Substanţa activă din Zyolix este acidul zoledronic, care face parte dintr-un grup de substanţe denumite bifosfonaţi. Acidul zoledronic acţionează prin fixarea sa la nivelul osului şi prin scăderea vitezei modificării osului. Se utilizează:
Respectaţi cu atenţie toate indicaţiile pe care le primiţi de la medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va efectua analize de sânge înainte de a începe tratamentul cu Zyolix şi va verifica răspunsul dumneavoastră la tratament la intervale regulate.
Nu trebuie să vi se administreze Zyolix:
Precauţii şi atenţionări
înainte să vi se administreze Zyolix, spuneţi-i medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:
Alte medicamente şi Zyolix
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Este foarte important să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi şi:
Pacienţi cu vârsta de 65 de ani şi peste
Zyolix poate fi administrat persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste. Nu există nicio dovadă care să sugereze necesitatea oricăror precauţii suplimentare.
Copii şi adolescenţi
Zyolix nu este recomandat pentru utilizarea la adolescenţi şi copii cu vârsta sub 18 ani.
Sarcina şi alăptarea
Nu trebuie să vi se administreze Zyolix dacă sunteţi gravidă. Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă. Nu trebuie să vi se administreze Zyolix dacă alăptaţi.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidăă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Au existat cazuri foarte rare de somnolenţă în timpul utilizării acidului zoledronic. De aceea, trebuie să fiţi atent când conduceţi vehicule, folosiţi utilaje sau efectuaţi alte activităţi care necesită întreaga atenţie.
Zyolix conţine citrat de sodiu dihidrat
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 g) per 5 ml de concentrat, adică practic „nu conţine sodiu”.
Zyolix trebuie administrat doar de către profesionişti în domeniul sănătăţii, cu experienţă în administrarea bifosfonaţilor pe cale intravenoasă, adică în venă.
Medicul dumneavoastră vă va recomanda să beţi suficientă apă înainte de fiecare tratament, pentru a evita deshidratarea.
Respectaţi cu atenţie toate indicaţiile pe care le primiţi de la medicul dumneavoastră, farmacist sau asistenta medicală.
Ce cantitate de Zyolix se administrează
Doza unică uzuală administrată este de 4 mg.
Dacă aveţi probleme ale rinichilor, medicul dumneavoastră vă va administra o doză mai mică, în funcţie de severitatea problemei rinichilor dumneavoastră.
Cât de des se administrează Zyolix
Dacă sunteţi tratat pentru prevenirea complicaţiilor osoase determinate de metastazele osoase, vi se va administra o perfuzie cu Zyolix la interval de trei sau patru săptămâni.
Dacă sunteţi tratat pentru a reduce cantitatea de calciu din sângele dumneavoastră, vi se va administra o singură perfuzie cu Zyolix.
Cum se administrează Zyolix
Zyolix se administrează ca perfuzie în venă cu o durată de cel puţin 15 minute; trebuie administrat intravenos, singur, printr-o linie separată de perfuzare..
Pacienţilor care au concentraţii reduse de calciu în sânge li se vor prescrie şi doze suplimentare de calciu şi vitamina D, care vor fi luate zilnic.
Dacă vi se administrează mai mult decât trebuie din Zyolix
Dacă vi s-au administrat doze mai mari decât cele recomandate, trebuie să fiţi supravegheat cu atenţie de către medicul dumneavoastră. Acest lucru este necesar deoarece pot apărea concentraţii serice anormale ale electroliţilor (de exemplu valori anormale ale concentraţiilor calciului, fosforului şi magneziului) şi/sau modificări ale funcţiei rinichilor, inclusiv insuficienţă renală severă. În cazul în care concentraţia calciului scade prea mult, vi se poate administra suplimentar calciu, sub formă de perfuzie.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Cele mai frecvente reacţii adverse sunt în general uşoare şi vor dispărea, probabil, după o scurtă perioadă de timp.
Frecvenţa reacţiilor adverse posibile, enumerate mai jos, este definită utilizându-se următoarea convenţie:
Informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră despre oricare dintre următoarele reacţii adverse:
Frecvente:
Mai puţin frecvente:
Informaţi-l cât mai repede posibil pe medicul dumneavoastră despre oricare dintre următoarele reacţii adverse:
Foarte frecvente:
Frecvente:
Mai puţin frecvente:
Rare:
Foarte rare:
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ şi reacţii adverse care nu sunt menţionate în acest prospect.
Medicul dumneavoastră, asistenta sau farmacistul ştiu cum se păstrează adecvat Zyolix (vezi pct. 6).
Ce conţine Zyolix
Substanţa activă este acid zoledronic. Un flacon conţine acid zoledronic 4 mg, corespunzător la acid zoledronic monohidrat 4,264 mg.
Celelalte componente sunt: manitol (E421), citrat de sodiu dihidrat (E331), apă pentru preparate injectabile.
Cum arată Zyolix şi conţinutul ambalajului
Zyolix concentrat pentru soluţie perfuzabilă este o soluţie limpede, incoloră, fără particule vizibile. Zyolix este furnizat sub formă de concentrat lichid, într-un flacon. Un flacon conţine acid zoledronic 4 mg.
Fiecare ambalaj conţine flaconul cu concentrat.
Zyolix este furnizat în ambalaje conţinând 1, 4 sau 10 flacoane.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
S.C. Romastru Trading S.R.L.
Strada Biharia, nr. 67 – 77, Sector 1, 013981, Bucureşti, Romania
Fabricantul
Strides Arcolab Polska Sp. Zo.o.
10, Daniszewska Str., 03-230 Warşovia
Polonia
Acest medicament este autorizat în statele membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Portugalia: Zyolix 4mg/5ml concentrado para soluşâo para perfusâo Bulgaria: Zyolix 4mg/5ml KoH^mpar 3a HH$y3HOHeH pa3TBop România: Zyolix 4mg/5ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Acest prospect a fost aprobat în Septembrie 2012.
Următoarele informaţii sunt destinate numai profesioniştilor din domeniul sănătăţii:
Cum se prepară şi se administrează Zyolix
Pentru a prepara o soluţie perfuzabilă conţinând acid zoledronic 4 mg, diluaţi Zyolix concentrat pentru soluţie perfuzabilă (5,0 ml) cu 100 ml soluţie perfuzabilă care nu conţine calciu sau alţi cationi bivalenţi. In cazul în care este necesară o doză redusă de Zyolix, extrageţi mai întâi volumul indicat mai jos şi apoi diluaţi-l cu 100 ml soluţie perfuzabilă. Pentru a evita incompatibilităţile potenţiale, soluţia perfuzabilă utilizată pentru diluare trebuie să fie soluţie de clorură de sodiu 0,9% m/v sau soluţie de glucoză 5% m/v.
Nu amestecaţi Zyolix cu soluţii care conţin calciu sau alţi cationi bivalenţi, cum este soluţia Ringer lactat.
Instrucţiuni pentru prepararea dozelor reduse de Zyolix: extrageţi un volum corespunzător din concentratul necesar, după cum urmează:
Numai pentru utilizare unică. Orice soluţie neutilizată trebuie aruncată. A se utiliza doar soluţia limpede, care nu prezintă particule vizibile şi modificări de culoare. In timpul pregătirii perfuziei trebuie respectate tehnicile aseptice.
Din punct de vedere microbiologic, soluţia diluată pentru perfuzare trebuie utilizată imediat. Dacă nu este utilizată imediat, perioadele de timp şi condiţiile de păstrare anterioare utilizării constituie responsabilitatea utilizatorului şi nu trebuie să depăşească în mod normal 24 de ore la 2°C – 8°C şi la 25°C. Soluţia refrigerată trebuie adusă la temperatura camerei înainte de administrare.
Soluţia conţinând acid zoledronic trebuie administrată ca o singură perfuzie intravenoasă, cu durata de 15 minute, printr-o linie de perfuzare separată. Pacienţii trebuie evaluaţi înainte de administrarea Zyolix, pentru li se asigura o hidratare adecvată.
Studiile efectuate cu diferite tipuri de linii de perfuzare fabricate din clorură de polivinil, polietilenă şi polipropilenă nu au dovedit incompatibilitate cu soluţiile care conţin acid zoledronic.
Deoarece nu există date disponibile privind compatibilitatea dintre acidul zoledronic şi alte substanţe administrate intravenos, Zyolix nu trebuie amestecat cu alte medicamente/substanţe şi trebuie administrat întotdeauna printr-o linie de perfuzare separată.
Cum se păstrează Zyolix
Nu lăsaţi Zyolix la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi Zyolix după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Soluţia perfuzabilă de Zyolix diluată trebuie utilizată imediat, pentru a evita contaminarea microbiană.
*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel