Tavanic i.v. 250 mg soluţie perfuzabilă

Substanță activa
Levofloxacină
Clasa ATC
J01MA
Format
solutie
Afecțiuni
infecţii ale plămânilor, tractului urinar, prostatei, pielii şi ţesuturilor de sub piele
Producător
Sanofi-Aventis Deutschland GmbH
Acțiune terapeutică
antibiotic

Ce este Tavanic soluţie perfuzabilă şi pentru ce se utilizează

Denumirea medicamentului dumneavoastră este Tavanic soluţie perfuzabilă. Tavanic soluţie perfuzabilă conţine o substanţă denumită levofloxacină. Aceasta aparţine grupului de medicamente denumite antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic de tipul „chinolonelor”. Acţionează omorând bacteriile care provoacă infecţii în corpul dumneavoastră.
Tavanic soluţie perfuzabilă poate fi utilizat pentru a trata infecţii ale:
 Plămânilor, la pacienţii cu pneumonie (dobândită în comunitate);
 Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau vezicii urinare;
 Prostatei, dacă aveţi o infecţie de lungă durată;
 Pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor. Aceste ţesuturi sunt denumite uneori „ţesuturi moi”.

Înainte de a vi se administra Tavanic soluţie perfuzabilă

Nu utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră în următoarele situaţii:
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la levofloxacină, la oricare altă chinolonă, cum sunt mefloxacină, ciprofloxacină sau ofloxacină sau la oricare dintre celelalte componente ale Tavanic soluţie perfuzabilă (enumerate mai jos, la punctul 6).
Semnele unei reacţii alergice includ: erupţie trecătoare pe piele, dificultăţi de respiraţie sau înghiţire, umflarea buzelor, feţei, gâtului sau limbii;
– dacă aţi avut vreodată convulsii (epilepsie);
– dacă aţi avut vreodată o problemă cu tendoanele dumneavoastră, cum este tendinita, care au fost legate de tratamentul cu un antibiotic tip „chinolonă”. Tendonul este o cordon care leagă muşchiul de schelet;
– dacă sunteţi copil sau adolescent în perioada de creştere (cu vârsta sub 18 ani). Soluţia perfuzabilă este destinată numai pentru adulţi şi nu trebuie administrată copil sau adolescent în perioada de creştere, deoarece poate afecta cartilajul de creştere;
– dacă sunteţi gravidă, aţi putea rămâne gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă;
– dacă alăptaţi.
Nu utilizaţi acest medicament în cazul în care vă aflaţi în vreuna din situaţiile de mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră, cu asistenta medicală sau cu farmacistul înainte de a utiliza Tavanic soluţie perfuzabilă.
Aveţi grijă deosebită când vi se administrează Tavanic soluţie perfuzabilă
Înainte să utilizaţi Tavanic
Probleme cu inima
Trebuie luate măsuri de precauţie când utilizaţi acest fel de medicament, dacă v-aţi născut cu sau aveţi istoric în familie de interval QT prelungit (observat pe ECG, înregistrare electrică a inimii), aveţi tulburări de echilibru ale substanţelor chimice din sânge (mai ales nivel scăzut de potasiu sau magneziu în sânge), aveţi un ritm al inimii foarte lent (numit bradicardie), aveţi o inimă slabă (insuficienţă cardiacă), aveţi istoric de atac de inimă (infarct miocardic), sunteţi femeie sau vârstnic sau utilizaţi alte medicamente care duc la modificări anormale ale ECG (vezi pct. Utilizarea altor medicamente).
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului înainte de a utiliza Tavanic soluţie perfuzabilă dacă:
– Aveţi vârsta 65 de ani sau peste, deoarece sunteţi mai susceptibil să aveţi o inflamaţie şi/sau ruptură de tendon;
– Utilizaţi corticosteroizi, uneori denumiţi steroizi (vezi şi „Utilizarea altor medicamente”).
– Aţi avut vreodată convulsii (epilepsie);
– Aţi avut afectări ale creierului datorate unui atac cerebral sau altor leziuni ale creierului;
– Aveţi probleme cu rinichii, deoarece s-ar putea să aveţi nevoie de o doză mai mică din acest medicament (vezi şi „Adulţi cu probleme ale rinichilor”, de la punctul „Cum vi se administrează Tavanic soluţie perfuzabilă”);
– Aveţi o afecţiune cunoscută sub denumirea „deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază”. Sunteţi mai susceptibil să aveţi probleme grave de sânge dacă luaţi acest medicament;
– Aţi avut vreodată probleme psihice;
– Aţi avut vreodată probleme cu inima, luaţi medicamente cunoscute că afectează ritmul în care bate inima dumneavoastră sau aveţi valori scăzute ale sărurilor în sânge, de exemplu potasiu sau magneziu vezi şi „Utilizarea altor medicamente”);
– Aveţi diabet zaharat şi primiţi tratament cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu glibenclamidă) sau cu insulină, puteţi prezenta hipoglicemie (valoare foarte mică a glucozei din sânge). Se recomandă să vă verificaţi periodic glicemia;
– Aţi avut vreodată probleme cu ficatul.
Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în vreuna din situaţiile de mai sus, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei sau farmacistului înainte să vi se administreze Tavanic soluţie perfuzabilă.
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă observaţi:
– diaree apoasă, care poate fi cu sânge, în timpul sau după tratament. Acestea pot fi semnele unei probleme severe la nivelul intestinului (vezi şi „ REACŢII ADVERSE POSIBILE”);
– durere şi inflamaţie a tendoanelor. Nu trebuie să vă mobilizaţi membrul afectat, pentru a evita afectarea tendonului (vezi şi „ REACŢII ADVERSE POSIBILE”);
– convulsii (vezi şi „ REACŢII ADVERSE POSIBILE”).
Protejaţi-vă pielea de lumina solară
Nu vă expuneţi direct la soare în timpul utilizării acestui medicament, deoarece pielea dumneavoastră va deveni mult mai sensibilă la soare şi poate suferi arsuri, furnicături sau apariţia de vezicule severe, dacă nu vă luaţi următoarele măsuri de precauţie:
 Asiguraţi-vă că utilizaţi o cremă cu factor crescut de protecţie solară.
 Purtaţi întotdeauna o pălărie şi haine care să vă acopere braţele şi picioarele.
 Evitaţi statul la plajă.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente. Acestea includ medicamentele eliberate fără prescripţie medicală, inclusiv medicamentele pe bază de plante, deoarece Tavanic soluţie perfuzabilă poate modifica modul de acţiune al altor medicamente. De asemenea, alte medicamente pot modifica modul de acţiune al Tavanic soluţie perfuzabilă.
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi alte medicamente care pot modifica ritmul inimii dumneavoastră: medicamente care aparţin grupului de antiaritmice ( de exemplu chinidina, hidrochinidina, disopiramida, amiodarona, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), antidepresive triciclice, unele antimicrobiene (care aparţin grupului de macrolide), unele antipsihotice.
În special, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece acestea pot creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse, dacă sunt luate împreună cu Tavanic soluţie perfuzabilă:
 Corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi –utilizaţi pentru bolile inflamatorii. Puteţi fi mai susceptibil să vi se inflameze şi/sau să vi se rupă tendoanele.
 Warfarină – utilizată pentru subţierea sângelui. Puteţi fi mai susceptibil să aveţi o sângerare. S-ar putea ca medicul dumneavoastră să vă facă periodic teste de sânge, pentru a controla cât de bine se poate coagula sângele dumneavoastră.
 Teofilină – utilizată pentru probleme de respiraţie. Sunteţi mai susceptibil să faceţi o convulsie, dacă utilizaţi acest medicament împreună cu Tavanic soluţie perfuzabilă.
 Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) – utilizate pentru durere şi inflamaţie, cum sunt acid acetilsalicilic, ibuprofen, fenbufen, ketoprofen şi indometacină. Sunteţi mai susceptibil să faceţi o convulsie dacă luaţi aceste medicamente împreună cu Tavanic soluţie perfuzabilă.
 Ciclosporină – utilizată după transplantul de organ. Sunteţi mai susceptibil să aveţi reacţiile adverse ale ciclosporinei.
 Probenecid –utilizat pentru tratamentul gutei, şi cimetidină –utilizată pentru tratamentul ulcerului şi al arsurilor la nivelul stomacului. Trebuie să aveţi grijă deosebită dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente împreună cu Tavanic soluţie perfuzabilă. Dacă aveţi probleme cu rinichii, medicul dumneavoastră s-ar putea să vă administreze o doză mai mică.
Teste pentru detectarea opiaceelor în urină
La pacienţii cărora li se administrează Tavanic soluţie perfuzabilă, pot să apară rezultate fals pozitive pentru medicamente utilizate împotriva durerii puternice, denumite „opioide”. Dacă medicul dumneavoastră doreşte să vă facă un test de urină, informaţi-l că utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Nu trebuie să vi se administreze Tavanic soluţie perfuzabilă dacă:
– sunteţi gravidă, aţi putea rămâne gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă;
– alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Puteţi avea reacţii adverse după ce vi s-a administrat acest medicament, incluzând ameţeli, somnolenţă, senzaţie de învârtire a lucrurilor din jur (vertij) sau tulburări de vedere. Unele dintre aceste reacţii adverse vă pot afecta capacitatea de concentrare şi viteza de reacţie. Dacă observaţi aceste manifestări, nu conduceţi vehicule şi nu efectuaţi activităţi care necesită atenţie sporită.
Informaţii importante privind unele componente ale Tavanic soluţie perfuzabilă
Acest medicament conţine clorură de sodiu (sare). Tavanic soluţie perfuzabilă conţine 177,1mg până la 185,7 mg de sodiu pe doza de 250 mg. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.

Cum să utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă

Cum vi se administrează Tavanic soluţie perfuzabilă
– Tavanic soluţie perfuzabilă este un medicament pentru utilizare în spital.
– Va fi administrat de către medicul dumneavoastră sau asistenta medicală, sub forma unei injecţii. Injectarea se va face într-una din venele dumneavoastră şi vi se va administra o perioadă de timp (aceasta se numeşte perfuzie intravenoasă).
– Pentru o doză de 250 mg Tavanic soluţie perfuzabilă, durata perfuziei trebuie să fie de 30 de minute sau mai mult.
– Pentru o doză de 500 mg Tavanic soluţie perfuzabilă, durata perfuziei trebuie să fie de 60 de minute sau mai mult.
– Trebuie supravegheate îndeaproape ritmul cardiac şi tensiunea arterială, deoarece reacţiile adverse posibile care au fost observate în timpul perfuziei cu un antibiotic similar, sunt bătăi neobişnuit de rapide ale inimii şi scăderea trecătoare a tensiunii arteriale. Dacă în timpul perfuziei vă scade marcat tensiunea arterială, aceasta trebuie oprită imediat.
Cât Tavanic soluţie perfuzabilă trebuie să vi se administreze
Dacă nu sunteţi sigur de ce vi se administrează Tavanic soluţie perfuzabilă sau dacă aveţi orice nelămuriri despre cât Tavanic soluţie perfuzabilă vi se administrează, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei sau farmacistului.
 Medicul dumneavoastră va decide cât Tavanic soluţie perfuzabilă trebuie să vi se administreze.
 Doza va depinde de tipul infecţiei pe care o aveţi şi de localizarea ei în organismul dumneavoastră.
 Durata tratamentului dumneavoastră va depinde de cât de gravă este infecţia.
Adulţi şi pacienţi vârstnici
 Pneumonie: 500 mg o dată sau de două ori pe zi.
 Infecţii ale tractului urinar, incluzând infecţii ale rinichilor sau vezicii urinare: 250 mg o dată pe zi (doza poate fi crescută în cazul unor infecţii severe).
 Infecţii ale prostatei: 500 mg o dată pe zi.
 Infecţii ale pielii şi ţesuturilor de sub piele, incluzând infecţii ale muşchilor: 500 mg de două ori pe zi.
Adulţi cu probleme ale rinichilor
S-ar putea ca medicul dumneavoastră să vă administreze o doză mai mică.
Copii şi adolescenţi
Acest medicament nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi.
Dacă vi se administrează mai mult decât trebuie din Tavanic soluţie perfuzabilă
Este puţin probabil ca medicul dumneavoastră sau asistenta medicală să vă administreze mai mult medicament decât este recomandat. Medicul dumneavoastră şi asistenta vă vor supraveghea evoluţia şi vor verifica cât din medicament vă este administrat. Întrebaţi întotdeauna dacă nu sunteţi sigur de ce primiţi o doză de medicament.
Dacă vi se administrează mai mult decât trebuie din Tavanic soluţie perfuzabilă, poate să determine apariţia următoarelor efecte: convulsii, confuzie, ameţeli, stare de conştienţă alterată şi tulburări cardiace, determinând bătăi neregulate ale inimii, precum şi senzaţie de rău (greaţă).
Dacă uitaţi să utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă
Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vor avea instrucţiuni despre când să vă administreze acest medicament. Este puţin probabil să nu vi se administreze medicamentul aşa cum v-a fost prescris. Cu toate acestea, dacă credeţi că aţi omis o doză, informaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe asistenta medicală.
Dacă încetaţi să utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă
Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vor continua să vă administreze Tavanic soluţie perfuzabilă, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Dacă tratamentul este întrerupt prea devreme, starea dumneavoastră se poate agrava sau bacteria poate deveni rezistentă la medicament. După câteva zile de tratament cu soluţia perfuzabilă, medicul dumneavoastră poate decide să vă treacă la tratamentul cu comprimate, forma de administrare orală a medicamentului, până la încheierea tratamentului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Tavanic soluţie perfuzabilă poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Aceste reacţii sunt în general uşoare sau moderate şi dipar adesea după o scurtă perioadă de timp.
Frecvenţele reacţii adverse observate sunt definite după cum urmează:
• frecvente: afectează 1 până la 10 pacienţi din 100
• mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000
• rare: afectează 1 până la 10 pacienţi din 10000
• foarte rare: afectează mai puţin de 1 pacient din 10000.
• cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile.
Întrerupeţi utilizarea Tavanic soluţie perfuzabilă şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă observaţi următoarele reacţii adverse:
Foarte rare
– dacă aveţi o reacţie alergică. Semnele acesteia pot include: erupţii trecătoare pe piele, dificultăţi la înghiţire sau de respiraţie, umflarea buzelor, feţei, gâtului sau limbii.
Întrerupeţi utilizarea Tavanic soluţie perfuzabilă şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă observaţi vreuna dintre următoarele reacţii adverse grave – s-ar putea să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă:
Rare
– diaree apoasă, care poate fi cu sânge, posibil însoţită de colici la nivelul stomacului şi febră. Acestea pot fi semnele unei probleme severe la nivelul intestinului;
– durere şi inflamaţie a tendoanelor. Tendonul lui Achile este cel mai frecvent afectat şi în unele cazuri, se poate rupe;
– convulsii.
Foarte rare
– arsuri, furnicături, dureri sau amorţeli. Acestea pot fi semnele a ceea ce se numeşte „neuropatie”.
Cu frecvenţă necunoscută
– erupţii trecătoare severe pe piele, care pot să includă vezicule sau descuamări ale pielii din jurul buzelor, pleoapelor, gurii, nasului şi organelor genitale;
– pierderea poftei de mâncare, colorarea în galben a pielii şi ochilor, urină închisă la culoare, mâncărimi sau sensibilitate la nivelul stomacului (abdomenului). Acestea pot fi semne ale problemelor la nivelul ficatului.

Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă vreuna dintre următoarele reacţii adverse devine gravă sau durează mai mult de câteva zile:

Frecvente
– senzaţie de rău (greaţă) şi diaree;
– creşterea valorilor serice ale unor enzime hepatice;
– reacţii la locul injectării;
– inflamaţie a unei vene.
Mai puţin frecvente
– mâncărimi şi erupţie trecătoare pe piele;
– pierderea poftei de mâncare, disconfort la nivelul stomacului sau indigestie (dispepsie), stare de rău (vărsături) sau dureri la nivelul stomacului, senzaţia de balonare (flatulenţă), constipaţie;
– dureri de cap, ameţeli, senzaţie de învârtire a obiectelor din jur (vertij), somnolenţă, probleme legate de adormire, nervozitate;
– pot să apară rezultate anormale la testele de sânge datorită problemelor cu ficatul sau rinichii;
– modificări ale numărului de globule albe ale sângelui apărute la rezultatul unor teste de sânge;
– stare generală de slăbiciune;
– poate să crească numărul infecţiilor cu alte bacterii sau ciuperci, care pot necesita tratament.
Rare
– senzaţie de furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor (parestezie), tremurături;
– vă simţiţi stresat (anxietate), deprimat, aveţi probleme mintale, vă simţiţi neliniştit (agitaţie), confuz;
– bătăi rapide neregulate ale inimii sau tensiune arterială scăzută;
– dureri articulare sau musculare;
– apariţia cu uşurinţă a vânătăilor sau sângerărilor datorate scăderii numărului de plachete sanguine;
– număr scăzut de globule albe ale sângelui (numită neutropenie);
– dificultate în respiraţie sau respiraţie şuierătoare (bronhospasm);
– scurtarea respiraţiei (dispnee);
– mâncărimi severe sau urticarie.
Foarte rare
– sensibilitate crescută a pielii la razele solare şi la lumina ultravioletă;
– scăderea valorilor zahărului din sânge (hipoglicemie). Aceasta este importantă pentru pacienţii cu diabet zaharat;
– probleme cu auzul sau văzul, modificări ale gustului sau mirosului;
– vederea sau să auzirea lucrurilor care nu există în realitate (halucinaţii), modificări ale modului de judecată şi a gândurilor (reacţii psihotice), cu riscul de a avea idei sau acţiuni suicidare;
– reducerea circulaţiei sângelui (asemănător şocului anafilactic);
– slăbiciune musculară. Acesta simptom este important la pacienţii cu miastenia gravis (o boală rară a sistemului nervos);
– inflamaţia ficatului, modificări ale modului de funcţionare a rinichilor dumneavoastră şi ocazional, insuficienţă renală, care poate fi datorată unei reacţii alergice a rinichiului denumită nefrită interstiţială;
– febră, dureri în gât şi o senzaţie de disconfort general, care nu trece. Aceasta poate fi datorată scăderii numărului de globule albe ale sângelui;
– febră şi reacţii alergice la nivelul plămânilor.
Cu frecvenţă necunoscută
– tulburări cardiace: ritm al inimii anormal de rapid, ritm neregulat al inimii care pune viaţa în pericol, alterarea ritmului inimii (numit ”prelungirea intervalului QT”, observat pe ECG, activitatea electrică a inimii).
– număr scăzut de globule roşii ale sângelui (anemie). Aceasta poate face pielea palidă sau galbenă datorită distrugerii globulelor roşii ale sângelui şi scăderii numărului tuturor celulelor sanguine.
– răspuns imun exagerat (hipersensibilitate);
– transpiraţie excesivă (hiperhidroză);
– durere, incluzând durere la nivelul spatelui, în piept şi la extremităţi;
– probleme de mişcare şi mers;
– crize de porfirie la pacienţii care au deja porfirie (o boală metabolică foarte rară);
– inflamaţie a vaselor de sânge care transportă sângele prin corp, datorită unei reacţii alergice.
– modificări ale electrocardiogramei (prelungirea intervalului QT), posibil determinând ritm cardiac anormal;
– tinitus (senzaţia de zgomote în urechi).
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului.

Cum se păstrează Tavanic soluţie perfuzabilă

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Acest medicament trebuie păstrat în cutie până la utilizare, pentru a fi protejat de lumină. Nu este necesară protejarea de lumină în timpul injectării sau timp de trei zile după ce a fost scos din cutie, dacă este păstrat în condiţiile luminii de interior.
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original
Nu utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP.
Nu utilizaţi Tavanic soluţie perfuzabilă dacă observaţi că soluţia nu este limpede, nu are culoare galben-verzui şi/sau are particule.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Tavanic soluţie perfuzabilă
– Substanţa activă este levofloxacină. Un ml de soluţie perfuzabilă conţine levofloxacină 5 mg.
Fiecare flacon din sticlă de 50 ml conţine levofloxacină 250 mg.
– Celelalte componente sunt: clorură de sodiu, acid clorhidric concentrat, hidroxid de sodiu, apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Tavanic soluţie perfuzabilă şi conţinutul ambalajului
Tavanic soluţie perfuzabilă se prezintă sub formă de soluţie limpede, de culoare galben-verzui.
Tavanic soluţie perfuzabilă este disponibil în flacoane din sticlă.
 Cutie cu un flacon din sticlă a 50 ml soluţie perfuzabilă.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”