Vetira 100 mg/ml soluţie orală este un medicament antiepileptic (un medicament utilizat pentru tratamentul crizelor epileptice).
Vetira100 mg/ml soluţie orală este utilizat:
Nu luaţi Vetira 100 mg/ml soluţie orală
Aveţi grijă deosebită când luaţi Vetira soluţie orală
La un număr mic de pacienţi trataţi cu medicamente antiepileptice cum este Vetira soluţie orală s-a constatat apariţia unor gânduri de autovătămare sau de sinucidere. Dacă aveţi orice simptom de depresie şi/sau ideaţie suicidară, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Utilizarea Vetira 100mg/ml soluţie orală cu alimente şi băuturi
Vetira 100mg/ml soluţie orală se poate administra cu sau fără alimente. Ca măsură de siguranţă, nu utilizaţi Vetira 100mg/ml soluţie orală în asociere cu alcoolul etilic.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Vă rugăm să îl anunţaţi pe medicul dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă.
Vetira soluţie orală nu trebuie administrat în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar. Riscul posibil asupra fătului nu este cunoscut. Studiile la animale au arătat existenţa unor efecte nedorite asupra funcţiei de reproducere, la doze mai mari decât cele necesare pentru a vă controla crizele.
Nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Vetira 100mg/ml soluţie orală vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi orice unelte sau utilaje, deoarece Vetira 100mg/ml soluţie orală vă poate provoca stare de somnolenţă. Aceasta se întâmplă îndeosebi la începutul tratamentului sau după creşterea dozei. Nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje până când nu se stabilileşte că abilitatea dumneavoastră pentru aceste activităţi nu este afectată.
Informaţii importante privind unele componente ale Vetira 100mg/ml soluţie orală
Vetira 100mg/ml soluţie orală conţine şi maltitol (E965). Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că suferiţi de intoleranţă la anumite zaharuri, luaţi legătura cu medicul dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.
Vetira 100mg/ml soluţie orală conţine parahidroxibenzoat de metil (E218) care ar putea determina reacţii alergice.
Luaţi întotdeauna Vetira 100mg/ml soluţie orală exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră daca nu sunteţi sigur.
Vetira 100mg/ml soluţie orală trebuie luat de două ori pe zi, o dată dimineaţa şi o dată seara, aproximativ la aceeaşi oră în fiecare zi.
Luaţi întotdeauna soluţia orală aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Monoterapie
Doza recomandată la adulţi şi adolescenţi (cu vârsta peste 16 ani):
Doza uzuală: între 10 ml (1000 mg) şi 30 ml (3000 mg) zilnic, divizată în două prize pe zi.
Când veţi începe să luaţi Vetira 100mg/ml soluţie orală, medicul dumneavoastră vă va prescrie o doză mai mică în primele 2 săptămâni, apoi vă va prescrie cea mai mică doză recomandată.
Terapie adjuvantă
Doza recomandată la adulţi şi adolescenţi (între 12 şi 17 ani) cu greutate de 50 kg sau mai mult:
Doză uzuală: între 10 ml (1 000 mg) şi 30 ml (3 000 mg) zilnic, divizată în două prize pe zi..
Doza recomandată la sugari (6 – 11 luni), copii mici (1 – 2 ani), copii (cu vârsta între 2 şi 11 ani) şi adolescenţi (cu vârsta între 12 şi 17 ani) cu greutatea corporală sub 50 kg:
Medicul dumneavoastră vă va prescrie forma farmaceutică cea mai adecvată de levetiracetam, în funcţie de vârstă, de greutate şi de doză.
Doza uzuală: între 0.20 ml (20mg) pe kg de greutate corporală şi 0.6 ml (60 mg) pe kg de greutate corporală în fiecare zi, divizată în 2 prize pe zi. Cantitatea exactă de soluţie orală, trebuie să fie administrată utilizând seringa din cutie.
Greutate |
Doză iniţială: |
Doză maximă: |
|
10 mg/kg de două ori pe zi |
30 mg/kg de două ori pe zi |
6 kg |
0,6 ml de două ori pe zi |
1,8 ml de două ori pe zi |
10 kg |
1 ml de două ori pe zi |
3 ml de două ori pe zi |
8 kg |
0,8 ml de două ori pe zi |
2,4 ml ml de două ori pe zi |
15 kg |
1,5 ml de două ori pe zi |
4,5 ml de două ori pe zi |
20 kg |
2 ml de două ori pe zi |
6 ml de două ori pe zi |
25 kg |
2,5 ml de două ori pe zi |
7,5 ml de două ori pe zi |
Peste 50 kg |
5 ml de două ori pe zi |
15 ml de două ori pe zi |
Doza recomandată la sugari (cu vârsta între 1 lună şi până la 6 luni):
Doza uzuală este cuprinsă între 0,14 ml (14 mg) şi 0,42 ml (42 mg) pe kg greutate corporală zilnic divizată in 2 prize pe zi. Cantitatea exactă de soluţie orală trebuie să fie administrată utilizând seringa din cutie.
Greutate |
Doză iniţială: |
Doză maximă: |
|
0,07 mg/kg de două ori pe zi |
0,21 mg/kg de două ori pe zi |
4 kg |
0,3 ml de două ori pe zi |
0,85 ml de două ori pe zi |
5 kg |
0,35 ml de două ori pe zi |
1,05 ml de două ori pe zi |
6 kg |
0,45 ml de două ori pe zi |
1,25 ml de două ori pe zi |
7 kg |
0,5 ml de două ori pe zi |
1,5 ml de două ori pe zi |
Mod de administrare:
Vetira 100mg/ml soluţie orală poate fi diluat într-un pahar cu apă sau într-un biberon.
Instrucţiuni pentru utilizare:
Durata tratamentului
Dacă luaţi mai mult Vetira 100mg/ml soluţie orală decât trebuie
Reacţiile adverse care pot să apară în caz de supradozaj cu Vetira 100mg/ml soluţie orală sunt somnolenţă, agitaţie, agresivitate, scădere a vigilenţei, inhibare a respiraţiei şi comă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră în cazul în care aţi luat mai multe comprimate filmate decât trebuie. Medicul dumneavoastră va stabili cel mai bun tratament posibil pentru supradozaj.
Dacă uitaţi să luaţi Vetira 100mg/ml soluţie orală
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă nu aţi luat una sau mai multe doze. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza/dozele uitate
Dacă încetaţi să luaţi Vetira 100mg/ml soluţie orală
Similar altor medicamente antiepileptice, întreruperea tratamentului cu Vetira 100mg/ml soluţie orală trebuie făcută treptat, pentru a evita creşterea numărului de crize.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament , adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Vetira 100mg/ml soluţie orală poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi oricare dintre aceste reacţii adverse şi acestea vă îngrijorează.
Unele reacţii adverse, cum sunt somnolenţa, oboseala şi ameţelile pot fi mai frecvente la începutul tratamentului sau la creşterea dozei. Cu toate acestea, aceste reacţii adverse se vor diminua în timp.
Frecvenţa reacţiilor adverse prezentate mai jos este definită utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 utilizator din 10)
Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100)
Mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000)
Rare (afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000)
Foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000)
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
Reacţii adverse foarte frecvente:
Reacţii adverse frecvente:
Reacţii adverse mai puţin frecvente:
Reacţii adverse rare
Dacă vreuna din reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A nu se utiliza după 4 luni de la prima deschidere a flaconului.
Datorită sensibilităţii la lumină, se va păstra în ambalajul original.
Ce conţine Vetira 100mg/ml soluţie orală
Substanţa activă este levetiracetam. Fiecare ml conţine levetiracetam 100 mg.
Celelalte componente sunt: citrat de sodiu (pentru ajustarea pH-ului), acid citric monohidrat (pentru ajustarea pH-ului), p-hidroxibenzoat de metil (E218), glicerol (E422), acesulfam de potasiu (E950), maltitol lichid (E965), aromă de zmeură, apă purificată.
Cum arată Vetira şi ce conţine cutia
Vetira 100 mg/ml soluţie orală se prezintă ca un lichid limpede.
Flaconul din sticlă a 300 ml soluţie orală Vetira (pentru copii cu vârsta de 4 ani şi peste, adolescenţi şi adulţi), este ambalat într-o cutie care conţine o seringă pentru administrare orală, a 10 ml (cu gradaţii la fiecare 0,25 ml) şi un adaptor pentru seringă.
Flaconul din sticlă a 150 ml soluţie orală Vetira (pentru sugari cu vârsta de 6 luni şi peste şi pentru copii în vârstă de 2 până la 4 ani), este ambalat într-o cutie care conţine o seringă pentru administrare orală, a 3 ml (cu gradaţii la fiecare 0,1 ml) şi un adaptor pentru seringă.
Flaconul din sticlă a 150 ml soluţie orală Vetira (pentru sugari cu vârsta de 1 lună până la 6 luni), este ambalat într-o cutie care conţine o seringă pentru administrare orală, a 1 ml (cu gradaţii la fiecare 0,05 ml )şi un adaptor pentru seringă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Chiesi Pharmaceuticals GmbH Gonzagagasse 16/16, A-1010, Viena, Austria
Fabricantul
Remedica Ltd
Limassol Industrial Estate, P.O. Box 51706
CY-3508 Limassol
Cipru
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale
Polonia Vetira
România Vetira
Spania Vetira
Acest prospect a fost aprobat în August 2012
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel