Seltraz 20 mg/ 40 mg face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori de pompă de protoni. Acest medicament reduce secreţia de acid din stomacul dumneavoastră.
Seltraz 20 mg/40 mg este indicat în:
Nu utilizaţi Seltraz
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Seltraz
Înainte de tratamentul cu Seltraz 20 mg/40 mg, comprimate filmate gastrorezistente, trebuie exclusă posibilitatea unei boli maligne a esofagului sau stomacului, deoarece tratamentul poate masca simptomele şi întârzia diagnosticul.
Seltraz 20 mg/40 mg trebuie utilizat cu grijă la pacienţii cu funcţie hepatică alterată. Enzimele hepatice trebuie monitorizate regulat în timpul tratamentului. În cazul unor valori serice crescute ale enzimelor hepatice, tratamentul cu Seltraz 20 mg trebuie întrerupt.
Tratamentul de întreţinere a ulcerelor determinate de antiinflamatoare nesteroidiene trebuie restricţionat la pacienţii care necesită tratament continuu şi prezintă risc de a dezvolta complicaţii
gastro-intestinale. Riscul crescut trebuie evaluat conform cu factorii individuali de risc (de exemplu vârsta peste 65 ani, antecedente de ulcer gastro-duodenal şi sângerări gastro-intestinale). Pantoprazolul poate reduce absorbţia vitaminei B12 (ciancobalamină) datorită hipoclorhidriei sau aclorhdriei. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii cu deficienţă sau risc de malabsorbţie a vitaminei B12, în terapia de lungă durată.
Datorită reducerii acidităţii gastrice poate creşte uşor riscul de apariţie a infecţiilor gastro-intestinale, cum sunt cele determinate de Salmonella şi Campylobacter.
Pacienţii care nu răspund la tratament timp de 4 săptămâni, trebuie investigaţi.
În tratamentul de lungă durată, pacienţii trebuie monitorizaţi regulat.
Nu există experienţă privind tratamentul cu Seltraz 20 mg/40 mg la copii.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Toţi inhibitorii de pompă de protoni, inclusiv pantoprazol, nu trebuie administraţi împreună cu atazanavir.
Absorbţia medicamentelor pH dependente (de exemplu ketoconazol, care este utilizat pentru tratamentul infecţiilor fungice) poate fi afectată de utilizarea concomitentă a Seltraz 20/40 mg.
În testele specifice nu s-au observat interacţiuni semnificative clinic cu: carbamazepina, cafeina, diazepam, diclofenac, digoxina, alcool etilic, glibenclamida, metoprolol, naproxen, nifedipina, fenitoina, piroxicam, teofilina si contraceptive orale.
In studiile clinice de farmacocinetică efectuate nu s-a observat nicio interacţiune a pantoprazolului cu fenoprocumona sau warfarina, însă au fost raportate câteva cazuri izolate de modificări ale valorilor INR. Prin urmare, la pacienţii trataţi cu anticoagulante cumarinice se recomandă monitorizarea timpului de protrombină/INR.
Nu au existat interacţiuni la administrarea concomitentă de antiacide.
Utilizarea Seltraz 20/40 mg cu alimente şi băuturi
Seltraz 20/40 mg trebuie administrat cu o ora înainte de masă.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Experienţa clinică privind administrarea în timpul sarcinii este limitată. Studiile la animale au evidenţiat un grad redus de embriotoxicitate la doze de peste 5 mg/kg.
Nu există informaţii privind excreţia pantoprazol în laptele matern. Pantoprazol poate fi utilizat în timpul sarcinii sau alăptării numai dacă beneficiul pentru mamă este considerat mai mare decât riscul potenţial pentru făt sau sugar.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Seltraz 20/40 mg nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Utilizaţi întotdeauna Seltraz 20/40 mg, comprimate filmate exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Tratamentul pe termen lung şi prevenirea recurenţelor esofagitei de reflux
Doza uzuală este de un comprimat gastrorezistent Seltraz, o dată pe zi, timp îndelungat. Doza trebuie crescută la două comprimate gastrorezistente Seltraz pe zi în cazul în care simptomatologia revine. După ameliorare, doza poate fi redusă la un comprimat gastrorezistent Seltraz, o dată pe zi.
Tratamentul refluxului gastro-esofagian uşor şi a simtomelor asociate (de exemplu arsură în capul pieptului, regurgitaţie, durere la înghiţire)
Doza uzuală este de un comprimat gastrorezistent Seltraz, o dată pe zi. In general, simptomele se ameliorează în 2-4 săptămâni. În cazul asocieri cu esofagita, durata tratamentului este, în general, de 4 săptămâni. Dacă nu este suficient, tratamentul se prelungeşte cu alte 4 săptămâni. Când ameliorarea simptomatologiei a fost atinsă, reapariţia simptomele poate fi controlată cu un comprimat gastrorezistent Seltraz, o dată pe zi, la nevoie.
În cazul în care simptomele nu pot fi controlate satisfăcător printr-o terapie la nevoie, poate fi luată în considerare terapia continuă.
Prevenirea ulcerelor gastro-duodenale induse de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) la pacienţii care necesită tratament continuu cu AINS
Doza uzuală este de un comprimat gastrorezistent Seltraz, o dată pe zi.
Varstnici
Nu este necesară reducerea dozelor.
Pacienţi cu insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozelor.
Pacienţi cu ciroză hepatică
În această situaţie, datorită creşterii ASC şi a modificării metabolizării pantoprazolului, nu trebuie să se depaşească doza zilnică de 20 mg pantoprazol.
Copii (cu vârsta sub 12 ani)
Nu există experienţă privind utilizarea la copii.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Seltraz 20/40 mg
Dacă utilizaţi mai mult Seltraz 20/40 mg decât ar fi trebuit, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau să mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital. În caz de supradozaj se va administra tratament simptomatic şi de susţinere.
Dacă uitaţi să utilizaţi Seltraz 20/40 mg
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi comprimatul imediat ce vă amintiţi.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Seltraz 20 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.
Foarte frecvente: |
care afectează mai mult de 1 pacient din 10 |
Frecvente: |
care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi |
Mai puţin frecvente: |
care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi |
Rare: |
care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi |
Foarte rare: |
afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi |
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: leucopenie (scăderea numărului globulelor albe), trombocitopenie (scăderea numărului plachetelor sanguine).
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: durere la nivelul epigastrului, diaree, constipaţie, flatulenţă Mai puţin frecvente: greaţă, vărsături. Rare: uscăciunea gurii.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Foarte rare: edem periferic (umflături la nivelul membrelor).
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: afectare hepatocelulară severă determinând icter (îngălbenirea pielii şi al albului ochilor) cu sau fără insuficienţă hepatică.
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare: reacţii anafilactice, inclusiv şoc anafilactic.
Investigaţii diagnostice
Foarte rare: creşteri ale enzimelor hepatice (transaminaze serice, gama-glutamiltranspeptidază), creşteri ale trigliceridelor, hipertermie, hipokaliemie la pacienţi vârstnici.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Rare: durere articulară. Foarte rare: durere musculară.
Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: durere de cap.
Mai puţin frecvente: vertij (senzaţia că se învârtesc lucrurile cu tine), ameţeli, tulburări de vedere.
Tulburări psihice
Foarte rare: depresie, halucinaţii, confuzie, în special la persoanele cu predispoziţie. În cazul pacienţilor cu boli psihice preexistente, simptomatologia se poate agrava.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: nefrită interstiţială (infecţii renale cu urină sanguinolentă, febră şi dureri într-o parte).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, cum sunt mâncărimea şi erupţia trecătoare pe piele. Foarte rare: urticarie, edem angioneurotic (inflamarea pielii şi ulceraţii ale pielii, umflarea feţei, laringelui, mâinilor, picioarelor şi probleme de respiraţie), reacţii cutanate severe, cum sunt sindromul Stevens-Johnson (afecţiune severă cu febră mare, apariţia de pete roşii pe piele, dureri articulare şi/sau infecţii oculare), eritemul polimorf (erupţie trecătoare pe piele cu aspect de pete roz-roşii plate), sindromul Lyell (afecţiune severă cu febră şi vezicule la nivelul pielii sau descuamare), fotosensibilitate (accentuarea sensibilităţii la lumină).
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte rare: ginecomastie (mărirea sânilor la bărbaţi).
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi Seltraz 20/40 mg după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Seltraz 20/40 mg
Cum arată Seltraz 20/40 mg şi conţinutul ambalajului
Comprimatele de Seltraz 20/40 mg sunt rotunde, biconvexe, de culoare galbenă, inscripţionate cu „P 20” cu cerneală neagră pe o faţă.
Cutie cu 2 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate gastrorezistente
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel