Trăim vremuri tulburi, în care sănătatea noastră şi a celor dragi este pusă la grea încercare de noul coronavirus, care a infectat peste 2 milioane de persoane la nivel mondial. Măsurile de distanţare socială, izolarea la domiciliu şi purtarea măştii de protecţie atunci când ieşim din casă sunt reguli pe care trebuie să le respectăm pentru a reduce la minimum riscul de îmbolnăvire.
Pentru a diminua presiunea pe sistemul medical, dar şi riscul de infectare a personalului medical ori a altor bolnavi, unităţile medicale aplică proceduri stricte de triaj şi iau măsuri severe de igienizare şi dezinfecţie. În cazul persoanelor care prezintă simptome specifice COVID-19, în special dificultăţi respiratorii, tuse şi febră crescută, este contraindicată prezenţa la medicul de familie sau la unităţile medicale de urgenţă, deoarece există riscul de a-i infecta şi pe alţii.
În schimb, pacientul se poate adresa telefonic medicului de familie, care îi va oferi sfaturi privind gestionarea simptomelor, dar şi informaţii utile în eventualitatea în care starea de sănătate se înrăutăţeşte.
Există însă multe alte probleme de sănătate pentru care o persoană poate avea nevoie de un consult medical în această perioadă. În contextul măsurilor de securitate anunţate de autorităţi pentru populaţia României pe perioada stării de urgenţă, SANADOR se adaptează nevoilor momentului şi lansează platforma Dr. Sanador – Consultaţii Medicale Online, care permite o interacţiune virtuală live cu peste 150 de medici din diverse specialităţi, precum:
În doar câţiva paşi simpli, poţi avea acces la medici, din numeroase specializări, în confortul propriei case. Pentru a programa o consultaţie personală sau pentru membrii familiei tale, sună la Call Center 021.9699, disponibil non-stop, sau accesează www.sanador.ro şi completează formularul de înscriere.
În cel mai scurt timp vei fi contactat pentru a stabili data şi ora programării pentru consultaţia online cu doctorul tău!
Ulterior, vei primi un e-mail cu informaţii privind plata consultaţiei, care de asemenea se efectuează online. După efectuarea plăţii, vei primi pe e-mail un link pe care trebuie să îl accesezi în ziua şi la ora stabilite pentru consultaţia online cu medicul tău.
Înainte de consult, descarcă pe telefon, pe tabletă sau pe calculator aplicaţia ZOOM Cloud Meetings, disponibilă GRATUIT (citeşte aici ghidul de utilizare a aplicaţiei pentru pacienţi în programul Dr. Sanador – Consultaţii Medicale Online).
De asemenea, asigură-te că ai acces la dispozitivul respectiv în ziua consultaţiei, că este conectat la internet şi că microfonul şi camera sunt funcţionale.
La ora consultaţiei, accesează linkul din e-mail pentru a intra în legătură directă cu doctorul tău.