Betahistina, substanţa activă a Vertisan, este similară histaminei, o substanţă aflată în mod natural în organismul uman. Betahistina acţionează prin reducerea semnalelor transmise centrului echilibrului din creier, ceea ce provoacă ameţeală.
Vertisan este indicat pentru tratamentul sindromului Meniere, ale cărui simptome pot include vertijul (adeseori asociat cu greaţă şi/sau vărsături), acufene (perceperea de zgomote în urechi) şi pierderea auzului.
Nu luaţi Vertisan
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Vertisan
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Dacă Vertisan este utilizat concomitent cu anumite medicamente destinate pentru tratarea alergiei sau răcelii (antihistaminice) efectele ambelor medicamente ar putea fi reduse. Dacă luaţi în prezent un antihistaminic, doza acestui medicament trebuie redusă treptat, pe o durată de aproximativ 6 zile, înainte de a începe să luaţi Vertisan.
Sarcina şi alăptarea
Nu luaţi Vertisan dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi deoarece nu există date adecvate referitoare la utilizarea acestuia în timpul sarcinii şi alăptării, la animale şi la om.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există studii pe termen lung privind efectele betahistinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componentele ale Vertisan
Acest medicament conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Luaţi întotdeauna Vertisan exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă nu aţi primit alte instrucţiuni, doza uzuală este:
1/2 – 1 comprimat de Vertisan 24 mg de 2 ori pe zi (corespunzând cantităţii de 24-48 mg de diclorhidrat de betahistină).
Luaţi comprimatele fără să le mestecaţi, cu o gură de apă, în timpul mesei sau după masă.
Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp trebuie să luaţi Vertisan. în mod obişnuit, tratamentul este unul pe termen lung, care durează câteva luni.
Copii şi adolescenţi
Vertisan nu trebuie luat de către copii şi adolescenţi cu vârstă sub 18 ani, datorită informaţiilor insuficiente referitoare la siguranţă şi eficacitate.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Vertisan
Dacă luaţi mai multe comprimate de Vertisan decât trebuie, pot apărea următoarele simptome de supradozaj:
dureri de cap, înroşirea feţei, scăderea puternică a tensiunii arteriale, accelerarea bătăilor inimii, dificultăţi de respiraţie datorită constricţiei bronhiilor (astm bronşic) şi umflarea mucoasei căilor aeriene superioare datorită retenţiei de apă (edem Quincke).
Solicitaţi asistenţă medicală urgentă în cazul în care aveţi vreuna din aceste reacţii. Medicul va institui măsurile de corecţie necesare.
Dacă uitaţi să luaţi Vertisan
Dacă aţi uitat să luaţi un comprimat de Vertisan, treceţi mai departe fără a-l lua. Luaţi următorul comprimat la ora la care l-aţi fi luat în mod obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Dacă încetaţi să luaţi Vertisan
Nu încetaţi să luaţi Vertisan înainte ca medicul dumneavoastră să vă spună acest lucru.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Vertisan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos în ordinea frecvenţei.
Reacţii adverse rare (afectează 1 până la 10 utilizatori din 10.000 de pacienţi):
Reacţii adverse foarte rare (afectează 1 până la 10 utilizatori din 10.000 de pacienţi):
Cu frecvenţă necunoscută:
Notă specială:
Vă rugăm să cereţi medicului dumneavoastră să ia măsuri adecvate dacă observaţi oricare din reacţiile adverse de mai sus.
Tulburările stomacale pot fi evitate luând Vertisan în timpul mesei sau după masă, ori prin reducerea dozei.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Vertisan după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister. A nu se păstra la temperaturi peste 25oC.
Ce conţine Vertisan
Substanţa activă este diclorhidrat de betahistină.
Un comprimat conţine 24 mg diclorhidrat de betahistină.
Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalină, acid citric anhidru, povidonă K 25, crospovidonă tip A şi ulei vegetal hidrogenat.
Cum arată Vertisan şi conţinutul ambalajului
Comprimate albe, rotunde, cu o linie mediană. Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.
Vertisan este ambalat în pachete cu blistere conţinând 20, 24, 30, 48, 50, 60, 96 sau 100 de comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
HENNIG ARZNEIMITTEL GmbH & Co. KG
Liebigstraße 1 -2
65439 Flörsheim am Main
Germania
telefon: +49 61 45 – 508 0
fax: +49 61 45 508 – 140
[email protected]
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Austria Vertimen 24 mg Tabletten
Bulgaria Vertisan N 24 mg Таблетки
Republica Cehă Vertisan 24 mg tablety
Germania Betavert N 24 mg Tabletten
Italia Vertisan 24 mg compresse
Polonia Vertisan 24
România Vertisan 24 mg
Republica Slovacă Vertisan 24 mg tablety
Ungaria Vertisan 24 mg tabletta
Acest prospect a fost aprobat în Mai 2012
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel