VALCYTE aparţine unui grup de medicamente, care acţionează în mod direct pentru a preveni înmulţirea virusurilor. În organism, substanţa activă conţinută în comprimate-valganciclovir este transformată în ganciclovir. Ganciclovirul previne înmulţirea virusului numit citomegalovirus (CMV) şi pătrunderea în celulele sănătoase. La pacienţii cu un sistem imunitar slăbit, CMV poate determina apariţia infecţiei în organism. Această infecţie poate pune viaţa în pericol.
VALCYTE este utilizat:
Nu luaţi VALCYTE
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VALCYTE
Studiile efectuate până în prezent nu sunt suficiente pentru a demonstra cum acţionează acest medicament la copii .
Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Dacă luaţi alte medicamente în acelaşi timp cu VALCYTE, asocierea acestora poate afecta cantitatea de medicament care ajunge în circulaţia sanguină sau poate cauza efecte dăunătoare. Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă luaţi deja medicamente care conţin unul din următoarele:
Folosirea VALCYTE împreună cu alimente şi băuturi
VALCYTE trebuie administrat concomitent cu ingestia de alimente. Dacă nu puteţi mânca, din oricare motiv, trebuie să luaţi totuşi doza dumneavoastră de VALCYTE în mod obişnuit.
Sarcina şi alăptarea
Nu trebuie să luaţi VALCYTE dacă sunteţi gravidă decât dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat aceasta. Dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră. Administrarea de VALCYTE în timpul sarcinii poate avea efecte dăunătoare asupra copilului nenăscut.
Nu trebuie să luaţi VALCYTE dacă alăptaţi. Dacă medicul dumneavoastră vă recomandă iniţerea tratamentului cu VALCYTE, trebuie să întrerupeţi alăptarea, înainte de a începe să luaţi comprimatele.
Femei aflate la vârsta fertilă
Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode de contracepţie eficace în timpul tratamentului cu VALCYTE.
Bărbaţi
Bărbaţii ale căror partenere pot rămâne gravide trebuie să folosească prezervativ în timpul tratamentului cu VALCYTE şi trebuie să continue utilizarea prezervativelor timp de 90 de zile după terminarea tratamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi orice utilaje sau maşini dacă vă simţiţi ameţit, obosit, nesigur sau confuz în timp ce luaţi acest medicament.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Luaţi întotdeauna VALCYTE exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Trebuie să fiţi atenţi atunci când manipulaţi comprimatele. Nu le spargeţi sau zdrobiţi. Trebuie să le înghiţiţi întregi şi, de câte ori este posibil, concomitent cu ingestia de alimente. Dacă atingeţi în mod accidental comprimatele sparte, spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun din abundenţă. Dacă vă intră în ochi orice cantitate de pulbere provenită din comprimate, clătiţi-vă ochii din abundenţă cu apă sterilă sau cu apă plată, dacă nu aveţi la dispoziţie apă sterilă.
Pentru a evita supradozajul trebuie să luaţi numărul de comprimate prescris de către medicul dumneavoastră.
VALCYTE comprimate trebuie administrat, atunci când este posibil, concomitent cu ingestia de alimente – vezi pct. 2.
Adulţi:
Prevenirea infecţiei cu CMV la pacienţii cu transplant
Trebuie să începeţi administrarea acestui medicament în decursul intervalului de 10 zile de la transplant. Doza uzuală este de două comprimate luate O DATĂ pe zi. Trebuie să începeţi administrarea acestui medicament în decursul intervalului de 10 zile de la transplant şi să continuaţi administrarea acestei doze până la 100 de zile după transplant. Dacă vi s-a efectuat un transplant de rinichi, medicul dumneavoastră vă poate sfătui să luaţi comprimatele o perioadă de 200 zile
Tratamentul retinitei cu CMV activă la pacienţii cu SIDA (numit tratament de inducţie)
Doza uzuală de VALCYTE este de două comprimate luate de DOUĂ ORI pe zi, timp de 21 de zile (trei săptămâni). Nu luaţi această doză mai mult de 21 de zile, decât dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat, deoarece aceasta poate creşte riscul apariţiei reacţiilor adverse. .
Tratamentul de lungă durată la pacienţii cu SIDA pentru prevenirea recurenţei inflamaţiei active cu retinită CMV activă (numit tratament de întreţinere)
Doza uzuală este de două comprimate luate O DATĂ pe zi. Ar trebui să încercaţi să luaţi comprimatele la aceeaşi oră în fiecare zi. Medicul dumneavoastră vă va sfătui cât timp trebuie să luaţi VALCYTE. Dacă retinita s-a agravat în timp ce luaţi această doză, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande repetarea tratamentului de inducţie (descris mai sus) sau să decidă administrarea unui alt medicament pentru tratarea infecţiei cu CMV.
Vârstnici
VALCYTE nu a fost studiat la pacienţii vârstnici.
Pacienţii cu afecţiuni ale rinichilor
Dacă rinichii dumneavoastră nu funcţionează normal, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să luaţi mai puţine comprimate în fiecare zi sau să luaţi comprimatele doar în anumite zile ale fiecărei săptămâni. Este foarte important ca dumneavoastră să luaţi doar numărul de comprimate recomandat de către medicul dumneavoastră.
Pacienţii cu afecţiuni ale ficatului
VALCYTE nu a fost studiat la pacienţii cu afecţiuni ale ficatului.
Dacă aţi luat mai mult VALCYTE decât trebuie
Dacă aţi luat, sau credeţi că aţi luat mai multe comprimate decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Administrarea mai
multor comprimate poate provoca reacţii adverse grave care vă afectează în special sângele sau rinichii. Se poate să fie necesar să fiţi tratat în spital.
Dacă aţi uitat să luaţi VALCYTE
Dacă aţi uitat să vă luaţi comprimatele, luaţi doza uitată cât de curând vă amintiţi şi apoi utilizaţi cealaltă doză conform schemei terapeutice. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi VALCYTE
Nu trebuie să opriţi tratamentul, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră v-a spus acest lucru.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, VALCYTE poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii alergice
Până la 1 din fiecare 100 de persoane pot avea o reacţie alergică bruscă şi severă la valganciclovir (şoc anafilactic).
ÎNTRERUPEŢI administrarea de VALCYTE şi mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital, dacă prezentaţi una din următoarele manifestări:
Reacţiile adverse care au apărut în timpul tratamentului cu valganciclovir sau ganciclovir sunt prezentate mai jos.
Reacţii adverse foarte frecvente (care afectează mai mult de 1 pacient din 10):
Reacţii adverse frecvente (care afectează 1 până la 10 pacienti din 100):
Reacţii adverse mai puţin frecvente (care afectează 1 până la 10 pacienti din 1.000):
Reacţii adverse rare (care afectează 1 până la 10 pacienti din 10.000):
Efecte asupra sângelui: întreruperea producerii tuturor tipurilor de celule sanguine (hematii, leucocite şi trombocite) în măduva osoasă.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi VALCYTE după data de expirare înscrisă cutie sau pe etichetă, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine VALCYTE
Substanţa activă este valganciclovir 450 mg, sub formă de clorhidrat de valganciclovir 496,3 mg.
Celelalte componente ale comprimatului sunt: povidonă K30, crospovidonă, celuloză microcristalină şi acid stearic. Componentele filmului sunt: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 400, oxid roşu de fer (E 172) şi polisorbat 80.
Cum arată VALCYTE şi conţinutul ambalajului
VALCYTE sunt comprimate filmate ovale, de culoare roz, gravate cu „VGC” pe una dintre feţe şi cu „450” pe cealaltă faţă.
VALCYTE este disponibil în cutii cu flacoane care conţin 60 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
ROCHE ROMÂNIA SRL. Piaţa Presei Libere, Nr. 3-5
Clădirea City Gate-Turnul de Sud, Etajele 4A, 5 şi 6 Sector 1, Bucureşti, România
Fabricantul
ROCHE PHARMA AG
Emil-Barell-Strasse 1
79639 Grenzach-Wyhlen, Germania
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
VALCYTE: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, România, Republica Slovacă, Spania, Suedia, Marea Britanie RoVALCYTE: Franţa, Portugalia
Acest prospect a fost aprobat în Decembrie 2011
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel