VERORAB este indicat pentru prevenirea rabiei la copii şi adulţi. Poate fi utilizat înainte sau după expunere, ca vaccinare primară sau ca doză de rapel.
Prevenirea Rabiei Pre-expunere (Vaccinare Pre-expunere)
Vaccinarea pre-expunere trebuie oferită subiecţilor cu risc crescut de contaminare cu virusul rabic. Toate persoanele supuse unui risc permanent, precum personalul unui laborator de diagnostic, cercetare sau producţie care lucrează cu virusul rabic trebuie vaccinate. Se recomandă un test serologic la 6 luni (vezi „Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VERORAB”).
Vaccinarea pre-expunere trebuie avută în vedere şi pentru subiecţii cu risc frecvent de expunere la virusul rabic, precum:
în zonele în care nivelul enzootic al rabiei este scăzut, veterinarii şi asistenţii (inclusiv studenţii), îngrijitorii de animale şi responsabilii cu viaţa sălbatică (paznici de vânătoare) sunt consideraţi ca fiind supuşi unui risc ocazional de expunere şi trebuie să primească vaccinare primară împotriva rabiei. Testele serologice pentru anticorpii rabici trebuie efectuate la intervale regulate în conformitate cu expunerea la risc a subiectului.
Injecţiile de rapel sistematice trebuie administrate în conformitate cu expunerea la risc a subiectului.
Prevenirea Rabiei Post-expunere (Vaccinare post-expunere)
La cel mai mic risc de expunere, vaccinarea post-expunere trebuie efectuată cât mai repede posibil. în unele ţări, vaccinarea trebuie efectuată într-un centru de tratament împotriva rabiei specializat.
Tratamentul post-expunere include tratament local, nespecific al rănii, imunizarea pasivă cu imunoglobuline rabice (RIG-uri) şi vaccinare, în funcţie de tipul rănii şi starea animalului (vezi Tabelele 1 şi 2).
Tabel 1: Acţiuni care trebuie întreprinse în funcţie de starea animalului
|
(a) Conform recomandărilor OMS, perioada minimă de observaţie sub supraveghere veterinară la câini şi pisici este de 10 zile.
(b) Tratamentul se recomandă în funcţie de severitatea rănii: vezi Tabelul de mai jos.
Tabel 2: Linii directoare ale OMS privind tratamentul post-expunere în funcţie de severitatea rănii
Categoria de severitate |
Tipul contactului cu animalul sălbatic(a) sau domestic presupus sau confirmat a fi turbat sau un animal care nu poate fi pus sub supraveghere |
Tratament recomandat |
I |
Atingerea sau hrănirea animalelor Lingeri pe pielea intactă |
Nici unul, dacă se poate obţine un istoric medical de încredere |
II |
Muşcături pe pielea neacoperită Zgârieturi sau excoriaţii minore fără sângerare Lingeri pe pielea julită. |
Vaccinul se administrează imediat (b) |
III |
Una sau mai multe muşcături sau zgârieturi transdermale Contaminarea membranei mucoase cu salivă (de exemplu, lingeri) |
Se administrează imediat imunoglobuline şi vaccinul antirabic (b) |
(a) Contactul cu rozătoarele, iepurii de casă sau sălbatici nu necesită în mod normal tratament specific antirabic.
(b) A se întrerupe tratamentul dacă starea de sănătate a animalului este bună după 10 zile de la observaţie (pentru pisici şi câini) sau dacă după ce animalul a fost eutanasiat rezultatele cercetării rabiei prin tehnici adecvate de laborator sunt negative.
Nu utilizaţi Verorab
Pre-expunere
Dacă manifestaţi febră sau o afecţiune acută: vaccinarea trebuie amânată.
Dacă sunteţi alergic la substanţa activă, la unul dintre excipienţi, la polimixina B, la streptomicină sau la neomicină.
Post-expunere
întrucât rabia este întotdeauna fatală, nu există contraindicaţii la vaccinarea post-expunere.
Aveţi grijă deosebită când vi se administrează Verorab
La fel ca şi în cazul tuturor vaccinurilor injectabile, se recomandă să aveţi disponibil imediat un tratament medical adecvat în cazul unei reacţii anafilactice imediat după vaccinare, în special o vaccinare post- expunere la subiecţii cu hipersensibilitate cunoscută la polimixina B, la streptomicină sau la neomicină. A nu se injecta în zona fesieră deoarece s-au observat niveluri mai scăzute de anticorpi de neutralizare la utilizarea acestei zone.
Sunt necesare teste serologice regulate. Aceste teste serologice sunt efectuate prin verificarea neutralizării complete a virusului de referinţă, prin metoda RFFIT (test de inhibare rapidă prin focalizare fluorescentă). Acesta trebuie efectuat la fiecare 6 luni la persoanele cu risc permanent de expunere, şi la fiecare 2-3 ani după fiecare injecţie de rapel la subiecţii cu risc discontinuu de expunere. Dacă nivelul de anticorpi este sub cel considerat a fi protector, adică 0,5IU/ml (RFFIT), trebuie administrată o injecţie de rapel. Atunci când vaccinul este administrat subiecţilor cu imunodeficienţă cunoscută datorată unei afecţiuni imunosupresive sau unui tratament imunosupresiv concomitent (precum corticosteroizi), trebuie efectuat un test serologic al nivelului de anticorpi ai acestora la 2-4 săptămâni de la vaccinare. Dacă nivelul de anticorpi este mai mic decât cel considerat a fi protector, adică 0,5 IU/ml (RFFIT), trebuie administrată o injecţie suplimentară.
Utilizarea altor medicamente
Corticosteroizii şi alte tratamente imunosupresive pot interacţiona cu producerea anticorpilor şi poate conduce la ineficienţa vaccinării (vezi „Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VERORAB”). Imunoglobulinele trebuie administrate într-un loc diferit de cel al vaccinului (partea contralaterală).
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Sarcina şi alăptarea
Datorită severităţii bolii, programul de vaccinare nu trebuie modificat ca urmare a sarcinii. Dacă descoperiţi că sunteţi gravidă în perioada seriilor de vaccinare, consultaţi de urgenţă medicul: doar medicul dumneavoastră poate adapta programul de vaccinare la situaţia dumneavoastră. Acest vaccin poate fi utilizat pe perioada alăptării.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
S-a semnalat frecvent ameţeală după vaccinare. Aceasta poate afecta temporar abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje.
Inainte de reconstituire, pulberea are o culoare albă uniformă. Pentru a reconstitui vaccinul: – Scoateţi capacul flaconului cu vaccin
Nu injectaţi pe cale intravasculară. Asiguraţi-vă că acul nu penetrează un vas de sânge înainte de injectarea vaccinului.
Nu administraţi pe cale subcutanată.
Deoarece VERORAB nu conţine conservanţi, vaccinul reconstituit trebuie utilizat imediat.
Vaccinul trebuie injectat imediat după reconstituire şi seringa trebuie distrusă după utilizare.
Schema de vaccinare trebuie adaptată în conformitate cu circumstanţele vaccinării şi starea imună la rabie a subiectului.
Vaccinare pre-expunere
Trebuie administrate trei doze de VERORAB în ziua 0, ziua 7 şi ziua 28 sau ziua 21. Injecţie de rapel după vaccinarea pre-expunere
Se va administra o injecţie cu VERORAB (0,5 ml) la un an de la vaccinarea primară, urmată de o injecţie de rapel din 5 în 5 ani:
Tabel 3: Recomandări pentru vaccinarea primară şi injecţiile de rapel
|
* Injecţia din a 28-a zi se poate administra în a 21-a zi.
VERORAB poate fi administrat ca injecţie de rapel după vaccinarea primară cu vaccin antirabic preparat pe celule diploide sau Vero.
Vaccinare post-expunere Prim-ajutor: Tratament local al rănii
Orice muşcătură sau zgârietură trebuie imediat spălată cu apă şi săpun sau detergent. Acest lucru poate elimina cu eficienţă virusul rabic de la locul infecţiei.
Apoi se poate aplica o soluţie cu 70% alcool, o tinctură (sau soluţie) de iod, sau o soluţie cuaternară de amoniu 0,1% (cu condiţia să nu fi rămas urme de săpun, deoarece aceste produse se neutralizează reciproc). In funcţie de severitatea rănilor, imunoglobulinele rabice (RIG-urile) pot necesita administrarea în asociere cu vaccinul. In acest caz, citiţi Instrucţiunile de utilizare din prospectul RIG.
Dacă este necesar, tratamentul poate fi suplimentat cu administrarea unui tratament profilactic cu tetanus şi/sau a unei serii de antibiotice.
Vaccinarea subiecţilor complet imunizaţi
Trebuie administrate două doze de rapel cu VERORAB (0,5 ml) în ziua 0 şi ziua 3.
Nu este necesară administrarea imunoglobulinelor rabice (a RIG-urilor) şi nu trebuie făcută în acest caz deoarece injecţia de rapel este întotdeauna urmată de un răspuns anamnestic.
Subiecţii deja imunizaţi trebuie să poată dovedi următoarele:
In caz de suspiciuni, dacă injecţia de rapel a fost administrată în urmă cu mai mult de 5 ani sau în cazul unei vaccinări incomplete, pacientul nu trebuie considerat ca fiind complet imunizat şi trebuie început tratamentul complet post-expunere.
Tabel 4: Recomandări pentru vaccinarea antirabică post-expunere în funcţie de vaccinările anterioare
|
Subiecţi neimunizaţi
Trebuie administrate cinci doze de VERORAB (0,5 ml) în Z0, Z3, Z7, Z14 şi Z28. Imunoglobulinele rabice trebuie administrate în acelaşi timp cu prima injecţie în cazul unei răni grave (categoria III conform clasificării OMS privind riscul de rabie). Imunoglobulinele cabaline sau umane pot fi utilizate cu VERORAB.
Dozajul de imunoglobuline rabice recunoscut la nivel internaţional este următorul: Imunoglobuline rabice umane: 20 IU/kg greutate corporală Imunoglobuline rabice cabaline: 40 IU/ greutate corporală
Deoarece imunoglobulinele rabice pot inhiba parţial producerea de anticorpi activi, trebuie administrată doar doza recomandată.
Vaccinul trebuie injectat contralateral locurilor de administrare a imunoglobulinelor rabice. În zonele enzootice, poate fi justificată administrarea a două injecţii în Z0, de exemplu în cazul leziunilor extrem de severe sau localizate în apropierea sistemului nervos, sau când subiectul este immunodeficient sau nu s-a prezentat la o consultaţie medicală imediat după expunere.
Mod de administrare
VERORAB se administrează exclusiv pe cale intramusculară în zona deltoidă la adulţi sau în regiunea antero-laterală a coapsei la copii.
Dacă vi s-a administrat mai mult Verorab decât trebuie
Nu este cazul.
Dacă aţi uitat să se administreze verorab
Medicul dumneavoastră va decide când va administra doza uitată.
Dacă se întrerupe administrarea Verorab
Nu este cazul.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Verorab poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţii locale minore: durere la locul injectării, eritem la locul injectării, edem la locul injectării, prurit la locul injectării şi induraţie la locul injectării.
Reacţii generale: febră moderată, frisoane, stare de rău, astenie, cefalee, ameţeli, artralgii, mialgii, tulburări gastro-intestinale (greaţă, dureri abdominale)
Cazuri excepţionale de reacţie anafilactoidă, urticarie, erupţie cutanată tranzitorie.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Verorab după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi între 2°C şi 8°C (în frigider) în ambalajul original. A nu se congela. După reconstituire vaccinul trebuie utilizat imediat.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Verorab
* cultivat pe linie celulară VERO
** cantitatea măsurată în conformitate cu standardele internaţionale şi de testare NIH
Solvent: clorură de sodiu şi apă pentru preparate injectabile
Cum arată Verorab şi conţinutul ambalajului
Verorab se prezintă sub formă de pulbere şi solvent pentru suspensie injectabilă. Este disponibil în:
-cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră cu pulbere monodoză şi 1 seringă din sticlă incoloră preumplută cu 0,5 ml solvent.
-cutie cu 5 flacoane din sticlă incoloră cu pulbere monodoză şi 5 fiole din sticlă incoloră a 0,5 ml solvent -cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră cu pulbere monodoză şi 10 fiole din sticlă incoloră a 0,5 ml solvent
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Sanofi Pasteur S.A.
2, Avenue Pont Pasteur, F-69007 Lyon, Franţa
Fabricanţi
Sanofi Pasteur S.A.
2, Avenue Pont Pasteur, F-69007 Lyon, Franţa Sanofi-Aventis Zrt.
Campona u.l. (Harbor Park) 1225 Budapesta, Ungaria
Acest prospect a fost aprobat în Ianuarie 2013
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel