Wranelon aparţine unui grup de medicamente denumite antipsihotice.
Wranelon este utilizat în tratamentul unei afecţiuni cu simptome cum sunt auzirea, a vederea sau a simţirea unor lucruri care nu există, convingeri eronate, suspiciuni neobişnuite şi tendinţă la izolare. Persoanele cu această afecţiune pot de asemenea să se simtă deprimaţi, anxioşi sau tensionaţi.
Wranelon este utilizat pentru tratamentul unei afecţiuni cu simptome cum sunt starea de bună dispoziţie exagerată, faptul de a avea excesiv de multă energie, de a avea nevoie de mult mai puţin somn decât de regulă, de a vorbi foarte repede cu fugă de idei şi, uneori, cu iritabilitate severă. Medicamentul este de asemenea un stabilizator de dispoziţie, prevenind astfel apariţia ulterioară a altor manifestări cu variaţii extreme de dispoziţie, în sens pozitiv şi negativ (depresie) asociate acestei afecţiuni.
Nu utilizaţi Wranelon
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Wranelon
Spuneţi medicului dumneavoastră, cât mai curând posibil, dacă aveţi oricare din următoarele afecţiuni:
Dacă suferiţi de demenţă, dumneavoastră sau persoana care vă îngrijeşte/rudele trebuie să anunţe medicul dumneavoastră dacă aţi avut vreodată accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor
Ca măsură de precauţie de rutină, dacă aveţi vârsta peste 65 ani, poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze tensiunea arterială.
Wranelon nu este destinat pacienţilor cu vârsta sub 18 ani.
Utilizarea altor medicamente
Puteţi lua alte medicamente în cursul tratamentului cu Wranelon decât dacă medicul dumneavoastră vă spune că vă este permis. Puteţi să vă simţiţi moleşiţi dacă utilizaţi Wranelon în asociere cu antidepresive sau medicamente folosite împotriva anxietăţii sau medicamente care vă ajută să dormiţi (tranchilizante).
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi fluvoxamină (un antidepresiv) sau ciprofloxacină (un antibiotc), deoarece poate fi necesară modificarea dozei dumneavoastră de Wranelon.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. In special spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi medicamente pentru tratamenul bolii Parkinson.
Utilizarea Wranelon cu alimente şi băuturi
Nu consumaţi alcool etilic dacă vi s-a prescris Wranelon, deoarece Wranelon şi alcoolul etilic asociate vă pot face să vă simţiţi somnolent.
Sarcina şi alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă. Nu trebuie să utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii, decât după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră. Nu trebuie să utilizaţi acest medicament în perioada în care alăptaţi, având în vedere că o cantitate mică de Wranelon poate trece în laptele matern.
Următoarele simptome pot să apară la sugari născuţi din mame care au utilizat Wranelon în cursul celui de-al treilea trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate musculară şi/sau slăbiciune musculară, somnolenţă, agitaţie, tulburări respiratorii şi dificultăţi de alimentaţie. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, trebuie să vă adresaţi medicului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Atunci când utilizaţi Wranelon este posibil să vă simţiţi somnolent. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi nici un fel de utilaje. Discutaţi cu medicului dumneavoastră.
Informaţii importante privind unele componente ale Wranelon
Pacienţii care nu pot utiliza fenilalanina trebuie să ştie că Wranelon conţine aspartam, care este o sursă de fenilalanină. Acesta poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.
Utilizaţi întotdeauna Wranelon exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicul dumneavoastră vă va spune câte comprimate de Wranelon să luaţi şi cât timp trebuie să continuaţi tratamentul. Doza zilnică de Wranelon este cuprinsă între 5 mg şi 20 mg. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă simptomele reapar, dar nu întreupeţi tratamentul cu Wranelon decât dacă medicul dumneavoastră vă spune aceasta.
Trebuie să luaţi comprimatele de Wranelon o dată pe zi respectând recomandările medicului dumneavoastră. Încercaţi să utilizaţi comprimatele la aceeaşi oră din fiecare zi. Nu are importanţă dacă le luaţi cu sau fără alimente. Comprimatele orodispersabile Wranelon sunt pentru administrare orală.
Comprimatele orodispersabile Wranelon se sfărâmă uşor, de aceea trebuie sa fiţi precaut când umblaţi cu ele. Nu atingeţi comprimatele cu mâinile ude, pentru că se pot sfărâma.
Puneţi comprimatul în gură. Acesta se va dizolva direct în gură şi astfel va fi uşor de înghiţit.
Puteţi, de asemenea, să puneţi comprimatul într-un pahar sau ceaşcă plină cu apă, suc de portocale, suc de mere, lapte sau cafea şi amestecaţi. Este posibil ca amestecul cu unele băutiri s-şi schimbe culoarea sau să devină tulbure. Beţi lichidul imediat.
