Vanatex HCT, 80 mg/12,5 mg / 160 mg/12,5 / 160 mg/25 mg, comprimate filmate

Producător: Pharmaceutical Works POLPHARMA SA
Substanță activa
Valsartan/hidrodorotiazidă
Clasa ATC
C09DA
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
hipertensiune arterială
Producător
Pharmaceutical Works POLPHARMA SA
Acțiune terapeutică
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, ajută la controlul tensiunii arteriale mari; diuretice tiazidice (cunoscute şi sub numele de „comprimate pentru eliminarea apei")

Ce este Vanatex HCT şi pentru ce se utilizează

Vanatex HCT comprimate filmate conţine două substanţe active numite valsartan şi hidroclorotiazidă. Ambele substanţe ajută la controlul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială).

  • Valsartanul aparţine unei clase de medicamente numite „antagonişti ai receptorilor angiotensinei II” care ajută la controlul tensiunii arteriale mari. Angiotensina II este o substanţă produsă în organism care determină îngustarea vaselor de sânge, provocând astfel creşterea tensiunii arteriale. Valsartanul acţionează prin blocarea efectului angiotensinei II. Ca rezultat, vasele de sânge se relaxează şi tensiunea arterială scade.
  • Hidroclorotiazida aparţine unui grup de medicamente denumite „diuretice tiazidice” (cunoscute şi sub numele de „comprimate pentru eliminarea apei”).

Hidroclorotiazida creşte cantitatea de urină eliminată, ceea ce determină, de asemenea, scaderea tensiunii arteriale.

Vanatex HCT este utilizat în tratamentul tensiunii arteriale mari în cazul în care aceasta nu poate fi controlată adecvat prin administrarea unei singure substanţe.

Tensiunea arterială mare sporeşte efortul inimii şi al arterelor. Dacă nu este tratată, aceasta poate să lezeze vasele de sânge din creier, inimă şi rinichi şi poate duce la accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă sau insuficienţă renală. Tensiunea arterială mare creşte riscul de infarct miocardic. Scăderea tensiunii arteriale la valori normale vă reduce riscul de apariţie a acestor boli.

Înainte să utilizaţi Vanatex HCT

Nu utilizaţi Vanatex HCT

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la valsartan, hidrodorotiazidă, derivaţi de sulfonamidă (substanţe chimice înrudite cu hidroclorotiazida) sau la oricare dintre celelalte componente ale Vanatex HCT.
  • dacă sunteţi gravidă, în mai mult de 3 luni de sarcină (de asemenea, este mai bine să evitaţi Vanatex HCT în perioada de început a sarcinii- vezi secţiunea Sarcină)
  • dacă aveţi boli severe ale ficatului
  • dacă aveţi boli severe ale rinichilor
  • dacă nu puteţi urina
  • dacă efectuaţi şedinţe de dializă
  • dacă aveţi valori mai scăzute decât cele normale ale concentraţiilor de potasiu sau sodiu în sânge sau dacă valorile concentraţiilor de calciu în sânge sunt mai mari decât cele normale, deşi urmaţi un tratament
  • dacă aveţi gută.

Dacă oricare din aceste situaţii este valabilă în cazul dumneavoastră, nu utilizaţi acest medicament şi discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Vanatex HCT

  • dacă utilizaţi medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare alimentară care conţin potasiu sau alte medicamente care vă cresc concentraţia de potasiu din sânge, cum este heparina. Este posibil să fie necesar ca medicul dumneavoastră să vă verifice cantitatea de potasiu din sânge, la intervale regulate.
  • dacă aveţi concentraţie mică de potasiu în sânge
  • dacă aveţi diaree sau vărsături severe
  • dacă utilizaţi comprimate pentru eliminarea apei din organism (diuretice)
  • aveţi boli severe ale inimii
  • dacă aveţi o îngustare a arterelor de la nivelul rinichilor
  • dacă vi s-a efectuat recent un transplant de rinichi
  • dacă aveţi hiperaldosteronism. Aceasta este o boală în care glandele dumneavoastră suprarenale produc în exces hormonul numit aldosteron. Dacă acest lucru este valabil în cazul dumneavoastră, utilizarea Vanatex HCT nu este recomandată.
  • dacă aveţi boli ale ficatului sau ale rinichilor
  • dacă aveţi febră, înroşire difuză şi trecătoare a pielii şi dureri articulare, care pot fi semne de lupus eritematos sistemic (LES, o boală numită autoimună)
  • dacă aveţi diabet zaharat, gută, concentraţii mari de colesterol sau de grăsimi în sânge
  • dacă aţi avut reacţii alergice la utilizarea medicamentelor care scad tensiunea arterială şi fac parte din această clasă (antagonişti ai receptorilor de angiotensină II) sau dacă aveţi alergie sau astm bronşic
  • acest medicament poate determina sensibilitate crescută a pielii după expunerea la soare

Utilizarea Vanatex HCT la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani) nu este recomandată.

Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi gravidă (sau aţi putea deveni). Vanatex HCT nu este recomandat în prima perioadă de sarcină şi nu trebuie să-l utilizaţi dacă aveţi mai mult de 3 luni de sarcină, deoarece medicamentul poate provoca probleme grave copilului dacă este folosit în această perioadă (vezi pct. Sarcina).

Sportivii trebuie să ştie că acest medicament poate pozitiva testele anti-doping.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Efectul tratamentului poate fi influenţat dacă Vanatex HCT este utilizat în acelaşi timp cu anumite alte medicamente. Pot fi necesare modificarea dozei, adoptarea altor măsuri de precauţie sau, în unele cazuri, întreruperea administrării unuia dintre medicamente. Aceste măsuri sunt valabile în mod special în cazul în care utilizaţi următoarele medicamente:

  • litiu, un medicament utilizat pentru tratamentul unor tipuri de boli psihice
  • medicamente care modifică concentraţia de potasiu din sânge, cum este digoxina, un medicament care controlează ritmul inimii, unele medicamente antipsihotice
  • medicamente care pot creşte cantitatea de potasiu din sângele dumneavoastră, cum sunt suplimente cu potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu, substanţe care economisesc potasiul, heparină
  • medicamente care pot să scadă cantitatea de potasiu din sângele dumneavoastră cum sunt corticosteroizii, unele laxative
  • diuretice (comprimate pentru eliminarea apei din corp), medicamente pentru tratamentul gutei, cum este alopurinolul, tratament cu vitamina D şi suplimente de calciu, medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (medicamente cu administrare orală şi insulină)
  • alte medicamente care vă reduc tensiunea arterială, cum sunt beta-blocantele sau metildopa sau medicamente care vă îngustează vasele de sânge sau vă stimulează inima, cum sunt noradrenalina sau adrenalina
  • medicamente care cresc concentraţia de zahăr din sânge, cum este diazoxidul
  • medicamente pentru tratamentul cancerului, cum este metotrexatul sau ciclofosfamida
  • medicamente contra durerilor
  • medicamente pentru tratamentul artritei
  • medicamente relaxante musculare, cum este tubocurarina
  • medicamente anticolinergice, cum sunt atropina sau biperidenul
  • amantadina (un medicamente utilzat pentru prevenirea infecţiei gripale)
  • colestiramina şi colestipolul (medicamente utilizate pentru a trata concentraţiile mari de grăsimi din sânge)
  • ciclosporina, un medicament utilizat în transplantul de organe, pentru a evita respingerea organului transplantat
  • unele antibiotice (tetracicline), anestezice şi sedative
  • carbamazepina, un medicament utilizat pentru tratamentul epilepsiei

Utilizarea Vanatex HCT cu alimente şi băuturi

Vanatex HCT poate fi luat cu sau fără alimente.

Evitaţi consumul de alcool etilic, până ce discutaţi cu medicul dumneavoastră. Alcoolul etilic vă poate determina o scădere accentuată a tensiunii arteriale şi/sau să vă crească riscul de a ameţi şi de a simţi că leşinaţi.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

  • Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea deveni) gravidă. În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfătui să încetaţi administrarea Vanatex HCT înainte de a rămâne gravidă sau imediat ce aflaţi că sunteţi gravidă şi vă va recomanda un alt medicament în loc de Vanatex HCT. Vanatex HCT nu este recomandat în perioada de început a sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi peste 3 luni de sarcină, deoarece poate provoca vătămări grave copilului dumneavoastră dacă este utilizat după cea de-a treia lună de sarcină.
  • Informaţi-vă medicul dacă alăptaţi sau dacă sunteţi pe punctul de a începe să alăptaţi.

Vanatex HCT nu este recomandat pentru mamele care alăptează şi medicul dumneavoastră poate alege un alt tratament pentru dumneavoastră dacă doriţi să alăptaţi, în special în cazul în care copilul dumneavoastră este nou-născut sau s-a născut prematur.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

înainte de a conduce vehicule, să lucraţi cu unelte, să folosiţi utilaje sau să desfăşuraţi alte activităţi care necesită concentrare, asiguraţi-vă că ştiţi cum vă influenţează Vanatex HCT. Ca şi multe alte medicamente folosite pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, acest medicament vă poate produce senzaţii de ameţeală şi poate să vă afecteze capacitatea de a vă concentra.

Informaţii importante privind unele componente ale Vanatex HCT

Aceste comprimate conţin lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Vanatex HCT

Utilizaţi întotdeauna Vanatex HCT exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Deseori, persoanele cu tensiune arterială mare nu observă niciun semn privind această problemă. Mulţi pot să se simtă chiar normal. De aceea, este şi mai important pentru dumneavoastră să respectaţi programările la medic, chiar dacă vă simţiţi bine.

Medicul dumneavoastră vă va spune exact câte comprimate Vanatex HCT să utilizaţi. în funcţie de cum răspundeţi la tratament, medicul dumneavoastră vă poate recomanda doze mai mari sau mai mici.

  • Doza uzuală de Vanatex HCT este de un comprimat pe zi
  • Nu modificaţi doza şi nu opriţi utilizarea comprimatelor fără să vă adresaţi în prealabil medicului dumneavoastră
  • Medicamentul trebuie luat la aceeaşi oră în fiecare zi, de obicei dimineaţa
  • Puteţi lua Vanatex HCT cu sau fără alimente
  • înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă.

Dacă utilizaţi mai mult Vanatex HCT decât trebuie

Dacă aveţi ameţeli severe şi/sau senzaţie de leşin, staţi culcat şi anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră. Dacă aţi luat accidental prea multe comprimate, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.

Dacă uitaţi să utilizaţi Vanatex HCT

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este aproape momentul pentru următoarea doză, săriţi peste administrarea dozei uitate.

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Vanatex HCT

Oprirea tratamentului dumneavoastră cu Vanatex HCT poate face ca tensiunea arterială să se agraveze. Nu opriţi utilizarea medicamentului decât dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat acest lucru.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Vanatex HCT poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Aceste reacţii adverse pot să apară cu o anumită frecvenţă, care este definită după cum urmează:

–  Foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10
–  Frecvente:   afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
– Mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
–  Rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000
–  Foarte rare:  afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
–  Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

Unele reacţii adverse pot fi grave şi necesită asistenţă medicală de urgenţă:

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi simptome de angioedem, cum sunt:

  • Umflare a feţei, limbii sau faringelui
  • Dificultăţi la înghiţire
  • Urticarie şi dificultăţi la respiraţie

Alte reacţii adverse includ:

Mai puţin frecvente

  • Tuse
  • Tensiune arterială mică
  • Stare de confuzie
  • Deshidratare (cu simptome de sete, gură şi limbă uscate, urinări mai puţin frecvente, urină de culoare închisă, piele uscată)
  • Dureri musculare
  • Stare de oboseală
  • Furnicături sau amorţeli
  • Vedere tulbure
  • Zgomote în urechi (de exemplu şuierături, pocnituri)

Foarte rare

  • Ameţeli
  • Diaree
  • Dureri articulare

Cu frecvenţă necunoscută

  • Dificultăţi la respiraţie
  • Scădere severă a cantităţii de urină eliminate
  • Concentraţie mică de sodiu în sânge (uneori asociată cu greaţă, stare de oboseală, stare de confuzie, stare generală de rău, convulsii)
  • Scădere a cantităţii de potasiu din sânge (uneori asociată cu slăbiciune musculară, spasme musculare, ritm anormal al inimii)
  • Număr mic de celule albe în sânge (cu simptome cum sunt febră, infecţii la nivelul pielii, dureri în gât sau ulceraţii în gură determinate de infecţii, stare de slăbiciune)
  • Concentraţie crescută de bilirubină în sânge (care poate, în cazuri severe, să determine îngălbenire a pielii şi a albului ochilor)
  • Concentraţii crescute de uree şi creatinină în sânge (care pot indica o funcţionare anormală a rinichilor)
  • Concentraţii crescute de acid uric în sânge (care pot, în cazuri severe, să declanşeze crize de gută)
  • Sincopă (leşin)

Reacţii adverse raportate în cazul administrării numai de valsartan sau numai de hidroclorotiazidă, dar care nu au fost observate în cazul administrării Vanatex HCT:

