speciale, supradozajul apare în cazul indicaţiei terapeutice pe termen lung. Tratament:

Tratamentul este în primul rând suportiv al funcţiilor vitale şi simptomatic şi poate include următoarele:

• În cazul ingestiei orale recente se pot induce vărsături sau se poate face spălătură gastrică
• Trebuie monitorizate ritmul şi frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială
• În cazul bradicardiei, se poate administra un agonist beta-adrenergic sau se montează un stimulator cardiac
• Hipotensiunea arterială poate răspunde la agenţii inotrop pozitivi şi/sau vasopresori
• Hipotensiunea arterială poate răspunde la agenţii inotrop pozitivi şi/sau vasopresori. Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Pastrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.