Dacă utilizaţi mai mult Wranelon decât trebuie
Pacienţii care au utilizat mai mult Wranelon decât trebuie, au prezentat următoarele simptome: bătăi rapide ale inimii, agitaţie/agresivitate, tulburări de vorbire, mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii) şi un nivel de conştienţă redus. Alte simptome pot fi: confuzie acută, convulsii (epilepsie), comă, o asociere de febră, respiraţie rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă, scăderea frecvenţei respiratorii, aspiraţie, tensiune arterială crescută sau scăzută, bătăi anormale ale inimii. Anunţaţi imediat medicul sau mergeţi la spital. Arătaţi medicului cutia dumneavoastră cu comprimate.
Dacă uitaţi să utilizaţi Wranelon
Luaţi comprimatul de îndată ce v-aţi amintit. Nu luaţi două doze în aceeaşi zi.
Dacă încetaţi să utilizaţi Wranelon
Nu întrerupeţi administrarea comprimatelor doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să continuaţi să luaţi Wranelon comprimate orodispersabile atâta timp cât va spune medicul dumneavoastră.
Dacă încetaţi brusc să luaţi Wranelon comprimate orodispersabile, pot apare simptome cum sunt transpiraţii, incapacitatea de a dormi, tremurături, anxietate sau greaţă şi vărsături. înainte de întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi treptat doza.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Wranelon comprimate orodispersabile poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii adverse foarte frecvente: afectează 1 utilizator din 10
Reacţii adverse frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
Reacţii adverse mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
Alte reacţii adverse posibile: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.
În timpul tratamentului cu Wranelon, pacienţii vârstnici cu demenţă pot suferi accidente vasculare cerebrale, pneumonie, pierderi necontrolate de urină, căderi, stare de oboseală extremă, halucinaţii vizuale, creşterea temperaturii corporale, înroşirea pielii şi tulburări de mers. La acest grup de pacienţi s-au raportat şi unele decese.
La pacienţii cu boală Parkinson, Wranelon poate agrava simptomele.
Rar, femeile care utilizează medicamente de acest tip o perioadă mai lungă de timp pot să înceapă să secrete lapte şi să prezinte întreruperi sau neregularităţi ale ciclului menstrual. Dacă această situaţie persistă spuneţi medicului dumneavoastră.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi Wranelon comprimate orodispersabile după data de expirare înscrisă pe cutie.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi ferit de umiditate.
Vă rugăm să returnaţi medicamentele neutilizate farmacistului dumneavoastră. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Wranelon
Substanţa activă este olanzapina. Fiecare comprimat Wranelon conţine 5 mg, 10 mg, 15 mg sau 20 mg de substanţă activă.
Celelalte componente sunt: manitol (E 421), crospovidonă B, aspartam (E 951), aromă de portocale (preparate pentru aromatizare, substanţe aromatizante identice cu substanţele naturale, maltodextrină de porumb, alfa-tocoferol (E 307)), siliciu anhidru coloidal, stearil fumarat de sodiu.
Cum arată Wranelon şi conţinutul ambalajului
Wranelon sunt comprimate orodispersabile. Comprimat orodispersabil este denumire tehnică pentru un comprimat care se dizolvă direct în gură, aşa că poate fi înghiţit uşor.
Wranelon 5 mg comprimate rotunde, plate, cu margini teşite, de culoare galbenă, marcate cu „5” pe o faţă şi cu diametrul de 6 mm
Wranelon 10 comprimate rotunde, plate, cu margini teşite, de culoare galbena, marcate cu „10” pe o |
|
||
faţă şi cu diametrul de 8 mm. |
|
|
|
Wranelon 15 mg comprimate rotunde, plate, cu margini teşite, de culoare galbenă, marcate cu „15” pe |
|||
o faţă şi cu diametrul de 9 mm. |
|
||
Wranelon 20 mg comprimate rotunde, plate, cu margini teşite, de culoare galbenă, marcate cu „20” |
pe |
||
o faţă şi cu diametrul de 10 mm |
|
||
Comprimatele orodispersabile sunt ambalate în blistere OPA-Al-PVC/Al. Blisterele sunt ambalate în cutii de carton.
Mărimea ambalajului: 28 comprimate orodispersabile
Comprimate a 5 mg: cutie cu 2 blistere a 14 comprimate Comprimate a 10 mg: cutie cu 4 blistere a 7 comprimate Comprimate a 15 mg: cutie cu 4 blistere a 7 comprimate Comprimate a 20 mg: cutie cu 4 blistere a 7 comprimate
DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ SI FABRICANTUL
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Zaklad Farmaceutyczny Adamed Pharma S.A ul. Szkolna 33, 95-054 Ksawerów, Polonia
Fabricantul
ADAMED Sp. z o.o Pienków 149, 05-152 Czosnów Polonia
Pabianickie Zaklady Farmaceutyczne Polfa S.A. ul. 5 Marszalka J. Pilsudskiego 95-200 Pabianice, Polonia
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Germania: Wranelon 5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg Schmelztabletten
Romania Wranelon 5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg comprimate orodispersabile
Spania Zolafren Flas 5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg comprimidos bucodispersables
Acest prospect a fost aprobat în August 2012
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel