Zanocin 200 mg conţine ofloxacină care este un agent antibacterian (sau antibiotic) şi aparţine grupului de medicamente denumite chinolone. Agenţii antibacterieni ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor. Zanocin este utilizat pentru tratamentul următoarelor tipuri de infecţii bacteriene:
Se recomandă administrarea produsului medicamentos în secţiile de spital specializate.
Nu luaţi Zanocin 200 mg:
Ofloxacina nu este recomandată la copii şi adolescenţi.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Zanocin 200 mg
Înainte să utilizaţi Zanocin 200 mg
Probleme cu inima
Trebuie luate măsuri de precauţie când utilizaţi acest fel de medicament, dacă v-aţi născut cu sau aveţi istoric în familie de interval QT prelungit (observat pe ECG, înregistrare electrică a inimii), aveţi tulburări de echilibru ale substanţelor chimice din sânge (mai ales nivel scăzut de potasiu sau magneziu în sânge), aveţi un ritm al inimii foarte lent (numit bradicardie), aveţi o inimă slabă (insuficienţă cardiacă), aveţi istoric de atac de inimă (infarct miocardic), sunteţi femeie sau vârstnic sau utilizaţi alte medicamente care duc la modificări anormale ale ECG (vezi pct. Utilizarea altor medicamente).
In cazuri foarte rare, a fost raportată prelungirea intervalului QT (o anomalie de conducere cardiacă) la pacienţii trataţi cu ofloxacină.
În timpul tratamentului cu Zanocin 200 mg nu staţi în soare puternic pe perioade lungi dacă nu este necesar şi nu folosiţi lămpi cu ultraviolete sau solar. Acest lucru este necesar deoarece unii pacienţi pot deveni mai sensibili la lumină pe durata tratamentului cu Zanocin 200 mg.
Ofloxacina poate cauza rar dureri şi inflamaţii ale tendoanelor, în special la pacienţii vârstnici sau la pacienţii care iau tratament cu corticosteroizi. Dacă simţiţi dureri la nivelul tendoanelor în timpul tratamentului sau imediat după administrare, adresaţi-vă imediat medicului şi puneţi în repaus membrul afectat pentru a evita distrugerea tendonului.
Dacă aveţi diaree sanguinolentă în timpul sau după tratamentul cu ofloxacină adresaţi-vă imediat medicului. Aceasta poate fi semnul unei inflamaţii severe a intestinului (colită pseudomembranoasă), care poate apărea în urma tratamentului cu antibiotice.
Deorece ofloxacina se excretă în principal prin rinichi, doza de levofloxacină trebuie ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală.
Dacă faceţi analize de laborator ale sângelui sau urinei informaţi medicul că luaţi acest medicament.
Utilizarea altor medicamente:
Vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat alte produse medicamentoase, chiar şi cele fără prescripţie medicală.
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi alte medicamente care pot modifica ritmul inimii dumneavoastră: medicamente care aparţin grupului de antiaritmice ( de exemplu chinidina, hidrochinidina, disopiramida, amiodarona, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), antidepresive triciclice, unele antimicrobiene (care aparţin grupului de macrolide), unele antipsihotice.
Trebuie să aveţi grijă dacă luaţi:
Folosirea Zanocin 200 mg împreună cu alimente şi băuturi:
Comprimatele vor fi înghiţite cu o cantitate suficientă de lichide. Ele pot fi luate pe stomacul gol sau în timpul meselor. Administrarea concomitentă cu antiacide trebuie evitată.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Zanocin 200 mg este contraindicat la femeile însărcinate.
Cantităţi mici de produs au fost găsite în laptele matern. De aceea, trebuie să opriţi alăptarea în timpul tratamentului cu acest produs. Zanocin 200 mg este contraindicat la femeile care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Ofloxacina dă stări de somnolenţă, oboseală şi poate cauza disturbarea vederii. Acestea pot afecta capacitatea dumneavoastră de a conduce maşini sau de a manipula utilaje. Asiguraţi-vă că ştiţi cum reacţionaţi la administrarea de ofloxacină înainte de a conduce maşini, manipula utilaje sau efectua activităţi care necesită un grad mare de concentrare.
Informaţii importante privind unele componente ale Zanocin 200 mg
Zanocin 200 mg conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Luaţi întotdeauna Zanocin 200 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Produsele care conţin fier, antiacidele sau sucralfatul trebuie luate cu cel puţin o oră înainte sau cu două ore după ce aţi luat Zanocin 200 mg.
Durata tratamentului depinde de tipul şi severitatea infecţiei.
Adulţi:
Doza zilnică recomandată este de 200 până la 800 mg de ofloxacină pe zi. Durata tratamentului variază în funcţie de severitatea infecţiei. Pentru doze mai mari de 400 mg pe zi administrarea se face în două prize. Doza dumneavoastră zilnică poate fi diferită dacă suferiţi de boli ale ficatului sau rinichilor.
Utilizarea la copii:
Zanocin 200 mg nu este recomandat la copii şi adolescenţi.
Dacă luaţi mai mult Zanocin 200 mg decât trebuie
Dacă luaţi mai multe comprimate de Zanocin 200 mg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau camerei de gardă a celui mai apropiat spital. Luaţi acest prospect sau câteva comprimate cu dumneavoastră pentru ca medicul să ştie ce aţi luat.
Simptomele supradozajului sunt ameţeală, confuzie, alterări ale stării de conştienţă, convulsii şi greaţă.
Dacă uitaţi să luaţi Zanocin 200 mg
Dacă aţi uitat să luaţi o doză de Zanocin 200 mg, luaţi-o imediat ce vă amintiţi numai dacă nu este aproape timpul pentru următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Zanocin 200 mg
Trebuie să luaţi medicamentul atât timp cât v-a indicat medicul. Este important să continuaţi tratamentul chiar dacă vă simţiţi mai bine deoarece infecţia poate să revină. Dacă vă simţiţi rău după terminarea tratamentului, mergeţi de urgenţă la medic.
Pentru a vă aminti să luaţi medicamentul, încercaţi să îl luaţi la aceaşi oră în fiecare zi.
Dacă aveţi impresia că efectul Zanocin 200 mg este prea slab sau prea puternic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca orice medicament, la administrarea de Zanocin 200 mg pot să apară reacţii adverse:
Dacă una din situaţiile următoare apar când luaţi Zanocin 200 mg, adresaţi-vă de urgenţă medicului sau mergeţi la secţia de urgenţă a celui mai apropiat spital:
Acestea sunt reacţii adverse foarte serioase. Dacă apare una dintre acestea aveţi alergie la ofloxacină. S-ar putea să aveţi nevoie urgentă de îngrijire medicală sau spitalizare.
De asemenea, au fost raportate următoarele reacţii adverse. Dacă oricare dintre acestea devin deranjante sau grave, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Reacţii mai puţin frecvente (la mai puţin de 1 din 100, dar la mai mult de 1 din 1000 pacienţi trataţi):
Creşteri ale rezistenţei microorganismelor, de exemplu suprainfecţii cu fungi;
Agitaţie, tulburări de somn, insomnie
Dureri de cap, ameţeală
Iritarea ochilor
Vertij
Tuse
Nazo-faringite
Dureri abdominale, diaree, greaţă, vărsături Mâncărimi, erupţii cutanate tranzitorii
Reacţii rare (la mai puţin de 1 din 1000, dar la mai mult de 1 din 10000 pacienţi trataţi):
Umflarea feţei, a limbii şi a gâtului care pot determina dificultăţi la respiraţie
Lipsa poftei de mâncare
Halucinaţii (tulburări vizuale şi auditive, senzaţia de a vedea şi de a auzi lucruri care nu sunt adevărate)
Frică generalizată (anxietate); Confuzie;
Tulburări emoţionale extreme; Coşmaruri
Senzaţie de tristeţe extremă (depresie); Somnolenţă
Amorţeli, înţepături şi furnicături;
Tulburări ale gustului şi mirosului (inclusiv pierderea gustului şi a mirosului)
Tulburări de vedere
Bătăi rapide ale inimii
Tensiunea arterială scăzută;
Îngustări ale căilor respiratorii şi dificultate de a respira;
Diaree sangvinolentă, care în cazuri rare poate indica inflamaţia intestinului subţire sau gros şi poate determina diaree severă şi dureroasă;
Alterări ale valorilor testelor sanguine asociate cu anomalii ale funcţiei ficatului (creşteri ale enzimelor hepatice, ale bilirubinei,care este un produs de eliminare);
Erupţii cutanate trecătoare pe piele însoţite de mâncărimi;
Transpiraţii excesive
Erupţii cutanate pustulare
Afectări ale tendoanelor, inclusiv inflamarea acestora
Alterări ale valorilor creatininei sanguine
Reacţii foarte rare (la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi trataţi):
Alterări ale valorilor testelor sanguine, asociate cu creşteri sau scăderi ale numărului celulelor albe, cu scăderi ale celulelor roşii
Scăderi ale numărului de plachete sanguine; Creşteri ale numărului eozinofilelor din sânge; Colaps circulator (în şoc anafilactic) Pierderi parţiale ale simţurilor, sensibilitate scăzută Convulsii (contracţii musculare necontrolabile)
Simptome extrapiramidale (neurologice) şi alte tulburări ale coordonării musculaturii (mers nesigur si tremor)
Zgomote în urechi, pierderea auzului
Diaree sangvinolentă, care în cazuri rare poate indica inflamaţia intestinului subţire sau gros şi poate determina diaree severă şi dureroasă (colita pseudomembranoasă); Colorarea în galben a pielii şi mucoaselor
Erupţii la nivelul pielii cauzate de lumina solară (fotosensibilitate);
Erupţii buloase severe (tip veziculă) cum sunt necroliză toxică epidermică (sindromul Lyell, care este o afecţiune ce provoacă apariţia bulelor şi descuamarea pielii) şi eritem exsudativ polimorf (bule pe piele sau leziuni)
Vasculită de hipersensibilitate (modificări la nivelul celulelor din vasele mici de sânge) Erupţie la nivelul pielii provocată de medicamente Dureri articulare Dureri musculare
Rupturi de tendoane (de exemplu, tendonul lui Achile); această reacţie adversă poate apărea la 48 de ore după începerea tratamentului şi poate fi bilaterală (pot fi afectate atât partea stânga cât şi dreapta) Disfuncţii ale rinichilor
Reacţii cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Deficit acut sever al neutrofilelor (un tip de celule albe din sânge). Simptomele includ temperaturi mari ale corpului şi ulceraţii ale mucoasei bucale şi a gâtului.
Scăderi ale zaharurilor din sânge până la valori mai mici decât normal (hipoglicemie), ce pot fi de importanţă mare, mai ales pentru pacienţii cu diabet. Tendinţă la suicid
Tulburări cardiace: ritm al inimii anormal de rapid, ritm neregulat al inimii care pune viaţa în pericol, alterarea ritmului inimii (numit „prelungirea intervalului QT”, observat pe ECG, activitatea electrică a inimii)
Inflamaţia ţesutului pulmonar, dificultate mare de a respira Inflamaţii ale ficatului
Erupţii buloase severe (tip veziculă), cum sunt sindromul Stevens Johnson Pustuloză exantematică acută generalizată Erupţie la nivelul pielii provocată de medicamente;
Slăbiciune musculară, care poate avea importanţă deosebită la pacienţii cu miastenia gravis (o boală rară a sistemului nervos) întindere musculară
Reacţii musculare cu distrugeri de ţesut muscular (rabdomioliză)
Inflamaţia rinichilor cu prezenţa unei reacţii alergice la acest nivel (nefrită interstiţială acută) Episoade acute de porfirie (boală ce afectează metabolismul) la pacienţii cu porfirie
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Zanocin 200 mg după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Păstraţi Zanocin 200 mg la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Zanocin 200 mg
Cum arată Zanocin 200 mg şi conţinutul ambalajului
Zanocin 200 mg comprimate filmate
Comprimate filmatebiconvexe, de culoare albă sau aproape albă,, marcate cu „200” pe o faţă şi cu o linie mediană de divizare pe cealaltă faţă.
Zanocin 200 mg comprimate filmate este ambalat în cutii de carton care conţin câte un blister cu câte 10 comprimate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
RANBAXY (U.K.) LIMITED
Building 4, Chiswick Park, 566 Chiswick High Road
Londra W4 5YE, Marea Britanie
Fabricantul
Ranbaxy Laboratories Limited Industrial Area-3, Dewas-455 001, India
Ranbaxy Laboratories Limited
Paonta Sahib, District Sirmour 173 045, Himachal Pradesh, India S.C. Terapia S.A
Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
Acest prospect a fost aprobat în Aprilie 2012
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel