Zixadox, 20 mg / 40 mg / 60 mg / 80 mg, capsule

Substanță activa
ziprasidonă
Clasa ATC
N05AE
Format
capsule
Afecțiuni
simptome de schizofrenie, simptome de manie la persoanele cu tulburare bipolară
Producător
Actavis hf
Acțiune terapeutică
antipsihotice

Ce este Zixadox şi pentru ce se utilizează

Zixadox face parte dintr-un grup de medicamente numite antipsihotice. Zixadox este utilizat în tratamentul simptomelor de schizofrenie.

Suplimentar, Zixadox poate fi administrat pentru a controla simptomele de manie la persoanele cu tulburare bipolară.

Semnele şi simptomele de schizofrenie pot varia, dar, în general, acestea includ: convingeri care nu sunt bazate pe realitate (iluzii), cum sunt convingerea că există o conspiraţie împotriva dumneavoastră, vederea sau auzirea unor lucruri care nu există (halucinaţii), mai ales voci, vorbire neclară, neglijarea igienei personale, lipsa emoţiilor, emoţii inadecvate contextului, accese de furie, comportament caracterizat prin încordare sau rigiditate musculară, precum şi prin lipsa reacţiei faţă de ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător, o senzaţie permanentă că sunteţi urmărit, tulburări de adaptare la şcoală sau serviciu, izolare socială şi neîndemânare, mişcări necoordonate.

Persoanele cu tulburare bipolară prezintă schimbări bruşte ale dispoziţiei. Aceştia pot trece de la stări excesiv de energice, „înalte” şi/sau de iritabilitate, la stări de tristeţe şi pesimism şi invers. Între aceste stări au, în general, o dispoziţie normală. Dispoziţia euforică se numeşte manie. Dispoziţia tristă este denumită depresie.

Înainte să luaţi Zixadox

Nu luaţi Zixadox

dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ziprasidonă sau oricare dintre celelalte componentele ale Zixadox, vezi punctul 6. O reacţie alergică poate fi recunoscută prin erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflarea feţei, umflarea buzelor sau dificultăţi de respiraţie. dacă aţi avut vreodată probleme cu inima. Trebuie să discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră.

dacă luaţi medicamente care afectează ritmul de bătaie a inimii. dacă sunteţi vârstnic şi aveţi psihoză asociată demenţei

Aveţi grijă deosebită când luaţi Zixadox

  • dacă aţi avut convulsii/crize convulsive, leziuni ale ficatului sau vi s-a spus că aveţi o valoare redusă a potasiului sau magneziului în sânge. Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a începe să luaţi Zixadox.
  • dacă aveţi demenţă.
  • dacă prezentaţi risc crescut de a face un accident vascular cerebral.
  • dacă prezentaţi mişcări neobişnuite, în special al feţei sau limbii. Spuneţi-i imediat medicului dumneavoastră dacă acest lucru se întâmplă după ce aţi luat Zixadox.
  • dacă prezentaţi bătăi neregulate ale inimii. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  • dacă prezentaţi simptome care includ febră, respiraţie accelerată, transpiraţie, rigiditate musculară, tremurături, dificultate la înghiţire şi scăderea stării de conştienţă, nu mai luaţi Zixadox şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  • dacă dumneavoastră sau altcineva din familia dumneavoastră aţi avut, în trecut, cheaguri de sânge, deoarece medicamente ca acesta au fost asociate cu formarea de cheaguri de sânge.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Înainte de a lua orice alt medicament nou, împreună cu Zixadox, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră, în special despre:

  • medicamente cunoscute că afectează ritmul inimii, inclusiv:

medicamente utilizate pentru a scădea ritmul rapid al inimii

medicamente pentru tratamentul cancerului (trioxid de arsen)

medicamente pentru tratamentul malariei (halofantrină, meflochină)

medicamente pentru tratamentul dependenţei de droguri (opioide) (acetat de levometadil)

medicamente pentru tratamentul schizofreniei (mesoridazină, tioridazină, pimozidă, sertindol)

medicamente pentru tratamentul infecţiilor bacteriene (sparfloxacină, gatifloxacină, moxifloxacină)

medicamente pentru tratamentul stării de greaţă şi a vărsăturilor apărute ca urmare a chimioterapiei (mesilat de dolasetron)

medicamente pentru tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian (cisapridă)

  • medicamente pentru tratamentul maniei şi depresiei (litiu), anxietăţii (ISRS), tulburării obsesiv compulsive, stării de panică
  • medicamente pentru tratamentul epilepsiei (carbamazepină, valproat)
  • medicamente pentru tratamentul bolii Parkinson.

Este necesară prudenţă la administrarea ziprasidonei împreună cu alte medicamente care au efect asupra sistemului nervos central şi împreună cu alcoolul etilic deoarece pot determina somnolenţă.

Utilizarea concomitentă a ziprasidonei cu alte medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central, cum sunt ISRS, poate determina reacţii adverse grave care pot include confuzie, agitaţie, febră, transpiraţii, mişcări lipsite de coordonare, reflexe exagerate, spasme musculare involuntare şi diaree.

Dacă Zixadox este luat în acelaşi timp cu alte medicamente, tratamentul cu Zixadox poate fi influenţat, iar reacţiile adverse pot creşte.

Utilizarea Zixadox împreună cu alimente şi băuturi

Capsulele trebuie luate cu alimente. În acest mod, organismul dumneavoastră va absorbi mai bine medicamentul.

Nu se recomandă consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu Zixadox deoarece există riscul apariţiei unor reacţii adverse.

Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Zixadox nu trebuie luat în timpul sarcinii decât dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat acest lucru, deoarece există riscul ca fătul să fie afectat. Femeile aflate la vârstă fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace. Adresaţi-vă mediat medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă sau dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă, în timpul tratamentului cu Zixadox.

Următoarele simptome pot să apară la sugari născuţi din mame care au utilizat ziprasidonă în cursul celui de-al treilea trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate musculară şi/sau slăbiciune musculară, somnolenţă, agitaţie, tulburări respiratorii şi dificultăţi de alimentaţie. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, trebuie să vă adresaţi medicului.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Alăptarea

Nu este recomandat să alăptaţi în timp ce utilizaţi Zixadox deoarece nu se cunoaşte dacă ziprasidona se elimină în laptele matern. Dacă tratamentul este necesar, alăptarea trebuie întreruptă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament..

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Zixadox poate provoca somnolenţă. Nu trebuie să conduceţi vehicule, să folosiţi utilaje sau să vă angajaţi în activităţi care ar putea fi periculoase înainte de a şti dacă acest medicament vă afectează capacitatea de a efectua aceste activităţi.

Cum să luaţi Zixadox

Luaţi întotdeauna Zixadox exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul, dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală este de 40-80 mg de două ori pe zi. Doza maximă este de 80 mg de două ori pe zi.

Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă reducă doza în cazul în care este necesar să luaţi Zixadox o perioadă mai lungă de timp.

Înghiţiţi capsulele întregi şi luaţi-le în timpul mesei.

Zixadox trebuie luat de două ori pe zi (dimineaţa şi seara). Se recomandă să luaţi capsulele la aceeaşi oră, în fiecare zi.

Nu uitaţi să vă luaţi capsulele chiar şi atunci când vă simţiţi mai bine. Dacă întrerupeţi prea devreme tratamentul, simptomele pot reveni.

Zixadox nu trebuie utilizat la copii sau adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani.

Dacă aţi luat mai mult Zixadox decât trebuie

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi imediat la cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe a unui spital. Luaţi cu dumneavoastră cutia de Zixadox.

Cele mai frecvente simptome de supradozaj sunt: tulburări de mişcare, somnolenţă, tremurături şi anxietate.

Dacă aţi uitat să luaţi Zixadox

Este important să luaţi Zixadox în mod regulat şi la aceleaşi ore în fiecare zi. Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce v-aţi adus aminte numai dacă nu se apropie ora pentru următoarea doză. În acest caz, săriţi peste doza uitată şi luaţi doza următoare la ora corectă. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Zixadox

Nu opriţi tratamentul cu Zixadox decât dacă medicul dumneavoastră vă sfătuieşte astfel.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Zixadox poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.

foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10
frecvente: afectează de la 1 la 10 utilizatori din 100
mai puţin frecvente: afectează de la 1 la 10 utilizatori din 1000
rare: afectează de la 1 la 10 utilizatori din 10000
foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

Opriţi administrarea Zixadox şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave:

Reacţii adverse mai puţin frecvente:

Acest tip de medicament poate cauza uneori mişcări neobişnuite, în principal la nivelul feţei sau al limbii.

Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile):

bătăi rapide sau neregulate ale inimii, leşin, colaps, ameţeli când vă ridicaţi în picioare, care pot fi simptome ale unei afecţiuni care poate pune viaţa în pericol numită „torsada vârfurilor”

febră, respiraţie accelerată, transpiraţie, rigiditate musculară, tremurături, dificultate la înghiţire şi reducerea gradului de conştienţă. Acestea pot fi simptome ale unei afecţiuni denumite sindrom neuroleptic malign.

confuzie, agitaţie, temperatură corporală crescută, transpiraţie, lipsa coordonării muşchilor, spasme ale muşchilor. Acestea pot fi simptome ale unei afecţiuni denumite sindrom serotoninergic.

umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului, tulburări la înghiţire sau dificultăţi de respiraţie, erupţie pe piele. Acestea pot fi simptome ale unei reacţii alergice grave, cum este angioedemul.

Reacţii adverse frecvente sunt enumerate în continuare:

  • nelinişte
  • rigiditate musculară, crampe şi slăbiciune musculară, mişcări neobişnuite, tremurături, mişcări încetinite, ameţeli, somnolenţă, senzaţia de slăbiciune sau debilitate, dureri de cap
  • greaţă, vărsături, constipaţie, indigestie, uscăciune a gurii, salivaţie abundentă
  • vedere înceţoşată

Reacţii adverse mai puţin frecvente sunt enumerate în continuare:

  • poftă de mâncare crescută
  • stare de agitaţie, anxietate, senzaţie de presiune la nivelul gâtului („nod în gât”),, vise neobişnuite
  • convulsii, mişcări anormale la nivelul feţei şi limbii, neîndemânare, vorbire neclară, mişcări anormale ale ochilor, scăderea atenţiei, senzaţie de amorţeală
  • bătăi rapide sau neregulate ale inimii (vezi mai jos)
  • sensibilitate la lumină
  • vertij, zgomote în ambele urechi
  • senzaţie de ameţeală când vă ridicaţi în picioare
  • senzaţie de lipsă de aer, durere în gât
  • diaree, dificultăţi la înghiţit, disconfort gastrointestinal, limbă umflată, flatulenţă
  • erupţie trecătoare pe piele, blânde (urticarie)
  • crampe musculare, articulaţii înţepenite sau umflate
  • mers anormal, durere
  • sete
  • durere în piept
  • erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflare a feţei, a buzelor sau scurtarea respiraţiei
  • mişcări ale limbii, buzelor, feţei, trunchiului şi extremităţilor pe care nu le puteţi controla
  • pusee de hipertensiune arterială, tensiune arterială mare, tensiune arterială mică şi tensiune arterială mică atunci când vă ridicaţi în picioare

Reacţii adverse rare sunt enumerate în continuare:

  • secreţii nazale abundente
  • atac de panică, stare de depresie, gândire lentă
  • poziţie neobişnuită a capului (torticolis), paralizie, sindromul picioarelor neliniştite
  • mâncărime a ochilor, ochi uscaţi
  • dureri de urechi
  • sughiţ
  • reflux al acidului gastric
  • cădere a părului, umflare a feţei, iritaţie a pielii
  • incontinenţă urinară, durere sau dificultate la urinare
  • erecţie redusă sau prelungită, orgasm redus, secreţie lactată anormală
  • senzaţie de căldură
  • prelungirea intervalului QT corectat pe electrocardiogramă, valori anormale ale testelor funcţiei ficatului, creşterea concentraţiei de lactatdehidrogenază în sânge, creşterea numărului de eozinofile, limfopenie
  • hipocalcemie

De asemenea, au fost raportate rare cazuri de mărire a sânilor atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile) sunt enumerate în continuare:

• cheaguri de sânge în vene, în special la nivelul picioarelor (simptomele includ umflare, durere şi roşeaţă la nivelul piciorului), care se poate deplasa prin vasele de sânge până la plămâni provocând durere şi dificultăţi de respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, solicitaţi imediat asistenţă medicală.

Pe lângă reacţiile adverse descrise mai sus, au mai fost raportate:

  • reacţii moderate (alergice) sau severe şi bruşte de hipersensibilitate (anafilaxie). O reacţie alergică sau de hipersensibilitate poate fi recunoscută prin erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, faţă umflată, buze umflate sau scurtarea respiraţiei
  • tulburări de somn
  • stare excesiv de energică, mod de gândire ciudat şi agitaţie
  • pierdere a stării de conştienţă
  • plăci urticariene mari (urticarie) însoţite de mâncărime severă
  • erecţie anormal de prelungită şi dureroasă
  • paralizie a feţei
  • enurezis (eliminare neintenţionată de urină).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Zixadox

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Zixadox după data de expirare înscrisă pe cutieşi blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Zixadox

  • Substanţa activă este ziprasidona. Fiecare capsulă a 20 mg, 40 mg, 60 mg sau 80 mg conţine ziprasidonă 20 mg, 40 mg, 60 mg sau 80 mg sub formă de clorhidrat de ziprasidonă
  • Celelalte componente sunt stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, croscarmeloză sodică, amidon de porumb pregelatinizat.

Capsule gelatinoase:

20 mg: corp: conţine dioxid de titan (E 171) şi gelatină şi cap: conţine indigotină (E 132), dioxid de titan (E 171) şi gelatină.

40 mg: corp şi cap: conţine indigotină (E 132), dioxid de titan (E 171) şi gelatină.

60 mg: corp şi cap: conţine dioxid de titan (E 171) şi gelatină.

80 mg: corp: conţine dioxid de titan (E 171) şi gelatină şi cap: conţine indigotină (E 132), dioxid de titan (E 171) şi gelatină.

Cum arată Zixadox şi conţinutul ambalajului

Capsule.

Capsule de 20 mg: capsule gelatinoase, mărimea 4, cu corp alb şi cap albastru.

Capsule de 40 mg: capsule gelatinoase, mărimea 4, cu corp şi cap albastru.

Capsule de 60 mg: capsule gelatinoase, mărimea 3, cu corp şi cap alb.

Capsule de 80 mg: capsule gelatinoase, mărimea 2, cu corp alb şi cap albastru.

Mărimi de ambalaj:

Blistere: 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 90, 98 şi 100 capsule.

Flacon: 100 capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Zentiva, k.s.

U kabelovny 130, Dolni Mecholupy, 102 37, Praga 10, Republica Cehă

Fabricanţi

Actavis hf

Reykjavikurvegi 78, 220 Hafnarfjorâur Islanda

Actavis Ltd

BLB016, Bulebel Industrial Estate, Zejtun ZTN 3000 Malta

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Germania               Ziprasidon Zentiva 20/40/60/80 mg Hartkapseln

Bulgaria                 ZIXADOX

Ungaria                 Ziprasidon-Zentiva 20/40/60/80 mg kemeny kapszula

Polonia                  ZIXADOX

România                ZIXADOX 20/40/60/80 mg capsule

Republica Slovacia Ziprasidon Zentiva 20/40/60/80 mg

Acest prospect a fost aprobat în Iulie 2012

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”