Topiramat Egis aparţine unui grup de medicamente numit „medicamente antiepileptice”. Este utilizat pentru:
Tratamentul convulsiilor în monoterapie la adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.
Tratamentul convulsiilor împreună cu alte medicamente la adulţi şi copii cu vârsta peste 2 ani
Pentru a preveni durerile de cap de tip migrenă la adulţi
Nu utilizaţi Topiramat Egis
dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la topiramat sau la oricare dintre celelalte componente ale Topiramat Egis (prezentate la pct. 6)
pentru prevenirea migrenei dacă sunteţi gravidă sau sunteţi în perioada fertilă şi nu utilizaţi niciun contraceptiv eficace (pentru mai multe informaţii vezi pct. „Sarcina şi alăptarea”).
Dacă nu sunteţi sigur că vreuna din cele menţionate se aplică în cazul dumneavostră, adresaţi-vă medicului sau farmacistului înainte să utilizaţi Topiramat Egis
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Topiramat Egis
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Topiramat Egis dacă:
aveţi probleme cu rinichii, mai ales în ceea ce priveşte existenţa pietrelor la rinichi, sau efectuaţi şedinţe de dializă
aţi suferit în trecut de anomalii la nivelul sângelui sau lichidelor din corp (acidoză metabolică)
aveţi probleme hepatice
aveţi probleme cu ochii, mai ales glaucom
aveţi probleme de creştere
sunteţi sub dietă de grăsimi (dietă cetogenică)
Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în una din situaţiile de mai sus discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Topiramat Egis.
Este important pentru dumneavoastră să nu întrerupeţi tratamentul fără a consulta medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza alte medicamente care conţin topiramat care vă sunt date ca alternativă la Topiramat Egis.
Este posibil să suferiţi o scădere în greutate în timpul tratamentului cu Topiramat Egis de aceea greutatea corporală trebuie verificată cu regularitate atâta timp cât utilizaţi acest medicament. Dacă pierderea în greutate este semnificativă sau creşterea în greutate a unui copil sub tratament cu acest medicament nu este suficientă trebuie să consultaţi medicul dumneavoastră.
Rareori, pacienţii aflaţi în tratament cu medicamente antiepileptice cum este şi Topiramat Egis pot avea idei de autoagresiune sau de suicid. Oricând aveţi astfel de gânduri, contactaţi medicul dumneavoastră.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală, vitamine şi medicamente din plante. Topiramat Egis şi unele medicamente se pot influenţa reciproc. Uneori este nevoie de ajustarea dozelor celorlalte medicamente sau doza de Topiramat Egis.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi în mod special:
alte medicamente care influenţează sau scad modul de gândire, puterea de concentrare, sau coordonarea musculară (ca de exemplu depresive ale sistemului nervos central cum sunt relaxante musculare sau sedative).
anticoncepţionale. Topiramat Egis poate scădea efectul anticoncepţionalelor.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi modificări ale sângerării menstruale în timpul administrării concomitente a anticoncepţionalelor şi Topiramat Egis.
Trebuie să aveţi o listă a tuturor medicamentelor pe care le utilizaţi. Arătaţi această listă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza un medicament nou.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă utilizaţi alte medicamente care includ alte medicamente antiepileptice, risperidonă, litiu, hidroclorotiazidă, metformin, pioglitazonă, gliburid, amitriptilină, propranolol, diltiazem, venlafaxină, flunarazină.
Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în una din situaţiile de mai sus discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Topiramat Egis.
Utilizarea Topiramat Egis împreună cu alimente şi băuturi
Puteţi lua Topiramat Egis cu sau fără alimente. Trebuie să beţi multe lichide în timpul tratamentului cu Topiramat Egis pentru a preveni formarea calculilor renali. Trebuie să evitaţi consumul de alcool în timpul tratamentului cu Topiramat Egis.
Sarcina şi alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, doriţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi înainte de a începe tratamentul cu Topiramat Egis. Similar altor medicamente antiepileptice, există un risc de afectare a fătului dacă Topiramat Egis este utilizat în timpul sarcinii. Asiguraţi-vă că vă sunt foarte clare riscurile şi beneficiile tratamentului antiepileptic cu Topiramat Egis în timpul sarcinii.
Nu trebuie să utilizaţi Topiramat Egis pentru profilaxia migrenei dacă sunteţi gravidă sau sunteţi în perioada fertilă şi nu folosiţi metode contraceptive eficace.
Mamele care alăptează trebuie să anunţe cât mai repede posibil medicul dacă sunt sub tratament cu Topiramat Egis şi observă orice schimbare la copil.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În timpul tratamentului cu Topiramat Egis pot să apară ameţeli, oboseală şi probleme de vedere. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje înainte de a vorbi cu medicul dumneavoastră
Informaţii importante privind unele componente ale Topiramat Egis
Topiramat Egis conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, contactaţi-l înainte de a lua acest medicament.
Utilizaţi întotdeauna Topiramat Egis exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Utilizaţi Topiramat Egis exact cum v-a fost prescris. Medicul dumneavoastră va iniţia tratamentul cu doze mai mici şi va creşte treptat doza până la doza optimă eficace pentru dumneavoastră.
Comprimatele de Topiramat Egis trebuie înghiţite întregi. Evitaţi mestecarea comprimatelor deoarece au un gust amar.
Topiramat Egis poate fi administrat înainte, în timpul sau după masă. Consumaţi o cantitate suficientă de lichide în timpul tratamentului cu Topiramat Egis pentru a preveni formarea calculilor renali.
Dacă aţi utilizat mai mult Topiramat Egis decât trebuie
Contactaţi imediat medicul. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră.
Vă puteţi simţi adormit sau obosit, sau puteţi avea mişcări anormale ale corpului, probleme de a sta sau de a vă mişca, vă puteţi simţi ameţit din cauza tensiunii arteriale scăzute sau puteţi prezenta bătăi anormale ale inimii sau convulsii.
Supradozajul poate avea loc şi în cazul în care utilitzaţi Topiramat Egis împreună cu alte medicamente.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Topiramat Egis
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât mai repede după ce vă aminitiţi. Dacă este timpul pentru următoarea doză omiteţi doza uitată şi continuaţi tratamentul în mod normal. Dacă uitaţi să luaţi două sau mai multe doze contactaţi imediat medicul dumneavoastră.
Nu luaţi o doză dublă (două doze în acelaşi timp) pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Topiramat Egis
Nu întrerupeţi tratamentul cu acest medicament decât la indicaţia medicului dumneavoastră. Simptomele dumneavoastră pot reveni. Dacă medicul dumneavoastră decide întreruperea tratamentului doza va fi scăzută treptat timp de câteva zile.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Topiramat Egis poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Frecvenţa reacţiilor adverse este prezentată mai jos utilizând următoarea convenţie:
foarte frecvente (afectează mai mult de 1 utilizator din 10)
frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100)
mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000)
rare (afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000)
foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000)
cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
Reacţiile adverse foarte frecvente includ:
Pierdere în greutate
Furnicături în mâini sau picioare
Amorţeală sau somnolenţă
Ameţeli
Diaree
Greaţă
Nas înfundat, secreţii nazale şi dureri în gât
Oboseală
Depresie
Reacţiile adverse frecvente includ:
Modificări ale dispoziţiei sau de comportament, incluzând furie, nervozitate, tristeţe
Creştere în greutate
Scăderea sau pierderea poftei de mâncare
Scăderea numărului de celule roşii din sânge
Modificări în modul de gândire şi a atenţiei, incluzând confuzie, probleme de concentrare, probleme de memorie sau greutate în gândire
Vorbire neclară
Stângăcie sau probleme la mers
Mişcări involuntare ale braţelor, mâinilor sau picioarelor
Scăderea simţului tactil sau emoţional
Mişcări involuntare ale ochilor
Distorsionări ale gustului
Tulburări vizuale, vedere înceţoşată, vedere dublă
Zgomote în urechi
Durere la nivelul urechii
Scurtarea respiraţiei
Sîngerări nazale
Vărsături
Constipaţie
Dureri de stomac
Indigestie
Gură uscată
Furnicături sau senzaţie de amorţeală la nivelul gurii
Litiază renală
Urinări frecvente
Dureri la urinare
Căderea părului
Erupţii cutanate tranzitorii şi/sau mâncărimi ale pielii
Dureri articulare
Spasme musculare, slăbiciune musculară
Dureri în piept
Febră
Lipsă de putere
Stare generală proastă sau senzaţie de rău
Reacţii alergice
Reacţiile adverse mai puţin frecvente includ:
Cristalurie
Formulă sanguină modificată incluzând reducerea numărului celulelor albe din sânge, sau a plachetelor sanguine, sau creşteri ale valorilor eozinofilelor
Bătăi neregulate ale inimii sau rărirea bătăilor inimii
Umflarea ganglionilor la nivelul gâtului, subaxilari sau inghinali
Creşterea frecvenţei convulsiilor
Probleme de comunicare verbală
Hipersecreţie salivară
Nelinişte sau creşterea activităţii fizice şi mentale
Pierderea conştienţei
Stare de leşin
Mişcări încete sau diminuate
Tulburări de somn sau somn de proastă calitate
Diminuarea sau distorsionarea gustului
Probleme la scris
Senzaţii sau mişcări sub piele
Probleme ale ochilor incluzând uscăciunea ochilor, sensibilitate la lumină, spasme involuntare, vedere întreruptă sau diminuată
Scăderea sau pierderea auzului
Voce răguşită
Inflamarea pancreasului
Gaze
Arsuri la stomac
Pierderea sensibilităţii la nivelul cavităţii bucale
Sângerări gingivale
Senzaţie de saţietate sau balonare
Durere sau senzaţie de arsură în gură
Miros specific al respiraţiei
Pierdere de urină şi/sau fecale
Senzaţie urgentă de urinare
Dureri la nivelul rinichilor şi/sau a vezicii urinare cauzate de calculi renali
Scăderea sau suprimarea sudoraţiei
Decolorarea pielii
Umflături localizate în piele
Umflarea feţei
Umflarea încheieturilor
Rigiditate musculo-scheletală
Creşterea acidităţii sanguine
Scăderea concentraţiei plasmatice de potasiu
Creşterea poftei de mâncare
Creşterea senzaţiei de sete şi ingerarea unor cantităţi mari de lichide
Scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în poziţie verticală
Bufeuri
Simptome asemănătoare gripei
Extremităţi reci (faţa, mâinile)
Probleme la învăţare
Tulburări ale funcţiei sexuale (disfuncţie erectilă, lipsa libidoului)
Halucinaţii
Scăderea comunicării verbale
Reacţiile adverse rare includ:
Sensibilitate excesivă a pielii
Tulburări ale gustului
Glaucom care este un blocaj al fluidelor la nivelul ochiului determinat de creşterea presiunii oculare, durere şi scăderea acuităţii vizuale
Acidoză la nivelul tubilor renali
Reacţii cutanate severe care includ sindromul Stevens-Johnson, o afecţiune care poate pune în pericol viaţa în care se face o separare a straturilor pielii, eritem polimorf, o situaţie în care se înmulţesc petele roşii de pe piele formând pustule
Perturbări ale mirosului
Umflături în jurul ochilor
Sindrom Raynaud. O boală care afectează vasele de sânge la nivelul degetelor de la mâini şi picioare, urechilor, şi determină apariţia durerii şi a sensibilităţii la frig
Calcifierea ţesuturilor (calcinoză)
Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută:
Maculopatie care este o afecţiune a maculei, cu pete mici pe retină care scad acuitatea vizuală. Anunţaţi imediat medicul dumneavoastră dacă prezentaţi o modificare sau o scădere a acuităţii vizuale.
Umflarea conjunctivei oculare
Necroliză toxică epidermică care este o formă mai severă decât sindromul Stevens-Johnson (vezi Reacţii adverse mai puţin frecvente)
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agraveazǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Topiramat Egis după data de expirare înscrisă pe etichetă după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30oC.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Topiramat Egis
– Substanţa activă este topiramat. Fiecare comprimat filmat de Topiramat Egis conţine topiramat 25, 50 mg.
– Celelalte componente sunt:
Topiramat Egis 25 mg:
Nucleu
Lactoză monohidrat, amidon glicolat de sodiu tip A, copovidonă, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Film
Hipromeloză, polidextroză, macrogol 8000, dioxid de titan (E171), trietilcitrat.
Topiramat Egis 50 mg: Nucleu Lactoză monohidrat, amidon glicolat de sodiu tip A, copovidonă, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru. Film Oxid roşu de fer (E172), oxid galben de fer (E172), macrogol 3350, alcool polivinilic, talc, dioxid de titan (171)
Cum arată Topiramat Egis şi conţinutul ambalajului
Topiramat Egis 25 mg comprimate filmate:
Comprimate filmate de culoare albă, rotunde, marcate cu „T” pe o faţă şi „25” pe cealaltă faţă.
Topiramat Egis 50 mg comprimate filmate: Comprimate filmate de culoare portocalie, rotunde, marcate cu „T” pe o faţă şi „50” pe cealaltă faţă.
Cutie cu blistere Aluminiu/Aluminiu a 28, 30, 60, 100 sau 200 comprimate filmate
Cutie cu blistere PVC/PVDC/Alu a 28, 30, 60, 100 sau 200 comprimate filmate
Cutie cu un flacon PEID a 28, 30, 60, 100 sau 200 comprimate filmate
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel