Zapilux, 5 mg / 10 mg / 15 mg / 20 mg, film orodispersabil

Substanță activa
Olanzapină
Clasa ATC
N05AH
Format
film orodispersabil
Afecțiuni
boli cu simptome, cum sunt vederea, auzirea sau simţirea unor lucruri inexistente, convingeri eronate, suspiciune neobişnuită şi tendinţă la izolare; afecţiuni cu simptome, cum sunt stare de bună dispoziţie exagerată, faptul de a avea excesiv de multă energie, de a avea nevoie de mult mai puţin somn decât de regulă, de a vorbi foarte repede cu fugă de idei şi, uneori, cu iritabilitate severă
Producător
Salutas Pharma GmbH
Acțiune terapeutică
antipsihotice

Ce este Zapilux şi pentru ce se utilizează

Zapilux aparţine grupului de medicamente denumit antipsihotice.

Zapilux este utilizat pentru tratamentul unei boli cu simptome, cum sunt vederea, auzirea sau simţirea unor lucruri inexistente, convingeri eronate, suspiciune neobişnuită şi tendinţă la izolare. Persoanele cu această boală pot, de asemenea, să se simtă deprimaţi, anxioşi sau tensionaţi.

Zapilux este utilizat pentru tratamentul unei afecţiuni cu simptome, cum sunt stare de bună dispoziţie exagerată, faptul de a avea excesiv de multă energie, de a avea nevoie de mult mai puţin somn decât de regulă, de a vorbi foarte repede cu fugă de idei şi, uneori, cu iritabilitate severă. Este, de asemenea, un stabilizator al dispoziţiei care previne apariţia ulterioară a variaţiilor extreme ale dispoziţiei, în sens pozitiv şi negativ (deprimare) asociate cu această afecţiune.

Înainte să luaţi Zapilux

Nu luaţi Zapilux

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la olanzapină, la levomentol sau la oricare dintre celelalte componente ale Zapilux. Reacţia alergică este caracterizată prin erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflare a feţei, umflare a buzelor şi scurtare a respiraţiei. Dacă aceasta se întâmplă, spuneţi-i medicului dumneavoastră.
  • dacă aţi fost diagnosticat anterior cu probleme oculare, cum sunt anumite tipuri de glaucom (tensiune crescută în interiorul ochiului).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Zapilux

  • Dacă dumneavoastră sau altcineva din familie are în istoric cheaguri de sânge, medicamente ca acestea fiind asociate cu formarea cheagurilor de sânge
  • Dacă cunoaşteţi orice factor care v-ar putea determina să aveţi un atac vascular cerebral, cum ar fi tensiune arterială crescută sau tulburări ale circulaţiei la nivel cerebral
  • Medicamentele de acest tip pot provoca mişcări neobişnuite, în principal la nivelul feţei sau limbii. Dacă vi se întâmplă acest lucru după ce aţi luat Zapilux, spuneţi medicului dumneavoastră.
  • Foarte rar, medicamentele de acest tip determină o asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă. Dacă se întâmplă acest lucru, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  • Utilizarea Zapilux la pacienţii vârstnici cu demenţă nu este recomandată, deoarece poate produce reacţii adverse grave: a fost raportată o mică creştere a mortalităţii în rândul pacienţilor ce iau antipsihotice comparativ cu cei care nu primesc antipsihotice.

Dacă suferiţi de oricare dintre bolile următoare, spuneţi-i medicului dumneavoastră cât mai repede posibil:

  • diabet zaharat
  • boală de inimă
  • boală de ficat sau rinichi
  • boala Parkinson
  • epilepsie
  • probleme la nivelul prostatei
  • intestin blocat (ileus paralitic)
  • boli ale sângelui
  • accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor.

Dacă suferiţi de demenţă, dumneavoastră, rudele sau aparţinătorul dumneavoastră, trebuie să spună medicului dacă aţi avut vreodată accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor.

Ca măsură de precauţie uzuală, dacă aveţi vârsta peste 65 ani, poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze tensiunea arterială.

Zapilux nu se utilizează la pacienţii cu vârsta sub 18 ani.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă:

  • luaţi medicamente pentru boală Parkinson (agonişti dopaminergici)
  • luaţi medicamente antidepresive sau medicamente pentru anxietate sau care vă ajută să dormiţi (tranchilizante). S-ar putea să vă simţiţi somnolent dacă Zapilux se ia în asociere cu aceste medicamente.
  • luaţi fluvoxamină (un antidepresiv), ciprofloxacin (un antibiotic) sau carbamazepină (un antiepileptic), deoarece acesta poate considera necesar să vă modifice doza de Zapilux
  • luaţi cărbune activat, deoarece trebuie luat cu cel puţin 2 ore înainte sau după administrarea de Zapilux.

Folosirea Zapilux cu alimente şi băuturi

Filmele orodispersabile de Zapilux nu trebuie luate cu alimente (vezi pct. 3 „Cum să luaţi Zapilux”). Nu consumaţi alcool etilic în timpul tratamentului cu Zapilux, deoarece Zapilux şi alcoolul etilic împreună vă pot face să vă simţiţi somnolent.

Sarcina şi alăptarea

Spuneţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă sunteţi sau bănuiţi că sunteţi gravidă. Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă, decât după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Nu trebuie să luaţi acest medicament în timp ce alăptaţi pentru că mici cantităţi de Zapilux pot trece în lapte.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

În timpul tratamentului cu Zapilux există riscul să vă simţiţi somnolent. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi niciun fel de utilaje. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Informaţii importante privind unele componente ale Zapilux

Zapilux film orodispersabil conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Zapilux

Luaţi întotdeauna Zapilux exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Medicul dumneavoastră vă va spune câte filme orodispersabile de Zapilux să luaţi şi cât timp trebuie să continuaţi să le luaţi. Doza zilnică de Zapilux este între 5 şi 20 mg.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă simptomele reapar, dar nu întrerupeţi tratamentul cu Zapilux decât dacă medicul dumneavoastră vă spune acest lucru.

Trebuie să luaţi filmele orodispersabile de Zapilux o dată pe zi, conform recomandării medicului dumneavoastră. Încercaţi să luaţi filmele orodispersabile în fiecare zi la aceeaşi oră, cu 2 ore înainte de masă sau la 2 ore după o masă. Filmele orodispersabile de Zapilux sunt pentru administrare orală. Le puteţi lua cu sau, de asemenea, fără apă.

Instrucţiuni de utilizare

Important: nu ţineţi filmul orodispersabil cu mâinile ude!

a) Luaţi plicul, identificaţi săgeata la unul din capetele scurte şi ţineţi plicul cu aceasta parte în sus. Plicul nu este sigilat aici.

b) Desfaceţi cu atenţie ambele părţi ale plicului din dreptul săgeţii. Acum le puteţi ţine pe fiecare între degetul arătător şi police utilizând câte o mână de fiecare parte.

c) Trageţi cu atenţie de ambele părţi în direcţii opuse până sunt complet separate. Filmul orodispersabil este acum vizibil şi este poziţionat pe una dintre feţele separate ale plicului.

d) Scoateţi din plic filmul orodispersabil cu degetele uscate şi puneţi-l în interiorul gurii, pe limbă. Acesta se va dizolva rapid, astfel încât să poată fi rapid înghiţit.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Zapilux

Pacienţii care au luat mai mult decât trebuie din Zapilux au prezentat următoarele simptome: bătăi rapide ale inimii, agitaţie/agresivitate, tulburări de vorbire, mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii) şi un nivel de conştienţă redus. Alte simptome pot fi: confuzie acută, convulsii (epilepsie), comă, o asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţie, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă, scădere a frecvenţei respiratorii, aspiraţie traheo-bronşică, tensiune arterială mare sau mică, ritmuri anormale ale inimii. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Arătaţi medicului cutia dumneavoastră cu filme orodispersabile.

Dacă uitaţi să luaţi Zapilux

Luaţi filmele orodispersabile imediat ce vă amintiţi. Nu luaţi două doze în aceeaşi zi.

Dacă încetaţi să luaţi Zapilux

Nu întrerupeţi administrarea filmelor orodispersabile doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să continuaţi să luaţi Zapilux atât timp cât vă recomandă medicul dumneavoastră.

Dacă aţi încetat brusc să luaţi Zapilux, pot apărea simptome, cum sunt transpiraţii, incapacitatea de a dormi, tremurături, anxietate sau greaţă şi vărsături. Înainte de întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza treptat.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Zapilux poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 utilizator din 10

  • Creştere în greutate
  • Somnolenţă
  • Creştere a valorilor prolactinei din sânge

Reacţii adverse frecvente: care afectează 1 până la 10 utilizatori din 100

  • Modificare a numărului unor celule din sânge şi ale grăsimilor din circulaţie
  • Creştere a valorilor zahărului din sânge şi urină
  • Senzaţie mai accentuată de foame
  • Ameţeli
  • Nelinişte
  • Tremor
  • Rigiditate sau spasme musculare (incluzând mişcări ale ochilor)
  • Dificultăţi de vorbire
  • Mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii)
  • Constipaţie
  • Uscare a gurii
  • Erupţie trecătoare pe piele
  • Pierdere a forţei
  • Oboseală extremă
  • Retenţie de apă determinând umflarea mâinilor, picioarelor sau gleznelor
  • La începutul tratamentului, unele persoane pot simţi ameţeli sau senzaţie de leşin (cu rărirea bătăilor inimii), în special la ridicarea în picioare din poziţie culcat sau şezând. Aceste manifestări dispar, de regulă, de la sine, dar dacă nu dispar, spuneţi medicului dumneavoastră.

Reacţii adverse mai puţin frecvente: care afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000

  • Bătăi rare ale inimii
  • Creştere a sensibilităţii la expunere la soare
  • Cădere a părului

Reacţii adverse rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000

  • Mărire în volum a sânilor la femei şi bărbaţi

Alte reacţii adverse posibile: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.

  • Reacţie alergică (de exemplu, umflare la nivelul gurii şi gâtului, mâncărime, erupţie trecătoare pe piele)
  • Declanşare sau agravare a diabetului zaharat, asociată ocazional cu cetoacidoză (corpi cetonici în sânge şi urină) sau comă
  • Scădere a temperaturii normale a corpului
  • Convulsii, de regulă asociate cu un istoric de convulsii (epilepsie)
  • Asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă
  • Spasme ale muşchilor oculari care determină mişcări rotative ale ochilor
  • Ritm anormal al inimii
  • Moarte subită inexplicabilă
  • Cheaguri de sânge intravenoase, în special la nivelul picioarelor (simptomele includ inflamaţie, durere şi roşeaţă la nivelul picioarelor), care pot circula prin vasele de sânge la plămâni provocând dureri toracice şi dificultăţi în respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, cereţi imediat sfatul medicului
  • Inflamaţia pancreasului care determină durere severă la nivelul stomacului, febră şi greaţă
  • Boli ale ficatului manifestate prin îngălbenire a pielii şi a albului ochilor
  • Boli musculare manifestate prin dureri inexplicabile şi disconfort
  • Dificultăţi la urinare
  • Erecţie prelungită şi/sau dureroasă.

In timpul tratamentului cu Zapilux, pacienţii vârstnici cu demenţă pot să manifeste accident vascular cerebral, pneumonie, pierderi necontrolate de urină, leşin, oboseală extremă, halucinaţii vizuale, o creştere a temperaturii corporale, înroşire a pielii sau dificultăţi la mers. La acest grup de pacienţi s-au raportat şi unele decese.

La pacienţii cu boală Parkinson, Zapilux poate agrava simptomele.

Rar, femeile care iau medicamente de acest tip, pentru o perioadă lungă de timp, pot să înceapă să secrete lapte sau să prezinte întreruperi sau neregularităţi ale ciclului menstrual. Dacă acestea persistă, spuneţi medicului dumneavoastră.

Foarte rar, copiii născuţi din mame care au luat Zapilux în ultimul trimestru de sarcină pot prezenta tremurături, pot fi somnolenţi sau moleşiţi.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.

Cum se păstrează Zapilux

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Zapilux după data de expirare înscrisă pe cutie sau pe plic. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Zapilux

Substanţa activă este olanzapina. Fiecare film orodispersabil conţine olanzapină 5 mg. Fiecare film orodispersabil conţine olanzapină 10 mg. Fiecare film orodispersabil conţine olanzapină 15 mg. Fiecare film orodispersabil conţine olanzapină 20 mg.

Celelalte componente sunt:

sebacat de dibutil, etilceluloză, hipromeloză, palmitat de izopropil, levomentol, macrogol 400, aromă de mentă, povidonă (K25), dioxid de siliciu coloidal anhidru, sorbitol (E420), sucraloză, xilitol.

Cum arată Zapilux şi conţinutul ambalajului

Filmele orodispersabile de Zapilux 5 mg sunt filme rectangulare (2 cm2), flexibile, de culoare galbenă.
Filmele orodispersabile de Zapilux 10 mg sunt  filme rectangulare (4 cm2), flexibile, de culoare galbenă.
Filmele orodispersabile de Zapilux 15 mg sunt  filme rectangulare (6 cm2), flexibile, de culoare galbenă.
Filmele orodispersabile de Zapilux 20 mg sunt  filme rectangulare (8 cm2), flexibile, de culoare galbenă.



Zapilux este disponibil în cutii cu 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 35, 50, 56, 60, 70, 98 sau 100 filme orodispersabile, fiecare fiind inclus într-un plic sigilat.

Ambalajele cu 28, 30, 60, 70, 98 sau 100 filme orodispersabile conţin şi o cutie din plastic pentru păstrarea temporară a câtorva plicuri, care este mai convenabil de purtat cu dumneavoastră.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Sandoz S.R.L.

Str. Livezeni nr.7A, Târgu Mureş, România

Producători

Salutas Pharma GmbH

Otto-von-Guericke-Allee 1, 39179 Barleben, Germania Hexal AG

Industriestraße 25, 83607 Holzkirchen, Germania

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Germania: Zapilux 5 mg Schmelzfilm Zapilux 10 mg Schmelzfilm Zapilux 15 mg Schmelzfilm Zapilux 20 mg Schmelzfilm

Polonia: Zapilux Zapilux Zapilux Zapilux

România: Zapilux 5 mg film orodispersabil Zapilux 10 mg film orodispersabil Zapilux 15 mg film orodispersabil Zapilux 20 mg film orodispersabil

Slovenia: Zapilux 5 mg oralni listici Zapilux 10 mg oralni listici Zapilux 15 mg oralni listici Zapilux 20 mg oralni listici

Acest prospect a fost aprobat în Iunie 2011

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”