Valsartan

Mai puţin frecvente

  • Senzaţie de învârtire
  • Dureri abdominale

Cu frecvenţă necunoscută

  • înroşire difuză şi trecătoare a pielii cu sau fără mâncărimi însoţită de următoarele semne şi simptome: febră, dureri articulare, dureri musculare, umflare a ganglionilor limfatici şi/sau simptome asemănătoare gripei
  • înroşire difuză şi trecătoare a pielii, pete roşii purpurii, febră, mâncărimi (simptome ale inflamaţiei vaselor de sânge)
  • Număr mic de trombocite în sânge (manifestat uneori prin sângerări neobişnuite sau vânătăi)
  • Concentraţie mare de potasiu în sânge (uneori asociată cu spasme musculare, ritm anormal al inimii)
  • Reacţii alergice (cu simptome cum sunt erupţie trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie, dificultăţi la respiraţie sau înghiţire, ameţeli)
  • Umflare în special a feţei şi gâtului; erupţie trecătoare pe piele; mâncărimi
  • Creştere a valorilor testelor funcţiilor ficatului
  • Concentraţie mică de hemoglobină şi procent scăzut de globule roşii în sânge (ambele pot, în cazuri severe, să ducă la anemie)
  • Insuficienţă renală.

Hidroclorotiazidă

Frecvente

  • Erupţie trecătoare pe piele însoţită de mâncărimi sau alte tipuri de erupţii
  • Scădere a poftei de mâncare
  • Greaţă uşoară şi vărsături
  • Senzaţie de leşin, senzaţie de leşin la ridicarea în picioare
  • Impotenţă

Rare

  • Umflare şi formare de vezicule pe piele (din cauza creşterii sensibilităţii la lumina soarelui)
  • Constipaţie, disconfort la nivelul stomacului şi intestinului, tulburări la nivelul ficatului (îngălbenire a pielii şi a albului ochilor)
  • Bătăi neregulate ale inimii
  • Dureri de cap
  • Tulburări ale somnului
  • Dispoziţie tristă (depresie)
  • Număr mic de trombocite în sânge (manifestat uneori prin sângerări neobişnuite sau formarea de vânătăi sub piele)

Foarte rare

  • Inflamaţii ale vaselor de sânge cu simptome cum sunt erupţie trecătoare pe piele, pete roşii- purpurii, febră
  • Mâncărimi sau înroşire a pielii
  • formare de vezicule la nivelul buzelor, ochilor sau gurii
  • Descuamare a pielii
  • Febră
  • înroşire a feţei asociată cu dureri articulare
  • Tulburări musculare
  • Febră (lupus eritematos cutanat)
  • Dureri severe la nivelul stomacului; absenţă sau număr mic al unora dintre celulele din sânge
  • Reacţii alergice severe
  • Dificultăţi la respiraţie
  • Infecţii pulmonare; senzaţie de lipsă de aer

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Vanatex HCT

A se păstra la temperaturi sub 300C. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Vanatex HCT după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister, după EXP:. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Vanatex HCT

  • Substanţele active sunt valsartan şi hidroclorotiazidă.

Fiecare comprimat Vanatex HCT 80 mg/12,5 mg conţine valsartan 80 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg.

Fiecare comprimat Vanatex HCT 160 mg/12,5 mg conţine valsartan 160 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg.

Fiecare comprimat Vanatex HCT 160 mg/25 mg conţine valsartan 160 mg şi hidroclorotiazidă 25 mg.

  • Celelalte componente sunt

Nucleul comprimatului: lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru , stearat de magneziu Filmul comprimatului:

Vanatex HCT 80 mg/12,5 mg conţine filmul Advantia Prime 171996BA01 care are în compoziţie: hipromeloză 6cP, macrogol 400, dioxid de titan E 171, oxid roşu de fer E 172 Vanatex HCT 160 mg/12,5 mg conţine filmul Advantia Prime 172012BA01 care are în compoziţie: hipromeloză 6cP, macrogol 400, dioxid de titan E 171, oxid roşu de fer E 172, oxid galben de fer E 172, oxid negru de fer E 172

Vanatex HCT 160 mg/25 mg conţine filmul Advantia Prime 185998BA01 care are în compoziţie: hipromeloză 6cP, macrogol 400, dioxid de titan E 171, oxid roşu de fer E 172, oxid galben de fer E 172, oxid negru de fer E 172.

Cum arată Vanatex HCT şi conţinutul ambalajului

Vanatex HCT 80 mg/12,5 mg – comprimat filmat alungit, biconvex, de culoare roz Vanatex HCT 160 mg/12,5 mg – comprimat filmat alungit, biconvex, de culoare brun-roşcat Vanatex HCT 160 mg/25 mg – comprimat filmat alungit, biconvex, de culoare brun deschis

O cutie conţine 14 sau 28 de comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Pharmaceutical Works POLPHARMA SA 19 Pelplinska Street, 83-200 Starogard Gdanski Polonia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Polonia, Republica Slovacia: Vanatex HCT

Acest prospect a fost aprobat în Octombrie 2011.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”